Autor 1032 vizualizări


În 1945, Tribunalul Poporului l-a anchetat pe Ion Aurel Maican, fost director al Teatrului National din Odessa între 1943-1944. Documentele anchetei, primite de autoare de la doamna Lily Maican, sunt aduse, în premiera, în atentie de revista Historia, si refac tabloul activitatii acestei institutii în vremurile tulburi ale marii conflagratii mondiale.

Românii la Odessa

La 16 octombrie 1941, dupa un lung asediu, românii cuceresc Odessa, port la Marea Neagra si important punct strategic. Oras cu vechime, de o rara frumusete, fusese întemeiat de ducele Armand Richelieu, ruda a cardinalului Richelieu din Franta lui Ludovic al XIV-lea. Decretul din 17 octombrie anunta mutarea capitalei Transnistriei de la Tiraspol la Odessa;totodata si a celor mai importante institutii socio-economice si culturale

Prin decretul nr.1 din 1 august 1941, semnat de Ion Antonescu, teritoriul dintre Nistru si Bug devenea provincie organizata temporar sub administratie civila româna. A fost o recompensa a nemtilor pentru faptul ca trupele române au participat la operatiunile militare de peste Nistru. La 19 august 1941, Ion Antonescu l-a numit guvernator al Transnistriei pe Gheorghe Alexianu, caruia i-a revenit sarcina sa refaca si sa administreze tinutul. Administratia civila a fost numita dupa ce trupele sovietice s-au retras din calea celor germane. În urma jafului sovietic si apoi a celui german în tinutul transnistrean era haos, populatia, la rândul ei, se dadea la jaf. Guvernamântul (denumire data de nemti unor regiuni ocupate de ei) trebuia sa impuna cât mai repede o desfasurare normala a vietii pe plan social, economic si cultural.

La Odessa, pe lânga administratia civila a functionat si un comandament militar cu misiunea de-a mentine ordinea si siguranta orasului. Specialisti si functionari, din toate domeniile, chemati din Bucuresti, Basarabia si Bucovina, si-au desfasurat activitatea în aceasta provincie pâna la 29 ianuarie 1944, când s-a încheiat administrarea civila si s-a instaurat una militara, condusa de generalul Gheorghe Potopeanu. Cei care s-au dus sa lucreze în Transnistria au avut salarii foarte mari în comparatie cu cele al functionarilor localnici:doua salarii în lei si înca unul în marcile speciale de ocupatie-RKSS (Reichskreditkassenschein, marca germana speciala, utilizata pe teritoriile rusesti aflate sub ocupatie;un salariu în RKSS ehivala cât doua salarii în lei). Sub influenta sovietica, dupa 23 august 1944, s-au declansat o serie de arestari. O parte din acei specialisti si functionari au fost anchetati si târâti, de catre Tribunalul Poporului, în procese de tradare a poporului român. Este si cazul regizorului de teatru Aurel Ion Maican.

Activitatea culturala transnistreana era coordonata de Directia Învatamântului, Cultelor si Artelor. Decizia nr.1692 din 1 septembrie 1942 hotaraste înfiintarea Directiei Culturii, care avea în subordine patru subdirectii:Învatamânt, Arte, Propaganda si Economica. Subdirectia Artelor, având în grija si teatrele, îsi propunea "europenizarea vietii artistice, estetizarea cladirilor-sedii ale institutiilor de arta, largirea institutiilor, completarea lor cu personalul artistic din tara si strainatate, introducerea literaturii artistice europene si a stilului european, strângerea materialului documentar cu lucrari privind problemele de arta." (Rodica Solovei-Activitatea Guvernamântului Transnistriei în domeniul socio-economic si cultural, 19 august1941-29 ianuarie 1944, Editura Casa Editoriala Demiurg, Iasi 2004).

Prin decizia nr.1004, din august 1942, data de guvernatorul Gheorghe Alexianu, teatrele din Transnistria au fost împartite în teatre particulare si nationale. Pe acest teritoriu existau trei teatre nationale:doua la Odessa si unul la Tiraspol. Cele din Odessa erau:Teatrul de Opera si Balet, Teatrul Ucrainean de Drama si Comedie. În cladirea Teatrului de Drama si Comedie din strada Herson nr. 15, în urma deciziei mai sus-numite, s-a creat Teatrul National din Odessa, având doar personal tehnico-administrativ, cel artistic urmând sa se costituie ulterior. În luna mai 1943 subdirectorul Artelor, Liviu Rusu a propus angajarea unei trupe stabile-pâna atunci sala era folosita de trupele venite în turneu-lucru aprobat de guvernatorul Alexianu. Noii institutii de cultura îi mai lipsea un director, caruia îi revenea si sarcina sa creeze trupa.

O seara româneasca-o seara ruseasca

În urma unei dispute între Liviu Rebreanu-director general al Teatrelor din România-si cei de la Directia Culturii din Odessa s-a ajuns la numirea lui Aurel Ion Maican (foto) în functia de director artistic al acestei institutii. La început, Maican a ezitat sa plece-era mobilizat de armata ca director de scena la Teatrul National din Iasi-dar, amenintat de Rebreanu, accepta noul post. Începând cu 1 august 1943 este angajat cu contract la Teatrul National din Odessa si un salariu de 50.000 lei pe luna, plus 5% din încasari. Fiind vacanta s-a prezentat la 15 septembrie 1943.

La sosirea lui Maican starea teatrului era jalnica:dotare tehnica minima, sala degradata. În plus, lipsea cel mai important element-actorul. Proaspatul director îsi începe munca de refacere a cladirii, de dotare cu aparatura si de formare a unei trupe stabile. Din putinele documente existente, reiese ca regizorul nu era preocupat de ideea de "românizare" a teritoriului cucerit. Singura lui dorinta era aceea de a face teatru de arta si de a-si asigura existenta.

Odessa era un mozaic de nationalitati:ucrainieni, rusi, evrei, români, armeni. Majoritatea populatiei vorbea ruseste, drept urmare s-a creat în cadrul teatrului si o sectie ruseasca (Prin Decizia nr.3009 a directiei Culturii, Teatrul National a fost dotat, cu începere de la 1 aug. 1943 cu o trupa proprie. Articolul 3 stipula ca trupa teatrului se împarte în doua studiouri:studioul românesc si studioul rusesc. Fiecare studio se împarte în doua echipe:una care joaca la Odessa si una în deplasare). O seara jucau românii, o seara rusii. Cu o extraordinara putere de munca si cu mult talent, Maican va monta, cu ambele trupe, spectacolele Chemarea Codrului de George Diamandi-spectacolul cu care s-a deschis stagiunea la 8 decembrie 1943-, Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand, Furtuna de Ostrovschi, Mansarda de Alfred Gehry, Institutorii de Otto Ernst. Trupa româneasca, pe lânga actorii angajati cu contract permanent, avea si actori-vedete, invitati de la teatrele din Bucuresti:Ion Iancovescu, Ionel Taranu, George Vraca, Angela Luncescu si altii.
Desi era vreme de razboi, salile erau pline de spectatori. Din marturisirile sotiei regizorului-actrita Lily Maican-  aflam ca:"Spectatorii erau rusi si români. Armata era pe front, iar la Odesa era raiul pe pamânt. Dupa fiecare spectacol publicul cerea sa-l vada pe Maican, cel care reusise sa-i farmece cu montarile sale." Era un public elevat, dornic sa vada spectacole de arta. Maican se distingea prin întelegerea subtilitatilor artei scenice, prin munca si prin dragostea patimasa pentru profesia lui. Atmosfera din teatru era excelenta, chiar daca se repeta si noaptea. Cele doua echipe se întelegeau extraordinar. Actorii trupei rusesti veneau din Basarabia. În urma ocupatiei ruse foarte multi dintre ei ramasesera pe drumuri sau jucau sporadic în turnee. Când au aflat ca se cauta actori de limba rusa, indiferent de nationalitate, s-au prezentat la teatru. Despre Maican stiau de la Teatrul National din Chisinau, unde acesta lucrase în doua rânduri, 1928-1929 si 1937. Spectaculoasele si modernele lui montari fusese vazute de o parte din actorii trupei rusesti. Pentru ei a fost o adevarata binecuvântare angajarea la teatrul din Odessa. Trupei rusesti i s-a alaturat, la 1 ianurie 1944, un grup de actori din Crimeea, izgoniti de trupele germane. De mentionat faptul ca ambele trupe erau platite cu salariu din bugetul guvernului transnistrean în functie de "calitatile actorilor si limita bugetului."
Activitatea Teatrului National din Odessa-prezentarea propriilor spectacole-a fost de scurta durata:de la 8 decembrie 1943, pâna la 10 martie 1944. Intuind ce avea sa urmeze, generalul Potopeanu a predat Odessa la 15 martie, Comandamentului Militar German, condus de maresalul Kleist. La 14 martie 1944 actorii au fost nevoiti sa plece. În ziua de 18 martie 1944, teatrul, cu întreaga sa dotare tehnica, a fost predat armatei germane. Maican a plecat din Odessa odata cu trupa. De aici va începe calvarul.

Arestarea si anchetarea lui Maican

La 10 octombrie 1944, guvernul Constantin Sanatescu, instalat la 23 august 1944, emite Decretul-Lege nr. 1850 privind arestarea "autorilor si complicilor morali si materiali ai dezastrului tarii". Ziarul Seara Populara (3 septembrie 1944) ceruse, înainte de acest decret, "izgonirea din teatru a legionarilor si a agentilor nazisti" iar despre Maican spunea "Aurel Ion Maican, co-autor al spectacolului de propaganda nazista Bucuresti-Moscova (era vorba de un spectacol al Companiei Maican-Maximilian, jucat în 1941 în Bucuresti, care avea un cuplet despre Stalin) si beneficiar al bugetului si inventarului teatrului din Odessa". Arestarea lotului transnistrean era inevitabila. Cotidienele Universul si Timpul, din 13 si 14 octombrie 1944, anuntau arestarea regizorului Aurel Ion Maican-la 11 octombrie 1944-odata cu:guvernatorul Alexianu, primarul Odessei-Gherman Pântea, subsecretarul de stat la românizare-Titus Dragos, profesorul la Politehnica-Dimitrie Rantea, subdirectorul Artelor-Liviu Rusu si membrii din guvernul antonescian:Veturia Goga, Ion Gigurtu, Ion Petrovici, Mihail Manoilescu, Constantin Z. Vasiliu, generalul Pantazi. Nu s-a tinut cont de faptul ca Maican, nu facuse politica, la Odessa, ci Arta. I-au înjghebat repede un dosar de jefuitor, criminal de razboi.

Regizorul se asteptase la acest lucru. Înca din iunie 1944 aflase ca fusese acuzat la Radio Moscova de jefuirea teatrelor din Odessa. La sfârsitul lunii septembrie a fost anchetat timp de trei zile de doi maiori sovietici-Barski si Popov-în redactia ziarului Graiul nou (Ziarul Directiunii Politice a Grupului de Trupe ale Armatei Rosii). Întrebarea obsedanta a celor doi maiori era "Cine a jefuit averea statului sovietic?" Raspunsul lui Maican era, probabil, tot la fel de obsedant, cum ca el nu a jefuit nimic si ca e nevinovat. Aberatiile si umilintele la care poate fi supus un om în timpul unei anchete au existat dintotdeauna, dar metodele cu care venisera rusii faceau casa buna nu numai cu nebunia ci si cu prostia. Amintindu-si de acele zile negre, Lily Maican povesteste ca maiorii îi spuneau sotului ei:"Daca esti nevinovat, iesi în strada si striga cât poti de tare - sunt nevinovat!"... "Cum sa strig în strada?" zicea Maican, "O sa spuna lumea ca sunt nebun". Dupa aceste trei zile de calvar, l-au arestat si l-au tinut în închisoare pâna la  8 iunie 1945, din ordinul Ministerului de Interne. Apoi l-au eliberat, din ordinul Tribunalului Poporului, fara sa mai fie judecat. Dupa ce s-a aflat de arestare, actori si oameni de teatru, care-l cunosteau sau care lucrasera cu Maican, au prezentat memorii Tribunalului Poporului, Sectia II Jefuitori pentru a-i demonstra nevinovatia. Acuzatiile care i se aduceau:jefuitor al teatrelor din Odessa, furt de cortine, de rotative, costume, partituri;pradarea Operei din Odessa. Într-adevar, se pare ca o parte din zestrea teatrului-pe care o cumparasera românii-a fost transportata în România.

Declaratiile pe care a fost nevoit sa le dea pe tot parcursul anchetei sunt ale unui om tracasat, speriat pentru viata lui, pentru pierderea profesiei. Toata viata montase piese de teatru dupa criteriul valorii si frumusetii, nicidecum dupa "geniul tutelar" al vreunui popor în domeniul dramaturgiei. Atunci a fost nevoit sa spuna ca dintotdeauna a preferat dramaturgia rusa:
"Pretuitor al miscarii teatrelor rusesti, am înscenat prin teatrele oficiale si particulare în majoritate si de preferinta lucrari dramatice rusesti si probabil ca acesta a fost motivul pentru care am fost ales sa conduc artistic teatrul din Odessa si nu un alt regizor. În cariera mea am fost un aprig sustinator al literaturii umanitare si democratice, si am înscenat, pentru prima oara în România, majoritatea pieselor care constituie azi repertoriul noii ordini... De aceea vad o ironie în faptul ca dupa ce o viata întreaga am pus în scena, în slujba realizarii victoriei democrate, ma gasesc azi acuzat de tradare, în loc sa fiu recunoscut ca un precursor curajos al ideilor ce anima viata politica a neamului nostru."    
Suferinta, umilinta erau elemente esentiale pentru desavârsirea "drumului glorios spre democratie". Anchetatul mintea cu buna-stiinta, anchetatorul se facea ca nu pricepe acest lucru. Primul încerca sa-si salveze viata, al doilea voia sa impuna noua ordine prin intimidare si teroare.

Declaratii menite sa gâdile orgoliul prostului sunt semnate si de o seama de mari actori, printre care George Vraca, Ion Taranu, Ion Iancovescu, Marcel Anghelescu, hotarâti sa-l salveze pe Maican:
"Domnule General, spiritul de mare dreptate, care anima orice actiune a poporului rus si din care fiecare cetatean sovietic si-a facut un crez, nu va lasa desigur sa apese o banuiala atât de grava asupra unui nevinovat. De aceea, va rugam, din tot sufletul nostru de artisti - care propovaduim de pe scena frumosul, adevarul si dreptatea - sa binevoiti a interveni la forurile Dvs. competente, sa se cerceteze...În cazul când sustinerile noastre se vor confirma, v-am fi profund recunoscatori, Domnule General, sa aduceti acest rezultat, în mod oficial, la cunostinta autoritatilor române pentru ca Aurel Ion Maican sa fie redat cu un ceas mai devreme teatrului pe care atât de mult îl iubeste."

Vinovat fara vina, Maican s-a salvat intrând, pâna la urma, obligat în 1945, chiar din timpul anchetei, în Partidul Comunist Român. Dar, chiar si asa, partidul avea grija sa-i aminteasca din când în când de Odessa. Si, într-o zi, în urma unei verificari, s-a trezit dat afara din partid. Au urmat alte declaratii, alte umilinte. Aurel Ion Maican, primul regizor cu adevarat modern al României, era silit sa sustina printre altele:
"În tot timpul vietii mele nu am avut niciodata relatii sau prieteni cu demnitarii regimurilor burgheze - fiind de tânar un ateu si un progresist - si, nu am cunoscut vreodata vreun demnitar antonescian - fiind un antifascist. [...s În ce priveste conceptia regizorala ce statea la baza spectacolelor de la Odessa, tin sa remarc ca Directia Generala a Teatrelor a cercetat cauza pentru care Radio Moscova a laudat pe regizorul care a pus pe Cyrano de Bergerac sa bata pe marchizi cu bastonul."
Regizorul Maican-caruia Demostene Botez îi facuse cândva un portet atât de frumos:"Cineva, un nebun, îndragostit de o viziune de arta, a schimbat într-o noapte poarta teatrului si a pus o poarta noua"-a fost nevoit sa declare aberatiile de mai sus. Reprimit în partid, a avut, mai apoi, tot felul de functii-profesor la Institutul de Teatru, director general al teatrelor. Dar puterea de a crea i se diminuase... Obosise!

""