Bereta. Artă şi revoluţie

Autor 2013 vizualizări


Bereta este revendicată de francezi, asta o știm cu toții. Dar micul accesoriu ce se poartă chic într-o parte, pe cap, este un adevărat cameleon. O vedem purtată de revoluționarul cu „sangre caliente”, de franțuzoaica ce se ascunde în spatele unei reviste Vogue, de pictorul cubist care fumează din pipă în fața șevaletului, sau de panterele negre ce militează pentru drepturile afro-americane. Indiferent pe capul cui stă așezată, bereta rămâne o rebelă și o noncomformistă.

 De la birretum la beretă

Pentru a găsi originile beretei este nevoie de mai mult decât un „Jurnal pe motocicletă”. Și pentru un accesoriu vestimentar atât de purtat, chiar și în secolul XXI, arheologia ne oferă răspunsul. În epoca bronzului, undeva în jurul anilor 3000 î.e.n., în nordul înghețat al Europei, dar și în sudul fierbinte, pe actualele teritorii ale Danemarcei și Italiei au fost găsite obiecte vestimentare asemănătoare beretei. Apropiindu-ne de părinții civilizației occidentale, grecii și romanii, vom descoperi fascinați cum bereta începe să capete actuala formă. De aici își dobândește și numele:birretum în latină înseamnă pălărie. Cei doi strămoși ai beretei au fost petasos – pălăria turtită de soare, și pileos – un alt tip de pălărie, dar conică.

În perioada Evului Mediu, beretele aveau forme și mărimi diferite. Singurul lucru pe care îl aveau în comun era materialul din care erau fabricate:pâsla. Din acest material se putea croi cu ușurință, și pe deasupra era și ieftin. În perioada medievală bereta era foarte populară, mai ales în rândul oamenilor săraci. Legendele vremii atribuie crearea beretei lui Noe, care a văzut că lâna de la bordul arcei, bătătorită de animale, a devenit un material dur, impermeabil, numai bun pentru o pălărie care să-l protejeze de intemperiile Potopului. O altă legendă îi numește ca „inventatori” ai beretei pe ciobani. Aceștia lăsau în ploaie lâna tricotată, iar aceasta s-a umflat devenind un material foarte dur. De fapt, povestea adevărată despre nașterea beretei este pierdută undeva în negura timpului. Cert este faptul că bereta a devenit, cu timpul, foarte populară, mai ales că design-ul ei era foarte practic:ținea părul prins pentru a nu incomoda vederea, stătea neclintită pe cap și, cel mai important, nu avea boruri, aceasta fiind un avantaj pentru un adevărat țintaș.

În timpul secolului al XV-lea, țăranii din sudul Franței purtau o surată a beretei, ajungând foarte populară printre comunitățile din Pirinei, ulterior și printre bascii din regiunea Catalunia a Spaniei. Acolo și-a luat pseudonimul de la boina, devenind binecunoscutul simbol al acestora. Iar pentru a vizualiza mai bine, trebuie știut faptul că bereta bascilor de atunci este bereta noastră actuală. Au durat doar două secole până când francezii și-au dat seama de potențialul său estetic, astfel din atelierele de pălării aflate în regiunea Oloron-Sainte-Marie să-și facă apariția sub soare sute de berete colorate. Pălăria de pâslă devine astfel un bun comercial. În secolul al XIX-lea, un antreprenor local pe nume Pierre Laulher deschide o fabrică ce a reușit până în 1964 să livreze anual circa 6, 5 milioane de berete în întreaga lume.

 Berete roșii, verzi, negre

De la arbalete, archebuze, flinte, muschete sau în rafalele Kalashnikovului, bereta a văzut și partea ostilă a istoriei. Fie că a fost purtată în războaie de gherilă, murdărită cu noroi și praf de pușcă, fie că a stat apretată și impecabilă la o paradă militară, pălăria din pâslă a țăranului a ajuns simbol al războinicului, mercenarului, revoluționarului.

În secolul al XIX-lea devine simbol pentru un eveniment important din istoria Spaniei. În timpul celui de Al Doilea Război Carlist (1846-1849), grupul „beretelor roșii” condus de Tomas Zumalacareggui a luptat în numele pretendentului la tron, Carlos al V-lea. De atunci, bereta roșie a devenit un simbol al mișcării carliste sau al extremei drepte, însă în același timp un accesoriu popular în timpul diverselor fieste tradiționale spaniole. ¡Ay, caramba!

La începutul anilor 1920, când forțele armate britanice au fost dotate cu căști (mai precis,   diviziile de tancuri), bereta și-a găsit rolul ei în interiorul mașinăriilor cu șenile. Tanchiștii au valorificat utilitatea ei, fiindu-le ușor să-și așeze căștile peste. Bereta a fost adoptată și de restul armatei inclusiv în Australia, unde în timpul celui de Al Doilea Război Mondial soldații purtau o beretă din bumbac. De asemenea, fiecare regiment avea o culoare specifică, cel mai renumit fiind Forțele Speciale ale Statelor Unite ale Americii cunoscute sub numele de „Beretele Verzi”.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, bereta de culoare neagră a devenit atât de populară în rândul muncitorilor francezi încât membri ai Mișcării de Rezistență purtau astfel de berete pentru a se face nevăzuți printre oamenii de rând, neriscând să fie recunoscuți de către nemți.

 Viva la Revolución!

Astăzi, când spui revoluție, spui Che Guevara. Imaginea emblematică a luptătorului împotriva capitalismului este sinonimă cu celebrul portret al lui Che, surprins de către fotograful cubanez Alberto Korda, denumit Guerrillero Heroico (Eroicul Luptător de Gherilă). Privirea pătrunzătoare și barba specifică cubaneză se regăsesc în orice portret de-al său, însă bereta neagră cu stea roșie te face să vrei să lupți alături de El Comandante. Indiferent în ce alte bătălii a mai fluturat bereta în Revoluția Cubaneză, a lui Che va învinge hasta siempre.  

Într-o perioadă în care revoluțiile izbucneau în toate colțurile lumii, de la unele pașnice precum mișcarea hippy sau revolta studențească de la Paris, până la tancurile care au invadat Praga sau napalmul care a ars jungla vietnameză, în ghetourile americane se trezeau Panterele Negre. Precum Bagheera care-l proteja pe Mowgli, aflat în minoritate printre animale, așa și bandele cu berete negre protejau afro-americanii în jungla de beton. Acum, bereta devine un simbol al dreptății făcute prin violență ca răspuns la brutalitatea autorităților. Bătălia dintre gulerele albe și beretele negre s-a terminat în 1982, prin dizolvarea organizației Black Panthers.

În timp, beretele au devenit un component de bază al uniformei militare. De obicei, acestea sunt purtate înclinat pe partea dreaptă a capului pentru a nu încurca soldatul când ține arma pe umăr. Însă în multe țări, majoritatea din Europa, Africa de Sud și Iran, bereta e purtată pe stânga. În cele mai multe cazuri, fiecare stat atribuie o anumită culoare să reprezinte fiecare parte a forțelor armate. De exemplu, începând cu ultima jumătate de secol, trupele Națiunilor Unite poartă berete albastre, iar cele ale Forțelor de Menținere a Păcii, unele de culoare portocalie.

 Ce n'est pas un béret!

Pălăria de pâslă nu a văzut doar oroarea creată de om, ci și frumusețile sale. Așezată pe capetele tinerilor îndrăgostiți ai Parisului până la mințile talentate și vizionare ce au dat lumii noi culori și noi sensuri. Bereta și-a găsit locul în artă, în operele marilor pictori.  Ea a ținut loc de muză pentru artiști precum Rembrandt și Vermeer, regăsindu-se în multe din portretele de țărani proveniți din Țările de Jos.

În perioada modernă, geniul picturii a stat sub semnul beretei. Din Catalunya la Paris, fie că era albastră, fie că era roz, în formă clasică sau cubică bereta a fost partenera de-o viață a lui Pablo Picasso. Acesta se identifica și iubea atât de mult pălăria de pâslă, că Domnișoarele din Avignon erau atât de geloase încât ar fi riscat încă un masacru à la Guernica.

Pălăria de pâslă a țăranului a ajuns să fie simbol al simplității, dar și al dichisului, al războiului și al artei. Mică, dar de efect. Precum Beretta italiană, face ravagii. E mortală. Bang! Bang!