Autor 5647 vizualizări


O definire

…a termenului de agentul infiltrat este destul de dificilă datorită ambiguităţii sale şi a suprapunerilor cu alte categorii de spioni. În general, se admite că agentul infiltrat este

acel spion care acţionează în interiorul unui serviciu de informaţii, instituţie, organizaţie, autoritate în interesul unui serviciu de informaţii străin. Există mai mulţi termeni pentru această categorie care sugerează condiţia şi specificul activităţii lor:„cârtiţă”, „submarin”, „defector sur place”, „agent de penetrare”, „informant”.

Uneori această categorie de agenţi este asimilată cu aceea de agent dublu, ceea ce diferenţiază  aceste categorii  fiind faptul că, de cele mai multe ori,   agenţii infiltraţi se recoltează chiar din interiorul structurii în cadrul căreia spionează, în vreme de agentul dublu „vine”, se introduce  din exteriorul său. Un termen înrudit ar fi acela de „agent adormit”, dat fiind că, de cele mai multe ori, agenţii infiltraţi rămân multă vreme în „aşteptare”, intrând în acţiune atunci când primesc indicaţii de la agenţia străină  cu care se aflau în contact.

Se admite că acela care a introdus termenul de „cârtiţă” a fost scriitorul John Le Carréîn romanul său „Tinker, Tailor, Soldier, Spy” (1974), cu referire în special la spionii KGB, dar se pare că el apare pentru prima oară în „Historie of the Reign of King Henry VII”, text publicat în 1626 de  Sir Francis Bacon.

Motivaţiile

…care duc la „naşterea” agenţilor infiltraţi sunt din cele mai diverse. Sunt adesea invocate cele legate de considerente ideologice (aderenţa la ideile comuniste, pacifiste), un exemplu fiind acela al aşa-numitului „grup de la Cambridge” sau al agenţilor din Statele Unite care au acţionat în departamente importante în Perioada interbelică.

În acelaşi timp, nu puţine sunt exemplele agenţilor infiltraţi care au acţionat din considerente pecuniare, cum au fost, tot în Statele Unite, în timpul Războiului Rece,    Aldrich Amesşi Robert Hanssen, unii din cei mai bine plătiţi spioni din istoria activităţilor informative.

Recrutarea, contactarea agenţilor infiltraţi are loc pe mai multe căi. Unii dintre ei sunt contactaţi se serviciile de informaţii străine în prealabil pe baza a diferite considerente, iar alţii îşi oferă serviciile din proprie iniţiativă.

„Calităţile”

Foarte importante sunt poziţia, calităţile de care trebuie să dea dovadă agenţii infiltraţii care stau la baza recrutării sau acceptării lor în reţelele de spionaj. În primul rând, este necesar ca aceşti agenţi să se afle pe poziţii proeminente din care să aibă acces la informaţii importante din domeniile politice, dar şi din cele economice, militare.

Nu puţine au fost cazurile în care activitatea unor agenţi  infiltraţi s-a desfăşurat la „cele mai înalte nivele”, ei făcând parte chiar din guverne, instituţii centrale, anturajul unor importanţi oameni politici. Este cazul unor economişti, specialişti  americani aflaţi chiar la conducerea unor departamente importante pentru efortul de război în cea de a doua conflagraţie mondială, iar, ca să ne referim la  ultima categorie, este de citat cazul spionului Stasi Günter Karl-HeinzGuillaume care a reuşit să „se introducă” chiar în „staff-ul” cancelarului Republicii Federale Germania, Willi Brandt.

Pe de altă parte,   agenţii infiltraţi trebuie să facă dovada unor calităţi personale deosebite între care abilitatea, prezenţa de spirit, facultatea de a improviza se numără printre cele mai importante, ceea a făcut ca ei să  facă parte dintre „agenţii de elită” ai istoriei spionajului, a căror activitate a rămas adesea necunoscută, chiar după identificarea şi anihilarea lor.

„O pletoră de cârtiţe”

În tot cazul, datorită daunelor pe care le pot produce sistemului securităţii naţionale, pericolul agenţilor  infiltraţi este una din cele mai importante provocări, sarcini ale serviciilor de contrainformaţii.

Acest pericol a sporit în Perioada contemporană când această metodă îşi păstrează actualitatea şi importanţa, dat fiind  faptul că ea s-a extins şi în activitatea unor corporaţii, firme al căror domeniu de acţiune priveşte mai ales securitatea militară, economică, dar şi în  structurile unor partide, organisme politice. În ceea ce priveşte această din urmă categorie nu trebuie trecut cu vederea faptul că unii agenţi infiltraţi au jucat şi rolul de „agenţi de influenţare”, „provocatori”, cum li se mai spune, având un rol important în luarea anumitor decizii politice.

O altă problemă actuală este aceea a folosirii acestei metode în condiţiile proliferării pericolului terorist a cărui combatere se realizează şi prin infiltrarea unor organizaţii cu un asemenea profil, existând însă şi cazuri în care grupările teroriste au avut agenţi „strecuraţi chiar în organisme guvernamentale.

În tot cazul un cunoscut specialist în istoria activităţilor informative, Judson Knight, consideră că, de-a lungul istoriei, dar şi în Perioada contemporană, poate fi constatată „o pletoră de cârtiţe”.

Istoria

agenţilor infiltraţieste probabil tot atât de veche ca istoria activităţilor informative, dar primele mărturii scrise datează din Perioada modernă.

Unul dintre cele dintâi cazuri relatate datează din timpul Războiului de independenţă al statelor americane, când conducerea trupelor britanice a reuşit să infiltreze  în„Comitetul de corespondenţă”, organul care avea să organizeze armata americană, pe un anume dr. Benjamin Church, care îl informa pe conducătorul trupelor britanice din Boston despre intenţiile conducătorilor politici şi militari americani. În cele din urmă, el a fost demascat prin descifrarea unor scrisori codificate.

Desigur cel mai celebru caz de agent infiltrat până la Primul Război Mondial a fost acela al lui Alfred Redl (1864–1913)considerat „probabil, cel mai important agent din întreaga Europă a generaţiei dinaintea primei Conflagraţii”. Redl, colonel în armata Austro-Ungariei, activ chiar în interiorul serviciul de informaţii militare, „Biroul de evidenţă”, a spionat pentru Rusia timp de 12 ani. S-a considerat că informaţiile aveau o valoare deosebită deoarece Redl conducea tocmai secţiunea din contraspionajul austro-ungar care se ocupa de Rusia, iar, de la un moment dat a fost transferat la secţia de sinteză a acestui Birou, deşi mai târziu s-a constatat că nici conţinutul, nici felul în care acţiona nu corespunseseră regulilor elementare ale activităţilor informative, ceea ce i-a şi produs „căderea”. Dar, cum se va vedea şi în cazurile altor „cârtiţe”, nici organul care ar fi trebuit să îl identifice,   chiar „Biroul de evidenţă”, nu s-a dovedit suficient de eficace, identificarea sa având loc cu mare întârziere, fiind, de fapt, rodul întâmplării…

„Cârtiţele de la Cambridge”

Perioada interbelică adus cu sine proliferarea şi perfecţionarea acţiunilor agenţilor infiltraţi, rezultatele activităţii lor având o influenţă reală asupra cursului evenimentelor  politice, dar şi militare.

Majoritatea lucrărilor de specialitate consideră că aşa-numitul „Grup de la Cambridge” a fost cea mai importantă „alianţă” de spioni infiltraţi din istoria activităţilor informative, datorită faptului că membrii ei, care acţionau din considerente ideologice, adepţi, cel puţin declaraţi, ai preceptelor comuniste, deci ai Uniunii Sovietice, au reuşit să se infiltreze în organisme, departamente britanice de mare importanţă strategică. Unii dintre ei au „penetrat” aceste instituţii la indicaţiile Moscovei, iar alţii ocupau deja poziţii importante în aceste domenii.

Harold Adrian Russel Philby (1912-1988), care  a fost considerat „cea mai periculoasă cârtiţă sovietic din toate timpurile”, a fost recrutat pentru URSS la începutul anilor 1930. De-a lungul vremii, a îndeplinit misiuni de mare importanţă în directă legătură cu activitatea de spionaj:  în timpul celui de al Doilea Război Mondial, el a fost, succesiv, şeful Secţiei a IX-a din cadrul SIS (afectat spaţiului sovietic), şef de “antenă” în Turcia şi ofiţer de legătură la Washington. După război, activează în domeniul diplomatic în Turcia, Albania, iar, din 1949, este secretar I la Ambasada Marii Britanii în SUA.Între  cele mai importante informaţii secrete transmise dePhilby sunt cele referitoare la domeniul producerii armelor atomice. Deşi guvernul britanic fusese informat pe diverse căi de existenţa unei „cârtiţe” în domeniile menţionate, demascarea lui Philby a întârziat foarte mult, ea producându-se abia în 1961 şi atunci abia după ce el fugise în URSS.

Domeniul diplomatic a fost acela cel mai adesea penetrat de „cârtiţele de la Cambridge”,   cu rezultate deosebite.

După ce activează chiar în interiorul „Foreign Ofiice” (Ministrul de Externe) în perioada 1940-1944, Donald Duart Maclean (1913-1983)este transferat la Ambasada Marii Britanii de la Paris, iar apoi la cea de la Washington, îndeplinind, în acelaşi timp, funcţia de secretar al “Comitetului politic mixt pentru dezvoltarea atomică”. A fost perioada cea mai fructuoasă a activităţii de spion a lui Maclean, el devenind principala sursă de informaţii pentru sovietici referitoare la relaţiile dintre Churchill şi Roosevelt, dar şi la „secretele atomice”. În general, se poate spune că informaţiile furnizate de Maclean au avut un rol decisiv în stabilirea strategiei URSS în perioada de început a Războiului Rece. Încă din 1941, defectorul sovietic Walter Krivitski  îi informase pe britanici de existenţa unui agent infiltrat (“cârtiţă”) care transmitea informaţii sovieticilor, “un idealist ce lucra fără plată”, dar Maclean este identificat ca agent infiltrat abia în 1951, după fuga sa în URSS, împreună ci o altă cârtiţa, Blunt.

O altă „cârtiţă” din „grupul de la Cambridge” care a acţionat în domeniul diplomatic a fost George Blake (1922-).Aflat la misiunea diplomatică a Marii Britanii din Seul, capitala Coreii de Sud, este capturat de trupele nord-coreene şi, împreună cu ceilalţi diplomaţi vestici, este internat într-un lagăr, unde se pare că a fost supus, cu voie sau nu, unei operaţii de „spălare a creierului”, de fapt de îndoctrinare. De atunci datează, după propria sa mărturisire, „trecerea de partea comunismului care construieşte o societate dreaptă”. Este posibil ca din această perioadă să dateze recrutarea sa de către KGB. Reîntors în Anglia, Blake este integrat în serviciul de informaţii MI6 şi trimis la comandatura Berlinului, unde avea posibilitatea să intre în posesia unor informaţii de mare valoare, transmise la Moscova. Blake a constituit o „excepţie”, căci s-a reuşit arestarea sa în 1961, dar, în 1966, reuşeşte să evadeze.

O altă „excepţie” din cadrul „cârtiţelor de la Cambridge” a fost  Anthony Blunt (1907-1983)care nu a acţionat în domeniul politic sau diplomatic, ci în acela al…istoriei artelor.

Dar activitatea sa nu a fost mai puţin importantă, căci s-a aflat chiar în preajma tronului Marii Britanii în calitate de “adviser” (custode) al colecţiilor de artă regale, ajungând să fie considerat unul din cei mai importanţi istorici de artă din Europa. În această poziţie a fost înnobilat, dobândind titlul de „sir”. Nu a fost demascat de contraspionajul britanic, ci prin concursul agenţiei americane FBI. Blunt îşi recunoaşte activitatea de spion şi acceptă tranzacţia prin care, în schimbul iertării, indică membrii reţelei din care făcuse parte. Din raţiuni politice, nu este judecat şi îşi păstrează, în acel moment, posturile, dar, în cele din urmă, datorită protestelor din presă şi a interpelărilor din Parlament, Blunt este eliberat din toate posturile pe care le deţine şi cade în dizgraţia publică.

„Cârtiţe” pentru Uniunea Sovietică

Avându-se în vedere rezultatele deosebite obţinute prin „metoda agenţilor infiltraţi”, spionajul sovietic îi extinde aria de acţiune în perioada Războiului Rece, vizat fiind mai ales domeniul militar.

James Hall III a fostofiţer de informaţii analist în RF Germania, acţionând, în perioada 1983-1988, pentru serviciul de informaţii est-german şi cel sovietic. A pus la dispoziţie informaţii despre codul secret militar al SUA, „proiectul Trojan” privind sistemul electronic de urmărire a vehiculelor, rachetelor. Se apreciază că activitatea de „cârtiţă” a lui Hall  a produs una din cele mai costisitoare pagube sistemului de securitate al SUA. După judecarea sa în 1989, a declarat că se consideră un „bastard trădător, nu un spion al Războiului Rece”.

Aldrich Ames (1941-)a reuşit performanţadeosebită de a acţiona drept „cârtiţă” chiar în interiorul serviciului de informaţii al Statelor Unite, CIA. Este trimis în diferite misiuni sub acoperire diplomatică în America, Mexic, unde desfăşoară, în schimbul unor sume de bani, acţiuni de informare şi recrutare. Datele transmise KGB-ului de către Ames  contribuie la compromiterea a 100 de operaţiuni ale CIA peste hotare şi la executarea a 10 agenţi. După eforturi îndelungate şi laborioase (ancheta începuse încă în 1986), Ameseste arestat în 1994 şicondamnat la închisoare pe viaţă.A fost considerat de KGB unul dintre cei mai importanţi agenţi pentru  URSS din SUA şi cel mai bine plătit spion american.

…şi pentru Federaţia Rusă

În Perioada contemporană, serviciile de informaţii ale Federaţiei Ruse au continuat, într-un fel, „tradiţiile” „metodei agenţilor infiltraţi”, în ciuda atmosferei de destindere care apăruse între Marile Puteri.

Tot în interiorul CIA a acţionat şi „cârtiţa” Harold James Nicholson (1950-), care a fost a fost ofiţerul cu gradul cel mai înalt al Agenţiei arestat pentru spionaj în favoarea Federaţiei Ruse, în 1996. Recrutat în 1994, în Thailanda, Nicholson transmite, contra unei remuneraţii, informaţii de mare importanţă privind numele unor agenţi americani care operau în diferite ţări, metodele clandestine ale CIA, numele unor oameni de afaceri americani care colaborau cu CIA. Reuşise să penetreze sistemul de computere al CIA, transmiţând date cu un grad înalt de clasificare. În 1996, este arestat doar datorită faptului că ducea o existenţă extravagantă, costisitoare. Reuşeşte să evite condamnarea la moarte, colaborând cu investigatorii.

Dar şi FBI a fost un „mediu” predilect al  agenţilor infiltraţi.  Cea mai importantă „cârtiţă” în interiorul „Biroului” a fost Robert Philip Hanssen (1944-)care a acţionat acţionând timp de 21 ani, până la arestarea sa în februarie 2001. Ca şi Ames, Hanssen a informat despre agenţii SUA din interiorul serviciilor de informaţii sovietice, care au fost executaţi. După ce îşi întrerupe, la un moment dat, relaţiile cu KGB de teamă să nu fie demascat, Hanssen şi-a continuat, din 1993, din iniţiativa sa, relaţiile cu serviciile de informaţii ruseşti şi după căderea URSS. Astfel, el a „colaborat” cu diplomatul Vladimir Frolov, ataşat de presă al Ambasadei Federaţiei Ruse, ofiţer SVR. Bănuind existenţa unei „cârtiţe”, FBI desfăşoară investigaţii intense care, multă vreme, rămân fără rezultat.Demascarea sa a avut loc doar ca urmare a acţiunii tot a unei „cârtiţe” din  interiorul SVR, care a reuşit să sustragă dosarul lui Hanssen întocmit de KGB şi să îl transmită CIA. Amploarea trădării lui Hanssen reiese din faptul că, după arestarea sa, guvernul american a cerut retragerea din SUA a 50 de cetăţeni ruşi, dintre care numeroşi diplomaţi.  

Agentul FBI Earl Edwin Pitts (1953-)a vândut, între 1987 şi 1992, contra sumei de 224.000 dolari, o serie de informaţii secrete referitoare la operaţiile de recrutare desfăşurate de FBI, agenţii dubli, agenţi acoperiţi, politica internă a SUA. A fost demascat de către un defectorul Alexandr Karpov, fiind arestat şi judecat abia în 1997.

În interiorul forţelor armate ale SUA a acţionat „cârtiţa” George Trofimoff (1928-).Din poziţiade şef al Centrului de interogare din Nürenberg din RF Germania, el a transmis informaţii clasificate importante, fiind plătit cu 250.000 dolari. A fost demascat în 2001 pe baza documentelor conţinute de „Arhiva Mitrohin”.

…pentru Republica Democratică Germană

După „exemplul călăuzitor” al Uniunii Sovietice, şi serviciile de spionaj ale statelor socialiste au trecut la aplicarea „metodei agenţilor infiltraţi”, cel mai activ fiind acela al RD Germane, Stati, iar cel mai mare succes al său fiind plasarea unei „cârtiţe” chiar în interiorul Cancelariei Federale. 

După ce aderase la partidul nazist, Günter Karl-Heinz Guillaume (1927-1995)este recrutat de Stasi, fiind probabil şantajat cu trecutul său. În 1956, este trimis, împreună cu soţia sa, Christel, care şi ea era ofiţer Stasi, în RF Germania, devenind „agent clandestin”. Primesc ordinul să adere la Partidul Social-Democrat. Face parte din diverse organisme de partid, municipale. În 1969, serviciul de contrainformaţii al RF Germania (BND) este avertizat în legătură cu loialitatea lui Guillaume.

Totuşi, din 1972, acesta face parte din secretariatul cancelarului Willy Brandt, având acces la documente din cele mai secrete pe care le pune la dispoziţia Stasi. La avertizarea serviciului de contrainformaţii francez (DST), Guillaume este arestat în aprilie 1974.  Recunoaşte că a spionat pentru Stasi. Se dezlănţuie un  mare scandal şi cancelarul Willy Brandt este silit să demisioneze. Guillaume  este condamnat la 30 de ani închisoare. În 1981, este „schimbat” contra unor deţinuţi politici din RD Germană.

…pentru Cuba

Ana Bellen-Montes
(1957-)a spionat pentru Cuba timp de 16 ani, fiind considerată cea mai nocivă "cârtiţă" a regimului de la Havana care a acţionat vreodată pe teritoriul Statelor Unite. Se presupune ca a fost racolată şi de spionajul sovietic la Havana, în jurul anului 1986. Bellen-Montes a ocupat posturi de „vârf” în interiorul unor organisme de mare importanţă strategică, între care Biroului de Informaţii al Departamentului american de Justiţie.  Din 1992, se ocupa de "problemele cubaneze" in cadrul CIA.. Investigaţiile au arătat că ea transmisese cubanezilor detalii ale programului special de acces la informaţii legat de sistemul de apărare al Statelor Unite, cu ajutorul sateliţilor sau al agenţilor. De asemenea, a dezvăluit identităţile si misiunile unor agenţi americani aflaţi in Cuba, sub acoperire. Lucra cu mare abilitate înmânând niciodată informaţiile direct, ci depunându-le în locuri convenite. A fost probabil demascată după un „filaj”, care durase mai multe luni.  A acceptat să colaboreze cu autorităţile americane, în schimbul unei pedepse de numai 25 de ani de închisoare. A declarat anchetatorilor că a spionat  doar din convingere, nu pentru profituri materiale. Mai mult, depoziţia ei s-a transformat într-un adevărat rechizitoriu la adresa politicii americane faţă de Cuba.
„Cârtiţe” pentru Statele Unite

Şi serviciile de spionaj ale statelor vestice au folosit „metoda agenţilor infiltraţi”, este drept cu rezultate mai puţin spectaculoase decât cele sovietice, măcar atât cât s-a făcut cunoscut.

Totuşi au existat o serie de cazuri spectaculoase, între care acela a lui Piotr Semionovici Popov (1916-1959), care, în timp ce se afla pe post diplomatic în SUA, se oferă să spioneze pentru CIA.  După verificările de rigoare, serviciile sale de agent infiltrat sunt acceptate. Informaţiile pe care le transmite Popov au fost deosebit de preţioase, între ele aflându-se şi o lista cu numele a 370 de spioni sovietici care operau în Vest. După 1955, când se reîntoarce în URSS, Popov  îşi continuă acţiunea de „cârtiţă” în cadrul serviciului militar de informaţii GRU. Până în 1959, când este arestat, Popov transmisese informaţii de mare importanţă referitoare mai ales la spionajul sovietic în statele occidentale. Identificarea lui Popov  se datorase acţiunii altei “cârtiţe” din serviciul englez de informaţii, Blake. După o judecată sumară, Popov este executat într-un mod cu totul barbar:prin scufundarea înceată în apă opărită.

În 1978, la Moscova a fost arestat un cadru din Ministerul de Externe sovietic, Anatoli N. Filatov, dovedit a fi spionat pentru CIA. Filatov fusese recrutat în Algeria, în 1976, cu ajutorul unor fotografii compromiţătoare care ilustrau aventurile sale sexuale. După un scurt proces, Filatov a fost executat.

Aceste cazuri de „cârtiţe” pentru Statele Unite au declanşat discuţii în Senatul american.  

S-a afirmat că Filatov fusese singura “cârtiţă” a CIA sau FBI în interiorul sistemului sovietic, dar  informaţii ulterioare au dovedit că au mai existat asemenea cazuri, între care acelea ale diplomaţilor sovietici la ONU, purtând numele de cod “Fedora” şi “Igor”, care, în cele din urmă, s-au dovedit a fi “agenţi dubli”.

…şi pentru Marea Britanie

Omul de afaceri englez Greville Maynard Wynne (1919 – 1990), recrutat de serviciul de informaţii MI6, a ţinut legătura cu una din cele mai eficiente „cârtiţe”  din interiorul KGB, Oleg Penkovski, care a transmis informaţii de mare valoare către spionajul englez, despre armamentul sovietic. Ulterior Penkovski defectează, iar Wynne este arestat şi schimbat cu agentul sovietic Gordon Lonsdale. Wynne a publicat o serie de volume interesante pentru felul în care acţionau „cârtiţele” în perioada Războiului Rece:„The Man from Moscow:The Story Of Wynne and Penkovsky” (1967) şi „Contact on Gorky Street:a British Agent's Own First-Hand Account of His Mission to Moscow” (1968).

„Cârtiţe”  pentru/în  RS România

Se poate spune că serviciile de spionaj româneşti (DIE, CIE) se specializaseră în „plantarea” de „cârtiţe” în interiorul diasporei, emigraţiei din diferite ţări, în scopul anihilării acţiunilor de demascare a regimului comunist, în care se angajaseră unii reprezentanţi ai lor, şi a influenţării, manevrării sale în vederea unei propagande favorabile guvernului, dar mai ales „cuplului prezidenţial.

Profesorul Corneliu Dima-Drăgan (?-1986), cu o activitate notabilă în domeniul istoriei literaturii, este racolat şi trimis în străinătate de CIE în calitate de agent în cadrul „operaţiunii Forum”, care viza unificarea organizaţiilor româneşti din exil sub controlul Bucureştiului. În 1983, s-a constituit, la Viena, „Asociaţia internaţională a etniei române” (ACIER) în care au fost atraşi, de cele mai multe ori fără a cunoaşte unele din scopurile reale ale organizaţiei, o serie de personalităţi ale diasporei româneşti din diferite ţări. Dima-Drăgan devine secretar general al acestei organizaţii. Aşa cum a stabilit contraspionajul austriac, el întreţinea contacte cu persoane care lucrau în cadrul misiunii diplomatice româneşti din Viena. De asemenea, va înfiinţa, în Canada, o serie de publicaţii favorabile regimului de la Bucureşti. La 16 februarie 1986, Dima-Drăgan a fost asasinat în locuinţa sa din Toronto, deoarece, după unele interpretări, dorise „să arunce pe piaţă agenţi ai Securităţii".

O deosebită surprindere a stârnit demascarea, pe baza unor documente din arhivele Serviciului de Informaţii Externe (nu mai puţin de 90 de dosare), a  lui Silviu Craciunaş drept „cârtiţă” în interiorul Asociaţie Culturale a Românilor din Anglia, condusă de Ion Raţiu, în calitate de adjunct al acestuia. Acţiunea de infiltrare a acestuia a fost pregătită cu minuţiozitate, lui Crăciunaş confecţionându-i-se o „legendă” credibilă de „erou al rezistenţei anticomuniste”. După „evadarea” lui din România, Crăciunaş publicase un volum „demascator”, "The Lost Footsteps" ("Urme pierdute"). De remarcat că, activitatea de „cârtiţă” a lui Crăciunaş reuşise să păcălească şi serviciile de informaţii ale Marii Britanii şi Statelor Unite. Până la decesul său din anul 2000, Raţiu nu apucat să cunoască faptul că unul din cei mai apropiaţi colaboratori ai săi fusese o „cârtiţă”…

Dar serviciile de informaţii româneşti s-au confruntat cu acţiunea unui  agent infiltrat chiar în interiorul ţării, mai precis în cadrul Ministrului de Externe. Este vorba de diplomatul Mircea Răceanu (1935-)care,   ar fi transmis informaţii serviciului de informaţii al Statelor Unite. S-a dispus organizarea unui flagrant, care a dus la arestarea lui Răceanu. În cursul interogatoriilor la care a fost supus (este drept în condiţii „speciale”), el a recunoscut că a desfăşurat activităţi informative în perioada în care se afla la post în SUA, din 1975, ca şi relaţiile sale cu Tom Harveydin cadrul serviciului de informaţii american, căruia i-a transmis date despre o serie de „diplomaţi sub acoperire” din Ambasada de la Washington, ca şi din alte ambasade. Ancheta a stabilit, de asemenea, că, şi în perioada de după revenirea în Centrală, Răceanu a transmis informaţii unor agenţi americani cu privire la poziţiile României în cursul dezbaterilor de la ONU. Iniţial Răceanu a fost condamnat la moarte, pedeapsă pe care preşedintele ţării a comutat-o la închisoare pe viaţă datorită atitudinii pe care tatălui adoptiv al lui Răceanu o avusese faţă de Ceauşescu în perioada în care fusese deţinut la închisoarea Doftana.

Eliberat în decembrie 1989, Răceanu s-a stabilit în Statele Unite unde, vreme de mai mulţi ani, a colaborat cu Institutul de Relaţii Internaţionale din Washington, activând şi  în calitate de consilier la Departamentul de Stat al SUA. La  9 iunie 1999, un grup de 20 de personalităţi din România a depus un memoriu la Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, în care s-a solicitat promovarea unui recurs în anulare în favoarea diplomatului român. Se solicita anularea sentinţei datorită faptului că acuzaţiile aduse „diplomatului Mircea Răceanu, un dârz luptător anticomunist”,   erau  „false” .

 

Bibliografie selectivă

-William Hood, „Mole”, New York: Norton, 1982.

- Nigel West, „Molehunt: Searching  for Soviet Spies in British Intelligence”,  New York, 1991.

- Jay Robert Nash,   „Spies: A Narrative Encyclopedia of Dirty Deeds and Double Dealing from Biblical Times to Today”,  New York, 1997.

-David A. Vise, „The Bureau and the Mole: The Unmasking of Robert Philip Hanssen, the Most Dangerous Double Agent in FBI History”,  New York, 2002.

-Thomas W. Smith, „Encyclopedia of the Central Intelligence Agency”, New York City, 2003

-Popescu Alexandru, „Dicţionar universal al spionilor”, Ed. Meronia, Bucureşti, 2010