Ce poartă regina Marii Britanii în poşetă?

Autor 26522 vizualizări


Un studiu al Centrului de Cumpărături din Lakeside, Essex, Marea Britanie, arată că femeile de 30 de ani au schimbat deja 21 de poşete şi îşi cumpără una nouă la fiecare trei luni, având toate şansele ca în cursul vieţii să ajungă la 111.

De la săculeţii vechilor preoţi africani şi până la moda „haute couture“, geanta a păstrat toate secretele personale, a fost însemnul puterii, statutului şi frumuseţii. Ca păstrătoare a echipamentului necesar vieţii de zi cu zi, ea a fost influenţată de schimbările sociale şi tehnologice, precum circulaţia banilor, dezvoltarea transportului, apariţia pe scară largă a cosmeticelor, a ţigărilor, a telefoanelor celulare şi a marcat rolul femeii în societate. Bărbaţii au fost primii care s-au folosit de genţi.

Hieroglifele îi înfăţişează pe vechii egipteni purtând un fel de sac din piele, legat cu o curea în jurul şoldurilor. Broderiile şi bijuteriile care împodobeau acest accesoriu vestimentar arătau statutul social-cu cât persoana era situată mai sus pe scara socială, cu atât geanta era mai sofisticată. În secolul al XVI-lea, un astfel de obiect devine foarte popular, fiind confecţionat din diverse materiale. Forma cilindrică se termina la capete cu şireturi care ţineau laolaltă conţinutul genţii aşezată cel mai adesea de-a curmezişul corpului şi purtată mai ales de călători.

Multă vreme femeile şi-au purtat efectele personale în buzunare ascunse între faldurile rochiilor. În 1400 însă, atât ele, cât şi bărbaţii se foloseau de genţi care devin încet-încet un simbol al statutului social. Oamenii încep să-şi împodobească genţile cu bijuterii, broderii şi mătase. E inutil să spunem că aceste fragile genţi nu erau foarte practice, deşi oamenii considerau că, dacă ţi le permiţi, îţi poţi angaja şi un servitor, să le care. Portretele celor mai influenţi oameni ai momentului îi arată, adesea, cărând ceea ce azi am numi genţi de firmă, în mod vizibil ancorate de îmbrăcăminte cu brandenburguri complicate. Apoi, moda a impus ca femeile să-şi poarte genţile sub haine, astfel că, decenii la rând, genţile au dispărut, iar forma lor nu s-a mai schimbat aproape deloc.

În secolul al XVII-lea apar mai multe modele de genţi destinate atât femeilor, cât şi bărbaţilor, iar modelele încep să se complice. Tinerele fete învăţau să brodeze, artă care intra obligatoriu în pregătirea pentru măritiş, astfel că în acea perioadă se înregistrează o evoluţie remarcabilă a aplicelor brodate pe genţi.

Un secol mai târziu, hainele clasice revin în garderobe. Aceasta a însemnat mai puţine straturi de îmbrăcăminte, astfel încât o geantă plasată dedesubt ar fi ruinat întregul look al doamnelor. Prin urmare, acestea încep să-şi poarte efectele personale în săculeţe de mână, numite réticules. Ele aveau un săculeţ diferit pentru fiecare ocazie, conţinutul însă era acelaşi:un ruj de buze, o cutie cu pudră pentru ten, o batistă, o sticluţă cu săruri, cărţi de vizită, o cutiuţă pentru acestea şi o sticluţă cu parfum.

Termenul de geantă de mână începe să fie folosit prin 1900 şi se referea, în general, la bagajele de mână purtate de bărbaţi. Aceste genţi devin sursă de inspiraţie pentru poşetele femeilor care sunt însă mai sofisticate, dotate cu multe compartimente interioare şi au un aspect mai atrăgător. În noua formulă, geanta feminină avea separeuri destinate bijuteriilor, ochelarilor din sticlă pe care doamna îi purta la spectacolele de operă, cosmeticelor şi evantaielor.

Genţi pentru măşti de gaze

În anii 1920 s-a petrecut o revoluţie în croiala hainelor, de la rochiile cu tăietură mai îndrăzneaţă la îmbrăcămintea cu un desen mai apropiat de conturul corpului omenesc. Genţile nu mai trebuiau să se potrivească perfect costumului, iar nebunia momentului era ca doamnele să poarte o păpuşă îmbrăcată exact ca stăpânele lor, ba chiar s-o înzestreze şi cu o geantă miniaturală.

Anii celui de-Al Doilea Război Mondial impun moda acelei perioade şi-i dau un aspect militar. Apar poşete cu închizători din metal, capsele, iar plasticul şi lemnul sunt încorporate în noul trend. Genţile din Marea Britanie sunt concepute pentru a căra deopotrivă măştile de gaze, dar şi nimicurile atât de importante pe care le poartă, de obicei, femeile, iar în Franţa şi SUA angajarea femeilor în industria de război duce la popularizarea genţilor de umăr. Boomul economic al anilor 1950 aşază geanta pe altarul reuşitei sociale.

Cei mai mari designerii, precum Louis Vuitton, Hermès şi Chanel, accesorizează şi colorează acest obiect în concordanţă cu standardele morale fluctuante ale epocii. Noul stil al Casei Christian Dior introduce în 1947 moda fustelor lungi şi a poşetelor minuscule. A fost semnalul că stilul militar nu mai e la modă, iar feminitatea intră într-un nou deceniu, în care poşeta de mici dimensiuni  e simbolul femeii frumoase şi sofisticate. Mica poşetuţă, ca şi micul pantof al Cenuşăresei, reprezintă acum feminitatea. Mesajul subliminal e acela că o femeie cu o geantă minusculă are o altă disponibilitate sexuală decât cea care poartă un sac imens peste umeri.    

Anii 1960 şi cultura flower-power impun o modă tinerească mai romantică şi mai etnică şi în materie de poşete. Influenţaţi de călătoriile făcute în India, tinerii adoptă parte din moda acestei culturi:sariurile indiene şi sacii din pânză purtaţi peste umăr devin foarte populari. De asemenea, şi hainele afgane. La sfârşitul anilor 1970, moda sugerează că femeile sunt pregătite pentru orice în noua eră a feminismului. Micile şi delicatele genţi de umăr susţinute cu lanţuri lungi sau curele subţiri au început, şi ele, să domine piaţa modei, mai cu seamă în combinaţie cu minijupele care le dădeau femeilor un aer atât de copilăresc. Acest tip de genţi a fost emblema dinamicii modei anilor 1960, în comparaţie cu rigiditatea hainelor şi a accesoriilor din anii 1950.

Sacul unisex introdus de Prada. Moda genţilor din anii 1980 reflectă preocuparea generală pentru o viaţă sănătoasă şi mişcare. Apar astfel genţi destinate purtării echipamentului pentru sălile de gimnastică. Miuccia Prada, nepoata lui Mario Prada, cel care a înfiinţat în 1915 firma de design vestimentar,   introduce pentru prima oară sacul unisex, confecţionat din nylon negru, modă care se menţine şi astăzi.
Una dintre marile reuşite ale modei a fost cea din anii 1980, geanta matlasată a Verei Bradley, devenită apoi clasică. Ea a vândut în trei ani genţi în valoare de un milion de dolari.

Secolul XX impune moda genţilor din piele de reptilă, dar şi pe aceea a poşetelor confecţionate din plastic transparent care lasă la vedere întregul lor conţinut.

Ce are Regina în poşetă?

Rar este văzută fără o geantă elegantă asortată vestimentaţiei. Dar ce poartă Regina Elizabeta a II-a  a Marii Britanii în poşetă a rămas, multă vreme, un mister. Cartea Ce poartă Regina în poşetă şi alte secrete regale (Phil Dampier şi Ashley Walton, 2007) arată că geanta regală e departe de a fi goală, deşi nu conţine bani, chei sau paşaport, din moment ce Suverana nici nu are unul. Atunci? Ei bine, Elizabeta a II-a poartă cu ea o grămadă de nimicuri dăruite de copiii ei de-a lungul timpului:căţei în miniatură, cai şi şei, dar şi poze ale familiei. Comoara cea mai de preţ e o fotografie a prinţului Andrew făcută la întoarcerea sa din  Insulele Falkland, în 1982. Regina mai poartă cu sine o cutiuţă cu fard dăruită de soţul său, Prinţul Philip, la aniversarea a 60 de ani de căsătorie.

Poşeta Reginei are şi alte atribuţii nu numai pe acelea de a purta lucruri dragi. Este un fel foarte subtil de a comunica cu cei din stafful său. Astfel, dacă Suverana îşi ţine poşeta pe masă în timpul unui dineu e semn că doreşte ca evenimentul să ia sfârşit în următoarele cinci minute. Dacă geanta e aşezată pe podea, e semn că Regina consideră conversaţia plictisitoare şi vrea să fie salvată de acest calvar de una dintre doamnele sale de onoare. Dacă îşi mută poşeta dintr-o mână în alta e semn că vrea să plece din acel loc. Purtarea poşetei pe braţul stâng e semn că Regina e fericită şi relaxată. Majestatea Sa foloseşte poşeta şi ca pe un scut de securitate, pe care îl poartă cu sine prin toate încăperile palatului. Rar a fost fotografiată fără poşetă.  

Potrivit sursei menţionate mai sus, poşeta suveranei britanice mai conţine un ruj de buze, un pieptene, dar şi bomboane pentru câinii de rasă Corgie de la moşia sa din Sandringham, Norfolk, la care Suverana ţine foarte mult.  

Vuitton, designer de geamantane

Vuitton e una dintre cele mai cunoscute firme de genţi şi poşete de lux, produsele care poartă această marcă dau fiori financiari şi de plăcere în egală măsură oricărui dependent de capriciile modei. Întemeietorul mărcii, Louis Vuitton, s-a născut în 1821 în Jura, Franţa. În 1835 s-a mutat la Paris. Călătoria din locul său de baştină şi până în capitala franceză, adică mai bine de 400 de kilometri, a făcut-o pe jos. Pentru a avea bani de călătorie, a acceptat să facă diverse slujbe. La Paris a devenit ucenic la mari firme care produceau geamantane. Datorită bunei sale reputaţii în branşă, împăratul Napoleon al III-lea  i-a comandat un cufăr de călătorie pentru soţia sa, împărăteasa Eugénie de Montijo. Contactul cu regalitatea l-a  făcut să înţeleagă cum să producă lăzi de călătorie mai adaptate transportului, fondând în acest fel propria firmă:LV Co. Mac. Accesoriile marca Louis Vuitton iau astfel naştere în 1854, în Rue Neuve de Capucines, în Paris.

În 1858, Louis Vuitton a prezentat prima geantă din pânză groasă şi cu fund plat, denumită Trianon. Aceste genţi erau încăpătoare şi uşoare. Înainte de modelul conceput de Vuitton, genţile erau înalte, cu partea de sus circulară pentru a uşura evacuarea apei, în cazul intemperiilor. Însă, din cauza formei, nu puteau fi depozitate cu uşurinţă. Geanta Trianon din pânză cenuşie a fost cea care a rezolvat problema, uşurând depozitarea acestora în timpul călătoriilor. Această inovaţie i-a adus succesul şi mulţi fabricanţi de genţi pentru voiaj au început să-i imite stilul şi designul. După moartea tatălui său, Georges Vuitton a început să reclădească prestigiul companiei transformând-o într-o corporaţie mondială.

Imprimarea emblemei sale (caprifoi, flori şi monograma LV) pe genţi pornea din tendinţa victoriană de a folosi desene japoneze şi orientale ca ornamentică. În anii 1910, firma îşi deschisese sucursale din New York până în Bombay şi din Buenos Aires până la Londra. După Al Doilea Război Mondial (în care firma a avut nefericita inspiraţie să colaboreze cu naziştii, confecţionând 2.500 de busturi ale mareşalului Pétain), Louis Vuitton, nepotul marelui Louis, dă tonul renaşterii firmei din propria cenuşă. În această perioadă, designerii au proiectat mai multe produse din piele, de la mici săculeţi şi portofele, la genţi mari de voiaj. De asemenea, pentru a-şi lărgi gama de produse, firma şi-a relansat genţile din pânză Monogram, în 1959.

Mare, mică, pătrată, rotundă, de umăr sau nu, geanta a fost considerată o proiecţie a personalităţii femeii mai ales. Ea a încorporat fantezia designerilor sensibili la fluctuaţiile modei, dar şi la utilitatea acestui accesoriu fără de care viaţa modernă ar fi de neconceput.  
 

""