Cea mai veche bancă din România (P)

Autor 1354 vizualizări


Cu o vechime de 154 de ani pe piaţa financiar-bancară din România, CEC Bank este una dintre puţinele bănci care se pot lăuda cu experienţa acumulată şi milioane de clienţi câştigaţi de-a lungul timpului. Fondată în 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, banca a intrat treptat în conştiinţa generaţiilor de români ca fiind o instituţie sigură, stabilă şi onestă.


Conform strategiei de dezvoltare anunţate în 2007, „pe termen lung, CEC trebuie să devină o bancă comercială universală puternică, un competitor real pe toate segmentele pieţei bancare (retail, IMM-uri, finanţarea activităţilor agricole şi chiar a marilor corporaţii”). În acord cu această strategie, banca a demarat în 2008 un amplu proces de rebranding, care a însemnat, pe lângă lansarea noului brand – CEC Bank, şi transformarea ghişeului CEC într-o unitate bancară modernă, oameni instruiţi mai bine, sedii atrăgătoare şi confortabile, un portofoliu nou de servicii şi produse moderne şi competitive. Renaşterea instituţiei nu s-a manifestat însă doar la nivel de imagine, ci şi la nivelul rezultatelor financiare. Având ca prioritate strategică susţinerea segmentului IMM-urilor, agriculturii şi a autorităţilor administraţiei publice locale, CEC Bank a continuat să înregistreze profit timp de 10 ani consecutiv, în pofida contextului economic dificil. 

Astfel, la finalul anului 2017, CEC Bank a înregistrat un profit brut de 222,7 mil. lei, cea mai bună performanţă financiară din ultimul deceniu. Totodată, banca a reuşit să îşi majoreze cota de piaţă în funcţie de volumul activelor, de la 7,16% la finalul anului 2016, la 7,42% la finalul anului 2017, menţinându-şi astfel poziţia în top 7 bănci din sistemul bancar românesc. Portofoliul de credite în sold aferent clienţilor persoane juridice a crescut cu cca 9%. De asemenea, banca şi-a majorat şi portofoliul de credite în sold acordate persoanelor fizice, care a înregistrat o creştere cu 12% în anul 2017 faţă de anul precedent. În ceea ce priveşte capitalul social, acesta a fost majorat, începând din 2007, numai din profitul net realizat de bancă. În prezent, valoarea capitalului social este de 1.350.661.600 lei. Acţionarul majoritar al CEC Bank este statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice. 

Începutul: 24 noiembrie 1864. CEC Bank se mândreşte cu statutul de cea mai veche bancă din România. De la data de 24 noiembrie 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a aprobat prin decret domnesc înfiinţarea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, şi până în zilele noastre s-au scris multe pagini de istorie. Instituţia a evoluat, rămânând însă mereu alături de români şi susţinând economia acestei ţări. Încrederea milioanelor de clienţi a adus astăzi banca în topul primelor instituţii financiare din România. De-a lungul celor peste 150 de ani de istorie şi activitate, CEC Bank a fost pentru poporul român un simbol naţional şi un pilon important pentru valorile autentice româneşti.  


În prezent, CEC Bank se regăseşte în grupul băncilor de elită din România, fiind o bancă comerciala universală, competitivă, care oferă clienţilor produse şi servicii diverse şi de calitate, prin intermediul unei reţele de peste 1.000 de unităţi teritoriale, dintre care peste 480 sunt plasate în mediul rural. Numărul total de clienţi persoane fizice şi juridice este în continuă creştere, dovadă a diversificării paletei de produse şi servicii a băncii, inclusiv prin oferirea de produse digitale, precum şi a îmbunătăţirii permanente a calităţii acestora. Portofoliul bancar al CEC Bank este unul dintre cele mai variate de pe piaţa internă, clienţii băncii având acces la o gamă extinsă de produse şi servicii pentru persoane fizice şi juridice, precum credite, inclusiv sindicalizări, operaţiuni documentare, factoring, depozite, carduri, Internet Banking, Mobile Banking, Phone Banking, Split TVA etc.

Conform misiunii asumate, banca va continua să susţină cu precădere IMM-urile, agricultura şi administraţiile publice locale. O atenţie deosebită va fi acordată şi cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri europene.

Pentru perioada următoare, banca şi-a propus să continue evoluţia ascendentă, în special în zona creditării, cu impact vizibil asupra creşterii eficienţei. De asemenea, o preocupare majoră a CEC Bank în acest moment este adaptarea întregii activităţi la cerinţele tehnice şi organizatorice legate de competiţia pe linia digitalizării.


""