Autor 11241 vizualizări


Atena Clasică este renumită ca fiind locul de naştere al democraţiei. Dar tot ea se bucură de distincţia de a fi prima societate cu un număr mare de sclavi. Coincidenţă sau nu?

Este un paradox faptul că societatea care a creat prima democraţie – în sensul ei original de putere a poporului – a fost şi societatea cu foarte mulţi sclavi? Sau există vreo legătură cauzală între cele două „invenţii” ale Atenei clasice? Această problemă merită discutată şi în zilele noastre, cu atât mai mult cu cât libertatea şi democraţia – două concepte mereu alăturate – rămân cele mai puternice slogane din lume.

În istoria omenirii, apar doar câteva societăţi sclavagiste, adică societăţi în care predomina forţa de muncă forţată şi în care persoanele nelibere erau reduse, din punct de vedere legal, la un statut mai aproape de cel al animalelor decât al oamenilor. Sudul Americii este una din aceste societăţi. Sudiştii proprietari de sclavi practicau această formă, rară, a legăturilor interumane, şi au mers chiar până la război pentru a-şi apăra dreptul de a continua această practică. Tot în aceeaşi perioadă, în zona Caraibelor, dominată de englezi, se distinge o asemenea societate, deşi mişcarea aboliţionistă şi-a avut originile în Marea Britanie.

În anul 1750 puţini ar fi prezis faptul că sclavia urma să fie abolită în următorul secol (cu excepţia Braziliei). Pentru proprietarii de sclavi din perioada Iluminismului, unul din cele mai importante suporturi ideologice era Grecia Antică, Atena în special, şi, în unele privinţe, succesorii lor romani. Nu deţinuseră atenieni mii de sclavi-şi nu au creat ei o literatură maiestuoasă, o artă genială şi o civilizaţie a libertăţii? A fost nevoie de o spectaculoasă revoluţie intelectuală, bazată inclusiv pe dezvoltările tehnologice şi economice, pentru a-i convinge pe capitalişti că profiturile lor ar putea fi asigurate şi prin alte metode, nu doar prin păstrarea forţei de muncă a sclavilor.

Atena era un oraş excepţional din toate punctele de vedere, cu o singură excepţie:societatea şi economia erau bazate pe munca sclavilor. Pare astfel ciudat că aici s-a născut democraţia – poporul atenian era cel mai liber dintre toate popoarele:cei 25.000-50.000 de cetăţeni (vorbim doar de bărbaţi adulţi, bineînţeles) erau cei mai liberi oameni din lume.

La polul complet opus, sclavii care lucrau în mine erau cei mai asupriţi oameni din Atena. Sclavii, bărbaţi şi chiar copii, lucrau în mine pentru a extrage minereurile de argint. Toţi erau sclavi de provenienţă de cele mai multe ori estică, vânduţi de negustori în cetăţile greceşti. Pentru aceşti sclavi-mineri moartea (deseori timpurie din cauza condiţiilor de muncă) însemna eliberarea, asta dacă nu reuşeau să fugă, aşa cum au făcut mii de sclavi în ultimii ani ai războiului peloponesiac (431-404). La apogeul extracţiei de minereuri din Atena clasică, se estimează că în acele mine lucrau între 20.000 şi 30.000 de sclavi.

Din acele minereuri, atenienii au extras un argint de foarte bună calitate, pe care l-au transformat în monezi. Cu acestea, cumpărau alimentele esenţiale din Ucraina şi Crimeea, produse de lux din Egipt şi alte ţări îndepărtate. Tot cu acel argint şi-au construit flota care a transformat Atena într-o mare putere navală şi, de aici, într-un adevărat imperiu. Această bunăstare era păstrată cu ajutorul sistemului, democratic, de funcţionari. Aristotel definea cetăţeanul ca acel om care participă activ în funcţiile publice şi care îşi îndeplineşte obligaţiile de judecător sau membru al juriului. Totuşi, marea cetate grecească depindea de miile de sclavi pe care îi deţinea.

Scara socială a sclavilor

Aceştia nu lucrau numai în minerit. Majoritatea atenienilor erau ţărani-fermieri. Cei care aveau venituri suficient de ridicate îşi cumpărau cel puţin doi sclavi, un bărbat şi o femeie. Bărbatul îl însoţea pe stăpân în campaniile militare, iar femeia o ajuta pe soţia stăpânului la treburile casnice şi la principala sa activitate:ţesutul.

Aceşti sclavi casnici rămâneau de obicei toată viaţa în slujba unei familii, până la moarte sau, mai rar, până erau eliberaţi. Viaţa acestora era cu siguranţa mai uşoară decât a celor din minerit. E de reţinut faptul că multe din obiectele de lux admirate în muzeele de astăzi, precum ceramica cu figuri roşii, sunt opera sclavilor. Şi maiestuoasa zidărie de piatră a Ereheteionului este tot opera acestora.

Mai sus pe scara socială erau sclavii publici, ai statului:demosioi, însemnând sclavii poporului. Cei mai puţin educaţi dintre aceştia serveau în garda cetăţii, un soi de poliţişti. Alţii ajungeau însă în birocraţie ca scribi, copiind şi arhivând decretele şi legile.

Sclavia, condiţie sine qua non pentru apariţia democraţiei?

Sclavia a adus două contribuţii importante democraţiei ateniene. În primul rând, fără existenţa ei, cetăţenii nu se puteau bucura de timpul liber necesar participării active la democraţia directă. În al doilea rând, în comparaţie cu sclavii, şi cei mai săraci atenieni, cei care nu-şi permiteau nici măcar un sclav, se puteau bucura de sentimentul libertăţii personale care, împreună cu egalitatea, a servit drept piatra de temelie ideologică a primului exemplu de putere a poporului. Astfel, democraţia ateniană nu s-ar fi putut dezvolta fără existenţa sclaviei.
 

Sursa:http://www.historyextra.com/