Ce știau sovieticii despre „cazul Patrașcanu”

În România s-a vorbit o lungă perioadă de stalinism post-Stalin. Mare parte a istoricilor români au discutat dacă inițiativa „procesului Pătrășcanu” a pornit de la sovietici sau de la români, și dacă în anii 1953 și 1954 se putea organiza un proces, sau chiar o anchetă, fără a cere sfatul sau chiar o soluție conducerii de partid sovietice.

În lumina ultimelor documente publicate de istorici ruși și români, inițiativa și scenariul de roman polițist a ceea ce urma să fie singurul proces soldat cu condamnarea la moarte a unui lider comunist român, de după moartea generalissimului Stalin, a fost exclusiv o operă românească, un pretext al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de a scăpa de un rival cu activitate în ilegalitate, inteligent și cu personalitate. Pentru parcursul comunismului românesc ar fi fost mai facil să justifice o condamnare la moarte, în fapt un asasinat, precum și calvarul unor zeci de oameni, prin influența factorului sovietic.

Dej îi informează pe sovietici

Preocupat în continuare de consolidarea propriei poziții și dorind sa se asigure de sprijinul Moscovei, la 25 august 1953, Gheorghe Gheorghiu-Dej l-a invitat la o discuție pe ambasadorul sovietic Melnikov, pentru a-l informa asupra câtorva „din cele mai importante probleme“. Cu acest prilej, asa cum rezulta din jurnalul ambasadorului sovietic, liderul român i-a relatat despre situația populației de etnie germană și sârbă din România, masurile de apărare antiaeriana (pentru care a solicitat sprijinul parții sovietice), precum și despre faptul ca de mai multa vreme se desfășoară ancheta în cazul „unui grup de criminali“ și ca „exista asemenea dosare de urmărire penală care merita o atenție deosebită în legătură cu care, va fi, evident, necesar sa se organizeze procese deschise.

Ambasadorul sovietic notează în jurnalul său ca Gheorghiu-Dej „a vorbit în mod amănunțit despre Pătrășcanu, criminal, fost membru al Biroului Politic al C.C. al P.C. din România, care a fost spion american, a creat un centru insurecțional și a pregătit o lovitură de stat contrarevoluționară în țară“, menționând totodată, ca „acest lucru îl confirma și cei arestați care s-au aflat în legătură cu acesta“. Referindu-se la atitudinea lui Pătrășcanu, Gheorghiu-Dej l-a informat pe interlocutor: 

„El însuși, până în prezent nu recunoaște învinuirile de spionaj ce i-au fost aduse. Nu neagă ca a pus la cale o insurecție contrarevoluționară, că a organizat un centru insurecțional, dar acest criminal neagă ca a fost spion al serviciilor de informații străine, deși martorii i-au dovedit pe deplin vinovăția“. „Neîndoielnic, a concis Dej, în cadrul unui proces deschis, toți acești complici îl vor demasca, chiar dacă Pătrășcanu își va nega crima“.

„Cazul Pătrășcanu“ pe agenda convorbirilor româno-sovietice 

Cu prilejul aceleiași convorbiri, Gheorghiu-Dej i-a comunicat ambasadorului sovietic că mai sunt în cercetare încă sase cazuri importante de spionaj, subliniind totodată că „Biroul politic nu are încă o opinie definitiva în legătura cu desfășurarea unui proces demonstrativ în cazul lui Pătrășcanu și a celorlalți“ și că părerea lui personală consta în a desprinde din aceste cazuri, unul important cel al lui Pătrășcanu în legătură cu care sa se organizeze un proces deschis, reflectat pe larg în presă.

„Aceasta, a spus Dej, este extrem de avantajos pentru noi din punct de vedere politic“. 

Asa cum rezulta din jurnalul ambasadorului sovietic, la întâlnire a asistat și Iosif Chisinevschi, care în cursul discuției „și-a exprimat acordul deplin în legătură cu unele probleme abordate de Dej“.

Este interesant de remarcat faptul că din partea ambasadorului sovietic nu se constata nici o reacție la problema sensibilă ridicată de interlocutorul român. Acesta este, credem, și motivul pentru care „cazul Pătrășcanu“ este menținut în continuare pe agenda convorbirilor liderilor români cu reprezentanți ai Ambasadei sovietice din București, în intenția clară a acestora de a ține la curent Moscova cu mersul anchetei și a primi o părere din partea acesteia. 

Iată de ce, la 11 septembrie 1953, într-o convorbire cu I. Korolev, consilier al Ambasadei sovietice, Iosif Chisivevschi, s-a declarat imediat de acord. Era clar ca diplomatul sovietic, care nu avea un grad înalt, nu și-ar fi permis să dea un asemenea sfat, dacă nu ar fi avut acordul ministrului sau și, implicit, al conducerii sovietice. 

Insuficient de sigură pe acțiunile întreprinse în plan intern, conducerea română a continuat să informeze Moscova despre acestea. Astfel, la 8 septembrie 1953, ambasadorul sovietic la București, Melnikov, îl informează pe premierul Malenkov că Gheorghiu-Dej i-a predat textele în limba rusă ale hotărârilor plenarei C.C. al PMR din luna august Cu privire la sarcinile partidului în domeniul dezvoltării economice naționale și creșterii continue a nivelului de trai material și cultural al celor ce muncesc și cu privire la îmbunătățirea activității de partid și întărirea legăturilor partidului cu masele și a exprimat dorința de a primi eventuale observații din partea conducerii sovietice.

Răspunsul parții sovietice a fost transmis cu promptitudine la 16 septembrie, M.A. Suslov, membru al Biroului Politic, secretar al CC al PCUS, adresează lui Malenkov și Hrusciov o scrisoare în care face o serie de observații în legătură cu cea de-a doua hotărâre a Plenarei C.C. al PMR, propunând, totodată, ca acestea sa fie aduse la cunoștința conducerii române. 

Dintre acestea, rețin atenția cele privind la necesitatea „intensificării educației politice și a pregătirii marxist-leniniste a membrilor și candidaților de partid“, întăririi rolului activului de partid la sate. Se fac, de asemenea, o serie de observații de ordin redacțional, precum și recomandarea de a nu se face referiri la „tulburările în rândul țărănimii“.

Tovarășii români ar dori sa primească sfatul tov. Malenkov 

Interesul sovietic pentru ceea ce în 1953 și 1954 era „cazul spionului Pătrășcanu“ a continuat, dat fiind și faptul ca Dej nu hotărâse începerea procesului. Pe agenda convorbirilor româno-sovietice de la Moscova din ianuarie – februarie 1954, în urma cercetării făcute în arhivele moscovite de către cercetătoarea Tatiana Volokitina, aceasta a descoperit faptul ca, pe lângă probleme economice, nota convorbirilor făcută de rusi conținea și referiri la „cazul Pătrășcanu“. 

Nota întocmita de partea româna exclude cu totul aceasta problema, ca și unele neînțelegeri pe probleme culturale româno-maghiare. Tatiana Volokitina reda însemnările făcute de unul din participanții la convorbiri, Mihail Zimianin, care nota că la încheierea ședinței „tov. Dej ... amintește despre cazul Pătrășcanu, pe care aceștia intenționează să-l judece pentru organizarea unui complot contrarevoluționar în cadrul unui proces cu caracter închis, cu publicarea unei scurte știri de presa. Tovarășii români au dus cu sine materiale și ar dori sa primească un sfat. Tov. Malenkov a propus sa lase materialele în cazul Pătrășcanu pentru studiu, însărcinând cu pregătirea propunerilor pe tovarășii Suslov și Zorin“. 

Până de curând, în arhivele romanești și rusești cercetate nu s-au găsit documente care să ilustreze vreo implicare directa a conducerii sovietice în pronunțarea sentinței de condamnare la moarte a lui Lucrețiu Pătrășcanu. Autorii volumului de documente Moskva i Vostocinaia Evropa. Stanovlenie politiceskih rejimov sovetskogo tipa, 1945 – 1953. Ocerki istorii emit supoziția că, întrucât la procesul lui Pătrășcanu, care a avut loc în aprilie 1954, a fost pronunțata sentința de condamnare la moarte, pusa imediat în aplicare, „se poate trage concluzia ca Moscova, fie cel puțin nu a exprimat obiecții, fie a oferit părții române libertate deplina de acțiune“. 

Chiar dacă nu se bazează pe nici un fel de documente, Belu Zilber, condamnat în procesul Pătrășcanu, notează în memoriile sale că, după eliberarea din închisoare, aflase ca „în acea iarna (anului 1954 când avuseseră loc convorbirile de la Moscova - nota autorului) Gheorghiu-Dej ceruse părerea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice cu privire la un eventual proces Pătrășcanu“ și că, într-o scrisoare de răspuns semnata de Malenkov „se spunea ca un proces Pătrășcanu este o problemă internă a partidului român și nu se da nici un sfat. Cu titlu personal, Malenkov, secretar general al PCUS (era președinte al Consiliului de Miniștri), sugerase emisarilor lui Gheorghiu-Dej sa nu se facă acest proces“. 

Belu Zilber are dreptate sa afirme ironic ca „procesele Pătrășcanu și Luca fuseseră primele rândunele ale independentei naționale. Nu fuseseră ordonate de Moscova.“ 

Nu cu mult timp în urma, în referatul prezentat în cadrul celei de a opta ședințe a Comisiei mixte de istorie româno-rusa, cercetătoarea Tatiana Volokitina pune punct în disputa privind gradul de implicare a conducerii sovietice în pronunțarea sentinței de condamnare la moarte a lui Lucrețiu Pătrășcanu. Cercetătoarea rusă menționează că răspunsul trimis de partea sovietică prin intermediul ambasadei URSS la București conținea doar acordul cu procesul în pregătire în cazul Pătrășcanu și publicarea unui comunicat de presă, fără sa facă nici o referire la sentință, lăsând acest lucru în seama conducerii române. Răspunsul conține însă și un element nou, care îl privește pe Vasile Luca. Despre cazul acestuia se sugerează sa se discute după organizarea procesului lui Lucrețiu Pătrășcanu.

Foto sus: © „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 89/1945