Căsătoria în Epoca de aur a Atenei

Autor 1156 vizualizări


     Grecii credeau că Cecrops, unul dintre primii regi ai Atenei, a fost responsabil pentru civilizarea oamenilor, stabilind căsătoriile monogame. Bărbaţii sunt în continuare liberi să aibe relaţii cu prostituate sau curtezane, dar cu instituţia căsătoriei, linile ereditare pot fi stabilite, iar căsătoria stabilea cine era reprezentantul legal al femeii.

         În anul 451 î. Hr., atenienii au votat restricţionarea drepturilor de cetăţenie, astfel, cetăţeni erau doar cei care se năşteau din doi părinţi atenieni. Până la această dată, mulţi atenieni erau descendenţi din familii în care mama era de origine străină. Ea putea fii din alt oraş stat, dintr-o familie de aristocraţi sau chiar din afara Greciei, din Tracia sau chiar de mai departe.

Pentru a avea cetăţenia ateniană trebuie să ai o mamă cetăţeană.

           Ştiim că era o trăsătură a politicii Ateniene în vremea lui Pericle şi după, să reclami faptul că un adversar era fiul unei femei străine, iar adesea, această practică mergea până la acuzarea adeversarului de faptul că este fiul unei sclave. Ca de exemplu, se spune despre Temistocle, eroul controversat din războiele persane, că mama lui era de origine tracică. Nu ştim dacă în secolul al V-lea î.Hr. atenienii credeau că nu erau un bun atenian. Sigur este faptul că după legea lui Pericle privind cetăţenia, a devenit tot mai comună practica de a distruge reputaţia unui adversar afirmând că nu era un descendent atenian.

           Aşadar, legea lui Pericle privind cetăţenia a crescut valoarea ateniencelor, deoarece doar prin intermediul lor, familiile de cetăţeni puteau garanta generaţiilor viitoare de cetăţeni moştenirea proprietăţii lor.

           Căsătoria era de fapt un contract între două familii. În căsătorie, fata era un articol transferat de la o familie la cealaltă. Acest lucru reiese şi din  etimologia cuvântului folosit de greci pentru căsătorie, engue, care înseamnă şi contract. Căsătoriile din dragoste nu erau cele mai comune. De exemplu, povestea Elenei din Troia reprezintă dovada că grecii nu agreau ideea ca doi oameni să fie îndrăgostiţi şi să se căsătorească din acest motiv, în schimb, căsătoria trebuia să fie un contract între tatăl fetei şi şoţul acesteia. Fiica, soţia, trece de sub controlul tatălui, sub control soţului.

                La acea vreme, contractul marital era aranjat, cel mai important lucru fiind zestrea, ce proprietate se transfera de la familia fetei la familia soţului. Oricum, proprietatea însăşi, capitalul şi investiţia originală în zestre, rămâne proprietatea fetei şi aceasta trebuia returnată dacă unul dintre ei intenta divorţ.    

        De obicei, mirele avea în jur de 30 de ani, deja servise 10 ani în armată şi era un cetăţean ce putea participa la adunări, putea să deţină un post sau putea să fie o persoană publică. Din cauza demofrafiei lumii antice, o mare parte din bărbaţii ajunşi la această vârstă, moşteniseră întreaga proprietate a familiei.

        În contrast, fata era la vârsta adolescenţei la vremea căsătoriei, deşi putea să fie logodită chiar mai devreme, dar căsătoria nu avea loc decât atunci când fata putea să devină mamă. Ca de exemplu, sora mai mică a lui Demosthenes a fost logodită la vârsta de 5 ani.

              Aşadar, căsătoria dintre doi oameni în Atena antică, este diferită de concepţia pe care o avem noi asupra căsătoriei. Iubirea nu era elementul major al căsătoriei, cel puţin nu la început. Probabil aveau să se placă mai târziu, dar nu aceasta este baza căsătoriei.

              Ceremonia dura de obicei 3 zile. Ziua dinaintea nunţii era numită proaulia.Pentru pregătirea de proaulia, mireasa petrecea ultimele zile alături de mama ei şi rudele de sex feminin, în timp ce prietenii şi servitorii pregăteau nunta în casa tatălui ei. Acest ritual dinaintea nunţii este unul dintre puţinele evenimente în care femeile aveau voie să participe activ. În ziua de proauluiase ţinea un ospăţ şi o ceremonie în casa tatălui. Viitoarea soţie oferea ca ofrandă pentru diferiţi zei, proteleia, jucării şi hainele din copilărie. Acest act semnifica separarea soţiei de copilărie, şi stabilea legături între ea şi zeităţile care îi ofereau protecţie în timpul tranziţiei către noua viaţă. Ofrandele către Artemis, zeiţa virginităţii şi a tranziţiei, includeau şuviţe de păr, în speranţa că ea îi va uşura pierederea virginităţii. Mireasa şi mirele ofereau ofrande Afroditei pentru o viaţă îmbelşugată şi cu mulţi copii.

      Gamos, nunta propriu-zisă, începea cu loutron numphikon, baia nupţială.Aceast eveniment avea loc în dimineaţa nunţii, apa fiind adusă de un copil de la un izvor sau de la râu, într-un vas numit loutrophoros[1].Acest ritual era doar pentru viitoarea mireasă[2]. Apoi mireasa se îmbracă în aceaşi încăpere în care s-a îmbăiat. Cea mai important parte din costum era voalul, care simboliza virginitatea şi nu era îndepărtat până când mireasa nu era înmânată mirelui.

        Urma ospăţul nunţii, oferit tot de tatăl fetei, dar la acest ospăţ putea să contribuie şi tatăl mirelui sau chiar mirele. Printre invitaţii la ospăţ se numără şi câţiva prieteni, care aveau rol de martori[3].

          Deşi acest eveniment public este unul dintre puţinele la care femeile au voie să participle, bărbaţii şi femeile stăteau la mese diferite. Delicatesele, precum seminţele de susan amestecate cu miere, erau disponibile tuturor. Distracţia era oferită de muzicieni profesionişti. Cântecele aveau un rol foarte important în ceremonie, încurajând cuplul, aceştia fiind comparaţi cu zeii.

         La sfârşitul ospăţului, seara, avea loc cea mai importantă ceremonie, anakalupteria, dezvelirea miresei. Mireasa este înmânată mireului şi în acest moment ea renunţă complet la statutul ei de parthenos (virgină). Acest lucru se întâmplă în momentul în care se ajunge la casa mirelui.

        Drumul  de la casa miresei la noua casă începea. Un amphithales, un copil cu ambii părinţi în viaţă, era ales să escorteze mireasa. El reprezenta prosperitatea şi norocul noului cuplu şi simboliza viitorul lor copil. El distribuie pâine oaspeţilor, pâinea fiind un alt simbol al produsului final al uniunii, copilul, iar coşul în care se afla pâinea, simboliza leagânul copilului.

       Această procesiune începe cu un ritual dureros, cauzat de despărţirea de familie. Mirele o prinde de încheietura mâinii, în timp ce tatăl ei o oferă soţului, spunând:, , în faţa martorilor îţi ofer această fată să-ţi facă copii legitimi”[4].

         Mireasa este însoţită de soţul ei şi prietenii acestuia într-un car. Dacă anakalupterianu a avut loc încă, ea poartă în continuare voalul. Mama ei este cea care cară toţele. Torţele şi muzica au ca scop îndepărtarea spiritelor rele care ar putea rânii mireasa în timpul ceremoniei.

       Când cuplul a ajuns la casa mirelui, se aude un strigăt de durere care celebrează sfârşitul unei treceri vulnerabile. Mirele ridică mireasa din car, iar mama lui, ţinând torţele, o primeşte în noua casă, de care soţia se va ocupa tot restul vieţii ei.

        Etimologia cuvântului, , economie” este:oikos (gospodărie) şi, , nomos” (reguli sau reglementare), iar Xenophon, prin lucrarea sa, , Oeconomicus” explică cum trebuie să se aibă grijă de o gospodărie. El începe această carte cu o afirmaţie adresată fetelor:, , realizezi că aş fi găsit o fata mult mai frumoasă dacă aş fi fost interesat de aşa ceva. Oricum, am făcut această alianţă deoarece, atât tatăl tău, cât şi eu am considerat că va fi în interesul ambelor gospodării”[5].

Tatăl şi apoi soţul purtau denumirea de, , kyrios” (stăpân), reprezentantul legal al fetei sau al soţiei.

        Experienţa de viaţă a celor doi era complet diferită, bărbatul era în floarea vârstei, în timp ce fata abia îşi terminase copilăria. Aceste diferenţe de statut se văd în diverse feluri. Ca de exemplu, în tragedia lui Euripide, , , Alcestis”, bărbatul este ameninţat cu moartea până când soţia sa, Alcestis, spune:, , Iţi voi lua locul şi am să mor ca tu să continuui să trăieşti[6]”. O parte din justificarea ei este aceea că, o dată moartă, soţul se poate recăsătorii şi poate avea copii din altă căsătorie, chiar dacă ea nu mai este vie. Nu putem spune dacă bărbaţii sau femeile simţeau acest lucru, dar cu siguranţă acesta reprezenta idealul fiecarui bărbat atenian. Căsătoria avea ca punct central familia şi continuitatea ei.

         În ceea ce priveşte procreerea, Aristotel descire acest proces spunând că, , femeia este câmpul necultivat care aşteaptă să fie arat”. Această descriere ne face să afirmăm că, în concepţia grecilor despre căsătoriei, bărbatul este partenerul activ. Sămânţa lui este cea care face toată treaba, femeia este considerată doar un recipient.

        Consumarea căsătoriei era văzută ca fiind foarte importantă, fiind considerată primul pas în formarea oikos-ului sau a noii gospodării, familia îndreptându-se câtre noua generaţie. Acest lucru era sărbătorit şi se spuneau rugăgiuni pentru fertilitatea cuplului, sperând să aibe o familie prosperă.

       Diferenţa de vărstă, mai mare de 10 ani, ne poate ajuta să explicăm de ce se cunosc multe recăsătoriri. Probabil erau multe situaţii în care bărbatul murea, iar femeile se aflau încă la vârsta la care putea să procreeze. Din cauza acestor recăsătoriri au apărut şi multe probleme privind moştenirile.

       Atenienii au încercat să minimizeze complicaţiile apărute în urma acestor căsătorii. Au încercat să facă acest lucru realizând multe căsătorii între rude. Multe căsătorii între atenieni erau, aşa cum le-am numii noi astăzi, incestuoase. Acestea nu sunt realizate între fraţi şi surori, dar cunoaştem situaţii care implică fraţi sau surori vitrege. Acest lucru era conceput pentru a păstra proprietatea asupra zestrei în familie pentru un timp cât mai îndelungat.

      

       Soţia oferea ofrande, ce constau în îmbrăcăminte, zeiţei Artemis după ce reuşeau să treacă cu bine de prima naştere. Se pare că femeile erau considerate mirese chiar şi după căsătorie, până când aveau primul copil.

        Despre frica de a naşte, aflăm din câteve replici din tragedia, , Medea” a lui Euripide:

  , , Un bărbat, când se plictiseşte de stat acasă, poate să iasă şi să scape de depresie trecând pe la vreun prieten sau mai ştiu eu cum. Totuşi, noi trebuie să avem grijă doar de sufletul nostru. Ei spun că ducem o viaţă sigură acasă, în timp ce ei poartă luptele. Ce imbecili! Aş prefera să mă duc la luptă de trei ori, decât să port un copli[7]”.

         Din aceste replici observăm că nu doar naşterea este înfricoşătoare, ci şi izolarea ei. Ea menţionează faptul că femeia rămâne acasă, ceea ce reprezintă o distincţie clară între domeniul femeii şi cel al bărbatului în Atena. Bărbaţii ies în oraş, ei sunt demos-ul, publicul, în timp ce femeile stau acasă, izolate, cel puţin aşa se comportau femeile cetăţene.

       În afară de statutul de soţie, femeile din Atena mai puteau deţine şi alte statute. Mulţi atenieni aveau concubine, numite pallakai.Există şi câteva tipuri de prostituate disponibile bărbaţilor atenieni. Cea mai joasă clasă era reprezentată de cele aflate pe stradă, erau numite pornia.Cele de înaltă clasă erau numite, hetairai, curtezane. Erau femei culte şi adesea deţineau un salon unde aveau loc discuţii intelectuale, se bea, se dansa, se cânta şi probabil se făcea sex.

           Demostene afirmă într-un discurs împotriva Nearei:

, , Avem curtezane (hetairai) pentru plăcerile noastre, avem concubine (pallakai) care să aibe grijă zilnic de trupurile noastre şi soţii care să ne ofere copii legitimi şi care să se îngrijească de gospodării”[8].  

           Conform acestei afirmaţii, rolul principal al femeii este acela de a procrea şi de a avea grijă de gospodărie. Acest lucru constituie şi tema carţii lui Xenophon, el le învaţă pe tinerele soţii cum să aibe grijă de gospodărie. Aşadar, un atenian mergea în agorasau la temple, poate pe acropolă, iar soţia nu ieşea din gospodărie. Când vine vorba de cumpărăturile de la piaţă, cumpărarea unor perechi noi de sandale, lumânări sau ulei pentru lâmpi, acestea erau făcute de către sclavi, de o femeie bătrână, o rudă sau chiar de către bărbat. Soţiile nu merg la piaţă deorece se considera că pot fi puse în pericol.

          Aşadar, rolul căsătoriei este acela de a consolida roluri foarte stricte în Atena, unde femeile cetăţene nu sunt active în viaţa publică. Ele au grijă de gospodărie, spun sclavilor cum să lucreze şi au grijă ca proprietatea să fie productivă. El are grijă de culturi, ea se ocupă de torsul lânii, de realizarea hainelor şi de pregătirea mâncării.

NOTE

[1]http://en.wikipedia.org/wiki/Loutrophoros

[2]Flacelière, Robert,  Daily Life In Greece At The Time Of Pericles, New York:Harper and Row, 1970

[3]Avagianou, Aphrodite. Sacred Marriage in the Rituals of Greek Religion. Bern,  1991

[4]Menander, fr. 720.

[5]Xenophon, Oeconomicus, X

[6]Euripide, Alcestis

[7]Euripide, Medeea, 8-9

[8]Demostene, 59.122