Cel mai devastator incendiu din istoria Castelului Corvinilor  jpeg

Cel mai devastator incendiu din istoria Castelului Corvinilor

Incendiul petrecut pe data de 13 aprilie 1854 reprezintă o bornă importantă pentru evoluţia arhitecturală şi funcţională a Castelului Corvinilor. Urmările nefericitului eveniment au condus la distrugerea în mare parte a monumentului, iar starea deplorabilă în care a ajuns va atrage atenţia şi va genera aprige discuţii legate de necesitatea restaurării sale. 

În acest context, deşi putem spune că marea majoritate a elitelor era de acord cu restaurarea castelului, dezbaterile legate de această temă nu au fost lipsite de frământări şi împotriviri. Acestea au generat ironii mai mult sau mai puţin voalate, detractorii invocând faptul că situaţia complicată a ţării nu permite investiţii majore în lucruri „atât de nefolositoare”, scrie Muzeul Castelul Corvinilor, pe pagina de Facebook a instituției.

Chestiunea a generat o „mişcare” pentru salvarea castelului susţinută de un grup de intelectuali dintre care îi amintim pe Arányi Lajos, Carol Pap de Szathmáry sau Henszlmann Imre. Aceştia prin insistenţa lor pe lângă autorităţi şi sacrificii personale au reuşit ca, după mai mulţi ani de luptă şi la paisprezece ani de la incendiu, să îşi vadă eforturile răsplătite prin începerea lucrărilor de restaurare în data de 25 noiembrie 1868.

Faţada estică a castelului după incendiul din 1854. Ilustraţie din Magyarország és a Nagyvilág, 1869, nr. 25.

Castelul Corvinilor 2 jpg jpeg

Mai jos prezentăm câteva din impresiile legate de atitudinea hunedorenilor privind începerea lucrărilor de restaurare publicate în periodicul Századok din anul 1869. Hunedorenii, până ce nu au văzut că încep lucrările, s-au îndoit de seriozitatea intenţiei guvernului cu privire la restaurarea castelului. Dar acum întreaga suflare hunedoreană era entuziasmată şi fiind nerăbdători să primească familia regală în urbea lor, îşi oferă care mai de care seviciile. În faţa onoarei de a găzdui familia imperială, renunţau cu plăcere la planul iniţial de folosire a castelului ca sediu administrativ pentru autorităţile judeţene.

Pentru a-şi exprima bucuria generată de începerea lucrărilor de restaurare, în 8 dec. 1868, hunedorenii au înaintat o scrisoare de mulţumire către ministrul de finanţe prin care îşi arătau recunoştinţa faţă de eforturile depuse de acesta, amintind de durerea cu care priveau cetăţenii oraşului cum „această mărturie demnă de cinste a strălucitului nostru trecut a fost mai întâi distrusă intenţionat de mâini furioase, pentru ca mai apoi să fie neglijată” şi mulţumirea că în sfârşit a venit un guvern care să-şi îndrepte atenţia, pe lângă „tratarea sutelor de răni grave ale ţării”, şi către „preţioasele mărturii arheologice pentru a le salva din ghearele distrugerii”.

Foto sus: Castelul după incendiul din 1854. Litografie de Keleti Gusztáv publicată în Vasárnapi Ujság, 1865, p. 462.