Autor 4573 vizualizări


„Parisul Orientului”, Bucureștiul de altă dată, a suscitat în epoca interbelică interesul străinilor, mai ales după anii ’30, după „restaurația carlistă”. Odată cu instaurarea monarhiei autoritare în 1938, accesul ziariștilor veniți la noi în țară pentru a se documenta a fost drastic limitat. Și totuși în anul 1939, nu cu mult după izbucnirea celei de-a doua conflagrații mondiale, o renumită ziaristă, care reprezenta ziarul New York Herald Tribune, ne-a vizitat timp de zece zile, pentru a se interesa de situația din România, mai ales că țara noastră se afla în vizorul mai multor puteri.

Sonia Tomara a reușit să scape de „vigilența” regimului lui Carol al II-lea și, revenită în America, a publicat două articole extrem de apreciate și gustate de către cititorii americani.

Calea Victoriei sau Fifth Avenue?

Lovitura de stat „zăbovită atâția ani se produsese” cum spunea Nicolae Iorga și odată cu ea se năștea și o nouă Constituție, care va fi promulgată în ziua de 27 februarie 1938. Totul se schimba acum, atât în plan politic, propagandistic, dar și în relațiile cu presa. Dar acest nou regim autoritar nu va avea viață lungă. Spectrul războiului era foarte aproape.

Sonia Tomara (foto dreapta) ne oferă o reîntoarcere în timp, pe cât de sugestivă pe atât de incitantă. Iată ce scrie pe 13 decembrie 1939 în New York Herald Tribune, după câteva luni de la izbucnirea celei de-a doua conflagrații mondiale.

„București. Acestui oraș i se zice și Parisul Orientului. El are într-adevăr o suprafață, aproape tot atât de mare ca aceea a Parisului, cuprinsă între vechile sale porți. Dar nu are decât vreo 700.000 de locuitori. Este foarte întins pentru că majoritatea caselor sale sunt vile delicioase, în stil vechiu, cu un etaj sau ca să le facem plăcere românilor, mici Hotels particuliers, cu curți și grădini. Străzile sunt înguste și pornesc în toate direcțiile ca și cum și-ar căuta drumul.

Nu există un plan vizibil al Bucureștilor. Orașul a crescut la întâmplare, de la sfârșitul secolului al XVII-lea când Prințul Constantin Basarab și l-a ales de capitală. Artera sa principală, Calea Victoriei, unde se găsesc cele mai bune magazine și unde se plimbă lumea vara, ca să vadă și să fie văzută, cum s-ar zice, nu e cu mult mai largă ca un trotuar din Fifth Avenue.

Parisul Orientului nu are multe monumente istorice de oferit vizitatorilor. Magazinele sale nu se pot compara cu cele din Budapesta. Dar are mâncare excelentă care merge cu lăutari - tot atât de buni. Se poate de asemenea mândri cu bărbați foarte frumoși, cu femei foarte drăguțe și cu împrejurări admirabile. Mulți bărbați poartă uniformă, fie uniforma kaki a armatei care de la începutul războiului își menține efectivul de 800.000 de oameni, sau costumul albastru al Frontului Renașterii Naționale creat de Regele Carol acum șase luni.

Decretul de dizolvare a partidelor politice a fost principalul obiectiv al lui Carol al II-lea. Decretul avea următorul conținut: Art. 1. Toate asociațiunile, grupările sau partidele actualmente în ființă și care s-au constituit în vederea propagării ideilor politice sau a realizării lor sunt și rămân dizolvate. Art. 2. Nici o nouă organizație politică nu va putea lua ființă în viitor și nu va putea activa decât în condițiunile și în formele prevăzute într-o lege specială ce se va întocmi în acest scop”.

Uniforma orbitoare a Frontului Renașterii Naționale

Singurul partid politic din România recunoscut oficial era, desigur, F.R.N-ul, iar de apartenența la acest partid depindeau destinele majorității românilor din cadrul „monarhiei autoritare”. După modelul fascist al Conducătorului, fie el Führer, Il Duce sau Caudillo, Regele Carol al II-lea era elogiat de presă drept „Salvatorul” [de pericolul legionar], „voievodul culturii”, „omul providențial” etc.

„A doua uniformă e oarecum orbitoare – continuă Sonia Tomara - cu o banderolă roșie și albastră pe braț și un chipiu. Cei ce o poartă salută cu salutul fascist și menirea lor este de a ridica standardul moral al țării și să-și servească patria într-un spirit de sacrificiu. Sunt și femei care poartă uniforma de membru a F.R.N.-ului. În ziua după ce am sosit la București, Camera și Senatul au avut o adunare pentru a saluta pe un nou Senator, pe Prințul Moștenitor Mihai. Orașul mișuna de uniforme a F.R.N-ului.

Toți deputații și senatorii o purtau numai Prințul Mihai care purta o uniformă militară și Patriarhul care i-a primit jurământul erau singurii bărbați din Adunare ale căror costume se deosebeau de costumul fascist. A fost dorința Regelui Carol ca neînțelegerile dintre partidele politice să dispară în fața primejdiei externe și ca toți oamenii de stat și demnitarii Statului să devină membri ai F.R.N. și să poarte uniforma lui.

Toți miniștrii din Guvernul lui Gheorghe Tătărescu sunt membri ai F.R.N. De fapt, prim-ministrul a încercat să-și lărgească cadrele guvernului și să introducă în el membri ai partidelor de opoziție, care există numai în mod neoficial dar nu a reușit deoarece aceștia au refuzat să poarte uniforma albastră”.

Țara abundenței

„România este țara în care, până acum, războiul nu a avut vreo repercusiune directă. Dar este și țara care știe că războiul o amenință cu foarte grave consecințe. Poporul nu a suferit nici o restricție. Pe când cafeaua a dispărut în Spania, Italia, în toată Germania și a fost interzisă în Ungaria, aici se găsește din belșug. Gazul curge în abundență din sondele de petrol din Ploiești și automobile puternice de marcă americană se întâlnesc des în București, și în alte orașe.

Se găsește carne, unt și smântână în mare cantitate. Totuși aproape 10% din români sunt în armată și acei ce nu fac parte din ea, sunt concentrați într-un fel sau într-altul, ca lucrători industriali sau ai Guvernului. E greu pentru o țară de 18.000.000 de oameni să întrețină o armată atât de mare. Bugetul s-a dezechilibrat, ritmul economic s-a încetinit. Primul ministru Tătărescu cere acum să se facă o strictă economie în toate domeniile afară de apărarea națională și se iau măsuri speciale pentru a infiltra o nouă viață în industrie și agricultură. Dar nu este vorba de a tăia ceva din forța armată.

Când Regele Carol a primit noul guvern Tătărescu la palatal său din Cotroceni, El ne-a spus: Astăzi când suntem cu toții în luptă, este de datoria noastră să facem sacrificii pentru țara noastră. Iar primul-ministru a spus Suveranului, prezentându-i pe membrii Guvernului său: Vom realiza organizația tuturor forțelor militare și materiale ale țării pentru apărarea moștenirei naționale și pentru apărarea neutralității noastre, pe care o vom menține intactă în orice împrejurare”. 

„Aurul negru” de la Ploiești - „peșcheș” în schimbul libertății?

Marele istoric Nicolae Iorga a spus în Consiliul de Coroană prezidat de regele Carol al II-lea [din 6 septembrie 1939]: „Facem o altă politică decât aceea pe care am dori s-o facem”, referindu-se la hotărârea României de a se menține neutră [perioada neutralității declarate a României a început pe 6 septembrie 1939 și a durat până pe 28 mai 1940].


Acum va începe marele „război” propagandistic și mediatic dintre Axă pe de o parte și marile puteri occidentale (Anglia, Franța), pe de alta, pentru atragerea României de o parte sau de cealaltă a baricadei. Dar să vedem ce mai scrie un observator direct al evenimentelor din acea perioadă, Sonia Tomara, tot dintr-o țară neutră, până în 1941, Statele Unite:

„Grija de viitor, într-adevăr, este foarte mare în România. Poziția țării pe harta Europei este fără îndoială mai primejdioasă ca aceea a altor state. Trebuie să fie îndoit de vigilentă în a-și păstra neutralitatea, căci are puțini prieteni și mulți vecini care îi invidiază bogățiile. Germania bineînțeles îi dorește petrolul. Uniunea Sovietică amenință Basarabia și Bucovina unde sunt vreo 800.000 de ruși și ucrainieni. Franța și Marea Britanie nutresc gândul de a crea un front răsăritean la prima posibilitate mai cu seamă pentru a opri trimiterea vapoarelor încărcate cu materii prime din România în Germania.” [România semnase un tratat economic cu Germania hitleristă în 1939].
„Ungaria și Bulgaria, chiar dacă se tem să se miște pentru moment, nu au renunțat la cererile lor asupra teritoriilor române pe care ele le consideră ca aparținându-le lor. Garanția dată României de Marea Britanie poate deveni cu timpul mai mult un handicap decât un avantaj, cum a fost în cazul Poloniei.” [Polonia a fost atacată pe 1 septembrie 1939, în ciuda garanțiilor date de către Franța și Marea Britanie]. „Yugoslavia și Turcia sunt singurele prietene ale României și nici una din ele nu este destul de puternică să-și apere propriul lor teritoriu de invazia unei mari puteri”.

Zvonuri oficiale și … neoficiale

Despre zvonurile „oficiale” de la Foreign Office din Londra, unde era acreditat V.V. Tilea, zvonuri care prevesteau o iminentă invazie a teritoriului românesc de către trupele Wehrmacht-ului, se pare că auzise și ziarista din America. După ocuparea Cehoslovaciei, la 17 martie, ministrul român la Londra, V.V. Tilea, a anunțat guvernul Angliei că României i s-a dat un ultimatum pentru semnarea imediată a unei convenții economice cu Germania.


Deși la 18 martie, Grigore Gafencu, ministrul de Externe al României, a dezmințit caracterul ultimativ al cererilor germane, la 23 martie guvernul de la București a semnat convenția cu Reich-ul german, document care punea de fapt bazele subjugării economice și politice ale României de către Germania nazistă.

„Cine s-ar putea mira că în atare împrejurări, svonuri curioase de concentrări de trupe germane la o mică distanță de frontiera României sau de armate sovietice de-a lungul graniței basarabene sunt mereu răspândite în București?, scria Sonia Tomara. 

„Cine s-ar putea mira că românii sapă șanțuri în Transilvania, de-a lungul fluviului Prut care desparte Basarabia de Moldova propriu-zisă și în Dobrogea ? Cine s-ar putea mira că mulți se tem, după ce au văzut exemplul Poloniei și Finlandei, că unii din ei se interesează de posibilitățile de a obține vize pentru Statele Unite ?”

Românii - supraviețuitorii istoriei

„Totuși cei care guvernează România sunt departe de a fi pierdut nădejdea. Ei spun că poporul român a trăit întotdeauna înconjurat de vrăjmași puternici și lacomi, și totuși a supraviețuit”. [În 1511, Țările Române au semnat un tratat cu Sublima Poartă - capitulație - care statua autonomia românilor în schimbul unui tribut (peșcheș)]. Cunoscându-ne foarte bine firea, americanca scria: Diplomația, bacșișul, promisiunile și amenințările, o intrigă dibace uneori, sunt arme mai prețioase pentru statele mici decât tancurile și avioanele.

Contra germanilor, România are totuși încă o armă bună: dacă germanii intră prin Ungaria spre a-și asigura petrolul, cerealele și lemnul României, sondele de petrol vor fi arse. Cinci rafinării românești au fost arse complet în ultima lună. Se șoptește că aceasta s-a întâmplat deoarece Aliații nu au văzut cu ochi buni livrarea unei prea mari cantități de petrol Germaniei, și apoi, e necesar să dai și Aliaților din când în când câte o satisfacție.

Românii speră că germanii vor ține pe ruși departe de țara lor. Ca ceilalți stăpânitori din Balcani, Regele Carol nu vrea ca țara sa să fie teren de luptă pentru cei din afară. Politica sa va fi să-și țină țara afară din război. În primăvară se va vedea dacă va reuși.”

Tragicul an 1940 a schimbat radical politica României pusă în situația de a-și apăra ființa națională cu arma în mână. „Comunitatea balcanică” invocată de Grigore Gafencu a rămas o simplă iluzie. Înțelegerea Balcanică s-a destrămat, de altfel, în iunie-octombrie 1940. Sub șocul Blitzkriegului în Vest, regele Carol a încercat imposibilul. Astfel, F.R.N.-ul a devenit partid unic și totalitar, schimbându-și titulatura în Partidul Națiunii.

Dar inevitabilul s-a produs. La 26 iunie U.R.S.S. a dat un ultimatum României, cerând imperativ Basarabia și Bucovia de Nord, mai ales că prevederile protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov o puneau la adăpost de eventuala reacție a Führerului. Neutralitatea României lua sfârșit. Iar Regele Carol al II-lea a fost înfrânt de istorie…

""