Ce reprezintă Sânzienele sau Drăgaica – o zi cu multiple semnificații în calendarul popular
În calendarul creștin ortodox, la 24 iunie se sărbătorește nașterea Sf. Ioan Botezătorul. În calendarul popular, această sărbătoare este cunoscută sub denumirea de „Sânziene” sau „Drăgaica” și este o zi cu multiple semnificații, legate de ciclul agricol sau de sărbătorile păgâne precreștine, care aveau loc în perioada solstițiului de vară.
În terminologia populară, această denumire desemna atât o plantă (lat. „Galium verum”), cât și niște ființe fantastice („sânzienele”). Despre aceste ființe se credea că ar fi: șapte fete frumoase, luminate, harnice, curate și bogate care locuiesc la marginea pământului de unde trimit toate moliile și gângăniile care strică hainele, semănăturile și fructele acelora care lucrează de ziua lor; fete robite de zmei, ținute în palatele fermecate din mijlocul unor ape mari, din codrii unde n-a călcat niciodată picior de ființă omenească; femei frumoase care trăiesc pe câmpuri pline cu flori, iar atunci când merg dintr-un loc în altul, vine vântul în urma lor; femei sfinte, voinice la corp, îmbrăcate în alb, care vin în noaptea de Sânziene, dând leacuri tuturor florilor; zeițele florilor care le iau acestora mirosul atunci când vine ziua lor; ființe cerești care dau roadă semințelor; sfinte care vin în noaptea de Sânziene și dau leacuri la toate florile, etc, notează Muzeul Etnografic al Transilvaniei, pe pagina de Facebook a instituției.
În unele localități, ziua de 24 iunie se mai numea și „Drăgaica”, despre care se credea că este zâna florilor care dă leacuri florilor și buruienilor. De aceea, în zi de Drăgaică este bine să se ia buruieni de sânziene pentru a se scălda, în caz de boală numită „pocitură”; unii oameni sănătoși se tăvălesc în această zi în pielea goală prin iarbă, spre a nu se mai lipi răutăți de ei. Tot în această zi, oamenii se încing și cu cicoare, spre a se tămădui de durerea de mijloc. Drăgaica era ținută în mod deosebit pentru seceriș.
În ziua de Drăgaică, era obiceiul ca fetele să se îmbrace cu hainele cele mai bune și să umble prin sate, pe la case, unde să joace. În unele localități, fetele se împărțeau în trei cete, mergând și prin satele învecinate. Când se apropia soarele spre asfințit, fetele se întorceau spre comuna lor, având grijă să nu se întâlnească cu altă ceată de fete, căci atunci ziceau că va muri una dintre fete.
În calendarul popular, ziua de Sânziene era considerată și „ziua Soarelui”, ziua în care soarele se odihnește și joacă, căci dacă l-ar privi cineva atent, l-ar vedea jucând pe cer. Despre soare se credea că e un bărbat atât de frumos, că fața lui luminează pe toată lumea, iar datorită frumuseții lui, Dumnezeu îl ține în cer. Se credea că este o ființă vie care mănâncă un corn de prescură la amiază și seara, când asfințește, de aceea nu este bine să mănânce cineva la asfințitul soarelui.
De asemenea, soarele era considerat sfânt: de sfânt ce este, nu te poți uita la fața lui, pentru că el luminează tot pământul, pentru că n-are pic de răutate și încălzește orice vietate fără deosebire. Mulți oameni i se închină când răsare și apune, zicând: „Sfinte Soare, ajută-ne!” Iar seara, când apune soarele, oamenii se opresc din lucru să se odihnească nițel, „pân-o cina Sfântul Soare, că toată ziulica umblă pe cer de ne luminează și ne încălzește”. Se consideră păcat a înjura soarele și a arunca necurățenii spre el, iar la fata mare care cutează să arunce gunoiul în fața lui, nu-i mai crește părul și nu se mai mărită.
Ziua de Sânziene era considerată data la care trebuiau terminate toate muncile agricole legate de întreținerea culturilor prășitoare, deoarece de la această dată începea maturizarea lor. În marea majoritate a satelor românești, oamenii gospodari erau preocupați să termine de prășit sau de săpat cartofii și porumbul până la Sânziene, când se aruncă sapa în pod, semn că s-a terminat săpatul cucuruzului.
La Sânziene se credea că răsare Găinușa, iar porumbul își pierde grăunțul de la rădăcină, de frica găinii care în acea noapte răsare prima dată. Se credea că ploaia din ziua de Sânziene aduce boala de gălbează la oi. Din acest motiv, ciobanii țineau oile mai mult închise, pentru a nu mânca iarbă cu gălbează, dându-le iarbă verde cosită și neplouată.
Sursă: Ioan Toșa, Simona Munteanu, „Calendarul Țăranului Român de la Sfârșitul Secolului al XIX-lea”, Editura Mediamira, 2003
