Autor 5236 vizualizări


În 1964, Nicolae Ceauşescu a călătorit în Asia, ca să stingă polemica dintre China şi URSS. A negociat cu Mao Tze-dun, Kim Ir Sen şi Nikita Hruşciov, la Pekin, Phenian şi Piţunda. La Pekin, în afara întâlnirilor oficiale cu reprezentanţii statului chinez, delegaţia română a avut şi alte contacte. Printre partenerii de convorbiri pe marginea polemicii chino-sovietice s-a aflat şi Kim Ir Sen, preşedintele Comitetului Central al Partidului Muncii din Coreea (CC al PMC).

Pe larg, Ion Gheorghe Maurer şi ceilalţi au conversat cu liderul nord-coreean după ce-au decolat spre Phenian, capitala Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC). Timp de trei zile (12-14 martie 1964), gazdele şi oaspeţii au întors pe toate feţele schisma lumii comuniste.   

Reîntâlnirea fraţilor Bodnăraş

Vizita delegaţiei române a prilejuit şi o reuniune de familie. Ambasadorul român la Phenian, Manole Bodnăraş, a avut ocazia să-şi întâmpine fratele, Emil. Convorbirile s-au purtat în formulă „extinsă". Au participat la discuţii „greii" veniţi de la Bucureşti-Ion Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu, Chivu Stoica, Emil Bodnăraş, ambasadorul Manole Bodnăraş şi Andrei Păcuraru, membru supleant al CC al Partidului Muncitoresc Român (PMR) şi şeful Direcţiei Treburilor CC. De cealaltă parte, Kim Ir Sen, Pak Kim Ciol, Kim Cian Man, Li Hio Sun, membri ai Biroului Politic (BP) şi vicepreşedinţi ai CC al PMC.

Conform uzanţelor, oaspeţii au fost invitaţi să-şi spună primii impresiile. În subiect s-a intrat direct, la iniţiativa nord-coreenilor. Kim Ir Sen s-a interesat dacă românii aveau vreo propunere concretă prin care polemica dintre China şi URSS să înceteze. Ce-i spuseseră lui Mao, românii i-au spus şi lui Kim Ir Sen. „Până ne întâlnim să nu mai scrie nimeni nimic", şi-a prezentat Maurer soluţia. Căci, de când izbucnise, conflictul se adâncise prin scrisori înveninate de-o parte şi de-altaşi prin articole provocatoare.

Nu întâmplător, Ion Gheorghe Maurer s-a exprimat primul dintre români. Sosise în Asia ca şef al delegaţiei, în calitate de preşedinte al Consiliului de Miniştri şi membru al BP. Când şi-a invitat tovarăşii de partid să-i completeze spusele, în rol şi-a intrat Nicolae Ceauşescu.

O atitudine echidistantă

Greu s-a oprit din vorbit secretarul CC. Echidistant, Ceauşescu i-a criticat şi pe chinezi, şi pe sovietici. Prefaţând „Declaraţia PMR din aprilie 1964", el a declarat la un moment dat:„Nimeni nu poate pretinde că deţine adevărul absolut al marxism-leninismului". Era o trimitere evidentă către pretenţiile de hegemonie ale Kremlinului.

Dar Ceauşescu i-a „înţepat" şi pe chinezi. El a respins pretenţiile lui Mao care cerea partidelor comuniste pro-sovietice să recunoască public că au greşit când au jignit oficialii  Chinei. „Este greu de conceput o capitulare necondiţionată", a spus Ceauşescu. În final, a îndemnat la unitate, avertizând că disensiunile între cele mai mari ţări socialiste afectau partidele comuniste din lumea capitalistă.

L-a apărat pe Hruşciov

Nu cunoaştem răspunsurile lui Kim Ir Sen la observaţiile lui Ceauşescu. Din păcate, din stenograma redactată cu ocazia întrevederii lipseşte discursul nord-coreeanului. Mai mult ca sigur că preşedintele PMC a reluat teza chineză despre schismă. S-aupăstrat în schimb comentariile lui Ceauşescu după ce Kim a tăcut.

„Noi n-am reuşit să obţinem o declaraţie fermă de la tovarăşii chinezi că încetează polemica publică", a recunoscut Ceauşescu. „Însă din discuţii se poate desprinde părerea că, dacă nici sovieticii nu o vor relua, este posibilă continuarea acestei stări de fapt şi ne bucură că şi tovarăşii coreeni, tovarăşul Kim Ir Sen, au aceeaşi părere".

Se pare că liderul de la Phenian era sceptic că Hruşciov se va abţine de la critici. Ca să-l convingă, Ceauşescu i-a dezvăluit informaţii furnizate de „surse din Uniunea Sovietică". În februarie 1964, la Moscova se desfăşurase Plenara PCUS. În raportul referitor la polemică, Mihail Suslov, membru al Secretariatului şi şef al secţiei de Relaţii Externe, îi „înfierase" pe Mao şi ai săi. Publicarea acestui material ar fi adâncit şi mai mult conflictul. Trecuse însă o lună şi presa nu publicase încă niciun cuvânt din discursul lui Suslov. Era un semn bun dinspre Kremlin, credea Ceauşescu.

Numai că nord-coreeanul părea greu de convins de buna-credinţă a omologului său sovietic. „Tovarăşul Hruşciov are multe lucruri ascunse în metoda sa", a răspuns Kim Ir Sen. „El spune în faţă că nu face, dând unele materiale imperialiştilor ca ei să publice şi să spună că spionii au furat aceste materiale". Aşa s-a trezit Ceauşescu că-l apară pe cel pe care, în ultimii ani, îl tot contrase în văzul lumii: „Noi nu putem şti ce gândesc oamenii, încă nu s-a descoperit o maşină care să descopere şi gândurile, însă judecăm oamenii după fapte, după acţiuni".

Un armistiţiu ineficient

La sfârşitul conversaţiei, participanţii s-au reunit la un dineu. În afara membrilor delegaţiei de partid, au fost invitaţi şi alţi români:membrii echipajului ce pilota avionul, ingineri şi tehnicieni care lucrau în RPDC. Abia au pornit spre casă emisarii de la Bucureşti, că au şi reînceput atacurile între chinezi şi sovietici. Prezenţa românilor în Asia fusese socotită o perioadă de armistiţiu, precum zilele de sărbătoare pe vremea confruntărilor dintre armatele medievale.

În cele două săptămâni petrecute departe de ţară, Ceauşescu învăţase totuşi strategia negocierilor politice. Alături de ceilalţi membri ai delegaţie, el a susţinut public „egalitatea statelor în drepturi", „respectul reciproc", „neamestecul în treburile interne", principii ale comuniştilor români adoptate cu ocazia „Declaraţiei Partidului Muncitoresc Român din aprilie 1964". Pe termen scurt, călătoria asiatică a părut inutilă. Dar avantajele au ieşit la iveală în timp, când relaţiile politice şi economice cu China s-au întărit.

"Chinezii ne critică pe noi, noi criticăm pe chinezi şi aceasta bucură pe imperialişti."-Nikita Hruşciovprim-secretarul PCUS

"S-a săturat lumea să citească în presă un citat din Lenin şi patru înjurături şi iarăşi un citat şi iarăşi patru înjurături."-Kim Ir Sen preşedintele PMC

„Vaca" sovietică şi „viţelul" coreean

La Phenian, Nicolae Ceauşescu l-a avut în faţă pe unul dintre cei mai longevivi dictatori din lume, Kim Ir Sen-foto (1912-1994). Le-a datorat sovieticilor prima funcţie politică importantă. În 1945, a fost instalat şef al unui Comitet Provizoriu al Poporului.

Trei ani mai târziu, a devenit şeful Guvernului Coreei de Nord, unul dintre cele două state înfiinţate în Peninsula Coreea. De-atunci, s-a autointitulat „Marele Lider". Pe durata Războiului din Coreea (1950-1953), URSS şi China au fost principalii aliaţi ai lui Kim Ir Sen. Relaţiile cu sovieticii s-au răcit după moartea lui Iosif Stalin.

Ca şi Mao, Kim a fost un mare admirator al lui Stalin. Prin urmare, nord-coreeanul s-a împotrivit lui Nikita Hruşciov, care a denunţat cultul personalităţii şi crimele comise în timpul „Marii Terori". Din această cauză, în schisma chino-sovietică, Phenianul s-a situat de partea vecinului asiatic. Au existat şi alte motive.

La întâlnirea româno-sovietică din 15 martie 1964, Hruşciov a relatat un episod tensionat cu coreenii. Kim Ir Sen ceruse sovieticilor armament gratuit. La Moscova, trimişilor săi li s-a spus însă că tranzacţia îi costa. Delegaţia a plecat chiar a doua zi. „Noi nu suntem vacă de muls", a spus indignat Hruşciov.

„Chiar şi vaca când este muşcată de viţel, îl loveşte cu piciorul. Ei vor să spună că sunt prietenii noştri, dar în acelaşi timp ne fac revizionişti. Atunci du-te la dracu, către acei cărora le place să le scuipi în ceaşcă". În a doua jumătate a anilor 1960, abilul Kim Ir Sen a descoperit că neutralitatea era mai profitabilă pentru regimul său. Şi a reluat legăturile cu URSS.

Afiş de propagandă înfăţişând o comună ideală chineză    

China:sate cu siderurgie!

În 15 martie 1964, în drum spre România, delegaţia s-a oprit câteva ore în URSS. Ceauşescu şi ceilalţi i-au prezentat lui Hruşciov rezultatele negocierilor cu chinezii şi nord-coreenii. La convorbirile desfăşurate la Piţunda, în Georgia, din partea sovieticilor au fost prezenţi Nikita Sergheevici Hruşciov, Atanase Mikoian, Vasili Mdjavanadze şi Iuri Andropov.

Deşi Hruşciov i-a invitat să petreacă mai mult în staţiunea de pe litoralul Mării Negre, românii abia aşteptau s-ajungă acasă. Erau plecaţi de două săptămâni! Prin vocea lui Maurer, comuniştii români au relatat tratativele din Asia.

La întâlnire, Hruşciov le-a povestit oaspeţilor români părerea sa despre Mao Tze-dun. Mai bine îl cunoscuse în China, cu prilejul unei vizite oficiale din 1958. Între o baie şi o partidă de pescuit, chinezul i-a împărtăşit câteva dintre găselniţele sale menite să aducă bunăstarea Chinei:comunele populare, „salturile" economice, „mica metalurgie". „Din discuţia prietenească pe care am avut-o atunci cu Mao Tze-dun, n-am putut să-mi dau seama ce urmăreşte", a zis Hruşciov.

„De exemplu, am rămas pur şi simplu uimit când mi-a spus că nu ştie ce să facă cu surplusul de orez pe care îl are. Eu m-am gândit atunci: iată ce conducător, China moare de foame, iar el spune că nu ştie ce să facă cu orezul. În situaţia aceasta, neştiind ce să-i răspund, mai ales că mi-am dat seama că întrebarea fusese pusă cu un anumit sens ironic, am apelat la o şmecherie rusească şi i-am spus: Tovarăşe Mao Tze-dun, eu cred că cu aceste greutăţi vă descurcaţi singuri şi nu vă veţi adresa nouă să vă dăm consilieri pentru a rezolva această situaţie. (...) Ei au făcut nişte calcule ireale, au numărat câte fire de orez sunt pe un metru pătrat, câte boabe pe un fir şi au înmulţit aceasta cu suprafaţa totală şi, ca urmare, scontau pe o producţie de orez care în niciun caz nu putea fi obţinută. Când m-am întors acasă, am spus tovarăşilor mei: conducătorul a început să înnebunească, pentru că un om sănătos nu poate să facă acest lucru". O nebunie i s-a părut lui Hruşciov şi construirea cuptoarelor metalurgice în comunele chineze.

""