Berea, un aliment iubit în toate epocile

Autor 18884 vizualizări


”Cel care a inventat berea a fost un om înţelept.” (Platon)

Producţia de bere dateazã din aproximativ 6000 a.Hr. Totuşi, cei care s-au ocupat la modul mai serios de populara bãuturã au fost sumerienii, în jurul anului 2000 a.Hr. Nu rare sunt reprezentãrile ciconografice în care apar oameni şi zei desfãtându-se cu ulcioare mari din licoare. Un imn adresat uneia dintre cele mai improtante zeitati ale lor, Ninkasi, constã de fapt într-o lungã explicaţie despre procesul de fabricaţie a bãuturii, ceea ce era de altfel de foarte mare ajutor într-o societate în mare masurã analfabetã. Adicã, în cazul în care aveai de gând sã te ocupi cu aşa ceva, nu trebuia decât sã reciţi imnul şi învãţai fãrã sã ştii sã citeşti reţete

Berea se pare cã avea un rol atât de însemnat pentru sumerianul de rând încât obiceiul îşi fãcea loc în momentele cele mai diverse, aşa cum ne aratã o imagine care înfãţişeazã o femeie consumând bere în timpul actului sexual…  

Practic fiecare religie politeistã cuprinde în panteonul sãu o zeitate care sã aibã atribuţii legate de producţia de alcool. Poemul epic finlandez Kalevala stãruie mai mult asupra berii decât asupra creaţiei omului. Zeiţa egipteanã cu cap de leu Sekhmet renunţã la obiceiul de a ucide în momentul în care se îmbatã suficient de tare. Romanii şi grecii îi au pe Bacchus şi Dionysus, zeii care îl elibereazã pe om de grijile lumeşti şi îl îmbie cu plãcerile simple şi imediate. Ritul dionisiac are drept scop explorarea laturii subconştiente a fiinţei umane, care se poate dezlãnţui în cele mai animalice forme în cadrul serbãrilor în cinstea zeului vinului (şi nu numai), reducându-şi astfel frustrãrile şi inhibiţiile care îi împiedicã împãcarea cu sine (funcţia terapeuticã a orgiilor bahice).

Se foloseşte în general alcoolul când se doreşte o rãtãcire divinã, o posedare a omului de cãtre zeul care I se substituie (enthousiasmos). Bãuturile fermentate sunt printre cele mai frecvente atunci când vine vorba de intrarea într-o stare de extaz.

În antichitate şi evul mediu femeile erau cele cãrora le revenea sarcina de a fabrica berea. În unele culturi era consideratã o sarcinã atât de onorabilã încât doar femeile de vitã nobilã aveau voie sã se ocupe cu aşa ceva. În Europa medievalã producţia de bere reprezenta o îndeletnicire fundamentalã în gospodãrie, la fel ca gãtitul sau creşterea copiilor. Unele dintre femei chiar ajungeau faimoase prin calitatea alcoolului, aprovizionând şi alte familii. Calitate îndoielnicã dacã stãm sã ne gândim cã materiile fecale animale puteau sã devinã din întâmplare un ingredient…

Puţinii producãtori care nu erau femei erau cãlugãrii, mãnãstirile având o tradiţie bogatã în ceea ce priveşte obţinerea berii pentru a înviora cãlãtorii sau pentru a câştiga fonduri pentru întreţinere. Şi astãzi mai sunt mãnãstriri prin Belgia sau Olanda care încã mai practicã asã ceva, tot din dorinţa independenţei economice. Iatã cum, în mod bizar, unele religii desconsiderã total consumul de alcool, în vreme ce altele în folosesc ca suport material al doctrinei…

Poate cã berea este periculoasã pentru ficat, dar procesul în sine implicã şi el multe riscuri, întrucât sticlele pot exploda. Dar berea poate produce pagube şi o scarã mult mai mare. De pildã, la o berãrie dn Londra anului 1814, a sãrit în aer un cazan care conţinea 100.000 de galoni de bere care a invadat periferiile mai sãrace, distrugând douã case şi o cârciumã, dar şi omorând nouã oameni. Totuşi, unul dintre aceştia şi-a provocat singur moartea, pentru cã ademenit, ca mulţi alţii, de alcoolul gratuit care a nãvãlit pe canalele de scurgere, a exagerat puţin, ajungând în comã.

Berea era adesea întrebuinţatã şi ca medicament. În evul mediu însã se ştie cã oamenii aveau tendinţa de a încerca mai tot ce era la îndemânã pentru tratamente. Sã fie singurii? Imediat dupã începutul prohibiţiei medicii primesc permisiunea de a prescrie bere în reţete. Acest fapt i-a înfuriat pe reprezentanţii mişcãrii pnetru moderaţie, pentru cã în ciuda câştigãrii bãtãliei în faa alcoolului, oamenii tot  mai îl puteau achiziţiona din cauza unei portiţe din amendamentul al 18-lea. Aveau cabinetele sã devinã noile ascunzãtori ale consumatorilor înrãiţi? Dezbaterile au împânzit Congresul şi Asociaţia Americanã a Medicilor, iar la sfârşit mişcarea pentru moderaţie şi-a atins scopul, ceea ce aînsã a provocat ascensiunea crimei organizate. 

Oamenii ar face câteodatã orice ca sã intre în posesia licorii. De pildã în timpul prohibiţiei mulţi s-au apucat sã consume produse tonice de curãtare a pãrului sau sã se dea drept membri ai clerului pentru a obţine acces la alcool. Câteodatã se adunau pe strãzi în numãr mare cerând necontenit sã li se satisfacã nevoia de bãuturã…

In Australia în 2001 în jurul zilei de Paşti un camion care transporta bere s-a rãsturnat într-un râu, toatã încãrcãtura scufundându-se. auzind despre accident, oamenii s-au adunat acolo, unii s-au îmbrãcat în costumele de scafandru şi şi-au petrecut tot weekend-ul încercând sã recupereze preţiosul lichid. Ceea ce au şi fãcut, unul dintre ei chiar reuind performanţa de a intra în posesia a 4000 de sticle.

Ca exemplu de diversitate culturalã, Incaşii precum şi unele culturi din Pacific  foloseau saliva la fermentaţie. Berea sau Chicha avea o importantã primordialã în cadrul festivalurilor, la care erau aduse de obicei cazane uriaşe. Reţeta se rezuma cam aşa:se ia un cazan încãpãtor, se umple cu apã, se lasã la soare sã se încãlzeascã. Apoi mai multe femei mestecã porumb pânã când acesta devine o materie vâscoasã, care este apoi scuipatã în cazanul cu apã caldã şi tot amestecul plin de cocoloaşe lãsat sã fermenteze acolo câteva sãptãmâni. Delicios, nu?  

Ca şi în epoca modernã, şi în epocile mai vechi bãutura reprezenta o formã de comuniune, o apropiere a indivizilor care împãrtãşesc sau vor sã ajungã la o împãrtãşire de identitate. Totuşi existã uneori şi diferenţe mai de percepţie. De pildã în antichitate beţia este de obicei tratatã cu sarcasm, dar şi indulgenţã, dupã cum traspare din texte şi iconografie, iar cazuri de beţie solitarã gãsim mai rar, asta poate şi pentru cã societatea era din multe puncte de vedere mai permisivã.

Astãzi avem de a face cu o dozã de individualism şi interdicţie care rezultã în fenomene gendelirium tremens, care nu nu prea sunt de întâlnit în societãţi care accentueazã importanţa alcoolului (şi nu numai) în generarea extazului, ca factor ritual şi social.

""