Brexit sau nu? Aceeași întrebare la 40 de ani distanță
Pe 23 iunie 2016, Marea Britanie va decide printr-un referendum dacă rămâne sau nu în Uniunea Europeană. Este un moment istoric, însă nu trebuie să uităm în 1975, englezii au fost în aceeași situație, întrebându-se dacă să rămână în Comunitatea Economică Europeană.
Referendumul a avut loc în data de 4 iunie 1975 și a fost primul referendum organizat la nivel național. Cu doar doi ani înainte, Marea Britanie intrase oficial în CEE, un obiectiv pe care Londra și-l setase de mai bine de un deceniu. Însă la scurt timp după, după căderea guvernului conservator Heath, noul guvern laburist – condus de premierul Harold Wilson – a promis britanicilor că va renegocia termenii apartenenței Marii Britanii la CEE și că va chema populația la un referendum.
Asta a făcut și David Cameron acum, patru decenii mai târziu. Situația s-a schimbat însă în multe alte privințe. În 1975, Partidul Conservator a fost cel care susținea cu entuziasm apartenența Regatului Unit la Comunitatea Europeană. Margaret Thatcher, liderul conservatorilor, a avut un puternic discurs pro-european, în timp ce campania pentru retragere a fost condusă de Laburiști. Mai mult, ziare precum The Sun, The Daily Mail sau The Daily Express, astăzi cu un discurs eurosceptice, au făcut campanie pentru rămânerea Marii Britanii în CEE.
În 1975, euroscepticismul britanicilor se prezenta altfel. Atunci, Anglia, mai ales sudul țării, era cel mai fervent susținător al Europei, în timp ce Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord erau mai sceptice. Astăzi, lucrurile stau exact invers.
Și cauzele euroscepticismului erau altele. Imigrația nu era o problemă în 1975, ba dimpotrivă:cei care se opuneau CEE se temeau că tinerii englezi vor pleca la muncă pe continent. Iar Politica Agricolă Comună nu era privită ca o problemă de cei care încă își aminteau raționalizarea alimentelor din timpul războiului și primii ani postbelici.
„40 de milioane de oameni au murit în două războaie europene în acest secol. Mai bine să pierzi puțin din suveranitatea națională decât un fiu sau o fiică”
O temă recurentă a campaniei din 1975 a fost amintirea războiului. Anul 1975 era mai apropiat de anul sfârșitului Marelui Război decât suntem noi astăzi, în 2016, de sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Oamenii încă-și aminteau ce se întâmplase în cele două războaie mondiale. „Naționalismul ucide”, avertiza un poster;„Fără războaie civile”, susținea un altul. Un alt poster de campanie amintea oamenilor că „40 de milioane de oameni au murit în două războaie europene în acest secol. Mai bine să pierzi puțin din suveranitatea națională decât un fiu sau o fiică”. Să nu uităm nici că referendumul din 1975 avea loc în plin Război Rece, într-o perioadă în care conflictul dintre blocul occidental și blocul sovietic era omniprezent în politică (războiul din Vietnam tocmai se încheia cu înfrângerea americanilor). Astfel, într-o perioadă în care puterea americană părea că se prăbușește, după eșecul din Vietnam, după scandalul Watergate și după toate conflictele din mișcarea pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare, Europa Occidentală trebuia să rămână unită și puternică, susțineau pro-europenii. Altfel, avertizau ei, sovieticii vor profita de ocazie pentru a destabiliza Europa.
Pe parcursul campaniei, ambele tabere au invocat posibilul dezastru ce aștepta Marea Britanie – în interiorul sau exteriorul CEE, după caz. Cei care preferau ca țara lor să rămână în CEE avertizau că retragerea va duce la prăbușirea lirei sterline, la creșterea șomajului, la lipsuri alimentare și la raționalizarea alimentelor. În tabăra cealaltă, euroscepticii susțineau că însăși apartenența Marii Britanii la CEE afectează economia, că intrarea țării în CEE a dus la pierderea a 500.000 de slujbe și că această situație se va înrăutăți dacă britanicii nu se retrag.
Lupta politică din 1975 a fost inegală din start. În tabăra pro-europeană se aflau toți politicienii importanți din Marea Britanie, iar aceștia erau sprijiniți de un grup mare de actori, sportivi și vedete care susțineau rămânerea Marii Britanii în CEE. De partea cealaltă se aflau, de asemenea, figuri cunoscute, însă acestea erau mai degrabă persoane considerate controversate, astfel că tabăra eurosceptică a fost asociată extremismului, mai ales că IRA și comuniștii britanici susțineau aceeași cauză.
Rezultatul referendumului din 1975 a fost foarte clar:cu 64.5% prezență la vot, mai bine de 2/3 din votanți (67%) au ales să rămână în Comunitatea Europeană. Toate zonele istorice din regat au votat pentru uniune, cu excepția insulelor Shetland și a insulelor Hebride. Cu toate acestea, chestiunea nu a fost îngropată. Nici opt ani mai târziu, politicienii laburiști promiteau iarăși retragerea Marii Britanii din CEE. Însă decizia luată în iunie 1975 a avut un impact de durată și de-atunci, istoria Marii Britanii a fost strâns legată de cea a Uniunii Europene.
Votul din 23 iunie 2016 se anunță mult mai strâns decât cel din 1975. Indiferent de rezultat, consecințele sale vor fi la fel de importante pe termen lung.
http://www.historyextra.com/
