Autor 27306 vizualizări


Războiul peloponesiac este a doua mare confruntare în care sunt implicate cetăţile greceşti, după războaiele medice, dar de această dată se vor lupta între ele. Momentul în care Sparta se va confrunta cu Athena este unul de apogeu al lumii greceşti, dar cetăţile nu vor mai fi la fel la sfârşitul său, chiar dacă economic şi politic se vor reface. Întrucât ambele cetăţi sunt conducătoare ale unor alianţe (Liga Peloponesiacă şi Liga de la Delos) putem vorbi chiar despre o confruntare a două blocuri politico-militare.

Tucidide ne oferă o analiză preţioasă a primilor 20 de ani de conflict, continuată apoi de Xenofon în cărţile I şi II din Helenicele. Plutarh ne povesteşte şi el câte ceva, dar insistă mai mult pe personalităţi sau pe calităţi morale. Tucidide va face distincţia între cauzele de ordin general, insistând pe rivalitatea dintre cele două alianţe, şi cele particulare şi pretextele care presupun o serie de altercaţii între Athena şi susţinători ai Spartei. Aşadar, cum s-a ajuns aici?

În 435 a.Hr. Epidamnos-ul, colonie a Corcyrei, îi va cere ajutorul împotriva barbarilor. Dar interesele politice şi economice vor împiedica oligarhia de aici să acţioneze, drept urmare Epidamnos apelează la Corinth, metropola Corcyrei, cauzând un conflict între cele două cetăţi. Corcyra, supă ce învinge o flotă corinthiană, cere ajutor Athenei, destrămându-se astfel pacea de 30 de ani dintre athenieni şi corinthieni. Dar Athena întâmpină dificultăţi şi în relaţiile cu Megara, căci Pericle ia nişte măsuri în detrimentul celei din urmă:se confiscă mărfurile megariene de pe pieţele attice şi negustorii din Megara nu mai au voie deloc în Attica. Un ultimul pretext este dat de Potideea, colonie a Corinth-ului dar membră a Ligii de la Delos, care vrea să iasă din Ligă şi va suferi un asediu din partea Athenei. Cum ambasadele trimise de Sparta nu au niciun efect pozitiv, războiul începe în primăvara lui 431 a.Hr.

Mai întâi Theba atacă Plateea, vechea aliată a Athenei, dar atacul este respins. Sparta nu mai pregetă şi porneşte vertiginos spre Attica, unde Pericle pune la cale strategia zidurilor lungi, sfătuind locuitorii de la ţară să vină în oraş. Epidemia care izbucneşte în cetate va zădărnici rezistenţa Athenei, care îl pierde şi pe Pericle. Cu toate acestea, la Naupactos trupele corinthiene sunt învinse, dar Plateea cedează în faţa regelui spartan Archidamos, care masacrează populaţia şi arde cetatea. Athena mai primeşte o lovitură de la Mytilene, care încearcă ieşirea din ligă, dar fără succes şi solul său este împărţit coloniştilor athenieni.

În aceste circumstanţe potrivnice, Athena, în frunte cu radicalul Cleon şi mai pacifistul Nicias, ia decizia de a încercui Peloponezul şi de a ataca zonele de coastă vestice. În cadrul campaniei, flota lui Demosthene face un popas la Pylos, unde capturează un număr de spartani prin care se încearcă şantajul schimbului de prizonieri. Athena refuză cu obstinaţie să semneze o pace cu Sparta. Lucrurile devin însă tot mai sumbre pentru ea, căci pierde controlul asupra Beoţiei şi Sparta porneste spre Amphipolis, colonia din Thracia care aproviziona Athena cu materiale necesare precum lemnul. Marşul generalului Brasidas ia prin surprindere logistica atheniană, iar Tucidide, strateg în acel moment, nu izbuteşte să ajungă în timp util la Amphipolis şi este exilat, începând apoi să-şi scrie opera. Ambele cetăţi suferă pagube imense, culminând cu pierderea şi a lui Cleon, şi a lui Brasidas.

Strategiile amândurora se pare că nu au avut efectul scontat. Athena dorea un război de uzură, cu cetăţenii feriţi de pericol în spatele zidurilor lungi şi aprovizionaţi pe mare. În schimb, Sparta intenţionase invadarea continuă a spaţiului rural din Attica, dar nu reuşeşte să o facă decât de cinci ori, aşa că ogoarele sunt în continuare cultivate. După 10 ani de lupte obositoare, cele două tabere fac pace în 421, aşa-numita pace a lui Nicias, pe 50 de ani, care presupunea revenirea la statutul de dinainte, cu restituirea teritoriilor şi prizonierilor.

Dar pacea se va dovedi extrem de fragilă. Corinth, Elis, Megara şi Theba refuză să o semneze. La Athena apare pe scena politică nepotul lui Pericle, Alcibiade, care este în favoarea reluării ostilităţilor. Prin urmare, se iniţiază o alianţă cu Argosul pentru a încerca destrămarea Ligii Peloponesiace, dar la Mantineea, în 418, spartnaii vor obţine o mare victorie. Lucrurile merg din ce în ce mai rău pentru Athena, care se va implica şi în situaţia din Sicilia, care trecea printr-o perioadă de schimbări soldate cu instaurarea unor regimuri democratice. Syracusa însă nu va renunţa la pretenţiile sale hegemonice, atacând Segeste care cere ajutor Athenei, o ocazie potrivită spiritului belicos al lui Alcibiade.

Se întâmplă atunci ceva neaşteptat, căci Alcibiade, făcut răspunzător pentru mutilarea statuilor lui Hermes şi rechemat în patrie, dezertează la spartani, divulgând o parte din strategiile Athenei şi sfătuindu-i să ocupe colina Deceleia. Athena va pierde minele de argint de la Laurion. Nici în Sicilia situaţia nu arată prea bine:ezitarea lui Nicias de a retrage în siguranţă cât încă mai putea permite spartanilor să captureze intreaga armată rivală. Consecintele pentru Athena sunt dezastruoase:pierde 50.000 de oameni şi mai mult de 200 de vase. Resursele necesare pentru refacerea flotei erau insuficiente, mai ales că strângerea fondurilor de la membrii Ligii delio-attice nu se prea putea realiza din cazua revoltei acestora. Cetăţile din Ionia trec de partea Spartei, aliată a statului persan datorită diplomaţiei lui Alcibiade care controlează coastele Asiei Mici.

Athena ripostează apelând la baza navală din Samos, dar nu-i mai rămâne decât Lesbos-ul, restul căzând în mâinile Spartei. Iar problemele nu se opresc aici. În 411 stabilitatea internă este zguduită printr-o lovitură de stat care instaurează regimul oligarhic al celor 400. Se aboleşte constituţia, se desfinnţează indemnizaţiile, iar adunarea poporului nu va mai fi reunită.

Dar noul regim nu izbuteşte să obtină ajutor de la perşi sau să încheie vreo pace cu Sparta. Asta pe lângă faptul că în interior se iscă conflicte între gruparea lui Theramenes, care dorea încredintarea puterii celor 5000 de cetăţeni şi continuarea razboiului, şi cea a lui Antiphon, Peisandros şi Phyrnicos, care voia doar să se menţină la putere. Presiunea hopliţilor va determina cedarea puterii adunării celor 5000. Athena încearcă să revină la regimul democratic.

Între timp, în urma dezastrului militar din Eubeea, Alcibiade se întoarce acasă şi încearcă să reorganizeze flota atheniană, care va înregistra succese la Kynossema, Abydos şi Cyzic. Soarta le va surâde şi la Arginuse, în 406, într-o bătălie la care au participat inclusiv metecii, cu promisiunea de aocrdare a cetăţeniei. Din nefericire însă, din cauza numărului mare de naufragiaţi athenieni, generalii triumfători vor fi condamnaţi, iar tulburările interne vor întoarce din nou roata în favoarea Spartei.

Avându-l în frunte pe Lysandros, flota spartană, ajutată şi de flota regelui Cirus cel Mic, va înfrânge decisiv Athena la Aigos Potamos, în 405, dobândind controlul asupra Hellespontului. Rămasă fără aliaţi, posibiliate de aprovizionare şi teritorii agrare, cetatea acceptă în 404 o pace foarte grea:era obligată să-şi dărâme zidurile, să renunte la flota de razboi, să predea prizonierii şi să se supună lacedemonienilor. Sparta îşi lăsa garnizoane militare în fiecare cetate cucerită, asigurându-şi statutul de hegemon al lumii greceşti, cu concursul statului persan.

Dincolo de consecintele pe termen scurt, ca de pildă instaurarea regimului celor 30 de tirani la Athena, anulat prin intervenţia regelui spartan Pausanias, sau criza agrară de scurtă durată, sau migraţia populaţiei către spaţiul urban, trebuie remarcate şi transformările pe termen lung pe plan militar, politic şi social.

Se modifică tehnicile de luptă, valorile civice comune îşi pierd din importanţă, omul devine mai orientat spre activităţi lucrative, structura socială cunoaşte mutaţii, iar polisurile greceşti se vor afla de acum înainte într-o stare de război constantă, fapt care va prilejui ascensiunea Macedoniei.

Mai multe detalii aici:Lumea greacă după războiul peloponesiac