Bucureştiul, în oglindă: anii 60 versus anul 2012 jpeg

Bucureştiul, în oglindă: anii 60 versus anul 2012

📁 Istorie Urbană
Autor: Ionuţ Cristian Ungureanu

De la influenţele franceze din interbelic, la comunismul megaloman şi apoi la zăpăceala modernă, o bună parte din arhitecţii de azi sunt nemulţumiţi de evoluţia oraşului din punct de vedere arhitectonic. bucureşti.adevarul.ro vă prezintă locuri emblematice ale oraşului fotografiate în oglindă care arată cât de mult s-a schimbat faţa Capitalei.

22 de artişti şi colecţionari, fotografi profesionişti sau pur şi simplu pasionaţi de imagini inedite, împreună cu Andrei Bîrsan, preşedintele asociaţiei "Bucureştiul meu drag" au construit un album de fotografii cu cadre făcute aceleaşi zone, dar la zeci de ani diferenţă.

Albumul de fotografie este organizat într-o expoziţie care se va afla la Muzeul Municipiului Bucureşti până la sfârşitul lunii. Expoziţia se numeşte "Trecut-au anii" şi se află la cea de-a cincea ediţie.

b1 9 jpg jpeg
b2 9 jpg jpeg
b3 7 jpg jpeg
b4 6 jpg jpeg
b6 4 jpg jpeg
b7 4 jpg jpeg

"Merită să descoperim pentru noi toţi şi pentru copiii noştri farmecul locului, oamenii şi tradiţiile care l-au construit, care i-au definit spiritul şi care într-un fel sau altul interferează zilnic cu prezentul nostru", este prezentat evenimentul.

"Ne propunem ca prin tot ceea ce facem să promovăm cunoaşterea Bucureştiului, să-i redescoperim farmecul pierdut. ", a declarat Andrei Bîrsan.

Cu toate că astăzi se discută despre monstruozităţile construite de regimul comunist, care au transformat alura interbelică a oraşului şi au mutilat imaginea de "Mic Paris", albumul citat contrazice impresia aceasta. Puse în oglindă, imginile arată că, de fapt, Bucureştiul nu a suferit schimbări atât de mari în ultimii 30-40 de ani.