Autor 7112 vizualizări


Se ȋmplinesc trei decenii de cȃnd a cǎzut regimul comunist și, la nivel de mase populare, se tot discutǎ despre situația celor douǎ Romȃnii. Oamenii de rȃnd ajung repede la concluzia cǎ era mai bine ȋnainte de 1989, cǎ au fost atunci “realizǎri mǎrețe”, cǎ toți cetǎțenii aveau loc de muncǎ și statul oferea case cu generozitate. Aceste idei sunt repetate zi de zi ȋn diferite forme. Se știe cǎ mulțimile nu gȃndesc, dar parcǎ astfel de simpatii pentru o epocǎ totalitarǎ sunt prea de tot. Canalul Dunǎre – Marea Neagrǎ este dat ca exemplu de construcție prin care poporul romȃn a intrat ȋn rȃndurile marilor creatori de opere colosale.

Nu se poate nega faptul cǎ drumul vapoarelor n-a fost ceva deosebit prin faptul cǎ au fost strǎpunse straturi dure de rocǎ și au fost turnate cantitǎți impresionante de beton pentru consolidarea pereților, dar apare un mare dar. Oare era necesarǎ aceastǎ muncǎ titanicǎ ȋn era ȋn care populația nu primea pȃine? Rǎspunsul logic este evident un mare nu. De ce? Dacǎ privim cu atenție harta Romȃniei, observǎm cǎ obiectivul de infrastructurǎ este situat periferic ȋn raport cu cea mai mare parte a țǎrii. Din pǎcate, fluviul Dunǎrea se aflǎ ȋn aceeași situație. Ar fi fost necesarǎ dezvoltarea rețelei rutiere și feroviare pentru ca mǎrfurile sǎ ajungǎ rapid la fabrici și la oameni. Dacǎ ai zilnic ȋn trafic 100.000 de camioane și fiecare deplaseazǎ numai cȃte trei tone de marfǎ, traficul anual poate urca pȃnǎ la un total de peste 100.000.000 t.

Nu mai discutǎm despre potențialul cǎilor ferate, neglijat și astǎzi. Din pǎcate, autoritǎțile de la București au dus o politicǎ mai mult decȃt catastrofalǎ ȋn domeniul transporturilor și au ȋngropat banii și materialele ȋn construcții absolut inutile ȋn practicǎ. 

Chiar datele oficiale ale regimului de la București aratǎ cǎ nu era nevoie de aceastǎ construcție faraonicǎ, mȃncǎtoare de bani și de energii creatoare. Trenurile au dus ȋn 1981 273.904.000 t de mǎrfuri, adicǎ 35,2% din totalul produselor deplasate. Transportul fluvial abia ajungea la 1,8%. Oare care era situația la capitolul auto? Camioanele de diferite tipuri erau calul de povarǎ ce ducea 58,3% din totalul mǎrfurilor pe distanțe scurte fiind dominant. Teoretic, dacǎ ar fi fost o infrastructurǎ terestrǎ dotatǎ modern, nici nu s-ar fi pus ȋn discuție nevoia de canal. Din pǎcate, țara producea mașini ce se uzau mișcȃnd munți de pǎmȃnt pentru construcții absolut inutile. Regimul Ceaușescu avea nevoie de realizǎri mǎrețe pentru a impresiona populația torturatǎ ideologic.

 Nu trebuie sǎ mai mire pe cineva cǎ se stǎ astǎzi prost și foarte prost la capitolul infrastructurǎ. Romȃnia a pierdut startul cu lumea normalǎ din momentul ȋn care regimul comunist a oprit lucrǎrile la autostrǎzi pentru a trece la canale, adicǎ Nicolae Ceaușescu a copiat modelul oferit de cǎtre Iosif Vissarionovici Stalin. Patria socialistǎ avea ȋn 1989 un ciot de șosea de mare vitezǎ, dar se putea lǎuda cu un canal impozant la mare și cu un altul nefinisat pentru transformarea orașului București ȋn port la Dunǎre.

Trebuie precizat cǎ economia mondialǎ nu prea mai este interesatǎ de transporturile pe cursurile interne de apǎ decȃt acolo unde se poate realiza cu costuri minime și existǎ o cerere de mǎrfuri grele și voluminoase. Trecerea la economia din Al Treilea Val implicǎ folosirea unor cantitǎți mici de materii prime și mǎrfurile realizate trebuie sǎ fie expediate cȃt mai repede cǎtre clienți. Canalele erau interesante ȋn era Revoluției industriale, cǎrbunele, minereul de fier și piesele din oțel fiind dificil de mutat cu mijloacele terestre de transport.

Regimul comunist de la București a condamnat poporul romȃn prin deciziile pe care le-a luat timp de aproape o jumǎtate de veac și rǎsuflarea partidului unic se resimte și astǎzi. Canalul Dunǎre – Marea Neagrǎ a ȋnsemnat chinuirea și uciderea oamenilor de valoare ȋn timpul lui Dej și apoi topirea banilor și a materialelor ȋn era Ceaușescu. Funcționarii aparținȃnd de partidul unic n-au avut nici cea mai micǎ urmǎ de interes pentru o gȃndire superioarǎ și au executat ordinele venite de sus cu orice preț.




Bibliografie minimalǎ 

Anuarul statistic al Republicii Socialiste Romȃnia 1974.

Anuarul statistic al Republicii Socialiste Romȃnia, 1982.

Pascu, Vasile, Regimul totalitar comunist ȋn Romȃnia (1945 – 1989), Editura Clio Nova, București, 2007.

Toffler, Alvin, Al Treilea Val, Editura Politicǎ, București, 1983.