Autor 8182 vizualizări


În trecut, chinezii, la fel ca alte popoare din Orientul Îndepărtat (precum japonezii sau coreenii), obișnuiau să consemneze în arhivele istorice evenimente și personalități care au influențat într-un fel sau altul existența țării lor, acestea rămânând posterității milenii întregi. În interiorul acestor arhive există o poveste destul de controversată, dar care merită o atenție deosebită, despre voiajul unui anumit preot budist, pe nume Hwui Shin, care ar fi călătorit în est, traversând Oceanul Pacific. Potrivit relatărilor, acesta pare să fi ajuns în America de Nord în 458 și chiar ar fi trăit acolo câteva decenii până a găsit momentul prielnic să se întoarcă în China.

Fu-sang

Între istoricii de mai târziu au existat anumite polemici cu privire la locurile pe care le-a văzut de fapt preotul budist, unii considerând că ar fi ajuns în Japonia, iar alții cred că relatările dovedesc clar că este vorba de America de Nord. Este interesant faptul că Hwui Shin descrie amănunțit geografia acelor meleaguri și chiar oamenii pe care i-a întâlnit acolo, denumind această țară Fu-sang. Povestea originală este însoțită de un comentariu al istoricului imperial Li-yan-tcheou, în care este descrisă ruta călătoriei;aceasta începuse de pe coasta de la nord de Beijing și a ajuns pănă în Japonia după un drum de 12 000 de li (aceasta era o unitate de măsură variabilă, de aproape 530 de metri). Din Japonia călătoria a continuat încă 7000 de li spre nord, până în țara Wen-shin și încă 5000 de li spre est până în Ta-han. Din Ta-han preotul a mai călătorit încă 20 000 de li până a ajuns în Fu-sang. Conform acestor relatări, cercetătorii plasează Wen-shin în Kamceatka, Ta-han în sud-vestul Alaskăi, iar Fu-sang ar fi de fapt Mexicul. 

O țară primitivă, dar deosebită

În ceea ce-i privește pe locuitorii de aici, Hwui Shin ne spune că aceștia locuiau în case făcute din scânduri, alcătuind mai degrabă niște mici sate decât orașele mari împrejmuite de ziduri înalte pe care le știa Shin în țara sa. Țesăturile hainelor le realizau din scoarța copacului Fu-sang (o modalitate destul de primitivă în comparație cu mătăsurile chinezești), dar aveau în schimb hârtie și propriul sistem de scriere. De asemenea, nu își confecționau armuri deoarece aici nu existau războaie, dar actele delincvente erau pedepsite cu închisoarea pe viață (existau însă două tipuri de închisori – una pentru crime grave, iar alta pentru delicte minore).

Atunci când descrie peisajele din Fu-sang, ne dăm seama că nu este vorba nici de Japonia, dar nici de Mexic. Povestea ne spune că Hwui Shin și misionarii budiști care îl însoțeau dăduseră în drumul lor de niște dealuri și munți;trecând de acestea, în față li s-au deschis un mare deșert și un canion uriaș cu marginile dungate în culori variate și străbătut de un râu. Descrierea poate fi extrem de bine asociată cu imaginea Marelui Canion și cu râul Colorado.

În acest sens s-au făcut numeroase cercetări în regiune pentru a găsi vreo dovadă a contactului chinez cu aceste ținuturi. Se cunoaște faptul că în trecut, chinezii foloseau ca ancore pentru bărci niște pietre găurite pe mijloc;surprinzător, au fost găsite astfel de obiecte asemănătoare, dar tot nu pot juca rolul unor dovezi autentice deoarece și civilizația minoică din Creta folosea aceeași tehnică în Epoca Bronzului, iar un posibil contact și cu aceasta este aproape de neconceput. Misterul totuși planează în jurul poveștii.

O călătorie posibilă

Dincolo de orice ipoteză, este posibil ca în perioada 460-500 chinezii să fi ajuns cumva în America de Nord, dar dovezile care să certifice acest lucru nu sunt suficient de solide. Mulți specialiști consideră că este puțin probabil ca o joncă chineză să poată străbate Oceanul Pacific (când europenii occidentali, care practic au revoluționat navigația, au început să își îmbunătățească tehnicile abia din secolul al XV-lea). Cu toate acestea, geografia pare să fie de partea lui Hwui Shin:chinezii ar fi putut ajunge în America de Nord folosindu-se de curenții oceanici, care în Pacific se deplasează aproape în sensul acelor de ceasornic. Curentul Pacificului de Nord l-ar fi putut duce pe preotul budist până în Alaska (astăzi, numeroase plute de sticlă aruncate în ocean ajung pe coasta de vest a Americii aduse de acest curent). De aici, folosind curentul Californiei, ar fi putut ajunge în Mexic, iar pentru a se întoarce în China, i-ar fi venit în ajutor curentul nord-ecuatorial. 

Reală sau nu, această poveste nu pare să impresioneze la prima vedere – doar au existat cu siguranță în trecut mult mai mulți călători decât cei cunoscuți, care au făcut descoperiri cel puțin la fel de mărețe, dar fie au dorit să rămână în anonimat, fie istoria i-a uitat. Însă anul în care ar fi călătorit Hwui Shin în America de Nord, 458, este într-adevăr demn de luat în considerare, având în vedere că în acest timp, în Europa, abia se prăbușea Imperiul Roman, iar cei mai îndrăzneți marinari de aici, abia dacă se apropiau de „Porțile lui Hercule” (Strâmtoarea Gibraltar) – va trebui să mai treacă încă cel puțin o mie de ani până ce europenii occidentali se vor încumeta la un voiaj de lungă durată peste ocean. Cert este că atunci când aceștia au început să cucerească treptat mările și oceanele, în China s-au succedat regimuri politice care au interzis treptat orice călătorie și contact cu exteriorul, ceea ce le-a permis „barbarilor” de peste mări să se miște în voie pe oceanele lumii.

Sursa:CASTLEDEN, Rodney:„Descoperiri care au schimbat lumea”. Traducere din limba engleză de Carmen Weston. București:Editura Meteor Press, 2012, pp. 36-38.

Surse fotografii:

http://the-wanderling.com/fu_sang.html

https://www.wycliffe.ca/wycliffe/our_community/post.jsp?euid=aea0b251-2670-4366-8

http://www.nature-education.org/oceancurrents.html

http://ocw.mit.edu/ans7870/21f/21f.027/rise_fall_canton_02/cw_essay04.html