Basarabia, un secol sub ocupaţie ţaristă

Autor 4276 vizualizări


Se împlinesc luna aceasta 200 de ani de la Pacea de la Bucureşti (Hanul lui Manuc, 16/28 mai), în urma căreia Imperiul Ţarist a anexat teritoriul dintre Prut şi Nistru şi l-a botezat Basarabia. Este, credem, prilejul cel mai potrivit pentru o incursiune în istoria sinuoasă a acestei provincii care s-a aflat mai bine de o sută de ani sub dominaţia ţaristă (1812-1917) şi pe care vremurile n-au iertat-o nici după aceea:unită cu România în 1918, a fost ocupată de URSS în 1940;recucerită de români în vara lui 1941, Basarabia va reveni la Uniunea Sovietică după 1944. 

Aflăm că denumirea aceasta, „Basarabia”, stârneşte încă numeroase controverse printre autori (vine ea de la dinastia munteană a Basarabilor sau de la o căpetenie cumană?) şi că începând cu secolul al XVI-lea era folosită pentru a desemna doar un sector din partea de sud-est a teritorului pruto-nistrean. Basarabia – aşa cum o ştim noi – s-a născut abia în mai 1812, când ruşii au extins denumirea asupra întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru, alcătuit, în cea mai mare parte, din ţinuturi ale Principatului Moldovei, aflat sub suzeranitate otomană. Aşadar, deşi se obligase să păstreze integritatea statului vasal, Imperiul Otoman va ceda Rusiei – în urma războiului ruso-turc – partea de est a Moldovei, cuprinsă între cele două râuri. Vorbind despre anexarea acestui spaţiu, diplomatul Nicolae Titulescu conchidea:„Prin această concesie, Turcia a violat pur şi simplu contractul său şi Rusia a devenit complicele violării unui contract de drept internaţional. Or, complicitatea la violarea unui contract de drept internaţional nu poate crea dreptul”. Imperiul Ţarist se apăra însă cu argumente mesianice:n-a făcut decât să elibereze teritoriul de sub „jugul otoman”...

Încă de la început, Rusia a urmărit să integreze noua provincie în structura administrativă a imperiului. În Basarabia va debuta o politică intensă de rusificare, prin eliminarea treptată a limbii române din instituţii şi impunerea limbii ruse, prin colonizări şi strămutări de populaţii din guberniile interioare ale Rusiei, care să modifice componenţa etnică a provinciei, o politică de rusificare desfăşurată mai cu seamă prin intermediul şcolii şi al bisericii.

În primii ani de după anexare, ţăranii basarabeni fug pe capete în Moldova, îngrijorând autorităţile, care iau măsuri să-i întoarcă şi-i trimit în judecată. În paralel, boierimea românească se rusifică şi participă la serbările fastuoase prilejuite de aniversarea unui secol de la raptul teritorial. Prima parte a epopeii basarabene se încheie la 2 decembrie 1917, când Sfatul Ţării adoptă declaraţia de constituire a Republicii Democratice Moldoveneşti;la 27 martie/9 aprilie 1918, aceasta se uneşte cu România.

„Dacă dorim ca Basarabia să fie cu adevărat... gubernie rusească, adică să fie unită organic cu Rusia şi să nu se mai afle în centrul atenţiei şi agitaţiei româneşti, e necesar ca prin intermediul şcolii să-i familiarizăm pe ţăranii moldoveni cu limba slavă bisericească veche şi să-i facem măcar prin limbă pe jumătate ruşi”, Pompei Batiuşkov, unul dintre ideologii ţarismului

""