Casa Mühle, monumentul care a scos timişorenii în stradă

Autor 3135 vizualizări


Poveştile despre distrugerile monumentelor de patrimoniu din România, fie prin nepăsarea autorităţilor sau a proprietarilor, fie prin răutate provenită din interesele directe ale diferitelor persoane, au făcut şi fac obiectul multor articole şi materiale de presă. De cele mai multe ori, reacţiile lipsesc;însă în cazul unui monument anume din Timişoara, Casa Mühle, lucrurile au luat o turnură cât se poate firească într-o societate normală – şi, în acelaşi timp, neobişnuită pentru România de azi:timişorenii au ieşit în stradă, să-şi apere clădirea. Credem că acest exemplu ar trebui întâlnit mai des (şi mai vehement), pentru a schimba ceva şi pentru a ne putea păstra valorile cu care ne identificăm.

Acapararea clădirilor de patrimoniu din Timişoara, prin diverse tertipuri, de către rromii de mătasesau de către alte persoane implicate în afaceri imobiliare, au umplut ani de-a rândul paginile ziarelor. S-au făcut nenumărate emisiuni televizate şi dezbateri interminabile. Niciodată nu s-a întâmplat însă ca timişorenii să ia cu adevărat atitudine, aşa cum s-a întâmplat în cazul Casei Mühle:în oraş s-au organizat mai multe mitinguri şi sute de persoane s-au adunat în faţa imobilului aflat la intersecţia străzilor Mihai Viteazul şi Victor Babeş ca să protesteze. Ba cu panglici albe, ba cu lumânări, ba cu mesaje. Numeroase organizaţii şi asociaţii civice s-au unit pentru acelaşi scop:salvarea Casei Mühle. Au urmat petiţii, plângeri la Poliţie, la oficialităţi locale şi la cele de la Bucureşti.

Wilhelm Mühle, florarul Curţii Imperiale

De ce şi de unde toată această energie civică? Într-o frază, timişorenii au fost atinşi la coarda sensibilă pentru că a fost pus în pericol unul dintre simbolurile locale:florile şi în special trandafirul. Concret, Wilhelm Mühle şi fiul său, Arpad Mühle, proprietarii casei cu pricina, au fost cei mai cunoscuţi horticultori din Ungaria;şi tot ei au ridicat Timişoara la rangul de oraş al florilor.

Wilhelm Mühle s-a născut în 1844, în Boemia, la Kulm. A dobândit cunoștințe legate de creșterea florilor în Cehia și apoi Germania, dar în anul 1866 s-a stabilit la Timișoara. Aici a devenit grădinarul-şef al lui Wenceslas Franz Niemetz, cel mai mare cultivator de flori din oraş din acea vreme;Niemetz avea o mare florărie în cartierul Elisabetin şi exporta flori şi pomi fructiferi în întreg Imperiu Austro-Ungar. Mai departe, Mühle s-a căsătorit cu fiica lui Niemetz şi a preluat cu succes afacerea, în 1876. La puţin timp, Wilhelm Mühle va construi o vilă elegantă, dar care nu ieşea din tiparele arhitecturii epocii. Vila este cunoscută astăzi drept Casa Mühle.

Wilhelm Mühle şi fiul său, Arpad Mühle, au primit recunoaşterea întregii Europe datorită soiurilor aristocratice de roze obţinute. La Timişoara, în anul 1888, Wilhelm Mühle a creat soiul „Madame Josephine” (cel mai cunoscut soi al său), un trandafir cu petale aurii cu pete albe, primul soi produs în Ungaria. Mai mult:familia Mühle a editat, vreme de un deceniu, o revistă faimoasă care apărea în limba maghiară, „Rozsa Ujsag”.

În 1891, Timişoara a găzduit Expoziţia Agricolă, la care invitat special a fost împăratul Franz Josef. Wilhelm Mühle a amenajat cu această ocazie un parc, în care a expus în jur de 300 de varietăţi de trandafiri. Împăratul a fost atât de impresionat încât i-a propus lui Mühle să devină florarul Curţii Imperiale. Concret, Wilhelm Mühle a fost decorat cu ordinul „Crucea de aur cu coroană” și a primit titlul de furnizor de flori al Curții Imperiale de la Viena și a celei Regale de la Budapesta. 

 

Fiul său a ajuns celebru în Regatul României

Wilhelm Mühle a murit în 1908, iar afacerea a rămas pe mâinile fiului său Arpad. După căderea Imperiului Austro-Ungar şi lipirea unei mari părţi din Banat la Regatul României, Arpad Mühle a devenit principalul furnizor al Caselor regale din România, Serbia şi Bulgaria. Arpad este şi cel care a amenajat Parcul Cişmigiu din Capitală şi Parcul Public din Sinaia.
Familia Mühle din Timişoara dispunea de 17 sere mari, ocupând o suprafaţă totală de 8.200 metri pătraţi. Poarta de intrare a firmei este încă pe bulevardul Mihai Viteazul nr. 3, unde e şi Casa Mühle. 

În 1928, familia a contribut la realizarea Rozariului din Timişoara (cu peste 1.400 de soiuri de trandafiri), cunoscut astăzi ca Parcul Rozelor. Schiţa parcului i-a aparţinut aceluiaşi Arpad Mühle. De altfel, el a donat către municipalitate terenul pe care s-a construit Facultatea de Mecanică şi Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii ale Universităţii Politehnica.

Arpad Mühle a murit în 1930 în casa pe care timişorenii încearcă astăzi să o salveze de la dispariţie;şi după ce Ernst, fiul lui Arpad, a vândut o parte dintre domeniile horticole, afacerea familiei a decăzut. Casa Mühle a fost vândută în 1936 şi de atunci au început se perinde pe acolo numeroşi chiriaşi şi proprietari.

 

Vila foştilor florari a trecut de la unii la alţii

Cel care a locuit acolo în chirie până în anul 1990 – un fost ofiţer de Securitate (conform unei surse din Primăria Timişoara) – a cumpărat casa pe Legea 112. Totuşi, nu toată casa a putut fi achiziţionată atunci, ci doar o parte. Cealaltă jumătate a rămas în proprietatea Primăriei Timişoara. După ce a cumpărat casa pe o sumă deplorabilă, proprietarul a găsit repede un client pentru ea, chiar dacă Legea 112 interzice vânzarea casei cumpărate pentru următorii zece ani.

Cei care au fost dispuşi să cumpere Casa Mühle erau membrii familiei de rromi înstăriţi Stancu. Pentru a reîntregi clădirea, avocaţii acestora au apelat la justiţie, câştigând fără nicio problemă. În mod ciudat, Primăria nu şi-a exercitat dreptul de preemţiune. Între timp, au mai avut loc câteva tranzacţii imobiliare între membrii aceleiaşi familii, astfel că vila foştilor florari şi-a schimbat proprietarii. Ultima tranzacţie a avut loc în anul 2011.

 Deşi legea 422 din 2001 spune că vânzarea unei clădiri aflate pe Lista Monumentelor Istorice trebuie să treacă prin hotărâre de consiliu local, acest lucru nu s-a întâmplat. „La ultima vânzare, în mai 2011, s-a solicitat ca Primăria să îşi exercite dreptul de preemţiune sau nu, având în vedere că face parte din ansamblu de patrimoniu. Nu şi-a exercitat acest drept, deşi preţul de vânzare a fost de 100.000 de euro. Probabil că nu s-a pus problema de a cheltui bani pe case. Sper ca aceste acte să folosească în discuţiile legate de Casa Mühle, pe viitor”, a declarat Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei.

În perioada în care rromii încercau să vândă, la rândul lor, imobilul, Casa Mühle era ipotecată de către Andrei Petrişor, actual consilier local, fiul unui cunoscut avocat din Timişoara. Consilierul i-a împrumutat pe rromi cu aproximativ 500.000 de euro, în decurs de mai mulţi ani, fiind instituite ipoteci pe terenul vilei şi pe clădire. Petrişor susţinea că urmărea, de fapt, să cumpere Casa Mühle. 

Toate ipotecile au fost radiate din Cartea Funciară după ce, în 23 mai 2011 (cu o zi înainte de a depune actele de vânzare-cumpărare la primărie), soţia consilierului local a dat o declaraţie notarială prin care afirma că i-au fost restituite toate împrumuturile şi nu mai are niciun fel de pretenţie. Monumentul a fost vândut lui Ionelaş Cârpaci.

 

Cum a ascuns noul proprietar o demolare sub intenţia de restaurare

Mai departe, noul proprietar al Casei Mühle, un cunoscut afacerist imobiliar, a depus o cerere pentru o lucrare de restaurare, reparaţie şi consolidare;cererea a fost aprobată de Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional Timiş. Lucrările nu au ținut însă cont de legislație și nu s-au respectat regulamentele care țin de clădirile de patrimoniu. Acoperișul casei a dispărut complet, existând semnele unei înălțări a clădirii. Monumentul a fost lăsat fără acoperiş toată iarna, existând pericolul ca structura lui să cedeze.

În urma verificării s-a constatat că modul în care se execută lucrările de restaurare nu respectă procedurile impuse de o intervenţie la o clădire de patrimoniu, drept pentru care Primăria Municipiului Timişoara, prin Instituţia Arhitectului Şef, a dispus sistarea oricărei lucrări. Aveau aviz pentru extinderea casei scării şi extinderea clădirii pe faţada posterioară cu 3, 85 metri în scopul reîntregirii faţadelor în mod unitar, cu păstrarea arhitecturii existente, amenajare de mansardă în podul existent cu păstrarea cotei existente la cornişă şi păstrarea caracterului arhitectural existent, refuncţionalizare şi recompartimentare parţială a clădirii la subsol, parter şi mansardă şi amenajarea unui bazin la demisol”, a precizat Lăcrămioara Condea, de la direcția de comunicare a Primăriei.

Acolo s-a lucrat parşiv. Au fost învăţaţi cum pot degrada clădirea, să obţină apoi o expertiză că nu mai poate fi refăcută. Am convingerea că acesta a fost modul de abordare. Indignarea este cu atât mai mare. Nu este caz singular. Este picătura care a făcut să se reverse un pahar, că în Timişoara ţiganii au pus mâna pe case extrem de importante, imobile cu care Timişoara se mândrea”, a afirmat Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

 

„Proprietarii actualei case, şi ale altor case de acest gen, au sfătuitori bine documentaţi şi pregătiţi”

În urma protestelor care au avut loc în faţa Casei Mühle, primarul Timişoarei a fost pus în faţa situaţiei de a începe negocieri cu proprietarii pentru cumpărarea monumentului. În şedinţă de consiliu local, doi consilieri din partea Partidului Conservator şi unul de la PPDD au votat împotrivă, astfel că această variantă a căzut. Însă a apărut o alta portiţă:exproprierea!

Radu Zandomeni, unul dintre avocaţii care îl reprezintă pe Ionelaş Cârpaci, a declarat că cel pe care îl reprezintă este de acord cu o expropriere în cazul în care acesta primeşte o sumă de bani care să îl satisfacă:„Există o lege care permite exproprierea pentru clădiri care se află pe lista de patrimoniu, dar acest lucru se poate face după o evaluare justă şi o despăgubire care să îi mulţumească pe proprietari. Problema este că proprietarii nu au ştiut că au cumpărat un imobil monument. Vă daţi seama că ei nu au intenţionat să cumpere un monument istoric, nu i-a interesat acest lucru. Şi-au dat seama doar după ce au devenit proprietari că nu îl pot modifica după poftele lor...”

Totuşi, Casa Mühle nu e de ieri, de azi, pe lista monumentelor istorice (fie ele şi de importanţă locală);aşa că punctul de vedere al avocatului, cum că proprietarii n-au ştiut că achiziţionează un monument, e absolut hilar. Potrivit legii, exproprierea o poate cere Ministerul Culturii, prin Consiliul Judeţean Timiş. Corneliu Vaida, unul din timişorenii care iniţiat protestele sub sloganul „Salvaţi Casa Mühle”, e categoric:„Proprietarii actualei case, şi ale altor case de acest gen, au sfătuitori bine documentaţi şi pregătiţi. Au legături şi informaţii la care un om de rând nu poate să aibă acces. Demersul meu a fost pentru reinstaurarea legalităţii. Miza nu este casa în sine, ci cutia Pandorei:ce se poate afla despre procedele şi mecanismele care duc la acest gen de împroprietăriri, unde un funcţionar uită să trimită o hârtie sau pune o semnătură fără să fie atent...”

 

Patrimoniul timişorean:o problemă generalizată, cu foarte mulţi vinovaţi

Casa Mühle poate deschide cutia Pandorei, deşi e puţin probabil ca acest lucru să se întâmple. În ultima vreme s-a încercat aruncarea vinei doar pe proprietarii rromi şi pe mafia imobiliară, însă nimeni nu vorbeşte despre cei care au intrat în posesia vilelor din zona centrală. Organele de anchetă evită să privească în trecut şi să scoată la iveală cum s-au vândut, nu doar în Timişoara, casele obţinute prin Legea 112, deşi foştii chiriaşi nu aveau voie să vândă clădirile timp de zece ani. De asemenea, apar semne de întrebare şi legate de noii cumpărători, rromii de mătase, pe care nimeni nu i-a întrebat vreodată de unde au averile fabuloase… 

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, aflat la Timişoara în această primăvară, a promis că va cere exproprierea casei florarilor Wilhelm şi Arpad Mühle, pe baza Legii 422:„Îi înţeleg pe timişoreni. Din păcate, această casă nu este trecută ca monument istoric de categoria A, chiar dacă se află în zonă protejată. Mühle a fost o personalitate importantă pentru memoria Timişoarei. Admir acestă grijă şi mobilizarea unor organizaţii civice şi a cetăţenilor. Sunt gata să mă angajez în operaţiunea de expropiere a casei. Îmi dă dreptul Legea 422”.

Ministrul aşteaptă proiecte concrete din partea timişorenilor, pentru a vedea ce destinaţie ar putea primi actuala Casă Mühle:„Aştept de la Timişoara să ducă un pas mai departe implicarea civică şi să ne prezintă un proiect. Noi nu ştim ce am putea face acolo. Aş fi recunoscător acestui proiect civic. Deocamdată avem o casă descompusă. Eu voi iniţia exproprierea în interes public, la un preţ notarial, nu cel cerut de propriateri”.

Timişorenii au şi găsit o viitoare destinaţie pentru imobil:Muzeul Rozelor şi Casa Memorială Mühle. Deocamdată există o ordonanţă prezidenţială obţinută de Primăria Timişoara, prin care proprietarii sunt obligaţi să conserve clădirea de pe bulevardul Mihai Viteazul. Firma constructoare a ridicat schele prin care se asigură consolidarea clădirii şi a stopat deocamdată alte lucrări.

""