Blestemul lui Superman jpeg

Blestemul lui Superman

📁 Istoria Filmului
Autor: Redacția

Unul dintre cele mai îndrăgite personaje din cinematografia mondială, Superman, a adus doar ghinion actorilor care l-au interpretat, încât se vorbeşte tot mai mult de un adevărat blestem. Cei mai populari actori care au jucat rolul lui Superman au avut o soartă tristă. George Reeves a fost primul lovit de blestem. Acesta s-a sinucis in condiţii destul de misterioase. Christopher Reeve, actorul care a luat chipul personajului în primele filme, a rămas paralizat după ce a căzut de pe un cal.

Nici creatorii personajului Superman nu au beneficiat de o soartă prea bună. Jerry Siegel şi Joe Shuster au vândut ideea, de milioane de dolari, revistei cu benzi desenate unde erau angajaţi, pentru suma ridicolă de 130 de dolari.

Apropiaţi ai celor doi au afirmat că cei care au pus blestemul asupra personajului au fost tocmai Jerry şi Joe, deoarece nu au fost răsplătiţi la adevărata valoare a munci depuse atunci când l-au creat pe Superman.Cea mai ciudată şi controversată speculaţie pune moartea preşedintelui american J.F. Kennedy pe seama blestemului lui Superman. Chiar înainte de moartea sa, consilierii de imagine ai preşedintelui au aprobat o poveste în care Superman rostea aceleaşi mesaje ca şi oficialul american.

Revista cu benzi desenate unde trebuia să apară povestea era planificată să vadă lumina tiparului în aprilie 1964, insă  Kennedy a fost asasinat în noiembrie 1963. Zvonurile legate de un posibil blestem ce „planează asupra lui Superman“ i-au de­­­terminat pe mai mulţi actori să refuze să joace acest rol.