Autor 23658 vizualizări


O altă armă faimoasă, probabil cea mai cunoscută în lumea dacică, și de către inamici, era celebrul falx. Denumirea, la fel ca în cazul sicii, este latină, și descrie orice armă sau unealtă curbă cu tăiș pe interior, indiferent de dimensiuni. Cosorul de tăiat vie, de exemplu, o unealtă relativ mică, era numit de către romani falx viticola.

Arma dacică provenea probabil din coasă, devenind însă o armă redutabilă, foarte solidă, cu un vârf încovoiat, și care, mânuită de oameni antrenați, putea să agațe scutul roman și să-l tragă din mâna soldatului, sau chiar să taie scutul până la mijloc, unde se lovea de piesa metalică din centru, umbo. Cu puțin noroc, cu această lovitură era tăiată sau măcar rănită și mâna soldatului inamic. Fronto (100-169) amintește despre „rănile groaznice provocate soldaților romani de către falces dacice”.   

Infanterist ușor care tocmai a ucis un legionar roman cu falxul și se pregătește să îi ia armele și armura. Scene cu decapitări apar pe Columnă de ambele părți, probabil regele sau nobilii daci ofereau răsplată soldaților care aduceau capete de-ale inamicilor. ILUSTRAȚIE: Cătălin Drăghici

Se pare că din cauza acestei arme de temut, romanii și-au întărit echipamentul înainte de războiul lui Traian, ranforsându-și coifurile cu o cruce metalică, scuturile cu elemente suplimentare, și au preluat de la gladiatori manica din segmente metalice, pe care o purtau pe mâna cu care mânuiau spada din dotare.   

Există două versiuni ale acestei arme – una, cu mâner scurt, pentru o mână, și care putea fi folosită în același timp cu scutul, și o a doua versiune, cu mâner de două mâini. Dacă prima variantă putea fi folosită de un războinic greu echipat, a doua necesita mânuirea de către un războinic mai ușor, care să lupte chiar fără armură, fiindcă mânuirea unui falx de două mâini implica mișcări complexe și rapide.   

Și lama acestor arme purta simboluri probabil apotropaice. Foarte puține falxuri au fost descoperite până acum în arheologie, față de alte piese din care s-au găsit multe bucăți. Explicația dată de multă vreme a fost că arma era folosită de soldați specializați sau de războinici care intrau la luptă la sacrificiu, scopul lor fiind să spargă linia inamică și apoi să moară eroic.   

Infanterist ușor, înarmat cu falx. Armă redutabilă, aceasta putea tăia scutul roman până la piesa metalică centrală – umbo –, după cum se observă și în ilustrație.

Activitățile noastre de reconstituire istorică ne-au demonstrat că această variantă nu este foarte plauzibilă, linia romană, foarte solidă, neputând fi deranjată de atacul chiar a zeci de astfel de războinici, fiindcă nu exista posibilitatea efectivă de a penetra rândurile legionarilor și nici măcar ale auxiliarilor, care luptau în formațiuni strânse. Exista și realul pericol ca falxul să se blocheze în scutul roman, iar în acel moment războinicul era practic descoperit total și își pierdea viața imediat, deloc eroic.   

A doua variantă, cea mai realistă, de altfel, este că aceste arme au fost ori distruse de romani și refolosite ca unelte, ori luate ca trofee și duse la Roma sau în alte orașe ale Imperiului, pentru a arăta populației cu ce avuseseră de-a face în cumplita campanie dacică.  

În grupajul „Sub semnul lupului. Armata Regatului Dac” mai puteți citi:

•Cine erau războinicii și comandanții daci.
•Care erau și cum arătau armele și echipamentul armatei dacice.
•Care le era tactica de luptă și ce făceau cu prada de război
•De ce credea împăratul Iulian că dacii erau cei „mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva”.

Acest text este un fragment din articolul „Armele dacilor”, parte a grupajului apărut în număru 222 al revistei Historia, disponibil la orice punct de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 15 iulie – 14 august 2020, dar și în format digital pe paydemic.com

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum