Castelul Peleș, sub ocupația germană

Autor 4749 vizualizări


Prezentarea câtorva documente care atestă pregătirile pentru exil care s-au făcut la Peleș în octombrie 1916 necesită o privire de ansamblu asupra situației României, fără a intra în amănunte de istorie militară. După cum știm, România intrase în război de partea Antantei în 14 august 1916, după doi ani de neutralitate. Familia Regală plecase din București în ziua mobilizării generale: Regina împreună cu copiii se află la Buftea în palatul cedat de Barbu Știrbei și păzit de armată; Regele se găsea la Scroviștea într-un pavilion construit încă pe vremea lui Carol I și aproape de Marele Cartier General; Guvernul rămăsese în București, iar Parlamentul își aștepta convocarea.

Valorile de la Peleș sunt evacuate în grabă

Ofensiva germană din Transilvania începuse la 26 septembrie: Falkenhayn cucerise Sibiul la 29 septembrie, vizând apoi toate trecătorile peste Carpați; între 1 și 7 octombrie armata română se retrăsese necontenit, așa că la 9 octombrie cade sub ocupație germană și Brașovul. Familia Regală nu-și mai petrecuse verile la castelul Peleș de la moartea Regelui Carol I; doar copiii fuseseră trimiși acolo în vacanțe și acompaniați uneori, câteva zile, de părinți.

În 1916, Regele Ferdinand încredințează direcția tuturor reședințelor regale lui Al. Tzigara-Samurcaș iar îngrijirea castelelor Peleș, Pelișor și anexelor lor rămâne în sarcina Biroului de arhitectură de acolo, respectiv a arhitectului șef Carl Liman. Tot personalul va fi mobilizat pe loc (cu o singură excepție, regretabilă, a arhitectului Ion Ernst). În cele aproape două săptămâni cât a durat încercuirea și ocuparea Brașovului de către armata germană, la Peleș au fost împachetate în grabă foarte multe obiecte de artă dar și de uz obișnuit (2, 14, 18 oct. 1916), în total 64 lăzi în trei vagoane: 5746, 64354 și 51920; semnătura arh. C. Liman. A fost împachetată în primul rând colecția de tablouri, aceasta încă înainte de ocuparea Brașovului.

Mai târziu, după cum sunt așezate în lăzi, au fost strânse în grabă, foarte multe obiecte de artă de mici dimensiuni, argintărie decorativă și de uz obișnuit, lenjerie și mobilier, precum și întregul inventar al biroului Regelui Carol I. Bănuim însă că cele 64 de lăzi nu alcătuiesc întregul patrimoniu ce a fost împachetat și a plecat din Sinaia în octombrie 1916.

Potrivit documentelor păstrate astăzi la Arhivele Naționale, nu știm care a fost destinația inițială a acestor lăzi: nu știm dacă cele trei vagoane, singurele pe care le-am găsit menționate în acte, au plecat imediat din Sinaia; atunci când au fost împachetate obiectele, nu se punea încă problema exilului în Moldova. O notiță a Reginei Maria, în memoriile sale face o scurtă mențiune a asupra acestor obiecte:

„Zorleni, 28 noiembrie/11 decembrie 1916. Am venit la Cartierul General. Casă urâtă ca exterior, dar înăuntru e foarte primitoare, căci s-a adus aici câte ceva din frumosul mobilier din Sinaia. Simții chiar o mare emoție văzând mobila din camera mea de aur, până și pernele mele preferate așezate ici și colo la întâmplare”.

Însă nu știm cine a făcut selecția obiectelor și unde au fost ele depozitate între data împachetării lor și aceea menționată de Regină, care le-a regăsit la Zorleni, cu bucurie; de asemenea, nu știm dacă toate lucrurile luate de la Peleș au fost duse în exil în Moldova și unde. Cea mai mare parte a lucrurilor s-au reîntors la Peleș, fără a ști însă când anume.

Armata germană face rechiziții

Între octombrie 1916 și decembrie 1918, Peleșul a fost locuit de generalul Mackensen și ofițeri germani care s-au mulțumit doar să-l folosescă, fără a-l îngriji dar și fără a schimba ceva, nici măcar administrația și personalul. Această stare de fapt s-a dovedit a fi favorabilă, întrucât neajunsurile au putut fi rezolvate destul de repede după plecarea ocupanților, iar în primăvara lui 1919, Familia Regală revine le Peleș.

În cei doi ani de ocupație, castelul a suferit de pe urma rechizițiilor, stricăciunilor și murdăriei unei case neîngrijite dar și lăsate de ofițerii germani, precum și a furturilor. Astfel, în corespondența cu Administrația Casei Regale, la București, Liman trimite în 30 decembrie 1918, o Declarație a stricăciunilor și lipsurilor de război de la Sinaia. La începutul războiului însăși Administrația Casei Regale rechiziționase pentru Spitalul Regina Maria din București un număr de 30 paturi și saltele; trimise de spital în Moldova, acestea nu au mai ajuns la reședința regală din Iași, unde erau necesare (spune Ștefanovici, într-o scrisoare).


Sinaia și împrejurimile la începutul secolului XX; în dreapta, în depărtare, castelul Peleş

Liman cere informații despre paturi și dorește înapoierea lor la Peleș unde acum li se simte lipsa. O soartă asemănătoare au avut-o și cele cinci „băi cu sobe” (inițial trei, apoi încă două) ce fuseseră trimise la Zorleni pentru Rege și personalul de acolo, iar mai târziu mutate la Iași; despre ultimele două dintre ele, Ștefanovici știe că s-au pierdut pe drum într-un vagon împreună cu diferite lucruri din birou (scrisorile nu sunt prea clare în referințele privind biroul: puteau fi obiecte din biroul Regelui Carol I sau lucruri aparținând Biroului de arhitectură al Peleșului).

Pe de altă parte, de la Peleș au fost făcute rechiziții și de către armata germană. Reproducem o corespondență destul de vastă privind vagonete și șine luate de la castel: într-o scrisoare a Administrației Casei Regale către Liman se spune:

„Rugăm răspundeți telegrafic sau telefonic chiar azi clar câte vagonete și câți kilometri șine au fost luate de germani. Timpul scurt nu ne permite căutarea corespondenței vechi pe care nu știm cui ați adresat-o”.

Iar mai târziu, arhitectul șef de la Peleș răspunde:

„Ca răspuns la Onor scrisoarea D-tră din 3 sept. în privința șinelor și vagonetelor luate de germani din castelul Peleș și care vagonete și șine Onor Direcția Căilor Ferate nu ne restituie, cred că va fi foarte trebuincios spre clarificare ca Onor Administrația Casei Regale să caute în corespondență tomurile cu rechiziții eliberate de germani și care eu am trimis de aici la Sinaia la București și în care se vor găsi că sa luat de aici mai mult de trei vagonete și 104 m șine. S-a luat 5 vagonete, 3 macazuri și mai mulți metri șine decât Onor Dir. CF vrea să ne restituie acum. Nu cred că germanii au luat cu dânșii în Germania vagonete și șine, toate au rămas aici și Onor Dir. CF a găsit și a întrebuințat la reconstrucția podului Izvor tot ce s-a luat de la castel. Cred că se va restitui mult mai puțin decât s-a găsit”.

Nu am transcris întreaga corespondență a lui Liman cu Administrația Casei Regale și a acesteia din urmă cu Direcția Căilor Ferate asupra vagonetelor în cauză dar din aceste fragmente se poate vedea că anumite lucruri nu s-au mai întors la Peleș, nu neapărat din vina ocupantului german. De altfel, răspunsul Direcției Căilor Ferate, ultima adresă ce se păstrează referitor la acest caz, poate ține loc de concluzie: „noi nu putem să știm ce s-a făcut cu vagonetele, macazurile și șinele ridicate de la castelul Peleș înainte de război”.

Bănuim că acestea sunt numai câteva aspecte ale rechizițiilor făcute la Peleș în anii războiului.

„Suntem siliți a angaja încă trei femei pentru spălat”

Tot în decembrie 1918, după plecarea nemților, Liman scrie: „ne vom ocupa de toate trebuințele castelului și credem că vom pune tot la ordine deși am găsit totul de la parter și etajul I al castelului în cel mai mare dezordine și necurățenie”. Aflând de restabilirea comunicației telefonice dintre București și Sinaia prin Câmpina, el cere Administrației Casei Regale să intervină pentru a lega telefonic castelul de capitală (spunând că aveau un aparat de telefon pe care Ștefanovici îl ascunsese și îl folosiseră în timpul ocupației). La începutul lui ianuarie 1919, lui Liman i se cer oameni de la Peleș pentru a fi transferați la București:

„Dl. col. Drossu și Dl. Butculescu au văzut în ce stare au rămas grajdurile, odăile de la grajd, de economat și la poștă și de la garaje, ocupate de germani timp de doi ani, necurățite niciodată de castelan. Avem acuma atâta lucru că suntem siliți a angaja încă trei femei pentru spălat. Dl. Butculescu scria: dacă castelul a mers cu personal mai puțin în ultimii doi ani s-ar putea să se mai reducă ceva și acuma. Dar nu trebuie uitat că în acești doi ani s-au curățit numai locuințele Mareșalului, sălile de recepție și Kaiserapartament la castel și numai odăile pentru ofițerii germani, celelalte au rămas în acești 2 ani în stare nemaipomenită”.

Câteva luni mai târziu, el continuă: „La grajdurile vechi și noi au fost în toate odăile lavabouri de fier. Fiind odăile acestea locuite de germani sunt acum aceste mobile în stare așa de mare murdărie că dacă nu le vopsim din nou, nu va fi posibil să le întrebuințăm”; paturile de fier sunt în aceeași stare, Liman cere vopsea, aflând că la București se găsește. Pentru toate aceste motive, Liman ceruse în decembrie 1918, în continuare, mobilizarea pe loc a tuturor oamenilor de serviciu și meseriașilor de care dispunea: în special pentru tâmplarul Alfred Tekleș „pentru repararea stricăciunilor făcute de soldații germani, mobilierului, ușilor și ferestrelor de la garaj și grajduri”, ca și pentru grădinari.

Castelanul Willke acuzat de furt

Facem o paranteză în subiectul tratat pentru a explica starea în care se găsea grădina Peleșului în 1918, ca și faptul că aceasta a constituit o preocupare mai ales pentru Regina Maria. Grădinarul aflat în funcție, Otto Heum urma să se retragă din postul său; apoi, Liman relatează: „drumurile în pădure ruinate, în grădină totul trebuie refăcut, terase lăsate în paragină doi ani”; totodată el cere reangajarea lunară a tuturor oamenilor din serviciul grădinii și buget mai mare pe 1919 (bugetul ante 1916 fusese de 250-350 lei); în același timp, Regele și Regina doreau modernizarea radicală a grădinii concepută de Carol I și plantată de Knechtel.

În acest context se poartă discuții pentru angajarea unui grădinar englez, dorit de Regină; în cele din urmă va fi acceptat în postul de grădinar un anume Beran. La începutul primăverii anului 1919, Liman este înștiințat de o apropiată vizită a Regelui. Încet, încet, viața își relua cursul firesc. Totuși, îngrijorat, responsabilul reședințelor de la Sinaia scrie Administrației din București:

„Mi s-a comunicat de la București că MS va veni pentru câteva zile la Sinaia. Nu știu câți servitori vor veni aici pentru serviciu și nu știu dacă toți acești servitori vor primi hrana de la bucătăria palatului sau de la cantină?..... îmi permit a observa că cantiniera actuală n-are nimic dar absolut nimic pentru a nutri nici două persoane”.

La toate pagubele suferite de pe urma ocupației se adaugă furturile al cărui presupus autor este chiar cel care ar fi trebuit să aibă grijă de Peleș, castelanul Willke. La un moment dat, în octombrie 1918, Willke are intenția să se retragă din post și să lase castelul sub ocrotirea poliției din Sinaia; Administrația Casei Regale îi reamintește însă că reprezentantul și autoritatea sa la Sinaia este arhitectul șef Liman. Dar Willke pleacă. Constatând lipsa unor obiecte din ambele castele și având unele bănuieli, Liman, Ștefanovici și mecanicul Johan Andreas deschid casa castelanului și găsesc diferite obiecte care n-ar fi trebuit să-i aparțină acestuia, unele fiind chiar împachetate în lădițe cu adrese pentru Germania: alimente, cărți ale Reginei Elisabeta (foto jos), draperii, lenjerie, tablouri, porțelanuri.


În schimb, cei trei nu găsesc nimic în magazia din „turla mare” în care ar fi trebuit păstrate diferite lucruri rămase după refacerea decorației interioarelor de către Liman: stofe, draperii, perdele de la bufet, camerele doamnelor de onoare, etajul I, sala mare parter, apartamentul imperial, mansarde și apartamentele regale.

Mai târziu, în primăvara lui 1919, cam în același timp în care Liman se pregătea și aștepta vizita Regelui, el continuă să scrie Administrației de la București despre neregulile în care pare să fie implicat Willke:

„Acum când avem aranjat puțin odăile la castel, vedem că lipsește diferite lucruri. Vă rog a fi așa de bun și a trimite pe cineva la Saint Freres, ca dl. Willke să ne deie deslușire unde se găsesc aceste lucruri ce lipsesc. Am teama că aceste lucruri fiind mici, au fost lesne de împachetat și trimis peste graniță. Din camera albă la mansardă lipsește 2 lămpi electrice de la noua toaletă, 2 mese rotunde și perdele de la ferestre. Din camera lângă scara de fier, pe acel coridor lipsește perdele de catifea și acele de pânză. Din camera fostă a d. Bengescu lipsește o cuvertură de masă de velvete.

Din camera apartamentului verde lipsește cuvertura de velvet de la masa de lângă calorifer. Din teatru de la lojele Majestăților Lor lipsește perdeaua de atlas de la mica scară și acest lambrigou brodat de la balustradă. Din apartamentul princiar de la mansardă lipsește perdeaua de la toaletă. De la Pelișor din odaia de lucru MS Regina s-a furat o jumătate de la marea perdea de la ferești de stofă englezească și o perdea galbenă de la ferești; de notat este că acest apartament a fost totdeauna închis și că fostul castelan a avut totdeauna cheia la el”.

„Într-o ladă cu tablouri care a fost găsită deja împachetată de fostul castelan Willke pentru trimiterea în străinătate am găsit între tablouri aparținând fostului castelan și trei tablouri care erau ale castelului. Negreșit că tablourile noastre am scos imediat și le-am așezat unde au fost mai înainte. Zilele acestea a venit d-na Willke și a reclamat unul din aceste tablouri zicând că tabloul a fost al castelului dar că a fost dăruit soțului de defunctul Rege Carol. Tabloul este portretul unui gentilom din Evul Mediu. Rog Onor Administrația a-mi răspunde dacă pot să predau acest tablou d-nei Willke și dacă afirmarea d-nului Willke este suficientă”.

Întrebat de argintăria de la castel, Liman face un inventar: „La fostul castelan Willke avem găsit din această argintărie și care s-a depus la oficiu” marca țării, mărcile M, C.

""