Biertan, centrul saşilor din Transilvania
Biertanul face parte dintre primele așezări germane de sasi din Ardeal fiind cuprins în cele „Două Scaune” (Mediașși Șeica) în Diploma Andreeană (Andreaneum) din 1224. Localitatea Biertan este atestată documentar in 1283, într-un document alături de Mediașși Moșna, toate trei localitățile aflate într-o competiție acerbă pentru obținerea centrului administrativ al celor „Doua Scaune”. Astfel, fiecare din cele trei localități încerca să-și măreasca renumele printr-o construcție sacră mai impunătoare și ornamentală.
În 1397 Biertanul este atestat ca cetate. Ca orice așezare săsească, avea organizare urbanistică, remarcându-se stilul francon al șirurilor de case dispuse în jurul unei piețe centrale, deasupra careia se înalță impunătoarea biserică-cetate. Impresionantul monument de cult îmbină armonios stilul gotic cu cel al Renasterii, apărat fiind de trei ziduri de incintă cu turnuri și bastioane medievale. Prima incintă a cetății este atribuită secolului al XII-lea, când probabil a fost ridicată și prima biserică (Sf. Maria). Biserica actuală a fost ridicată în 1486-1524, în stil gotic-târziu.
Timp de 300 de ani, între 1572 și 1867, Biertanul a fost sediul episcopatului săsesc, aceasta favorizând construirea uneia dintre cele mai puternice cetăți țărănești din Transilvania, în jurul bisericii fortificate. În 1572, preotul Lucas Unglerus (din Biertan) este ales intendent suprem al comunității evanghelice din Transilvania, localitatea câștigând în importanță spiritual-religioasă ceea ce pierduse în plan administrativ în defavoarea Mediasului. În 1704, cetatea, deși foarte puternică, a fost luată prin surprindere de curuti, și devastată de aceștia;în timpul ocupației curuților, aceștia au furat vasele prețioase de cult, documente inestimabile și au violat criptele episcopilor în căutare de tezaure.
În anul 1733, când episcopul unit Inocentie Micu-Klein a organizat o conscripțiune în Ardeal, în localitateaBertán erau recenzate 35 de familii românești. Cu alte cuvinte, în Biertanul anului 1733 trăiau circa 165 de români. Aceștia, însă, nu aveau nici preot și nici biserică.
Protopopul Stefan Moldovan a menționat în anul 1852 faptul că în perioada 1833-1844 biserica românească a fost folosită alternativ de ortodocși și de greco-catolici. În anul 1844 „neuniții [ortodocșii] au lăpădat pe uniți [greco-catolici] din biserica comună, și așia [sic] uniții au fost fără de oratoriu până în an[ul] 1850 (...) și acum se gătesc a redica biserica demnă de acest nume.”
Odată cu prăbușirea comunismului, crește numărul sașilor care părăsesc Biertanul cu destinația Germania. Dacă în anul 1977 locuiau în Biertan 1613 sași, în anul 1992 Biertanul număra doar 280 locuitori sași.
Biserica fortificata
Biserica de tip hală, ocupa partea centrală a complexului, fiind construită între anii 1490 şi 1520 în stilul gotic târziu combinat cu o puternica influenta renascentista. Construcţie monumentală, de mari dimensiuni, are trei hale de înălţimi egale. Intrarea se face prin trei porţi:de vest, de nord şi de sud. Meşterii din Viena şi Nürnberg sunt părinţii spirituali ai celor care au realizat între 1483 şi 1513 splendidul altar poliptic al bisericii de aici, cel mai mare din ţară, cu cele 28 de panouri pictate ale sale. Amvonul, sculptat în piatra, din 1500, deşi opera meşterului Ulrich din Braşov, trădează puternica influenţă sud-germană. Turnul-mausoleu este amplasat la nord-est şi are la parter un mausoleu care adăposteşte, din 1913, mormintele preoţilor acestei biserici.
Datorită sistemului original de închidere, care funcţionează şi astăzi, uşa sacristiei se bucură de faimă internaţională, fiind premiată la Expoziţia Mondială din 1900 de la Paris. Aceasta reprezintă un exemplu reprezentativ de manufactură săsească medievală. Biserica-cetate din Biertan, cu hramul „Sfânta Maria“, a fost restaurată prin donaţii făcute de fii ai locului răspândiţi în Europa, Statele Unite ale Americii şi Australia. Şeful proiectului de restaurare, arhitectul Hermann Armeniu Fabini, a fost distins, în 1991, cu medalia „Europa Nostra“.
Turnul cu ceas.Se află la nord-est de biserică, prezintă o pasarelă de lemn şi ferestre de tragere, iar deasupra, acoperişul piramidal, formează ceasul propriu-zis.
In nordul bisericii se află turnul cu clopot din lemn. În prima parte a secolului XIX, acest turn a fost consolidat de către tâmplarul Hoeck.
Turnul mausoleului şi turnul bastion închisoare-în acest bastion, în mica sa încăpere dotată cu un singur pat, o masa, o farfurie si un singur set de tacamuri erau inchise perechile care doreau să se despartă sau aveau neînţelegeri grave.
Turnul catolicse află la sud de biserică. Tematica iconografică a zidurilor este Judecata De Apoi. Acest turn al catolicilor a reprezentat multă vreme un simbol al toleranţei religioase într-o ţară scuturată adesea de conflicte etnice şi confesionale.
Turnul primărieise află situat in vestul bisericii. El reprezenta şi turn-poartă la drumul de carute care intra in biserică făcând legătura între zidul interior şi zidul mijlociu de incintă a bisericii.
In sudul bisericii drumul de care trece pe sub doua turnuri-poarta:unul corespunzator zidului al treilea de incinta şi altul corespunzator zidului al doilea de incintă. Turnul interior mai era numit si Turnul Slăninii, deoarece in vreme de asediu constituia un important depozit pentru alimente.
Bastionul Ţesătorilorse află în vestul bisericii, poziţionat pe zidul exterior de incintă. În prezent acest turn s-a transformat în atelierul unui pictor din Biertan.
Donarium-ul de bronz
Biertan este un loc încărcat de istorie. Cea mai semnificativă descoperire arheologică din aşezarea săsească de la Biertan datează din secolul al IV-lea, fiind vorba de un disc din bronz. Cunoscut sub numele de Donarium, acesta, descoperit în 1775 în pădurea Chimdru, la circa 5 km lângă Biertan, are inscripţionată monograma lui Hristos, precum şi o tăbliţă purtând inscripţia latină „EGO ZENOVIUS VOTUM POSUI“ (eu, Zenovius, am pus acest dar) şi se presupune că a aparţinut unui candelabru din bronz dintr-un sanctuar creştin, atestând astfel existenţa unor comunităţi daco-romane care, pe teritoriul fostei provincii, au îmbrăţişat creştinismul prin filieră latină, cu mult înainte de venirea slavilor.
Adepţii teoriilor migraţioniste preferă să considere obiectul ca fiind pradă de război. Unii cercetători presupun că obiectul ar fi provenit din zona oraşului Aquilea, din nordul Italiei.
mai multe aici
