Cafenele bucureştene loc de scandaluri şi împăcări de tot felul

Autor 16254 vizualizări


Cafeneaua a fost, începând cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea si pâna în 1940, locul unde cetatenii mai cu dare îsi faceau siesta si purtau vii discutii literare, economice sau politice. Obiceiul de a bea cafea îl avem de pe vremea fanariotilor, iar prima cafenea cunoscuta în Bucuresti apare în 1667, proprietar fiind KARA HAMIE, turc din Constantinopol, care îsi avea localul în centrul orasului pe locul unde astazi se afla Banca Nationala.

 

Biliard, table si carti, în aburi de cafea

Domnitorul Alexandru Constantin Moruzi, fixa în 1793, narturile, adica preturile pentru anumite produse de bacanie si alimentare, printre care si la cafea si naut, astfel:
-cafea de Yemen-  3 lei si 60 de bani-oca
-cafea frantuzeasca-2 lei si 60 de bani-oca
-nautul-48 de bani-oca
-nautul prajit-90 de bani-oca
Termenul de cafenea vine de la turcescul KAHVEHANE, locul unde se putea bea cafea dupa moda turceasca. În secolul XVIII, sunt amintite cafenelele lui Gheorghe cafegiul-în 1734, Oprea cafegiul-în 1741 si Stanciu-la 1746. În 1781, domnitorul Alexandru Ipsilanti îi da voie lui Stefan Altintop sa construiasca o cafenea, pe un teren ce apartinea manastirii Marcuta, în schimbul unei chirii de 10 taleri pe an. Dupa moartea proprietarului, vaduva închiriaza cafeneaua lui Baluccioglu, iar mai apoi aceasta este cumparata de un anume Haivertolu. Negustorii de cafea si cei care aveau cafenele s-au constituit, cu timpul, în bresle si aveau o zi în care îsi cinsteau patronul. Ei obisnuiau sa faca aceasta manifestare la Biserica Izvorul Tamaduirii, situata lânga Spitalul Filantropia. Potrivit listei Divanului din 1812, breasla cafegiilor trebuia sa dea o dare de 850 de taleri anual.
Cele mai vestite cafenele din Bucurestiul celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea erau:Cafeneaua Fieschi, din Selari, cautata în special de studenti pentru ca avea si biliard, Cafeneaua La Brener, de pe strada Stavropoleos, locul de întâlnire al agricultorilor si al jucatorilor de carti, Cafeneaua Labes, de pe strada Germana, deschisa de Jaques si Henry Labes, frecventata mai ales de tineret.
Însa cea mai renumita a fost cafeneaua Fialkowski, lânga Teatrul National, deschisa de polonezul Fialkowski, în 1853, în casa Török. Locul încapator avea o sala cu biliard, o alta cu mese pentru table si domino. Cafeneaua devenise o institutie. Figura centrala era Alecu Boranescu, profesor de matematica la Sf. Sava si un împatimit jucator de table. Constantin Bacalbasa povesteste o farsa facuta conului Alecu care, fie spus, iubea trivialul, obisnuit sa rapunda când era întrebat de miza ca "jucam pe un c...." Si iata farsa:
"Seful cofetar, domnul Ilie, era un artist. Întrebat daca poate fabrica din ciocolata o prajitura care sa semene cu un c... miza propusa de conul Alecu, raspunse afirmativ. Conul Alecu vine la cafenea, propune partida pe miza cunoscuta.
Celalalt raspunde:
- Bine, coane Alecule, primesc, dar sa stii, cine-l câstiga sa-l manânce chiar aci.
- Sa-l manânce, ma, raspunde conul Alecu, crezând ca e numai o gluma.
- Partida începe, adversarul face tot felul de greseli si pierde. Pierzând, acesta striga:
- Sa vie c... al conului Alecu.
Si chelnerul aduce pe o farfurioara o prajitura atât de bine imitând....miza, încât conul Alecu, desi era un om inteligent, se însala.
Furios, ia farfuria cu prajitura, o arunca în mijlocul cafenelei si pleaca urlând:
- Sunteti niste mitocani! Am facut rau ca v-am dat nas!"

Însemnari si versuri ramân înscrise pe toate mesele

Cafeneaua devine locul preferat al literatilor si oamenilor de cultura. Aici veneau A.D. Xenopol, actorii Matei Millo, Grigore Ventura, scriitorii I.L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Nicolae Filimon sau Macedonski. Mai toate mesele de marmura erau stropite de cafea si cerneala, iar pe unele se gaseau însemnari sau versuri.
Cafeneaua Fialkowski îsi încheie viata o data cu cea a patronului, în 1898.
O alta cafenea mare, preferata oamenilor de afaceri, era cea deschisa în noiembrie 1857 de catre Wilhelm Ungar. În anuntul dat în ziar se spunea:"... aceasta cafenea are si doua biliarduri, aduse din Viena, precum si o sala de citit, unde se afla Jurnale românesti: (Românul, Anuntatorul român), franceze (Journal de Francfort, Chary-Varry), nemtesti (Fremdemblatt, Pesther L'loyd, Telegraf, Ost  Novellen Zeitung, Leipziger Illustrierte, Wanderen, Bukurester Deutsche Zeithung), italienesti (Conservatore Trestino, Trovatore, Indicatore), grecesti (Nationalul)".
Cafeneaua Frascatti, situata pe Calea Victoriei, unde astazi se afla Teatrul C. Tanase, se anima mai ales seara. Cafenelele frecventate si cu vad bun, între 1880 si 1900, erau si:Bulevard, pe B-dul Elisabeta, Café française, pe Calea Victoriei nr. 37, Imperial, Calea Victoriei nr. 49, Union, str. Regala 2, Brener, str. Stavropoleos nr. 4.
Dupa 1900 au aparut noi cafenele, RIGLER, KIIBLER, HIGH LIFE, BRASSERIE DE LA PAIX, pe Calea Victoriei, CAFÉ DE PARIS pe Mihai Voda nr. 5, a lui Aimé Molard, cu seri dansante, unde dansatori si dansatoare erau la dispozitia clientilor pentru tangouri si valsuri, iar orchestra lui Grigoras Dinicu cânta cele mai en-vogue melodii.
Cafeneaua Café a G. Weber, din str. Lipscani nr. 3, era o alta cafenea "splendida, ventilata si luminata", deschisa între 6.30 a.m. si 12 p.m., cu biliard, sah, table, carti si unde se puteau citi peste 80 de ziare straine ca:"THE ILLUSTRATED LONDON NEWS, L'ILLUSTRATION, KIKI-RIKI, DIE BOMBE, WIENER MERKUR etc".

La Otetelesanu apare si o pianola

O celebra cafenea era Terasa Otetelesanu, a lui Mihai Stere, de pe Calea Victoriei. A fost cafeneaua poetilor, actorilor, pictorilor, sculptorilor si ziaristilor. Cei care însufleteau serile, dându-le savoare erau Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Emil Gârleanu, Ioan Slavici, cuvântatorul fatos, Octavian Goga-"cântaretul cu ochii albastri ca cerul Carpatilor" sau St. O. Iosif. În grupul artistilor plastici se gaseau:Camil Ressu, Iosif Iser, Niculae Darascu, Francisc Sirato si sculptorii Dimitrie Paciurea, Fritz Storck. Cafeneaua mai era celebra prin pianola adusa de Mihai Stere, care cânta marsul La Arme a lui Castaldi.
Cafeneaua Capsa ramâne, totusi, cea mai vestita. Înfiintata de Grigore Capsa în 1891, Capsa a fost spatiul cultural si politic al societatii bucurestene. În prima perioada a cafenelei, pâna la primul razboi mondial, obisnuitii localului erau:Radu Vacarescu, Alexandru Ghica, Misu Vacarescu (Claymoor), cronicarul vietii mondene, iar dintre scriitorii si gazetarii politici:George Em. Lahovary-directorul-proprietar al ziarului L'Independance Roumaine, Nae T. Orasanu, Duiliu Zamfirescu, Cincinat Pavelescu, Dimitrie Naum etc. Dintre oamenii politici, înainte de primul razboi mondial, liberalul Anastase Stolojan si conservatorul Nicu Filipescu erau nelipsiti, în jurul lor se strângeau ziaristii si politicienii mai mici din partidele lor.
Mircea Damian un nelipsit al cafenelei, a lasat însemnari interesante despre viata localului. "Capsa era cafeneaua scriitorilor si artistilor. Aici îi gasesti aproape pe toti, cu svartul dinainte sau cu paharul cu apa, ...Vin si oameni de treaba: pensionari, profesori, militari...."
.
Ion Barbu îsi scrie cursurile la Capsa

Cafeneaua se deschidea în fiecare dimineata la ora 7. La ora 8 îsi facea aparitia primul poet si matematicianul Ion Barbu, care ocupa locul din centru, cafeneaua fiind pentru el "un fel de cabinet de lucru", unde îsi concepea cursurile pe care le tinea la Facultatea de matematica a Universitatii Bucuresti, facea traduceri din Shakespeare si îsi compunea poeziile bând "cafeaua-filtru concentrata".
Consumatia de baza era svartul, cea mai ieftina, dar si cafeaua turceasca, filtru, cafeaua cu lapte-caputiner-, iar pe la ora 9, cafeneaua era deja plina. La 9.30 sosea si Camil Petrescu, care îsi servea cafeaua cu lapte. La masa de sub ventilator îsi bea svartul scriitorul Corneliu Moldovan, presedintele Societatii Scriitorilor Români, fericit ca primarul Dem Dobrescu a dat "un loc de casa pentru Palatul scriitorilor", la aceeasi masa aflându-se si Ionel Teodoreanu alaturi de fratele sau Pastorel Teodoreanu, cel care scria la cererea tuturor epigrame:"Daca asta mi se cere / Când golesc un paharel / Va semnez si (cu placere) / Pastorel".

Poetul Ion Minulescu, director al Artelor din Casa Scoalelor,   din cadrul Ministerului Instructiunii Publice, venea si el acolo. Nu-i placea sa fie contrazis, pentru ca "daca îl contrazici, tipa la dumneata, da cu pumnul în masa, te ameninta cu degetul si se congestioneaza si-i tremura buzele si se uita crunt, cu ochelarii pe frunte, cu palaria pe ceafa...."

Catrenul lui Crevedia

În cafenea îi mai gasim pe Serban Cioculescu, critic temut, "plin de venin", Nicolae Crevedia, cel care a scris celebrul catren, ce defineste cel mai bine cafeneaua Capsa:
"La Capsa, unde vin toti seniorii, /
Local cu doua mari despartituri, /
Într-una se manânca prajituri, /
Într-una se manânca ...scriitorii".

Alti obisnuiti-romancierul Mihail Sorbul care "râde stirb printre mustata si cioc", Zaharia Stancu, Liviu Rebreanu, Felix Aderca. În fundul localului e masa economistilor, dar "figurile nu se vad prea bine. Pâcla de fum e....deasa ca o ceata veritabila la Londra. Daca te apropii distingi... oamenii maturi. Toti fumeaza tigari de foi si sunt bine îmbracati... Fosti bancheri, fosti secretari generali, chiar fosti ministri. Discuta despre criza si fiecare are gata în buzunar sau numai pe buze un plan precis de refacere, de asanare a creditului, de reînviere a vietii economiei".

Capsa avea însa doi obisnuiti:jurnalistul Lambru, care asigura presa scrisa dar si vorbita, cumpara toate ziarele si-pentru 2, 4 sau 5 lei-închiria gazetele clientilor, în functie de numarul de ziare cerut. Dar el avea patima alcoolului si adesea "lua mai mult decât câstiga si nu mai venea pe la Capsa câte trei zile, fiindca nu avea bani sa cumpere gazete. A patra zi aparea. Unde ai fost ma? La dracu. Era morocanos si plictisit". Al doilea personaj era Virgilica, ce facea orice serviciu pentru bani si "daca ai chef sa înjuri un scriitor, dar nu ai curaj sa faci treaba personal, da-i lui Virgilica trei lei si învata-l cum trebuie sa spuie", si "are taxe: pentru 1 leu, te saluta; pentru 2 lei, te saluta si spune multumesc; pentru 3 lei, înjura pe cine vrei si-l înjura din partea lui, ca sa nu-ti pricinuiasca necazuri; pentru 4 lei, ia de gusa pe un scriitor foarte onorabil, îi spune ca-l iubeste si-i face bezele; iar pentru 5 lei, saruta o femeie care trece pe Calea Victoriei".

"Toate evenimentele se dezbat la Capsa. Si lumea este încredintata ca lucrurile se vor desfasura cum s-a hotarât aici", si de aceea atunci când, în august-septembrie 1936, se raspândise zvonul închiderii cafenelei, pentru a largi restaurantul, ziarele scriau:"Cafeneaua Capsa!, Uzina de vise dispare"... Si când, pe 8 septembrie 1936 a aparut pe geam inscriptia cu <Închis din cauza renovarii>, clientii au înteles ca Ťatmosfera calda de fum si himere luase sfârsit>. Capsa a fost un birou de informatii politice, literare, artistice si mondene. Este o istorie, o cronica si o pasiune".

""