Autor 45334 vizualizări


„Grădina odihnei eterne“ a personalităţilor României ascunde istorii necunoscute publicului larg.  Lăsat, până de curând, în paragină, Cimitirul Bellu poate deveni, prin monumentele, personajele şi poveştile sale, un obiectiv atractiv pentru turiştii din ţară şi din străinătate. 

Într-o dimineaţă a lui noiembrie 1859, un sobor de preoţi cânta veşnica pomenire în ceaţa aşternută pe un câmp din afara Bucureştiului. În mijlocul lor odihnea într-un sicriu o tânără care abia ajunsese la vârsta majoratului. La căpătâiul fetei plângea un bărbat cu barbă neagră, deasă.

Era C.A. Rosetti, luptător al Revoluţiei din 1848, iar trupul de lângă el era fiica lui, Elena, cea care avea să fie prima persoană înmormântată oficial în proaspătul cimitir înfiinţat de baronul Bellu. „Pe aceste 19 hectare îi găsim pe toţi cei care au făurit istoria României Mari", povesteşte Paul Filip, autorul monografiei „Bellu 2000". De 30 de ani Filip cutreieră aleile de la Bellu strângând poveşti despre cei înmormântaţi, poveşti nespuse.

Morţii din vie

Până la amenajarea Cimitirului Bellu, bucureştenii îşi îngropau morţii în cartierele unde locuiau, de obicei în jurul bisericilor. Un obicei care devenise de netolerat de autorităţile locale „În acele vremuri existau multe epidemii de holeră şi ciumă iar mutare cimitirelor în afara oraşelor era considerată o prioritate. Chiar eu am găsit în anii ‘70 aici un mormânt pe care scria:«A nu se deschide niciodată. Această persoană a decedat de ciumă»", povesteşte Paul Filip, autorul unei monografii a Cimitirului Bellu. În 1831, în Vatra Românească, s-a aprobat „Legiuirea pentru înmormântări afară din oraş".

n 1850, baronul „Bellio" se oferea, într-o şedinţă a Sfatului Orăşenesc, să doneze în afara Capitalei 6 hectare de teren cu viţă de vie aflat pe uliţa Şerban Vodă pentru a se putea construi acolo un cimitir. Timp de şapte ani durează lucrările de amenajare care au început cu scoaterea butucilor de viţă-de-vie nobilă a baronului şi au sfârşit cu îngrădirea suprafeţei.

Doamna cu umbrelă

Pe cavoul „Doamnei cu umbrelă“, Katalina Boschott scria: „Acesta animal de medic m-a ucis“

În spatele uneia dintre cele mai frumoase sculpturi din Cimitirul Bellu, se ascunde povestea de dragoste dintre o guvernantă din înalta societate belgiană şi un medic român pe nume Andrei Popovici. Pentru că îi murise soţia de tânără lăsând în urmă doi copiii orfani de mamă, medicul Popovici a căutat la Paris o guvernantă. Aşa a întâlnit-o pe frumoasa Katalina Boschott. Cei doi s-au îndrăgostit şi într-o vară şi-au luat o vacanţă în care să stea singuri.

În 1906, au mers împreună la Herculane la băi. Aici Katalina s-a îmbolnăvit de peritonită. A fost transportată la spitalul din Herculane, dar nepricepearea unui medic a făcut ca aceasta să moară pe patul de operaţie. Iubitul îndurerat a îngropat-o la Bellu dar a ţinut secret povestea de dragoste a lor. Asta explică şi de ce celebrul sculptor Raffaelo Romanelli, întrebat cine a comandat o asemenea statuie pentru o simplă guvernantă, a răspuns: „Un domn cu stare dar care a dorit să rămână anonim".

Scuptorului a terminat lucrarea înfăţişând-o pe Katalina în mărime naturală ţinând în mână o umbrelă. Până nu demult pe peretele monumentului era scris cu litere de alamă următorul text în franceză:„Cet animal de médecin m'a tuée!"( Acest animal de medic m-a ucis!).

Misterele templului Hasdeu

În anii '80, o asociaţie ezoterică din Brazilia oferea statului condus de Ceauşescu 5 milioane de dolari pentru a cumpăra mormântul Iuliei Hasdeu (1869-1888) cu tot cu oseminte, dar autorităţile române de la acea vreme s-a opus. Brazilienii s-au oferit să plătească această avere nu pentru ceea ce a reprezentat Iulia Hasdeu în timpul vieţii, ci pentru ceea ce se spune că a devenit fata în viaţa de apoi.

Inclusiv tatăl fetei, scriitorul Bogdan Petriceicu Hasdeu, susţinea atunci că mormântul Iuliei a fost construit după indicaţiile primite de la fiica sa ulterior decesului, indicaţii comunicate scriitorului în urma mai multor şedinţe de spiritism. În locul unde s-ar fi aflat în mod normal crucea monumentului funerar se află un glob pământesc susţinut de doi sfincşi. Sub aceştia se află un craniu de om căscat în jurul căruia scrie:„Lăsaţi rândunica să-şi facă cuibul". Dar ce uimeşte mai mult este interiorul criptei. Bogdan Petriceicu susţinea că a primit indicaţii post-mortem de la fiica sa, prin care aceasta cerea imperativ ca partea de sus a criptei să fie din sticlă pentru ca toţi care vin la ea să îi poată vedea faţa îmbălsămată. În anii ‘30 însă, capul Iuliei Hasdeu a fost furat de mai mulţi studenţi bucureşteni pentru a-l folosi în şedinţe de spiritism. Autorităţile nu au reuşit să găsească nici acum rămăşitele.

S-au căsătorit, au aflat că sunt fraţi, s-au sinucis

La sfârşitul secolului 19, Constantin Porroinianu, fiul unui mare boier din zona Olteniei, pleaca la studii la Paris. La o chermeză între studenţi, tânărul oltean trăieşte o aventură de-o noapte cu o frumoasă pariziancă. Fata rămâne însărcinată, dar Porroinianu o părăseşte pentru a se întoarce în ţară şi a veghea la propriile afaceri. În România a reuşit să devină unul dintre cei mai bogaţi moşieri, dobândind proprietăţi ce se întindeau pe trei judeţe: Dâmboviţa, Ilfov şi Romanaţi. Porroinianu devenise celebru în vremea sa pentru actele de caritate pe care le făcea aproape zilnic: oferea mâncare săracilor, elevilor le dădea cărţi şi caiete, iar liceele din ţară primeau de la el cele mai noi hărţi şi planşe anatomice.

Anii au trecut şi Porroinianu îşi trimite fiul la studii la Paris la aceiaşi universitate unde învăţase şi el cu 20 de ani înainte. La fel ca şi tatăl său, fiul lui Poroineanu întâlneşte o studentă pariziancă la o petrecere: cei doi se îndrăgostesc şi după puţin timp se căsătoresc în secret. Fiul se întoarce acasă pentru a-şi prezenta soţia tatălui său. Doica moşierului a pus informaţiile cap la cap şi le-a comunicat celor doi cumplita veste: fata era copilul pariziencei cu care Porroinianu senior avusese o aventură în tinereţe iar proaspeţii însurăţei erau de fapt frate şi soră.

În acelaşi zi cei doi tineri s-au sinucis. Îşi duc şi astăzi somnul de veci la Bellu sub un monument realizat de vestitului artist italian, din Florenţa, Raffaelo Romanelli (1856-1928). În acelaşi loc se odihneşte şi moşierul Porroinianu care, doborât de suferinţă, a sfârşit ca şi copilul lui, sinucigându-se. Şi-a luat viaţa la doar o zi după ce şi-a scris testamentul prin care lăsa moştenire toată averea sa primăriei din Caracal.

Istorie de un veac şi jumătate vandalizată într-un deceniu

Cimitirul Bellu ar putea intra cartea recordurilor ca cel mai mare cimitir din Europa cu cel mai puţin cupru pe morminte . Asta pentru că după 1990 Bellu a devenit mina de cupru a ţiganilor. S-a furat tot ce s-a putut, de la mânere de cripte şi blazoane până la statui metalice de mare tonaj.

Sfincşii unui erou, furaţi cu macaraua

În 1916 pe Dunăre, în dreptul localităţii Turtucaia, avea să se scurgă întâiul strop de sânge românesc din Primul război mondial. Soldatul Victor Ioachimovici aflat în patrulă pe Dunăre a fost somat, de un grup de soldaţi bulgari (aliaţi ai Germaniei), să se predea. Ioachimovic a preferat să maoră în luptă şi a căzut cu arma în mână, răpus de gloanţe. La Bellu i-a fost ridicat de autorităţi şi un monument care avea în fiecare din cele patru colţuri câte un sfinx. În 1992 cei patru sfincşi au dispărut.

Fiecare statuie avea câte jumătate de tonă, deci imposibil de mutat cu mâinile goale. Martori de atunci povestesc că statuile au fost luate ziua în amiaza mare cu o macara chiar de sub nasul paznicilor complici.

Monumentul eroului Victor Ioachimovici a fost vandalizat în 1992, fiind furaţi patru sfincşi (dreapta)

Un furt cât un conflict diplomatic

De seria jafurilor postdecembriste nu a scăpat nici mormântul fraţilor ­Gheorghieff, hoţie ce a fost pe cale să declanşeze un adevărat război diplomatic între România şi Bulgaria. Fraţii Gherghieff, născuţi la sud de Dunăre, în Bulgaria, s-au refugiat în 1870 în România de frica autorităţilor de la Sofia care doreau moartea bogaţilor moşieri. Ajunşi în România, bancherii Evloghie şi Hvisto Gheorghieff l-au sponsorizat pe Carol I cu o imensă sumă de bani pentru a porni Războiul de Independenţă al României împotriva Otomanilor.

La moartea lor, arhitectul român Ioan Mincu le-a cosntruit un mausoleu care era prevăzut în exterior cu opt sfetnice de patru metri înălţime. Toate cele opt au dispărut de la cimitirul Bellu în anii ‘90. „În 2002 premierul de atunci Adrian Năstase m-a chemat pentru a-i arăta poze de dinaintea jafului, fotografii cu sfetnicele de la mormântul fraţilro Ghoeghief. Din ce am înţeles Ambasada Bulgariei cerea despăgubiri", povesteşte Paul Filip, autorut monografiei Bellu 2000. Statul Român ar fi plătit statului bulgar paguba făcută de hoţi cu două milioane de doalari bani cu care Ambasada Bulgariei s-ar fi obligat să cumpere altele sfetnice în loc.

„După 1990 s-au vandalizat aproape toate criptele. Se scoteau morţii din sicrie pentru a le fura bijuteriile sau chiar dinţii de aur. Unii furau chiar craniile cu totul pentru a le vindea ulterior studenţilor de la medicină", îşi aminteşte Paul Filip.