Armata română și Unirea Basarabiei. Regele Ferdinand: „Salutăm în voi o parte frumoasă a unui vis care niciodată nu se va șterge“

Autor 3645 vizualizări


La aniversarea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, într-un context geopolitic complex, dominat de incertitudini, există încă sentimentul că România și liderii ei ar fi putut face mai mult pentru această provincie românească ruptă din trupul țării în 1812.

În primul rând, a existat un acut sentiment de abandonare atunci când țara noastră a intrat în război de partea Antantei, cu scopul de a-i elibera pe „frații de peste munți”; legați fiind de Rusia și de victoria aliaților, Basarabia părea să fie sacrificiul de care românii aveau nevoie pentru îndeplinirea visului de Unire cu frații transilvăneni. După contextul fericit al anului 1918 a revenit acel sentiment de abandonare, cu o Basarabie administrată șubred, cu o mișcare subversivă finanțată de dincolo de Nistru. A urmat, apoi, o nouă abandonare, în 1940, una care a provocat răni adânci, necicatrizare încă. Intrată în cel de-Al Doilea Război Mondial pentru a elibera Basarabia și Bucovina, România s-a aflat la sfârșitul conflictului în tabăra învinșilor, iar Basarabia a redevenit sovietică, de această dată pentru o jumătate de secol. După 1990, drumul Republicii Moldova oscilează, un balans între est și vest acum într-un moment de încordare pe scena lumii; problema teritoriului dintre Prut și Nistru este una de actualitate și, de asemenea, o rană încă deschisă în conștiința națională. 


Ținând cont de evoluția situației de la sfârșitul anului 1917, Generalul Prezan, șeful Marelui Catier General, a dispus ca secția Operații, condusă de Ion Antonescu, să elaboreze un studiu privind trimiterea de trupe în Basarabia. La 2 ianuarie 1918 (stil vechi), Antonescu a prezentat documentul cerut. Conform acestuia, misiunile trupelor române erau asigurarea căii ferate mai sus menționate, dezarmarea bandelor și asigurarea ordinii. Prezența și acțiunile trupelor ruse bolșevizate în teritoriul dintre Prut și Nistru creau un dublu pericol: impunerea prin forță a regimului bolșevic, neagreat de multe categorii sociale, și distrugerea sistemului logistic al armatei române, ce era dispus, în mare parte, în această regiune. Asigurarea căii ferate Odessa-Tighina-Chișinău-Iași, singura rută de transport a materialului românesc, aflat în porturile de la nordul Mării Negre, era de o importanță vitală pentru capacitatea combativă a armatei române. Pericolele generate de acțiunile trupelor ruse, încercările organizațiilor bolșevice de a înlătura organele legal constituite ale Republicii Moldova, pretențiile Radei de la Kiev au impus autorităților locale și centrale să solicite ajutorul statului român și al armatei sale. Trebuie precizat că prezența trupelor române pe teritoriul Basarabiei a creat dispute în cadrul formațiunilor politice din Basarabia, unii lideri optând pentru păstrarea autonomiei noii republici sau chiar pentru menținerea ei în cadrul Rusiei.

Având în vedere pericolul care plana asupra Basarabiei, după îndelungi dezbateri, guvernul român a hotărât, la 2/15 ianuarie 1918, să autorizeze intervenția armatei române în Basarabia, convocând pentru a doua zi un consiliu de generali, pentru a stabili planul de operații. La întrunire au luat parte generalii Prezan, Iancovescu, Grigorescu, Averescu, Văitoianu și Berthelot. Discuțiile au fost aprinse și unii generali, inclusiv Prezan, și-au manifestat rezervele cu privire la trimiterea armatei peste Prut. În cele din urmă s-a cedat la insistențele premierului Brătianu, dar s-a cerut ca trupele să fie în număr suficient, nu doar o divizie așa cum se preciza în documentul întocmit de Antonescu.


Onoarea conducerii operațiunilor din Basarabia a revenit Diviziilor 11 și 13 infanterie, 1 și 2 Cavalerie. Cele patru divizii destinate să acționeze în Basarabia au trecut Prutul succesiv, acționând pe direcții independente, deși au cooperat în anumite situații. În ziua de 12/25 ianuarie 1918, generalul Broșteanu a primit o delegație de la Chișinău, condusă de Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, care a cerut explicații cu privire la motivele intrării trupelor române în Basarabia, acțiune care a generat dispute în cadrul formațiunilor politice de la Chișinău. Generalul Broșteanu a asigurat că armata română nu se va amesteca în treburile interne ale Republicii Moldova, dar că va face uz de armă dacă bolșevicii vor recurge la rezistență.

Tot atunci s-au dat publicității două proclamații, ale generalului Prezan și a generalului Brășteanu, adresate populației basarabene. Conținutul proclamației șefului Marelui Cartier General fusese discutat în cadrul guvernului, intrarea armatei în Basarabia având un pronunțat caracter politic. În document, Prezan dădea asigurări că trupele române n-au venit să răpească locuitorilor „drepturile naționale și politice câștigate prin revoluție” și nu se vor amesteca în treburile interne. „Vă declar sus și tare – se preciza în proclamație – că oastea română nu dorește altceva decât ca, prin rânduială și liniștea ce aduce să vă dea putința să vă statorniciți și să vă desăvârșiți autonomia și slobozeniile voastre, precum veți hotărî singuri. Oastea română nu va obijdui pe niciun locuitor din Republica Moldova, oricare ar fi neamul și credința lui!”

Acest text este un fragment din articolul Armata română și Unirea Basarabiei, apărut în Historia Special nr. 22, disponibilă la toate chioşcurile de presă în perioada 28 martie-01 iulie 2018 şi în format digital pe paydemic.com

Citeşte în format digital 

 Cumpără Acum 


""