Asasinarea lui Mihai Stelescu, criticată în „Cruciada Românismului”

Autor 4450 vizualizări


Mișcarea Legionară a cunoscut în timpul existenței sale puține neînțelegeri în rândul membrilor. Una dintre ele, care a dus chiar la o ruptură în cadrul Mișcării, a fost generată de cazul lui Mihai Stelescu. El a părăsit Garda, devenind astfel „trădător” în ochii foștilor camarazi, și și-a fondat propria lui mișcare, începând concomitent o campanie a denigrării conducătorului legionar Corneliu Zelea-Codreanu. Din cauza atacurilor la adresa lui Codreanu, Stelescu a fost asasinat pe patul de spital, în iulie 1936. Adepții săi, angajați ai săptămânalului „Cruciada românismului” (pe care Stelescu îl conducea), au fost profund revoltați și, aducând omagii memoriei sale, l-au acuzat pe Codreanu de asasinat.

Mihai Stelescu a fost unul dintre cei mai tineri și apreciați colaboratori ai lui Corneliu Zelea Codreanu în timpul primilor ani de activitate ai Gărzii de Fier, alături de Ion Moța, Vasile Marin, Radu Mironovici, ș.a. Stelescu a ajuns parlamentar din partea Gărzii în urma alegerior generale din 1932, dar în 1933 s-a opus asasinării prim-ministrului I.G. Duca. 

Atacuri la adresa „Căpitanului”

În urma asasinatului lui Duca, Stelescu s-a retras din Legiune și a fondat gruparea „Vulturul Alb”, transformată în noiembrie 1934 în „Cruciada Românismului” (fondând un ziar cu același nume), în cadrul căruia ocupa funcția de redactor-șef. Stelescu a caracterizat acest ziar drept „săptămânal de luptă politică și spirituală”. Noua grupare politică era, asemenea Gărzii de fier, hotărât anticomunistă, dar contra nazismului.

În perioada 1935-1936, Mihai Stelescu a purtat – îndeosebi în paginile „Cruciadei” – o campanie puternică împotriva Mișcării Legionare și în special a lui Corneliu Zelea-Codreanu personal. Într-o faimoasă scrisoare, din aprilie 1936, Stelescu l-a calificat fără reticență pe „Căpitan” drept „criminal”, acuzându-l de faptul că încercase să îl otrăvească. 

„Niciodată în istoria lumii, crimele politice n-au fost atât de sadice.”

În urma a numeroase atacuri și critici la adresa lui Codreanu, membrii cuibului legionar din care a făcut parte „dizidentul” l-au condamnat la moarte pe acesta și l-au ucis la 16 iulie 1936 într-un salon al Spitalului Brâncovenesc. 

Ziarul „Cruciada românismului” a prezentat asasinatul lui Stelescu astfel:

Joi 16 iulie, orele 7, Mihail Stelescu, conducăturul «Cruciadei românismului», a fost asasinat mișelește într-una din clinicile Spitalului Brâncovenesc, de-o bandă compusă din zece derbedei. Atentatorii, terorizând personalul de serviciu cu revolverele în mână au pătruns în camera în care Mihail Stelescu era internat în urma intervenției chirurgicale. S-au tras asupra victimei 38 de gloanțe cari l-au nimerit în plin, OMOR PE LOC (sic!). După ce au comis crima, atentatorii au măcelărit corpul neînsuflețit al lui Mihail Stelescu cu o secure, dovedindu-și cu prisosință, instinctele bestiale.”  

Revoltați, angajații ziarului au continuat într-o notă oarecum exagerată:

Niciodată în istoria lumii, crimele politice n-au fost atât dee sadice. Și niciodată mai ales acum în vremurile civilizate, spitalele n-au fost invadate de criminali de ultimă speță, cum au fost asasinii lui Mihail Stelescu.” 

Ideile lui Stelescu, citate in memoriam

Ziarul anunța că nu își va înceta apariția, ci că „va lupta cu aceeași dârzenie pe linia de până acum”. În același număr, ziarul laudă activitatea lui Mihai Stelescu, portretizându-l ca pe un erou care și-a dat viața pentru crezul său:

Mihail Stelescu a murit ca un adevărat revoluționar – erou pe baricade. Ideile pentru cari noi cei rămași frați ai lui de luptă și sacrificiu le vom duce mai departe – ACESTE IDEI N-AU MURIT (sic!)! Și nu vor muri, chiar de vom cădea până la unul. Spiritul a biruit întotdeauna, lutul. […] Mihail Stelescu n-a murit! Mihail Stelescu este viu în toate sufletele conștiente ale acestei Țări. Zid în jurul corpului său, ciuruit de gloanțele LAȘILOR (sic!), așteptăm ca Justiția să facă dreptate, pedepească cum se cuvine pe ucigași, oricine ar fi ei.” 

În memoria lui Stelescu, „Cruciada românismului” a citat articolele acestuia din numerele anterioare ale ziarului, care expuneau ideile sale, într-o notă patriotică accentuată:

Noi nu suntem nici de stânga, nici de dreapta, și totuși oricât de paradoxal ar părea, sântem de amândouă. Ne iubim țara și neamul, dar iubim și pe om. Sântem Monarhiști, dar ne ridicăm în contra nobleței generate de capitalismul opresor. Sântem pentru România  românilor, dar nu voim să ucidem pe cel de alt neam. Sântem în contra evreilor, da, dar în măsura în care el reprezintă un element dizolvant și anti-românesc. […] Românismul nu poate avea culori și numai acelui îi poate fi rușine de cuvântul „românism” căruia în ascunzișul sufletului său îi hotărăște o anumită orientare. Românismul îmseamnă dragoste de țară verificată prin sacrificii nespeculate în interesul personal. Românismul înseamnă conștiința existenței noastre ca neam, cu limba noastră, ce acel moș Ștefanche al Dumitale și cu Plevna lor. […] Eu azi vreau să lupt întâi aci la mine acasă pentru umanizarea traiului muncitorului român, de orice categorie.” 

„Mihail Stelescu cade urcând Golgota cu crucea pe umerii săi.”

În următorul număr, unii scriitori ai ziarului au adus omagii memoriei sale prin editoriale ce-l prezintă pe fostul lor conducător ca un martir al creștinătății. Aceleași texte mai evidențiază faptul că acesta lasă în urmă o misiune sfântă: 

El moare ca un erou, în timp ce în sufletele noastre a rămas ca o icoană vie. În piepturile lui s-au descărcat plumbii din zece revolver, a 20 de mâini criminale, dintr-o bandă de vechi orânduieli de asasinate ce stau sub firmă naționalistă și care se bazează pe mormintele celor 10 omoruri de până acuma. Asasinii spre nefericirea noastră sunt teologi:acei care mâine vor veni să predice evanghelia și pe Hristos, în timp ce astăzi au înjosit pe Dumnezeu prin crimă. Mă mir cum în clipa aceia n-a căzut pe capul lor focul Sodomei și Gomorei! Banda din umbră care împinge tineretul inconștient, să omoare e aceeași, care în 1933 a pus la cale asasinatul lui I. G. Duca cu deosebire că la acel omor s-au prezentat 3 <<mușchetari>>în fața unui om păzit și robust. […] Mihail Stelescu cade urcând Golgota cu crucea pe umerii săi;el strigă urmașilor:<<Vă las această cruce;luați-o și urcați mai departe așa cum am urcat și eu iertând pe acei ce nedându-și seama au pângărit-o, lovind în ea.>>Mihail Stelescu n-a murit:ci a trecut dela moarte la viața veșnică și-l simțim în mijlocul și-n sufletul nostru întotdeauna.” 

Acuzele la adresa Gărzii continuă

După moartea lui Stelescu, adepții săi au continuat campania de denigrare a lui Corneliu Zelea-Codreanu, considerându-l responsabil de asasinat:

Mihail Stelescu a demascat adevărata față a d-lui Corneliu Zelea Codreanu, care după acte se numește Corneliu Zilinski Brauner și este de origine poloneză! Iată cine vrea România... Românilor! Oligarhia dela cârmă, căreia nu-i convenia atitudinea bătăioasă a lui Mihail Stelescu și a domnului Corneliu Zilinski Codreanu, a cărui „gardă” începuse să se fărâmițeze în urma campaniei noastre, au pus la cale asasinatul conducătorului nostru. Iată cine vrea România... Românilor!” 

Ancheta și procesul care au urmat nu au reușit să-l implice în niciun fel pe Codreanu în planificarea și înfăptuirea crimei, dar executanții au fost condamnați la muncă silnică pe viață, cu excepția a doi dintre ei. Grupul celor zece au intrat în legenda legionară sub denumirea de „Decemviri”.

Se poate observa cum în memoria lui Mihai Stelescu, „Cruciada românismului” a lăudat activitatea și ideile sale, preaslăvindu-l post-mortem. Următorul citat al jurnalistului Alecu Mocanu, angajat al „Cruciadei”, spune totul despre opinia ziarului cu privire la moartea lui:„Mihail Stelescu n-a murit:ci a trecut dela moarte la viața veșnică și-l simțim în mijlocul și-n sufletul nostru întotdeauna”.

BIBLIOGRAFIE

1.Cruciada românismului, anul II, nr. 81, 19 iulie 1936

2.Cruciada românismului, anul II, nr, 82, 23 iulie 1936

3.Cruciada românismului, anul II, nr. 83, 30 iulie 1936

""