⬆

Bucureștiul, după ocupația germană din Marele Război. „Mâncarea este la preţuri prohibitive. Mulţi își desfac șireturile pentru a-și coase hainele"

Extinderea frontierelor țării și includerea teritoriilor românești între granițele României Mari nu au condus în mod automat la îmbunătățirea nivelului de trai al populației aflate în aceste teritorii. Reforme însemnate urmau să se producă, dar acestea aveau nevoie de timp pentru a ameliora situația populației. Nici în București situația nu era una lipsită de griji. Abandonată de administrația germană, odată cu retragerea trupelor, Capitala își revenea cu greu după cei aproape doi ani de ocupație străină.

Imaginea orașului este surprinsă în jurnalul lui Ethel Greening, soția de origine canadiană a comandorului Vasile Pantazi, cu ocazia revenirii sale în capitala României în toamna 1918, după încheierea refugiului: „București în sfârșit... ceață, burniță și un frig care ne intră în măduva oaselor! A fost mare agitație să ne adunăm lucrurile și să coborâm din tren. Gara arată la fel cum am lăsat-o. A trebuit să așteptăm mai bine de un ceas după trăsuri care să ne ducă acasă și când am prins două vehicule am crezut că bidiviii vor muri pe drum înainte să ajungem în strada Alexandru Lahovari... atât de grotești erau caricaturile de animale care înaintau poticnindu-se. Am fost copleșiți de mare emoție când ne-am văzut casa. Era acolo... lovită de bombe de la acoperiș până la temelie. (...) Urcând pe scări, am descuiat ușa și am intrat în apartament. Era extrem de rece și umed, și un miros neplăcut de stătut ne-a asaltat nările. Dezordine, praf, gunoi... priveliștea m-a făcut să mă revolt de furie. (...) Am trecut și prin celelalte camere... am constatat că multe dintre lucrurile noastre dispăruseră. Mobila era pătată, murdară, spartă, sertare de la birou și de la mese lipseau; nu mai rămăsese niciun fel de porțelan, sticlă, bibelouri, țesături, tablouri, cărți sau alamă ”.

^{Cercul Militar Național din București, în timpul ocupației germane}

4 Cercul Militar in timpul ocupatiei 1917 Ilustrate 4855 jpg jpeg

Lucrurile nu stăteau prea bine nici în ceea ce privea procurarea bunurilor de consum, față de care Ethel Greening remarca: „Piața este prost aprovizionată și toată mâncarea este la prețuri prohibitive. Ața se vinde cu 2 lei metrul. Mulți își desfac șireturile pentru a-și coase hainele. Ciorapii și pantofii sunt de negăsit. (...) Cele mai multe magazine sunt închise.

„Războiul i-a apropiat pe oameni”

În ciuda dificultăților cotidiene pe care trebuiau să le depășească, mentalul oamenilor părea a fi unul pozitiv: „Suntem foarte norocoși să avem prieteni care cunosc locuri și moduri de a face rost de mâncare și care împărtășesc cu noi aceste informații. Toți sunt plini de speranță pentru viitor, în ciuda teribilei pierderi de vieți și bunuri din acești dezastruoși ultimi doi ani. Războiul i-a apropiat pe oameni: suferința comună i-a făcut pe cei dintr-o clasă socială să fie mai înțelegători față de problemele celorlalte categorii sociale”, mai nota Ethel Greening.

În cazul satelor, acestea se regăseau într-o stare de sărăcie extremă, la care se adăugau numeroasele victime ale frontului, foametea și epidemiile. O ușoară schimbare a mentalității putea fi observată și în mediul rural, aceasta fiind determinată de întoarcerea soldaților-țărani la vatră. Astfel, în 1919, economistul Virgil Madgearu declara: „Adevărul este că procesul lichidării vechii stări politice își are obârșia în deșteptarea, în timpul războiului, a conștiinței de cetățean și de drepturile legate de aceasta în masele țărănești, care n-au avut până atunci cunoștință decât de datorii. Zi de zi războiul a luminat soldații-țărani, că suferința e purtată de toți deopotrivă, dezvăluindu-le huzurul celor puțini, ce aveau puterea în mâini, și mizeria celor mulți: totodată, sacrificiile care li se cereau țăranilor au arătat însemnătatea propriei lor puteri, care putea fi folosită pe timp de pace și pentru ridicarea stării lor”.

Deși războiul a afectat majoritatea populației, au existat și persoane care au profitat de acest context. Un ziar din Capitală relata felul în care îmbogățiții de război își etalau noua situație materială: „Pe dreapta și pe stânga, automobilele îți luau ochii cu viteza lor vertiginoasă și nu exagerăm când spunem că numărul lor este aproape egal cu al trăsurilor. Recunoști din când în când șoferi, foști agenți de percepție, plutonieri de armată, oameni de serviciu pe la autorități, subcomisari, tinichigii, oameni care înainte de război abia aveau banul zilnic pentru pâine se lăfăiesc astăzi în echipaje proprii și învârtesc sute de mii de lei, ba chiar milioane. Sunt procopsiții războiului, foști popotari de la regimente sau de la depozitele de provizii, toți cei care în timpul războiului, având scutul puternicilor, au strâns averi în paguba sărmanei sărăcimi a orașelor și satelor”.

Foto sus: România ocupată de trupele Puterilor Centrale a fost supusă unei intense politici de jefuire. Până și clopotele bisericilor au căzut pradă soldaților Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Turcia)