Autor 596 vizualizări


În iunie 1937, Amelia Earhart a plecat din Miami Florida pentru a doua sa încercare de a înconjura Pământul de-a lungul ecuatorului. Într-o fotografie a avionului său cu două motoare, Lockheed Electra, ce a apărut în ziarul Miami Herald de când a decolat spre San Juan, Puerto Rico, în dimineața zilei de 1 iunie, se poate observa o bucată de metal strălucitor care acoperea una dintre ferestrele din spatele avionului. Făcându-se legătura dintre acea bucată de metal și bucata de aluminiu găsită pe atolul îndepărtat din Pacific, Nikumaroro, cercetătorii au furnizat un nou indiciu în misterul care încojoară dispariția lui Earhart.

După ce a decolat din Miami la 1 iunie 1937, Amelia Earhart și copilotul său, Fred Noonan, au parcurs aproape 22, 000 de mile (40744 km) în încercarea lor de a înconjura globul, făcând opriri în America de Sud, Africa, India și Lae, Noua Guinee. Pe 1 iulie, ei au decolat din Lae pentru următoarea destinație, mica Insulă Howland din Oceanul Pacific. Distanța dintre Lae și Insula Howland era asemănătoare cu o cursă transcontinentală de-a lungul Statelor Unite. Undeva în timpul călătoriei deasupra vastului Ocean Pacific, avionul Lockheed Electra a dispărut. A avut loc o căutare vastă pe uscat, pe mare și în aer, dar nu s-au găsit dovezi ale lui Earhart, Noonan sau a avionului, iar soarta lor a rămas un subiect al speculațiilor infinite.  

Grupul Internațional pentru Recuperarea Aeronavelor Istorice (The International Group for Historic Aircraft Recovery (TIGHAR), care au investigat în ultimii 25 de ani ultimul voiaj fatal al Ameliei Earhart, și-a îndreptat atenția către bucata de aluminium recuperată de pe atolul nelocuit, Nikumaroro, din Pacific, localizat la aproximativ 350 de mile (648.2 km) depărtare de Insula Howland. Se pare că acea foaie de metal ar fi aceeași cu bucata de metal care apare în fotografia din Miami Herald a avionului Electra al lui Earhart, ce acoperea una dintre ferestrele din spatele avionului.

Cunoscută ca artefactul 2-2-V-1, bucata de metal găsită în Nikumaroro măsoară 19 inchi (48.26 cm) lățime și 23 de inchi (58.42 cm) lungime și are un model specific de nituri. Pentru a-și testa ipoteza, cercetătorii TIGHAR au mers la Wichita Air Services din Newton, Kansas, pentru a compara dimensiunile și particularitățile peticului de metal cu componentele unui avion Lockheed Electra care a fost reconstiruit pentru a fi capabil de zbor. Aceștia au descoperit că niturile și alte caracateristici ale artefactului 2-2-V-1 par să se potrivească cu bucata care ar fi fost folosită pentru a repara avionul lui Earhart. Într-un comunicat de presă de săptămâna aceasta TIGHAR a explicat:„Bucata de metal era o modificare inventivă. Dimensiunile, proporțiile și modelul niturilor au fost ordonate de gaura care trebuia să fie acoperită și de structura aeronavei. Peticul era la fel de unic la avionul Ameliei Erahart precum este o amprentă pentru un individ.”

Conform unui rezumat de pe site-ul web al TIGHAR, ipoteza asupra Proiectului Earhart al organizației care durează de mult timp, este că Earhart și copilotul său, Fred Noonan, nu s-au prăbușit – așa cum se crede – în Oceanul Pacific când au rămas fără combustibil undeva în apropiere de Insula Hawland. În schimb, ei au avut o aterizare forțată pe Nikumaroro, cunoscută pe atunci ca Insula Grădinarului. Earhart (posibil și Noonan) au trăit pentru o vreme ca naufragiați înainte ca, până la urmă, să își dea ultima suflare pe atol.

Identificarea pozitivă a artefactului 2-2-V-1 ca fiind un fragment din aeronava Ameliei Earhart ar putea susține această ipoteză, la fel precum și anomalia sonarului detectată la o adâncime de 600 de picioare lângă Nikumaroro. Cu toate că o expediție lungă de o lună la Nikumaroro (cu un buget propus de 2 milioane de dolari) a fost plănuită de TIGHAR pentru această toamnă, aceasta a fost amânată din cauza lipsei de fonduri, organizația a programat o expediție mai modestă pentru iunie 2015 pentru a efectua căutări subacvatice ale aeronavei și căutări la suprafață pentru tabăra celor doi.