Autor 672 vizualizări


În momentul în care Primul Război Mondial a izbucnit, Imperiul German reușise să pună în mișcare proiectul. Deja ruta putea fi parcursă în mare parte cu trenul, și o porțiune nefinalizată, cu alte tipuri de mijloace terestre. Fără a fi completat, influența proiectului asupra desfășurării de forțe în Orientul Mijlociu era știrbită, îndeosebi datorită faptului că orice tip de transfer sau schimb pe această rută presupunea pierderea de timp, lucru pe care armata nu îl putea permite. Dincolo de avantajele sale economice, calea ferată era o adevărată bijuterie strategică în planul german de luptă. Legăturile căii ferate cu rețelele ce duceau către Arabia sau India presupuneau limitarea puterii exercitate de Marea Britanie asupra acestor zone. Paul Rohrbach, scriitorul german interesat de politica lumii, contemporan cu dezvoltarea proiectului Berlin-Bagdad, a spus următoarele, referindu-se la importanța căilor ferate pentru germani „Calea ferată este asigurarea vieții politice pentru Germania.”. („The railroadis political lifeinsurance for Germany.”) 

În perioada războiului, Imperiul German a furnizat capitalul necesar guvernului otoman pentru a asigura continuitatea lucrului la proiect. Finalizarea proiectului reprezenta un scop de mare importanță pentru germani, dar simultan și pentru armata otomană. Acesta este și motivul pentru care porțiunile rămase nelegate de rută au folosit temporar ecartament îngust. Cei aproximativ 1.000 de km rămași nefinalizați au îngreunat situația pentru germani și otomani. Din acest motiv, nu este de mirare faptul că mai importantă a fost ruta de legătură dintre Berlin și Constantinopol, fiind folosită drept rută de aprovizionare și de transport trupe. Campania de la Gallipoli (Gelibolu) din primăvara și vara anului 1915, nu ar fi avut același final fericit pentru otomani fără existența acestei căi ferate ce lega Imperiul German de Imperiul Otoman.

În 1915 calea ferată se găsea undeva la 80 de km de orașul Diyarbakir. Ramificații fuseseră construite de la Alep către Nusaybin. O cale ferată fusese de asemenea începută din Bagdad către Tikrit și Kut, în nord, respectiv sud. În acest moment, doar 480 de km mai rămăseseră de finalizat. O problemă în mod special a reprezentat-o faptul că acești kilometri de șină trebuiau să străpungă mai multe formațiuni muntoase, însă tunelurile pentru diferitele porțiuni în cauză nu erau construite încă. Așadar, calea ferată era împărțită în patru sectoare distincte. Drumul de la Constantinopol către Bagdad dura aproximativ 22 de zile. Distanța parcursă era de aproximativ 2.000 de km. Schimburile de ecartament de pe traseu au însemnat un efort suplimentar pentru autoritățile otomane în procesul de trimitere a proviziilor și trupelor pe frontul din Mesopotamia.

Campania din această zonă fusese izolată într-o mare măsură de restul războiului. În timpul conflictului, la calea ferată Berlin-Bagdad, atât muncitori germani, cât și otomani, împreună cu un număr tot mai mare de prizonieri de război, se grăbeau să finalizeze calea ferată. Principalul scop se transformase din cel comercial, economic, în unul militar. Cu toate acestea, forța de muncă era puțină iar finanțele imperiilor erau direcționate către numeroase zone de conflict din cadrul războiului aflat în desfășurare. În acest context, doar o mică porțiune din linia discontinuă a fost acoperită, ceea ce a rămas în continuare un dezavantaj considerabil pentru Imperiul Otoman și Imperiul German. În etapele finale ale conflictului din Mesopotamia, proviziile și trupele au putut fi trimise cu ajutorul lui Otto Liman von Sanders, consilierul și comandantul militar desemnat de Imperiul German pentru a servi în Imperiul Otoman, pe frontul din Mesopotamia și Levant, prin intermediul unor porțiuni de cale ferată integrate în proiectul Berlin-Bagdad.

Berlin-Bagdad un element strategic în Primul Razboi Mondial

La începutul anului 1917, Munții Taurus fuseseră pătrunși de vasta rețea de tuneluri și poduri. Convertirea căii ferate înguste la standardul de 1.435 mm a fost finalizată în 1918, doar cu câteva săptămâni înainte de încheierea Primului Război Mondial. Prin urmare, reușita muncitorilor nu mai avea un rol important în desfășurarea războiului. Imediat după conflagrație, calea ferată a trecut sub control britanic. Lucrul la calea ferată a continuat. În timpul războiului, britanici înșiși construiseră calea ferată de la Basra către Bagdad, o cale ferată cu ecartament metric, îngust. Astăzi, această cale ferată face legătura dintre Taurus Express și Iraqi Express, dintre Constantinopol și Golful Persic, dintre Berlin sau restul Europei și Basra , în Golful Persic.  

O teorie tot mai aprig studiată în ceea ce privește acest proiect este legată de importanța căii ferate Berlin-Bagdad drept cauză determinantă a Primului Război Mondial. Există două păreri principale, una care nu susține teoria, considerând negocierile prealabile un exemplu suficient al reglementării problemei proiectului între Marile Puteri și o alta care admite că în ciuda celor întâmplate la nivel diplomatic, proiectul rămăsese mărul discordiei între Marile Puteri, aici fiind vorba, în special, de Imperiul Britanic și Imperiul German.

Iată ce susține în acest context istoricul și scriitorul Frank Lee Benns în lucrarea sa Europe Since 1914 In Its World Setting: „Chiar dacă înainte de începerea războiului în 1914, înțelegeri fuseseră prin urmare realizate vizavi de chestiunea căii ferate către Bagdad de către Germania, Rusia, Franța și Marea Britanie, proiectul deja făcuse destule pentru a otrăvi atmosfera internațională. Germania ajunsese să creadă că opoziția Antantei era parte a politicii de încercuire a țărilor membre ... Rusia, Marea Britanie și Franța deveniseră extrem de suspicioase cu privire la planurile Germanei în Orientul Apropiat ... Convingerea Rusiei că înaintarea austro-germană în Balcani și Turcia trebuie verificată dacă dorea să nu-i fie încurcat planul de a controla strâmtorile la Constantinopol având de făcut suficiente cu evenimentele din acele zilele de iulie, 1914.” ([trad.a] „Although before the outbreak of the War in 1914, understandings were thus eventually reached regarding the Baghdad Railway by Germany, Russia, France, and Great Britain, the project had already done much to poison the international atmosphere. Germany had come to believe that the opposition of the Entente Powers was only part of their general policy of encirclement....Russia, Great Britain, and France had become deeply suspicious of Germany's plans in the Near East....Russia's realization that the Austro-German advance into the Balkans and Turkey must be checked if her own plans for securing control of the Straits at Constantinople were not to be thwarted had much to do with the course of events during the fateful days of July, 1914.”)


Chiar dacă acceptăm argumentul conform căruia proiectul Berlin-Bagdad nu ar avea nicio legătură cu declanșarea Primului Război Mondial, trebuie să remarcăm cel puțin că pentru Marile Puteri acest proiect era un motiv de îngrijorare suficient de important pentru britanici, încât să ia în calcul inclusiv crearea unui front comun cu Imperiul Țarist împotriva căii ferate. Iată ce transmiteau britanicii, printr-un mesaj, ambasadorului lor din Berlin: „Dacă noi și rușii realizăm un front solid și cooperăm îndeaproape în Persia, cred că îi vom învinge în cele din urmă pe germani, pentru că suntem cele două puteri capabile să pună presiune.”. ([trad.a] „If we and the Russians present a solid front and cooperate very closely in Persia, I think we shall in the end defeat the Germans as we are the two powers who are in a position to exert the roost pressure.”) Ceea ce continua să îi înspăimânte pe britanici era proximitatea germanilor față de posesiunile lor din est, în special India, dar și cele din apropierea Golfului Persic, unde se afla un important nod comercial aflat sub stăpânirea acestora.

Mai mult decât un proiect ingineresc

În cele din urmă, proiectul Berlin-Bagdad a reprezentat mai mult decât un proiect grandios prin care germanii au încercat să-și demonstreze supremația în inginerie și tehnologie. Ea a reprezentat o manifestare a creșterii pe plan economic a importanței Imperiului German, creștere care manifestându-se în proximitatea Imperiului Britanic a deranjat pe acesta și a determinat o reacție de opoziție vehementă a Marilor Puteri, incluzând aici și Imperiul Țarist și Imperiul Francez. Permiterea existenței unor cauze de conflict între națiuni este poate cel mai periculos lucru pe care o entitate statală îl poate realiza. În cazul negocierilor anterioare Primului Război Mondial, există o perspectivă care consideră intervenția mult prea tardivă și în același timp neimportantă. Marile Puteri erau deja suspicioase și convinse vizavi de intențiile samavolnice ale Imperiului German.  


Cu o astfel de perspectivă, din start negocierile erau în mare parte sortite eșecului. Deciziile luate aici au avut un efect mult prea mic asupra politicii exercitate în zona Orientului Mijlociu, și, totuși o prezență destul de semnificativă încât să nu determine în mod exclusiv declanșarea Primului Război Mondial. Mai era și problema pionieratului în domeniul căilor ferate, pe care Imperiul Britanic și-l însușea cu succes. Faptul că germanii erau cei care făceau legătura pe cale ferată cu Orientul Mijlociu trezea multe orgolii, pe lângă agitația de ordin politic pe care aceștia o provocaseră deja. Conștienți ei înșiși de acest fapt, germanii nu au ezitat să sărbătorească cu pompă realizările din acest domeniu și să agite și mai mult spiritele, făcându-și cunoscute realizările pe scena politică a lumii. Iată ce povestea ambasadorul american din zona Turciei de astăzi cu ocazia sosirii primului tren dinspre Berlin în Constantinopol, la data de 17 ianuarie 1916: Era mare bucurie la Constantinopol … Gara decorată cu steaguri și flori și toată populația germană și austriacă, inclusive membrii ambasadelor, veniseră pentru a întâmpina trenul ce urma să sosească. ([trad.a] „There was great rejoicing in Constantinople.... The railroad station was decorated with flags and flowers and the whole German and Austrian population, including the embassy staffs, turned out to welcome the incoming train.”)


BIBLIOGRAFIE:

Edward Mead Earle, Turkey, The Great Powersand The Bagdad Railway: A Study in Imperialism, New York, Macmillan, 1924.

Frank Lee Benns, Europe since 1914 in its World Setting, New York, Appleton CenturyCrofts.

Maybelle Chapman, Great Britainandthe Bagdad Railway, 1888-1914, Northampton, George Banta Publishing, 1948.

Mustafa Bîlgîn, The Construction of the Baghdad Railwayandits Impact on Anglo-Turkish Relations, 1902-1913, London, I.B. Tauris, 2016.

OurStory – Ambassador Morgentahu’s Story: http://www.ourstory.info/library/2-ww1/Morgenthau/Morgen21.html accesat în data de 12.08.2019.

GlobalSecurity.org – Berlin-Baghdad Railway-The Great War: https://www.globalsecurity.org/military/world/europe/de-berlin-baghdad.htm acceast în data de 8.08.2019.

Mtholyoke.edu – The Bagdad Railway, 1899-1914: https://www.mtholyoke.edu/acad/intrel/boshtml/bos139.htm accesat în data de 7.08.2019.