Autor 88258 vizualizări


Uneori ştiinţa poate avea consecinţe nefaste, dacã ajunge sã fie manevratã cu o dozã de nebunie. Omul alege cum sã întrebuinţeze cunoaşterea, iar calea cea bunã nu e întotdeauna şi cea mai atractivã…iatã câţiva oameni de ştiinţã pe care i-am putea lejer eticheta drept prototip de “mad scientist”…

Vladimir Demikhov. Creatorul câinelui bicefal

În 1954 chirurgul sovietic Vladimir Demikhov îşi dezvãluie capodopera lumii întregi:câinele cu douã capete. Capul unui cãţeluş este grefat pe gâtul unui ciobãnesc german adult. Al doilea cap tânjeşte dupã lapte, deşi nu are nevoie de hranã şi deşi laptele se scurge greşit din cauza esofagului deconectat. În ciuda morţii iminente a animalelor din cauza respingerii ţesuturilor, Demikhov nu s-a oprit şi a mai creat încã 19 câini bicefali în urmãtorii 15 ani.

Stubbins Ffirth. Doctorul care bea vomã

În anii 1800 un doctor care activa în Philadelphia, Stubbins Ffirth, formuleazã ipoteza cã febra galbenã nu este o boalã infecţioasã şi realizeazã procedure pe sine pentru a testa teoria. Iniţial toarnã vomã infectatã în rãni deschise, apoi bea din vomã. Nu se îmbolnãveşte, dar nu din cauzã cã febra galbenã nu este infecţioasã:mai târziu s-a descoperit cã trebuie sã fie infiltratã direct în circuitul sangvin, în mod normal prin înţepãtura de ţânţar.

Joseph Mengele. Îngerul morţii

Joseph Mengele şi-a câştigat notorietatea mai ales prin faptul cã era unul dintre doctorii SS care supervizau selecţia de prizonieri, decizând cine trebuia omorât şi cine avea sã lucreze silnic şi sãvârşind experimente pe cei concentraţi în lagãre, care îl cunoşteau pe Mangele drept “îngerul morţii”. La Auschwitz Mengele face o serie de experimente pe gemeni. Dupã ce se terminau gemenii erau de obicei ucişi şi disecaţi. Supravegheza o operaţie în urma cãreia doi copii romi sunt cusuţi împreunã. Mâinile copiilor se infecteazã grav în locurile unde venele sunt rezecate. Mengele era aproape obsedat sã ia sânge de la gemeni, de cele mai multe ori gemeni identici. Conform rapoartelor, unii au sângerat pânã ce au murit.

Prizonierul de la Auschwitz Alex Dekel mãrturiseşte:“N-am putut niciodatã sã accept cã Mengele credea cã face o treabã serioasã, nu din modul neserios de abordare. Îşi exercita doar puterea. El stãpânea de fapt o mãcelãrie, pentru cã operaţiile importante le fãcea fãrã anestezie. O datã am luat parte la o operaţie pe stomac:Mengele îndepãrta bucãţi din stomac fãrã niciun fel de anestezic. Altã data a operat pe inimã astfel. Era cumplit. Era un doctor care s-a îmbolnãvit de putere. Nimeni nu i-a pus niciodatã la îndoialã activitatea. De ce a murit X, de ce s-a prãpãdit Y? pacienţii nu contau. Spunea cã profeseazã în numele ştiintei, dar era o nebunie totalã”.

Joseph Conrad Dippel. Adevãratul Frankenstein

Dippel era un om de ştiinţã atât de excentric încât s-a nãscut chiar în castelul Frankenstein, în 1673, o locaţie apropiatã de Darmstadt, în Germania. Se presupune cã el ar fi modelul pentru romanul lui Mary Shelley, deşi ideea rãmâne controversatã.

Dupã ce studiazã teologia, filosofia şi alchimia, elaboreazã un ulei animal pe bazã de oase, sânge şi alte produse animale, uleiul lui Dippel care ar fi trebuit sã echivaleze elixirul vieţii din visul alchimiştilor. Se spune cã munca sa anatomicã implica uneori fierberea mai multor pãrţi corporale în cazane mari pentru a face un fel de “ciorbã”, ba chiar a încercat sã facã transfer de suflete de la un cadavru la celãlalt întrebuinţând un furtun, o pâlnie şi mult lubrifiant…

Giovanni Aldini. Cel ce electrocuta cadavre

Aldini era nepotul lui Luigi Galvani. Unchiul sãu a descoperit practice conceptual de galvanism în timpul unor experimente pe picioare de broascã. Aldini a dus experimentele şi mai departe. Adicã pe cadavre.

În faţa unui public realizeazã un test pe un criminal spânzurat, George Forster. Aplicã nişte tije conductoare în rectul omului, care începe sã se mişte şi picioarele sã tresarã. Tije aplicate feţei o determinã sã se încleşteze şi sã trepideze. Ochiul stânga iese din orbitã. Câţiva oameni se temeau cã omul a revenit la viaţã şi chiar s-a mişcat, ceea ce însemna cã trebuia sã fie din nou executat. Unul dintre martori a fost atât de oripilat încât se crede cã a suferit un atac de cord dupã “spectacol”.

Sergei Bruyukhonenho. Cãlãul câinilor

Înainte de Demikhov, experimentele nebuneşti ale lui Bruyukhonenko deschid calea cãtre dezvoltarea operaţiilor pe cord. Dezvoltã o maşinãrie rudimentarã denumitã autojector (pentru inimã şi plãmâni). Uzitând aceastã maşinã primitivã, omul de ştiinţã menţine în viaţã capetele câtorva câini decapitaţi. În 1928 aratã audienţei un astfel de cap canin. Pentru a demonstra validitatea experimentului, trãsneşte un ciocan de masã. Capul se mişcã. Când îi aruncã o luminã în ochi, acesta clipeşte. Şi când îi dã de mâncare o bucatã de brânzã, rãmãşiţele ţâşnesc prin tubul esofagian, spre dezgustul publicului.

Andrew Ure. Mãcelarul scoţian

În ciuda realizãrilor sale medicale deloc neglijabile, Andrew Ure este mai degrabã cunoscut pentru cele patru experimente sãvârşite pe Matthew Clydesdale, pe data de 4 noiembrie 1818. Primul a presupus o incizie în ceafã, în urma cãreia s-a înlãturat o parte din vertebra. O incizie se face în în şoldul stâng. Apoi o tãieturã în cãlcâi. Douã tije conectate la o baterie sunt plasate în gât şi şold, ceea ce cauzeazã convulsii extraordinare şi incontrolabile. A doua tijã este apoi plasatã în cãlcâi, piciorul stâng lovind cu atâta fortã incât rãneşte un asistent. Al doilea experiment îi face diafragma sã se ridice şi sã coboare, ca şi cum ar fi respirat din nou.

Ure a raportat cã dacã nu i s-ar fi luat sânge lui Forster sau dacã nu i s-ar fi rupt gâtul de la spânzurãtoare, probabil cã l-ar fi readus la viaţã. Al treilea experiment aratã expresiile faciale incredibile ale omului când I se face o incizie în frunte. Este introdusã tija şi Forster exprimã mânie, disperare, angoasa şi zâmbete hidoase. Chiul i-a speriat pe privitori atât de tare încât unul dintre doctori leşinã. Ultimul experiment îi convinge pe Forster cã este în viaţã. Se face o tãieturã în degetul arãtãtor. Odatã ce este introdusã tija, Forster începe sã îşi ridice mâna şi sã indice oameni din public. Oroarea evident cã s-a instalat.

Shiro Ishii:Rãul pur

Ishii era un microbiolog şi generalul unitãţii 731, unitate pentru rãzboi biologic din cadrul armatei imperiale japoneze în cel de-al doilea rãzboi mondial. Se naşte în Shibayama, districtul Sanbu şi studiazã medicina la Universitatea imperialã din Kyoto. În 1932 îşi începe experimentele preliminare ca parte dintr-un proiect secret al armatei japoneze. În 1936 ia naştere unitatea 731. Ishii construieşte un amre complex, de 150 de clãdiri, la marginea oraşului Harbin, China.

Printer atrocitãţile comise de Ishii şi alţii aflaţi sub comanda sa se numãrã:vivisecţia pe oameni în viaţã (incluzând femei însãrcinate de cãtre doctori), amputarea unor membre ale prizonierilor şi atasarea în alte locuri ale corpului, îngheţarea unor membre şi topirea în vederea studiului cangrenei. Oamenii erau folosiţi şi pentru testarea de bombe şi aruncãtoare de flãcãri. Li se injectau diverşi viruşi pentru a li se studia efectele, erau infectaţi intenţionat cu boli venerice. Acordându-i-se imunitate de cãtre autoritãţile de ocupaţie americane la finele rãzboiului, Ishii nu face închisoare pentru crimele comise, murind de cancer la 67 de ani.

Kevin Warwick. Primul cyborg uman

Warwick este un om de ştiinţã britanic şi professor de ciberneticã atât de fascinate de roboţi încât viseazã sã devinã primul cyborg uman.

În 1998, un transmiţãtor RFID i se implanteazã sub piele, controlând uşi, lumini, radiatoare şi alte dispositive controlate prin computer aflate în vecinãtatea sa. Scopul principal al experimentului este testarea limitelor corporale şi cât de uşor poate corpul sã primeascã semnale de la un chip.

În 2002 o interfaţã mai complexã este implantatã pe sistemul sãu nervos, dobândind acces la semnalele nervoase. Experimental are un success atât de important încât semnalul produs este suficient de detaliat încât sã permitã imitarea de cãtre o mânã de robot a mişcãrilor mâinii umane.

Mai târziu, o extindere a experimentului, în care un dispozitiv mai simplu este implantat în corpul soţiei sale cu scopul de a crea o conexiune telepaticã, are de asemenea success, rezultând în prima comunicare experimentalã dintre sistemele nervoase ale celor douã persoane.

John Lilly. Creatorul bazinului pentru eliminarea simţurilor

Pentru a investiga ce s-ar petrece dacã creierul s-ar rupe de toţi stimuli externi, omul de ştiinţã John Lilly construieşte primul bazin în care omul poate fi privat de simţuri în 1954. Plutind în apã caldã ore întregi, în beznã completã şi linişte absolutã, Lilly trãieşte fantezii intense. “Sunt prea personale ca sã poatã fi relatate public”, declarã el. Halucinaţiile subiecţilor sunt greu de clasificat ştiinţific. Este unul dintre motivele pentru care cercetarea nu are rezultate concrete.

Lilly renunţã ulterior la ea, fondând firma Bazinele Samadhi, care produce bazine doar pentru uz casnic. În 1980 munca sa ajunge model pentru filmul “Altered States”. Lilly moare în 2001, dupã ce devine un fel de guru al mişcãrii New Age.

mai multe pe odee.com