Autor 8893 vizualizări


Întreaga perioadă a Evului Mediu a fost caracterizată de o profundă religiozitate, venită atât din partea clericilor, cât şi a oamenilor de rând sau a domnilor;a fost însă şi o perioadă de superstiţii şi teamă, de frica de epidemii şi de boli. În Moldova medievală, epidemiile aproape că făceau parte din viaţa de zi cu zi;provocau suferinţe şi adesea moarte, aşa că oamenii au dezvoltat un arsenal de strategii ca să le facă faţă. Despre molimele Evului Mediu pe tărâm autohton au lăsat mărturii şi numeroşi călători străini...

 

Paul de Alep, în călătoria sa prin părţile Moldovei din timpul lui Vasile Lupu, consemnează faptul că atât „noi înşine”, cât şi „oamenii noştri” am „zăcut de friguri”[1], după o perioadă în care ţara s-a aflat în război. În acelaşi timp, iezuiţii veniţi în Moldova într-o activitate misionară şi-au îndeplit acţiunile chiar „suferind de friguri”[2]. O altă boală care speriasocietatea medievală este lingoarea[3].Călătorul străin Ioan Kemény, trecând prin aceste părţi în anul 1637, s-a îmbolnăvit de lingoare, suferind „câtva timp la mine acasă”, după care „m-am dus la Alba-Iulia ca să-mi îngrijesc sănătatea”[4].

Paul de Alep:„toţi locuitorii fugiseră în munţi din cauza ciumei”

Pe lângă acestea, boala care şi-a lăsat „amprenta” asupra vieţii moldoveanului medieval a fost ciuma. Şi nu doar cei care au trecut prin aceste părţi au lăsat mărturie despre aceste epidemii, ci şi documentele interne, cum este, de pildă, actul din 15 martie 1676, scris la Iaşi, prin care o femeie, Paraschiva, plăteşte o datorie în valoare de „55 lei bătuţi”, reprezentând suma cheltuită la înmormântarea mătuşii sale Floarea, care „a murit de ciumă în târg în Iaşi”:„şi ea s-au topit cu ficiori cu tot”[5]. Mulţi locuitori au părăsit târgurile atunci când această epidemie a pus stăpânire pe oraş. Paul de Alep este cel care aminteşte în jurnalul său că, atunci când a ajuns în târgul Scânteia, „toţi locuitorii fugiseră în munţi din cauza ciumei”[6]. Iezuiţii care au vizitat Moldova în anul 1653 povesteau şi ei că „în anul acesta ciuma a bântuit toată ţara”[7]. Ei au avut însă grijă de localnicii catolici, astfel încât „nici unul nu a pierit de această molimă”.

Tabloul suferinţelor din societatea medievală e completat însă fie de boli de ochi[8], fie chiar de melancolie[9]. Mai mult, alimentaţia proastă conducea spre boli de nutriţie, ca pelagra şi scorbutul[10].

În Moldova Evului Mediu, invaziile insectelor erau un factor important care conducea la epidemii;a se vedea, de pildă, invazia lăcustelor, despre care nota, la 1612, călătorul Tomaso Alberti în jurnalul său:„pământul era acoperit tot de lăcuste moarte de frig... toate puţurile şi iazurile se umpluse cu aceste lăcuste care otraveau toate apele. Lăcustele erau mari şi lungi de o jumătate de palmă”[11]. Şi mai era ceva caracteristic Moldovei medievale:foametea. În timpul domniei lui Ştefan Vodă, a fost aşa o foamete, de au ajuns oamenii să mănânce papură;de aceea, domnul a fost poreclit Papură Vodă, după cum reţine Miron Costin în cronica sa[12].

Bolniţe şi ritualuri de apărare

Din pricina tuturor molimelor, oamenii din Evul Mediu trăiau permanent cu teama de-a nu se îmbolnăvi;drept pavăză, ofereau daruri pentru păstrarea sănătăţii, se spovedeau, mergeau la slujbele religioase. Într-un document din 26 martie 1618, Radu Voievod, fiul răposatului Petru Şchiopul, închină Mănăstirea Galata la Muntele Athos, atât pentru pomenirea strămoşilor, cât şi pentru „sănătatea mea şi a soţiei mele şi a fiilor mei”[13]. Atunci când se îmbolnăveau, chemau preoţii bisericii pentru a face spovedanie. Astfel, călătorul Petru Bogdan Baksic spunea despre un episcop din aceste părţi că „îî este rău şi i-am trimis un preot”[14].

În perioada Evului Mediu, cei mai mulţi domni au ridicat câte o bolniţă în apropierea mănăstirilor, tocmai pentru ca bolnavii să fie separaţi de restul localnicilor, dar şi pentru a încerca să diminueze durerea celor aflaţi pe patul de suferinţă. Amintim aici de bolniţa contruită de Ştefan cel Mare la mănăstirea sa din Sfântul Munte, Zografu. Mai mult decât atât:„am aşezat obroc bolniţei noastre din sfânta noastră mănăstire” – spune Ştefan[15]. Domnii se îngrijeau ca bolniţele să primească cele necesare în vederea tratării celor pe care îi găzduiau.

Superstiţioşi din fire, moldovenii Evului Mediu – şi nu numai ei – executau anumite ritualuri cu scopul de a îndepărat ciuma de la casele lor. Frica de suferinţă îi determina pe oameni ca, la răscruce de drumuri, „să taie un stejar mare, iar ciotul rămas primea o formă umană, cioplindu-i chip şi ataşându-i mâini şi picioare. Acest idol ţinea într-o mână un arc cu două săgeţi iar în cealaltă o lance”[16]. O altă tactică de apărare avea în centrul ei „10 tinere în toiul nopţii care executau un ritual magic, alergau de mai multe ori în jurul satelor, cântau, dansau, şi aruncau în jurul lor cu beţe aprinse. Fetelor le ies în întâmpinare 10 flăcăi care poartă lănci, se salută în tăcere, iar fetele lovesc lăncile cu beţele”[17].

Amintiri din Evul Mediu

Dacă morţii din Evul Mediu ar putea vorbi, oare ce ne-ar spune? Ne-ar spune poveşti extraordinare despre ritualuri păgâne, molime şi ţinuturi crude în care oamenii se străduiau să rămână în viaţă. Acest serial relevă adevăratele poveşti ale vieţii medievale, examinând rămăşiţe umane care zac îngropate de secole. Combinând reconstituiri dramatice ale unor momente captivante cu descoperiri arheologice, „Amintiri din Evul Mediu” poartă telespectatorii în cele mai ascunse taine ale lumii medievale.

Episodul 4

Misterioasa femeie din Tadcaster

Simon Richardson investighează mormântul unei femei la castelul Tadcaster din Yorkshire. De ce a fost îngropată singură şi de ce era mai înaltă şi mai robustă decât femeile din epoca medievală?

Marți, 18 iunie, 21:00

Reluări:

Vineri, 21 iunie, 22:20

Duminică, 23 iunie, 18:00

 

 


[1]Călători străini despre Ţările Române, vol. VI, îngrijit de M. M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, 1976, p. 300.

[2]Quartana febri=friguri care revin regulat, după un interval de două zile, vezi Călători străini..., vol. V, îngrijit de Maria Holban, M. M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, 1973, pp. 501-502.

[3]Lingoarea, cunoscută în popor şi sub denumirea de „febră tifoidă”, este o boală contagioasă transmisă prin apa de băut sau fructe nespălate, care se manifestă prin febră mare şi dureri intestinale.

[4]Călători străini…, vol. V, p. 130.

[5]Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. II, întocmit de Ioan Caproşu, Iaşi, Editura „Dosoftei”, 2000, p. 404, nr. 447.

[6]Călători străini…, vol. VI, p. 732.

[7]Ibidem, p. 505.

[8]Radu vodă a plecat de la domnie deoarece „s-a războlit de ochi”;dorea să meargă la Ţarigrad pentru „leacul ochilor”. Vezi Miron Costin, Opere, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1958, p. 66.

[9]Cel care ar fi murit de această boală este domnul Gheorghe Racoţi, care, neputând cuceri Transilvania, „a căzut la boală care îi zic doctorii melanholia”, iar aceasta „i-a sfârşit viaţa”. Vezi Ibidem, p. 311.

[10]Liviu Pilat, Comunităţi tăcute:satele din parohia Săbăoanei (secolele XVII-XVIII), Bacău, Editura Dumitru Mărtinas, 2002, p. 78.

[11]Călători străini…, vol. IV, îngrijit de Maria Holban, Paul Cernovodeanu, Alexandrescu-Dersca Bulgaru, 1972, p. 362.

[12]Miron Costin, op. cit., pp. 188-190.

[13]Arh. Melchisedec, Notiţe istorice şi arheologiceadunate de la 48 monăstiri şi biserici antice din Moldova, Bucureşti, Tipografia cărţilor bisericeşti, 1885, pp. 280-281.

[14]Călători străini…, vol. V, p. 230.

[15]Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. II, îngrijit de Leon Şimanschi, Bucureşti, Editura Academiei, 1976, p. 261, nr. 176.

[16]Liviu Pilat, op. cit., p. 89.

[17]Ibidem.