August, o lună nefastă pentru ruşi  Află de ce! png

August, o lună nefastă pentru ruşi. Află de ce!

📁 Biografii
Autor: Redacția

August este pentru ruşi o lună marcată deseori de evenimente dramatice, cum ar fi atentate, conflicte armate, lovituri de stat, accidente, caniculă sau incendii, relatează AFP, care realizează o cronologie a celor mai importante astfel de evenimente înregistrate din 1991 şi până în prezent.

Incendiile de pădure fac ravagii în prezent în Rusia, unde zeci de mii de hectare din partea de vest au fost distruse, iar 50 de persoane au murit, pe fondul unei canicule fără precedent de la începutul lui iulie.

17 august 2009:Accidentul de la centrala Saiano-Şuşenskaia (Siberia), una dintre cele mai mari hidrocentrale din lume, soldat cu 75 de morţi.

8 august 2008:Georgia atacă regiunea prorusă Osetia de Sud. Moscova intevine cu armata în Georgia.

24 august 2004:Dublu atentat împotriva unor avioane de linie ruseşti, soldat cu 90 de morţi.

8 august 2002:Ploi torenţiale pe coastele Mării Negre, soldate cu moartea a 60 de persoane în Rusia.

8 august 2000:Atentat în Piaţa Puşkin, în centrul Moscovei, soldat cu 13 morţi şi 120 de răniţi.

12 august 2000:Submarinul nuclear Kursk se scufundă cu 118 membri ai echipajului la bord, în timpul unor manevre în Marea Barents. În urma accidentului nu există niciun supravieţuitor.

27 august 2000:Incendiu la turnul de televiziune Ostankino, unul dintre cele mai înalte din lume (540 de metri) şi unul dintre simbolurile Moscovei.

August 1999:Incursiune în Daghestan a combatanţilor ceceni, care declanşează cel de-al doilea război din Cecenia.

17 august 1998:Crah financiar:puternică devalorizare a rublei, pieţele financiare se prăbuşesc, zeci de bănci şi zeci de mii de clienţi sunt ruinaţi.

19-21 august 1991:Lovitură de stat eşuată a comuniştilor conservatori împotriva preşedintelui Mihail Gorbaciov, care va precipita destrămarea URSS patru luni mai târziu.