Autor 16150 vizualizări


Cum se cucerea un oraș fortificat? Metodele variau de la asediul prelungit care presupunea înfometarea populaţiei până la utilizarea unor instrumente variate de penetrare a zidurilor, adevărate bombe ale epocilor premoderne. O astfel de mașinărie era berbecul de război.

Un asediu faimos la care se întrebuinţează berbecii este cel din 463 al lui Attila asupra Orleans-ului, pe care însă nu reuşeşte să-l cucerească. Alte exemple de notorietate din perioade apropiate mai sunt asediile Ravennei de către Theodoric şi apoi succesiv de către goţi şi bizantini sau cele ale Romei pe tot parcursul secolelor V-VI.

Şi în epoca carolingiană avem câteva asedii notabile: la Pavia în 773, când Charlemagne îl învinge pe Desiderius şi devine şi regele lombarzilor, la Barcelona în 800, când Ludovic cel Pios capturează oraşul de la musulmani, la Tortosa în 811 când acelaşi Louis stabileşte controlul asupra sudului Pirineilor. În secolele XI-XII vedetele asediilor sunt normanzii, dornici de control atât în insulele britanice, cât şi în Sicilia, unde oraşele bizantine nu sunt deloc ţinte uşoare. Un exemplu de eşec răsunător în ciuda persistenţelor şi maşinăriilor este bătălia şi asediul de la Dyrrachium din 1081-1082. Robert Guiscard şi fiul său Bohemond iau iniţiativa unei încercări de a bloca expansiunea bizantină în Mediterana.

Catapultele, focul grecesc şi catranul înving turnurile şi berbecii. În schimb, bătălia care se dă până la urmă în afara zidurilor cetăţii le dă câştig de cauză normanzilor. Furtuna asediilor continuă şi în vremea Imperiului Roman de Naţiune Germană şi mai ales în vremea cruciadelor. Acra (1189-1191), Antiohia (1097-1098), Ierusalim (1099, 1187, 1244), Niceea (1097), Tyr (1111-1112, 1124) sunt printre cele mai importante fortăreţe lovite de furia invadatorilor. Un alt val de asedii devastatoare are loc în Războiul de 100 de ani, când pe tot parcursul secolelor XIV-XV sunt asaltate castele şi fortăreţe precum Caen, Calais, La Rochelle, Meaux, Montreuil-Bellay, Orléans, Rennes, Roche-Derrien, Rouen ş.a.m.d. Desigur că exemplele abundă şi în alte contexte spaţio-temporale.


Nelipsit de la orice asediu medieval, berbecul necesita o coordonare şi organizare considerabile din partea celor care îl manevrau. Era nevoie de până la 100 de soldaţi care trebuiau să asigure tempo-ul şi mişcarea ritmică a maşinăriei. Deşi cel mai eficient împotriva fortificaţiilor de lemn, a reuşit să facă faţă excelent şi zidurilor masive din piatră, mai ales dacă opera la colţuri şi simultan celelalte dispozitive. Berbecii au reprezentat sute de ani, până la supremaţia armelor de foc, unul dintre vârfurile de lance ale armatelor asediatoare, dar interesant este faptul că ei s-au bucurat şi de o altă întrebuinţare, de data aceasta industrială. Încă din epoca romană, istoricul Pliniu cel Bătrân descrie cum aceşti berbeci erau folosiţi în industria minieră, atunci când piatra tare trebuia spartă pentru a oferi acces la depozitele preţioase. O rămăşiţă a glorioasei maşini de bătălie supravieţuieşte şi în ziua de azi, serviciile de urgenţă mai apelează la berbeci (mai modernizaţi totuşi) pentru a dobândi acces la clădirile compromise.

Acest text este un fragment din articolul „Berbecul de asediu, bormaşina care cucerea cetăţi” apărut în Historia Special nr. 10, disponibil în format digital, pe paydemic.com 

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum