Autor 20455 vizualizări


În trecut, pe teritoriul Bucureștiului se găseau foarte multe bălți, lacuri și pârâiașe care erau folosite în diferite scopuri. În timp, cele mai multe dintre ele au dispărut, rămânând pentru totdeauna pierdute. Altele, însă, au rămas până în ziua de astăzi și încă fac parte din oraș.         

Bucureştioara – cel mai murdar pârâu din Bucureşti

Poate cel mai faimos pârâu din București a fost Bucureștioara, apă curgătoare ce curgea în trecut și se vărsa în Dâmbovița. Numele, un alint, arată faptul că la început pârâul era iubit de oamenii din zona lui, probabil pentru peștele ce se găsea în ea, dar cu timpul acesta a devenit un canal colector, poate primul al Capitalei, o apă urât mirositoare, plină de gunoaiele aruncate de cei ce își făceau treburile în apropierea ei.

Această apă curgătoare este amintită pentru prima oară în 1608, într-un act.[1]Pârâul izvora din locurile unde astăzi este Grădină Icoanei, din surse proprii. Tot în zona Grădinii icoanei se găsea și un lac care, după unii cronicari, avea în jur de 20.000 metri pătrați[2]. O suprafață imensă și un debit imens de apă;în bătrâni se spunea că în lacul acela te puteai îneca cu cal cu tot.[3]În vechime, balta se numea și lacul Bulindroiului, de la cel care-și avea moșia în acele locuri, sau în documentele de secol XVIII se numea și balta de la Icoană, după numele bisericii din apropiere.[4]Ca urmare a faptului că în el se aruncau tot felul de gunoaie, pârâul a început să fie numit Căcainasau Căcatade către oamenii din mahalale, nume ce se punea cursurilor de apă în care se aruncau gunoaie, amintit și în alte orașe, precum Iași sau Focșani. Aici se aruncau gunoaiele din curți și tot aici își aruncau măcelarii, tabacii, săpunarii și pescarii rosturile treburilor lor.[5]

Despre cursul pârâului avem mai multe informații.  Acesta pleca din balta icoanei, mergea prin mahalaua Scaunelor sau a Săpunarilor, apo ajungea la pescăria veche și forma, în spatele Spitalului Colțea, o baltă ce se numea balta de la carvasara(adică de la vamă, n.r.) căreia i se mai spunea și lacul Șuțului, de la proprietatea Șuțu din apropiere. Aici se împărțea în două brațe:unul, cel dinspre apus, mergea prin Târgul Cucului, de la sud de Sf. Gheorghe și cobora prin Bărăție, iar apoi, pe lângă zidurile Curții Vechi, și se vârsa în Dâmbovița, în dreptul străzii Bazaca, ce azi nu mai există, lângă hala de carne din Piața Unirii. Brațul celălalt tăia Podul Târgului de Afară, adică Calea Moșilor de astăzi, mergea prin strada Radu Calomfirescu, prin Podul Vergului, adică Calea Călărași de azi, apoi prin locurile unde se găsește strada Labirint și se vărsa în Dâmbovița.[6]

Gion ne vorbește și el despre cursul pârâului și spune:Azi, nimeni nu-și mai aduce aminte de Bucurescioara, o gârliță care pleca din balta Icoanei, trecea prin străvechea mahala a Săpunarilor, prin mahalaua Scaunelor vechi, prin Pescăria vechiă, tăia Podul Târgului de Afară prin strada Radu Calomfirescu, coboria peste Podul Vergului prin valea din spre strada Mircea-Vodă spre Olteni, o cotia la dreapta prin strada Corbului și se vârsa în Dâmbovița în mahalaua Popescului, mai sus de Jicnița Domnească.[7]

Totuși, din cauza gunoaielor ce se aruncau tot timpul în el, pârâul își schimba și cursul, uneori ajungând să inunde curțile oamenilor sau să le micșoreze suprafața. Din aceste cauze, se întâlnesc foarte multe judecăți între oamenii din mahalele afectate. Mai ales spre centrul orașului, unde era un centru comercial important și terenurile scumpe, fiecare își dorea să aibă cât mai mult pământ, iar aici se certau cei mai mulți. Tot din cauza oamenilor ce doreau să aibă cât mai mult pământ în aceste locuri, albia pârâului, oricum micuță, a fost astupată aproape de tot la începutul secolul al XIX-lea.[8]

Nici astuparea canalului nu făcea bine, căci apa ploilor, neavând unde să se ducă, inunda curțile oamenilor. Se cunoaște o plângere de la 17 iulie 1814, a locuitorilor din mahalaua Scaunelor Vechi, adresată lui Ioan Gheorghe Caragea unde se cere destuparea canalului deoarece apa ploilor le inundă curțile și casele.[9]Cei mai afectați erau însă cei din strada Radu Calomfirescu care spuneau că  s-au vărsat apa pă acea uliță încât au și înnecat-o cu totulși nu se mai putea trece pe acolo în niciun chip. Ba mai mult pricinuid această înnecătură a apii și vătămare la sănătatea norodului, fiind apa vărsată ca o baltă care aduce și putoare.[10]           

În urma acestei plângeri, Caragea Vodă a dat ordin ca lucrarea să fie executată însă în timpul domniei sale aceasta nu a fost terminată, aceasta fiind abia începută din mahalaua Icoanei și până la Podul Târgului de Afară.

În timp s-au făcut mai multe așa-zise lucrări edilitare pentru controlarea și salubrizarea pârâului însă după marele incendiu din 1847 s-au construit multe străzi și case,   iar orașul și-a schimbat foarte mult fața în comparație cu ce era înainte de incendiu. Într-un plan din 1853, al maiorului Borroczyn, pârâul nu mai apare, pe locul său apărând un teren mlăștinos[11]. La anul 1873, primăria a secat balta Icoanei, de unde izvora și pârâiașul, transformând Grădina Icoanei în ceea ce este astăzi. 

Dâmbovicioara – o Dâmboviţă mai mică

Un alt pârâu cunoscut în vechime și care astăzi nu mai există a fost Dâmbovicioara.Acesta făcea parte din hidrografia Bucureștiului fiind un afluent al Dâmboviței, fiind cel mai cunoscut, după Bucureștioara.

Dâmbovicioara izvora de pe versantul de est al Dealului Spirii, aproape de extremitatae lui sudică, trecea prin mahalalele Sfinții Apostoli și Antim, se unea cu pârâul numit Gârlița, traversa Podul Calicilor (adică Calea Rahovei de astăzi), apoi pe lângă fostul Hotel „Avram”, prin dreptul crucii de la poalele Dealului Patriarhiei şi se vărsa în Dâmboviţa pe locul actualei Pieţe a Unirii.[12]

Potrivit Regulamentului Organic, lungimea sa era de 795 de stânjeni, adică 1563 de metri.[13]

După o altă părere, Dâmbovicioara nu ar fi fost un afluent al Dâmboviţei, ci unul din braţele râului, care ocolea pe la sud „ostrovul” din faţa Curţii domneşti şi care era cunoscut în actele din secolul XVII sub denumirea de matca veche. Afluentul Dâmbovicioarei, Gârliţa, izvora şi el tot din Dealul Spirii.[14]

Dimitrie Pappazoglu, în lucrarea despre fondarea Bucureştiului, spune că Dâmbovicioara forma lacul Dudeştiului şi că un braţ de-al ei unea diferitele bălţi din luncă Dâmboviţei, pornind cu balta Arhimandritului şi terminând cu cea a lui Târcă[15]. Totuşi, Constantin C. Giurescu, afirmă că Papazoglu greşeşte, căci balta lui Târcă era pe malul stângal Dâmboviţei, iar nu pe cel drept, unde curgea Dâmbovicioara. La 5 iulie 1804 este pomenită într-un document, dar la fel ca şi Bucureştioara, va dispărea. O jalbă din 10 martie 1830 a locuitorilor din mai multe mahalale, adică Dudescu, Sf. Apostoli, Antim şi Sf. Ilie, spune că Dâmbovicioara era astupată iar apele inundă aceste mahalale, producând pagube.[16]

În Bucureştii de altădată au existat numeroase alte bălţi şi pârâiaşe, unele despre care documentele şi tradiţia vorbesc, altele uitate pentru totdeauna. Ele formau o reţea de râuri şi lacuri de care oamenii se foloseau în diferitele lor treburi, în centrul acestei reţele fiind râul Dâmboviţa. Aşa cum s-a întâmplat şi cu alte oraşe, precum Londra, Paris sau Roma, şi Bucureştiul s-a dezvoltat de-a lungul cursului unui râu ce a folosit ca sursă de apă şi de hrană pentru locuitorii oraşului, uneori chiar şi groapă de gunoi;acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu afluenţii săi. Râurile şi lacurile ce se găsesc astăzi în Bucureşti sunt „urmaşii” lacurilor, bălţilor şi pârâiaşelor ce împânzeau odinioară capitala României.

 


[1]Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Ed. Meridiane, București, 1966, p. 19.  După George Potra, pârâul este amintit prima oară în 1670.

[2]Nicolae Vătămanu¸ Istorie bucureșteană, București, 1973, p. 25

[3]Constantin C. Giurescu, op. cit¸ p. 19

[4]George Potra, Din Bucureștii de ieri, București, Ed. Enciclopedică, p. 198

[5]Ibidem, p. 199

[6]Constantin C. Giurescu, op. Cit. p. 19

[7]G. I. Ionescu-Gion, Istoria Bucurescilor, București, 1899, pp. 296-297

[8]George Potra, op. Cit.p. 202

[9]Ibidem, p. 202

[10]Ibidem, p 202

[11]Ibidem,  p. 205

[12]Constantin C. Giurescu, op. Cit.p. 19

[13]Ibidem, p. 19

[14]Ibidem, p. 21

[15]Ibidem, p. 21

[16]Ibidem, p. 21

""