Autor 2670 vizualizări


Ridicat între sfârşitul secolului al V-lea şi începutul secolului al VI-lea de cãtre regele ostrogot Theoderic cel Mare (493-517) şi contemporan cu basilica Sant’ Appolinare Nuovo, monumentul este o mãrturie a creştinismului timpuriu în formã arianã. În 565, dupã condamnarea finalã a sectei, mica structurã octogonalã din cãramidã a fost transformatã într-un oratoriu sub numele de Sfânta Maria. Cãlugãrii i-au adãugat o mãnãstire în timpul exarhatului Ravennei (sec.VI – 751), dedicatã Sfintei Maria in Cosmedin. În jurul anului 1700 construcţia trece în domeniul privat, iar în 1914 este achiziţionatã de guvernul italian.

Baptisteriul se aflã la 43 de metri sud-vest de faţada catedralei ariene Santo Spirito, bisericã cunoscutã sub aceastã denumire din secolul al XV-lea, dar ridicatã iniţial pentru episcopul arian de Ravenna, sau cel puţin aşa susţine Agnellus, care vorbeşte despre un episcopiumşi un baptisteriu aflate acolo. Un document din 551 se referã la o ecclesia legis Gothorum sanctae Anastasie, care a fost interpretatã drept catedrala arianã dedicatã lui Anastasius sau Sfintei Anastasia. Iniţial biserica nu avea nici narthex, nici atrium, iar construcţiile ulterioare pe partea de vest au ascuns vederii felul în care aceasta era legatã de baptisteriu. Un zid încã vizibil între acesta şi Santo Spirito, adesea numitã Casa di Drogdone, conţine decoraţii de secol X-XII în partea superioarã, dar este dificil de precizat data construcţiei (undeva între secolele VII şi XII).

Deşi nu s-a pãstrat la fel de bine ca duplicatul sãu ortodox, ce a rãmas ne permite sã observãm cã parţial a fost inspirat de clãdirea precedentã. Nicio sursã istoricã nu-l menţioneazã. Prima informaţie despre el o avem de la Agnellus, care povesteşte cã pe vremea sa era o mãnãstire patronatã de Fecioara Maria in Cosmedin, conţinând un altar al Sfântului Nicolae[1]. Mozaicurile sunt bine prezervate, ca şi cele din Sant’ Apollinare Nuovo, şi sunt supuse interpretãrilor în vederea gãsirii unor urme de teologie şi iconografie arianã. În pofida varietãţii de interpretare, s-a încercat totuşi sã se realizeze o distincţie între mozaicurile de aici şi cele de la Baptisteriul Ortodox şi de a le conferi însemnãtate pentru ostrogoţii sau romanii care se botezau aici.

În primele secole de creştinism botezul este o problemã mult discutatã, întrucât este rit central în viaţa religioasã a credinciosului şi are legãturã şi cu luptele cristologice. În Matei, 28:19, Iisus cere apostolilor sã rãspândeascã credinţa, botezând în numele Tatãlui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Pasajul era adesea citat când se iscau polemici cu privire la natura Fiului şi Sfântului Duh. Diferenţele dintre botezul arian şi cel ortodox erau o problemã ardentã pentru liderii Bisericii din secolele IV-VI în est şi în Spania. În secolul al IV-lea arienii extremişti discipoli ai lui Eunomius atrãgeau atenţia prin practicile lor baptismale neobişnuite:foloseau o cufundare în loc de trei, botezau în numele morţii lui Iisus sau a unei Trinitãţi inegale, îi rebotezau pe cei care fuseserã botezaţi în alt rit. Aceste practici erau condamnate de cãtre teologii ortodocşi, mai ales rebotezarea, exceptând cazul în care persoana nu fusese botezatã în numele Sfintei Treimi. Nu existã însã mãrturii ale prezenţei Eunomienilor în Italia şi alţi arieni se pare cã nu foloseau ritualuri baptismale distincte de cele ortodoxe[2]. Cu toate acestea, în secolul al IV-lea în De Trinitate, Eusebius de Vercelli îi numeşte pe arieni ipocriţi pentru cã boteazã în numele unei Treimi a cãrei consubstanţialitate nu o admit. Spre deosebire de Spania vizigotã, Italia ostrogotã nu cunoaşte diferenţe pregnante între riturile baptismale la arieni şi ortodocşi. Unii preoţi spanioli au instituit botezul cu o cufundare pentru a se deosebi de arienii care practicau pe cel cu trei. Pe de altã parte, Papa Vigilius (sec. VI) era în favoarea triplei cufundãri, precum şi în defavoarea rebotezãrii arienilor din Italia. Şi episcopul Martin de Braga, în secolul al VI-lea, remarcã similitudinile de ritual şi liturghie ale celor douã forme de creştinism[3].

Baptisteriul este o prismã octagonalã cu patru absidiole, ca şi cel ortodox. Iniţial profilul clãdirii era diferit, nucleul octagonal fiind înconjurat pe şapte pãrţi de un ambulatoriu acoperit lat de 1, 9 metri, lâsãnd expusã doar absida esticã mai mare. Intrãrile în ambulatoriu flancau absida esticã, dând deci în catedralã, în vreme ce intrãrile spre nucleul octogonal se aflau pe pereţii nord-şi sud-vestici, deci pe partea opusã. Excavãrile zidurilor exterioare şi elementele pãstrate din construcţie aratã cã ambulatoriul consta dintr-o serie de camera rectangulare şi pasaje neregulate din jurul absidiolelor, separate de câte o deschidere în arcadã şi boltite cu cãrãmidã. Accesul în ambulatoriu s-ar fi putut face pe partea de nord sau sud din faţa absidiolelor, dar nu ar fi fost o vedere clarã din exterior spre nucleul octogonal. Ambulatoriile poligonale care înconjoarã baptisterii octagonale mai sunt cunoscute şi la Porec, San Giovanni in Canosa sau Ca’Bianca. Este posibil sã fi servit drept spaţiu de aşteptare, de depozitare sau pentru anumite pãrţi din liturghie.

Construcţia s-a bazat pe cãrãmidã romanã variatã şi refolositã, dovadã cã aprovizionarea cu cãrãmidã de epocã imperialã scãzuse. Fapt obişnuit în Ravenna, nivelul iniţial al podelei se afla la 2, 31 metri sub nivelul prezent. Podeaua a fost ridicatã de cel puţin patru ori in istoria clãdirii, ceea ce faciliteazã observarea rãmãşiţelor pereţilor sub nivelul primei repavãri. Baptisteriul are o lãţime generalã de 9 metri, un diametru interior de 6, 75-6, 85, o lungime a zidului exterior de 3, 40 şi o lungime interioarã a zidului de 2, 86, de la nivelul originar al podelei pânã la zidurile exterioare sunt 8, 5 metri. O fereastrã a fost inseratã în fiecare perete imediat deasupra nivelului ambulatoriului extern, marcatã azi printr-o cornişã. Bolta rãsãre de la 9, 35 metri deasupra podelei iniţiale, iar apexul domului se înalţã la 11, 07 deasupra acesteia. Tranziţia de la octagon la baza circularã a domului este realizatã cu ajutorul unor mici pandantive. Domul, ca şi cel al catedralei ariene şi al mausoleului Gallei Placidia, este din cãrãmidã şi acoperişul este susţinut de un amestec de mortar şi amfore. Una peste alta, diametrul baptisteriului arienilor este 56% din cel al baptisteriului ortodox, probabil din cauza statutului minoritar al sectei.

Absidiola din est este mai largã şi mai adâncã, iar nivelul sãu inferior se pare cã se ridica puţin deasupra restului spaţiului. Fiecare absidiolã avea cel puţin o nişã în partea inferioarã a zidului, probabil pentru articole liturgice[4]. Rãmãşiţe de altare mici, de la o datã ulterioarã clãdirii originale s-au descoperit în absidiolele din vest şi sud, unul dintre ele este posibil sã fi fost altarul Sf. Nicolae menţionat de Agnellus. Cristelniţa era orientatã uşor spre est, iar scopul absidei mai proeminente din est nu este cunoscut.

Un fapt interesant este excavarea celor şase morminte din octagon, utilizarea unui baptisteriu ca şi capelã mortuarã fiind ceva neobişnuit. Conform lui M. Mazzotti, înmormântãrile au avut loc când clãdirea a fost convertitã de la arianism, pentru a marca faptul ca nu mai era folositã drept baptisteriu[5]. În interior, excavãrile din 1916-1919 şi 1969 au relevant mari cantitãţi de mosaic şi stucco, precum şi imitaţie de marmurã pictatã. Sigurele decoraţii care au fost pãstrate sunt mozaicurile domului. Acestea au fost restaurate în secolul al XVII-lea şi apoi în al XIX-lea, dar restaurarea a constat doar în mici peticiri, iconografia rãmânând intactã. Lucrãrile au fost realizate în diverse faze de diferiţi artişti. Douã sunt propuse de Deichmann şi Gerola:prima, contemporanã cu construcţia, din care dateazã medalionul central, tronul, apostolii Petru, Pavel şi cel din spatele lui Pavel, iar a doua datatã în secolul al VI-lea[6]. Nordström, care propune trei faze, susţine cã totuşi nu aveau cum sã existe diferenţe cronologice mari între ele, pentru cã deja prin 560 baptisteriul trecea la biserica ortodoxã[7]. Mozaicurile domului cuprind douã zone:într-un medalion central, separat de cercul exterior printr-o coroanã decorative este o reprezentare a botezului lui Iisus de cãtre Ioan Botezãtorul, care stã pe o stâncã spre dreapta şi ţine o cârjã, poartã barbã şi nu are nimb. Iisus nu are barbã dar are nimb, iar buricul sãu este centrul domului. Deasupra capului sãu planeazã porumbelul, cu apã sau luminã curgându-i din plisc[8]. În stânga avem o personificare a râului Iordan sub forma unui om cu pãr alb, barbã, coarne portocalii, o matie verde, un sceptru de trestie şi o amforã. Înconjurând medalionul central este o procesiune de apostolic radicand obiecte spre un tron împodobit pe care se aflã o cruce cu pallium purpuriu. Nimbul lui Petru este alb, al lui Pavel albastru, al celorlalţi bej;Petru ţine cheile, Pavel pergamentele cu legea, ceilalţi coroane. Cel mai neobişnuit aspect al procesiunii este faptul cã are o orientare opusã scenei baptismale, asa incât crucea este în contrapunct cu capul Mântuitorului.

Comparând imaginile cu cele din baptisteriul ortodox constatãm şi similitudini şi diferenţe. Acestea din urmã au atras însã atenţia asupra cãutãrilor de ordin teologic, în speranţa relevãrii unor semnificaţii ariene. Dincolo de asemãnãri (Iisus nud, Ioan Botezãtorul, Iordanul, procesiunea, crucea întronatã), trãsãturi distincte pentru batisteriul arian sunt:Ioan Botezãtorul în dreapta privitorului, Iordanul de dimensiunea celorlalte personaje, orientãrile diferite ale apostolilor şi botezului, coroanele oferite crucii întronate, background auriu pentru apostoli, Petru şi Pavel oferã altceva decât ceilalţi, apostolii au aure colorate, apostolii nu sunt numiţi.

Întrebarea este dacã aceste trãsãturi sunt rezultatul talentului artistic sau ale unor intenţii de ordin teologic, estetic sau funcţional. Inversarea scenei botezului şi importanţa râului sunt diferenţe compoziţionale majore. Stângãcia figurilor din scena botezului a fost atribuitã fie inadecvãrii artistice, fie poziţia episcopului la botez, fie dorinţei de a se diferenţia de ortodoxism. Dimensiunea Iordanului şi agresivitatea figurilor din jurul lui Iisus au fost interpretate mai degrabã ca alegeri estetice[9]decât purtãtoare de vreun mesaj arian. Orientãrile diverse ale scenei botezului şi procesiunii apostolice aruncã privitorul într-o stare de confuzie. Se poate sã fi fost din cauza unei distante cronologice între medalionul central şi scena cu apostolii sau era o aluzie la ritual:episcopul din este putea sã vadã botezul de la început, în vreme ce botezatul vede întâi procesiunea. Strict visual vorbind, cele douã scene sunt separate. Un mesaj subtil arian se poate deduce:arienii nu au dorit ca apostolii sã ofere coroanele lui Iisus. Cum botezul este momentul de prim plan al expresiei Trinitãţii şi apostolii sunt trimişi sã îl sãvârşeascã în numele ei, orientarea diferitã conţine o urmã de anti-Trinitate în ea. Totodatã lipsa numelor apostolilor poate sugera cã este vorba mai mult de adepţi decât de apostoli, element specific ideologiei ariene. Şi cu privire la tron avem douã potenţiale explicaţii:fie funcţionalã, care spune cã zona procesiunii contrage douã zone din domul ortodox, iar tronul doar a fost transpus în cadrul procesiunii, sau ideological, susţinând cã apostolii oferã coroanele unei prezenţe simbolice a lui Iisus (crucea pe tron) şi nu fiului botezat[10]. Tronul mai poate fi interpretat şi ca un simbol pentru Dumnezeu-Tatãl, fiind în linie cu Iisus şi Sf. Duh, sau pentru episcope, sau pentru rege. În fine, coroanele evocã imaginea bãtrânilor din Apocalipsã, tronul devenind o etimasia, o aluzie la a doua venire a lui Iisus. Altã problemã este dacã apostolii într-adevãr oferã daruri tronului sau dacã nu cumva le primesc ei, cel puţin cheile şi legile sunt date de sus. Neobişnuitã este omisiunea numelor apostolilor, cel mai probabil intenţionatã. În afarã de Petru, pavel şi Andrei, recognoscibili dupã trãsãturi, ceilalţi nu pot fi identificaţi, deşi au şi ei diverse caracteristici. Este posibil sã se fi accentuat ideea generic de discipol. Apare şi un element facial interesant şi rar în reprezentãrile de epocã, este vorba de o mustaţã fãrã barbã, ce apare pe unele monede cu conducãtori goţi şi care exprimã ideea cã aceştia erau parte din comunitatea creştinã[11].

În concluzie, este greu de stabilit dacã existã sau nu aspecte de ideologie arianã în baptisteriu. Singura certitudine se rezumã la gradul mai pronunţat de diferenţiere faţã de monumental creştine niceniene. Dupã cum afirma şi Cummins, faptul cã mozaicurile nu au fost distruse dupã convertirea clãdirii înseamnã cã nicenienii nu le-au considerat ofensive sau ostentativ ariene[12]. Interpretãrile pot fi în egalã mãsurã ariene, niceniene sau pur şi simplu funcţionale. În timp ce imaginile dispun de o neutralitate teologicã, iconografia baptisteriului acomodeazã ostrogoţii din Ravenna cu contextul creştin arian, conotat mai mult etnic decât religios.



[1]Agnellus din Ravenna:Liber Pontificalis-Bischofsbuch, Freiburg&New York:Herder, 1996.

[2]Meslin, Michel:Les Ariens d’Occident, Patristica Sorbonesia, vol. VIII, Editions du Seuil, Paris, 1967, pp. 386-90.

[3]Martin de Braga:De Trinita Mersione, în Biographisch-Bibliographisches Kirchenlexikon(BBKL), vol. 5, Herzberg 1993.

[4]Cummins:The Arian Baptistery of Ravenna, Bloomington, 1994, p. 70.

[5]Mazzoti, Mario:Scavi recenti al Battistero degli Ariani in Ravenna, Felix RavennaScr., vol. I, 1970, p.121.

[6]Deichmann:Ravenna, Hauptstadt des Spätantiken Abendlandes, Wiesbaden:F. Steiner, 1974, p. 255;Gerola, Giuseppe:Il restauro del Battisero Ariano diRavenna, în Glück, Heinrich (ed.):Studien zur Kunst des Ostens, Viena, 1923.

[7]Nordström, Carl Otto:Ravennastudien:Ideengeschichte und ikonographische Untersuchungen über die Mosaiken von Ravenna, Stockholm:Almqvist&Wicksell, 1953, p. 34

[8]Cummins, op. cit., p.131.

[9]Sörries:Die Bilder der Orthodoxen im Kampf gegen den Arianismus. Eine Apologie des orthodoxen Christologie Trinitatslehre gegenüber der Arianischen Häresie, dargestellt an den ravennatischen Mosaiken und Bildern des 6. Jahrhunderts, zugelich ein Beitrag zum Verständnis des germanischen Homöertums, Europäischer Hochschulschriften, Frankfurt, 1983, pp. 99-100.

[10]Ibid., pp. 77-97.

[11]Deichman, op.cit., p. 254.

[12]Cummins, op.cit., p.140.

Bibliografie:

Surse primare:

Agnellus din Ravenna:Liber Pontificalis-Bischofsbuch, Freiburg&New York:Herder, 1996;

Martin de Braga:De Trinita Mersione, în Biographisch-Bibliographisches Kirchenlexikon(BBKL), vol. 5, Herzberg 1993.

Surse secundare:

Cummins:The Arian Baptistery of Ravenna, Bloomington, 1994;

Deichmann:Ravenna, Hauptstadt des Spätantiken Abendlandes, Wiesbaden:F. Steiner, 1974;

Glück, Heinrich (ed.):Studien zur Kunst des Ostens, Viena, 1923;

Mazzoti, Mario:Scavi recenti al Battistero degli Ariani in Ravenna, Felix RavennaScr., vol. I, 1970;

Meslin, Michel:Les Ariens d’Occident, Patristica Sorbonesia, vol. VIII, Editions du Seuil, Paris, 1967

Nordström, Carl Otto:Ravennastudien:Ideengeschichte und ikonographische Untersuchungen über die Mosaiken von Ravenna, Stockholm:Almqvist&Wicksell, 1953;

Sörries:Die Bilder der Orthodoxen im Kampf gegen den Arianismus. Eine Apologie des orthodoxen Christologie Trinitatslehre gegenüber der Arianischen Häresie, dargestellt an den ravennatischen Mosaiken und Bildern des 6. Jahrhunderts, zugelich ein Beitrag zum Verständnis des germanischen Homöertums, Europäischer Hochschulschriften, Frankfurt, 1983.