Aventura vikingilor în Lumea Nouă
Nu încape urmă de îndoială că vikingii au poposit în Lumea Nouă cu 500 de ani înaintea marilor exploratori renascentişti. Dar cum şi de ce au ajuns acolo? Şi ce au găsit? Fascinaţia descoperirii Americii de către europeni a persistat dintotdeauna.
Mai interesant de văzut ar fi dacă înaintea vikingilor, deci a anului 1000, s-a mai aventurat vreo civilizaţie europeană în emisfera vestică. Avem doar texte vagi şi inscripţii ambigue la îndemână. De pildă, biologul Barry Fell de la Universitatea din Harvard a descoperit în nordul Noii Anglii nişte însemne ce aduc aminte de alfabetul proto-ogamic din cultura celtică, in care se notau doar consoanele, cu bare verticale. În rest, poveşti şi legende, precum cea despre Atlantida. Ca şi Platon, Plutarh povesteşte despre nişte cărturari care au navigat dincolo de gheţuri către un mare continent, acolo unde Cronos doarme într-o peşteră. Tradiţia tărâmurilor mitice o regăsim pretutindeni.
Sfântul Brendan a perpetuat această tradiţie în faimoasa sa Navigatio sancti Brendani, o relatare misterioasă din secolul al X-lea care vorbeşte despre călătoriile călugărului irlandez cinci secole mai devreme, iarăsi un amestec de adevăr şi ficţiune greu de separat. Este posibil ca aceşti călugări irlandezi pe care vikingii îi găsesc în islanda de pildă, să fi ajuns şi pe acolo, dar nu putem şti exact. Oricum, cert este că oamenii erau curioşi în legătură cu teritoriile atlantice, dar înaintea vikingilor, le învăluiau într-un aer de basm şi fantezie.
Aproximativ în anul 1000 curajoşii navigatori pun piciorul în Lumea Nouă. Primele surse despre tentativa de colonizare nu sunt, după cum ne-am aştepta. Saga islandeze, ci o carte a lui Adam din Bremen terminată prin 1075, Istoria Arhiepiscopilor de Hamburg. Capitolul al IV-lea povesteşte despre insulele din nord, pornind de la informaţii adunate de la curtea regelui danez Svein Estrithson, nepotul lui Knud cel Mare. Apare numele de Vinland pentru a descrie un teritoriu dincolo de Groenlanda, confirmat şi de alte surse precum Analele Islandeze din 1121. Primul mare istoric islandez, An Thorgilsson, scrie câţiva ani mai târziu despre Vinland, despre care ştia de la unchiul său, Thorkell Gellison, care aflase la rândul său despre lucrurile acestea de la unul dintre coloniştii Groenlandei. Două saga relatează şi ele despre evenimentele din Vinland, Saga Groenlandezilorşi Saga lui Eric, care nu se potrivesc întotdeauna ca informaţie.
Saga Groenlandezilor ne spune că nu faimosul Leif Ericsson a zărit primul teritoriul ci Bjarni Herjolfsson, un islandez care într-o vară află că tatăl său a plecat cu Eric cel Roşu în Groenlanda şi vrea să navigheze şi el într-acolo. Deviază de la curs şi ajunge într-o zonă plană, cu mulţi copaci, despre care îşi dă seama că nu era ce căuta şi o părăseşte. Acelaşi lucru îl face şi într-o altă zonă, muntoasă şi cu gheţari. Leif Ericsson însă decide să exploreze. Refăcând ruta lui Bjarni, Leif izbuteşte să ajungă şi el pe tărâmurile pe care le botează Helluland (ţara cu lespezi), respectiv Markland (ţara cu lemne). Continuând periplul, două zile mai târziu zăreşte alt ţărm, înverzit, unde se opreşte şi îşi aşează tabăra, propunând explorarea zonei. Unul dintre oamenii lui, Tyrkir, dispare brusc şi se întoarce entuziasmat cu un mănunchi de struguri. Leif botează teritoriul Vinland (ţara vinului). Leif şi marinarii săi încarcă corăbiile cu struguri şi lemn şi pornesc înapoi spre Groenlanda. Cam la asta se rezumă activitatea lui Leif.
Expediţiile de colonizare care urmează le întreprind alţi copii ai lui Eric cel Roşu:Thorvald, Thorstein, Freydis. Thorvald Ericsson navighează spre Vinland cu aceeaşi corabie, unde îi găseşte casa lui Leif. După o iarnă petrecută acolo cu cei 30 de oameni ai săi, Thorvald începe să exploreze prin nord-est, într-un promotoriu împădurit, unde are loc primul contact cu nativii. Acolo, în fiord, urmează o încăierare în care Thorvald îşi pierde viaţa, iar vikingii care scapă se întorc în Groenlanda cu poveşti despre skraelings (cei urâţi). Thorstein, alt fiu al lui Eric, porneşte cu soţia sa Gudrid şi un echipaj de 25 de oameni în căutarea trupului fratelui său, dar vremea rea îi întoarce din drum. O epidemie loveşte aşezarea lor din Groenlanda, iar Thorstein moare, Gudrid căsătorindu-se apoi cu un islandez bogat, Thorfinn Karlsefni, pe care îl convinge să întreprindă o campanie de colonizare în Vinland. Aşa că cei doi iau cu ei 60 de oameni, câteva vite şi alte resurse, intenţionând să rămână acolo. Şi se descurcă bine în aşezarea iniţiată de Leif. Cât despre skraelingi, în curând vikingii ajung să facă comerţ cu ei, oferind lapte şi primind blănuri. Vara aceea Gudrid naşte pe Snorri, primul european venit pe lume în emisfera vestică.
Citeste si:
Drumul nordului:vikingii în Islanda şi Groenlanda
Tactici militare, arme şi frăţii vikinge
Corăbiile, cheia expansiunii vikinge
Faimoasa gardă de vikingi din Constantinopol
Cine erau şi cum trãiau vikingii, înfiorãtorii stãpâni ai mãrilor?
Leif Ericson – vikingul care a descoperit America cu 500 de ani înainte de Columb
Din nefericire, o neînţelegere comercială cu skraelingii duce la o confruntare care îi determină pe vikingi să abandoneze colonia, după numai două ierni. Cât despre fiica lui Eric, Freydis, ea pleacă în expediţie alături de doi parteneri, dar neînţelegerile o determină să ordone uciderea lor. Încercarea de colonizare nu are succes din cauza ostilităţii nativilor.
Saga lui Eric prezintă unele diferenţe. Este o relatare mai completă, dar care nu îl pomeneşte deloc pe Bjarni, ci atribuie descoperirea exclusiv lui Leif Ericsson, care de data aceasta este un misionar al regelui Olaf, trimis să creştineze Islanda şi Groenlanda. Dificultăţile pe mare îl împing către tărâmul neumblat, în apropierea căruia salvează nişte naufragiaţi. După accea, Karsefni şi Gudrid, alături de Freydis şi Thorval intenţionează să se stabiliească de tot în Lumea Nouă. După ce călătoresc în zonă mai mult timp, dau peste un estuar unde cresc vie şi grâu sălbatic şi stau acolo până ce skraelingii adoptă o atitudine duşmănoasă faţă de ei. Urmează apoi o tentativă a poveştii de a reabilita imaginea lui Freynis, care de data aceasta este o femeie curajoasă care luptă cu vitejie şi când bărbaţii se retrag. Ca şi cealaltă saga, şi aceasta se încheie cu menţiunea unor episcopi islandezi care descind din Gudrid.
Ce putem conchide din aceste relatări? În mare, trei aspecte importante:că vikingii au ajuns în America de Nord, că au încercat să se stabilească şi acolo, şi că au părăsit însă zona la primele contacte nefericite cu populaţia autohtonă. Restul de detalii sunt necesare pentru a construi o poveste coerentă într-un context credibil. Omisiunea lui Bjarni este suspectă, mai ales că Saga Groenlandezilor o antedatează pe cea a lui Eric., care tinde să glorifice peste măsură familia exploratorului, mai ales când îi atribuie lui Leif evanghelizarea Groenlandei. Mai probabil este deci ca Bjarni să fi făcut observaţia despre existenţa unui alt pământ, nu Leif Ericsson.
Când se petrece evenimentul şi unde anume ajung de fapt vikingii? Prima întrebare este mai uşoară. Bjarni face descoperirea când Eric cel Roşu aduce colonişti în Groenlanda, prin urmare prin 985-986. Cât despre călătoria lui Leif, Saga Groenlandezilor menţionează că aceasta s-a făcut pe vremea când lordul Eric era conducătorul zonelor de coastă ale Norvegiei (1000-1014), în timp ce Saga lui Eric spune că Leif era un misionar al lui Olaf Tryggvason (995-1000). Vizita lui Bjarni la Eric poate fi datată deci cel mai devreme în 1001 şi cel mai târziu în 1014. Îşi petrece doar o iarnă aici, deci se întoarce în Groenlanda undeva între 1002 şi 1015, când porneşte la drum Leif. Aşezarea însă o întemeiază Thorfinn Karlsefni şi Gudrid şi durează trei ani, cândva între anii 1020-1030.
Locaţia Vinlandei este mai greu de dibuit. Istoricii au conchis că Helluland se afla în insula Baffin, la doua sute de mile de Groenlanda, trecând prin strâmtoarea Davis. Markland este cel mai probabil Labrador, care încă mai abundă în păduri. Vinland însă a fost identificată cu multe locuri de pe coasta estică, depinzând mai mult de patriotismul local. Textele, adică Adam din Bremen şi saga, ne aduc în vedere strugurii, cerealele, cantităţile mari de somon şi un promontoriu cu o insuliţă la nord şi o strâmtoare la vest, de-a lungul căreia se intind mlaştini la estuarul unui râu care se varsă în ocean venind dinspre un lac. Descrierea nu ne oferă multe indicii. În prezent, somonul nu se găseşte mai la sud de 41°N, iar strugurii mai la nord de 42, adică este vorba despre zona dintre New York şi Boston. Dar o explicaţie atât de simplă nu ia în calcul schimbările climatice. Între perioada vikingilor şi vremurile moderne s-a produs se pare o răcire, ceea ce îngreunează lucrurile.
Arheologia mai are de căutat prin sudul Marklandei, pentru că sunt sute de locuri care se potrivesc descrierilor din saga. Există liste întregi cu situri despre care se presupune că ar fi vikinge. Descoperirea în 1824 a unei pietre runice în Kingigtorssuaq, Groenlanda, pe care sunt înscrise numele unor persoane şi data la care acestea ajung în America a impulsionat cercetarea urmelor vikinge, care în secolul al XIX-lea mai mult s-au fabricat decât găsit. Entuziaştii au atribuit vikingilor pietre precum cea de la Taunton, Massachusetts, care de fapt aparţinea indienilor. Urmele de la Dennis, Cape Cod sau râul Charles s-au dovedit la fel de false.
Febra vikingă a produs numeroase fantasmagorii, presupuse pietre nordice apărând ca ciupercile şi în Rhode Island. In jurul turnului de la Newport s-a creat o adevărată isterie până ce s-a demonstrat că datează nu mai devreme de secolul al XVII-lea. La fel şi în jurul unor inscripţii din Nova Scotia sau lângă Ontario, când un localnic a transportat nişte obiecte din Norvegia şi le-a dat muzeului din Toronto, una dintre multele înşelătorii cauzate de fervoarea vikingă. Un fals grosolan este şi piatra Kensington, Minessota, despre care Olof Ohman, un imigrant suedez care ajunge aici prin 1879 a pretins că este autentică şi descrie o călătorie vikingă din secolul al XIV-lea, dar piatra a fost de fapt dăltuită în acelaşi secol de un localnic, folosind un amestec de rune nordice şi dialectul local suedezo-norvegian.
Obiectele şi rămăşiţele de case din zona Quebec-Ungava Bay, respectiv L’Anse aux Meadows, Newfoundland, se înscriu însă într-o foarte probabilă atribuire vikingă. În Newfoundland s-au găsit dovezi solide ale prezenţei vikinge, unde Helge Ingstad, guvernatorul Groenlandei, iniţiază începând cu anii ’60 campanii arheologice intense care scot la iveală o măruntă comunitate de nordici din secolul al XI-lea:case lungi, o fierărie, un cuptor pentru cărbune. Clădirile aveau pereţi din straturi suprapuse de turbă şi au fost ridicate pe un vechi terasament marin, la patru metri deasupra mării la flux. Câteva artefacte confirmă şi ele prezenţa nordică:lămpi, ace, nituri din fier, bucăţi de lemn prelucrat, posibil fiind ca aici să se fi reparat o corabie. Datările a mai mult de 50 de mostre din sit conduc la aceeaşi concluzie:vikingii au colonizat L’Anse aux Meadows în jurul anului 1000.
Dacă mai sunt şi alte aşezări încă nedescoperite, şi acestea au fost foarte probabil mici şi de scurtă durată. Problema cu situl rămâne denumirea de Vinland, pentru că aici nu cresc struguri. Cresc în schimb mult varietăţi de zmeură, printre care şi Rubus Phoenicolasius(wineberry), care se folosea la producerea de vin şi poate vikingii nu s-au referit la viţa de vie până la urmă. Mai sunt şi altele de lămurit, cum ar fi de ce s-a întrerupt locuirea în aşeazare, căci casele nu prezintă, cu excepţia uneia, urme de distrugere;sau cât de mult se extindea Vinland în opinia vikingilor şi cât au explorat aceştia.
Este tentant să afirmăm că au călătorit mult, până la Penobscot Bay, lângă Brooklin, unde s-a găsit o monedă nordică autentică din 1070. Sau poate că pur şi simplu obiectul a circulat în reţeaua de schimb cu indienii. La fel de tentant ar fi să considerăm aşezarea dîn Newfoundland drept colonia lui Thorfinn Karlsefni, cel din saga. Mai avem însă multe de descoperit despre aventuroşii vikingi şi călătoriile lor neobosite pe mările învolburate…
