Bancnota, o invenţie suedezã



Orice poate fi întrebuinţat ca mijloc de schimb atâta vreme cât existã un compromis social şi comercial.

În diverse epoci şi în diverse colţuri ale lumii s-au folosit “monede” care variazã de la bovine, scoici, pene, orez, dinţi de balenã, ouã, pânã la ţigãri, ruj sau bucãţi de cablu. Istoria monedei metalice ne duce înapoi în antichitate, iar chinezii au inventat banii de hârtie în timpul dinastiei Tang, în secolul al 7-lea p.Hr.

Pânã la Renaştere bancherii europeni deja încep sã ţinã la pãstrare aurul şi argintul clienţilor, eliberând chitanţe ce promiteau transformarea acestora în bani gheaţã la comandã. Aceste note cu valoare comercialã erau foarte utile în tranzacţii, facilitând relaţiile între negustori.

Primele bancnote în adevãratul sens al cuvântului, accesibile tuturor şi reprezentând o sumã fixã, au fost puse în circulaţie de cãtre banca Suediei. Banca a fost înfiinţatã în 1657 de cãtre Johan Palmstruch în strânsã colaborare cu regalitatea care încasa jumãtate din profituri. Palmstruch a fost cel care a venit cu propunerea unor kreditivsedlar (certificate de garanţie) care sã înlocuiascã masivele şi incomodele monede de aramã. Cunoscute drept palmstrucheri, notele erau tipãrite pe hârtie groasã, alba, cu filigran şi purtau sigiliul bãncii şi opt semnãturi în frunte cu cea a lui Palmstruch ca marcã de încredere. Aveau valori fixe şi oricui deţinea asa ceva i se promitea plata de cãtre bancã.

Din nefericire, Palmstruch a emis mult prea multe bancnote, nedispunând de sufficient aur şi argint care sã compenseze. Banca a dat faliment, el a fost judecat şi trimis la închisoare, unde a murit în 1671.

""