Armata romană din timpul războiului contra lui Decebal jpeg

Armata romană din timpul războiului contra lui Decebal

Armata romană din timpul războiului contra lui Decebal este calculată la circa 13-14 legiuni (70.000 de oameni) și probabil tot atâția soldați în trupele auxiliare. Cu tot cu garda pretoriană a împăratului, de circa 4.000 de oameni, corpul de ingineri și alte „servicii auxiliare”, armata romană a lui Traian în campaniile războiului a ajuns pe la 150.000 de oameni, numărul mai mare fiind atins probabil în anii 105-106.  

Unele legiuni și trupe auxiliare au fost aduse din zone învecinate, altele din provinciile îndepărtate din Germania, Britania, Asia, Africa de Nord. Câteva legiuni au fost create special pentru acest război, iar printre cele existente s-au numărat unele dintre cele mai titrate și mai experimentate ale Imperiului. Astfel, pe lângă legiunile din Moesia Superior (aproximativ Serbia de azi), IV Flavia Felix și VII Gemina, au participat legiunile I Adiutrix, II Adiutrix și XIII Gemina din Pannonia, legiunile V Macedonica și I Italica din Moesia Inferior (aproximativ Bulgaria de azi).  

Trei subofiţeri romani purtători de stindarde imperiale – doi vexiliferi care încadrează un aquilifer. Reconstrucție grafică a unei metope prezentă pe Monumentul triumfal de la Adamclisi, realizată de către Cătălin Drăghici

hkhkhkh jpg jpeg

Dintre trupele auxiliare trebuie menționate cavaleria maură, venită din Africa de Nord, cohorte de batavi, cohorte de arcași palmireni și sirieni, care vor avea un mare rol în luptele contra dacilor.  

Pe lângă armatele Imperiului, lui Traian i s-au alăturat aliați barbari, precum războinici din triburile germanice ale cvazilor și marcomanilor și sarmații iazigi, așezați de romani la începutul secolului I e.n. în zona Banatului de azi.  

Infanterişti daci cu echipament roman de captură. Soldatul din stânga poartă o lorica segmentata specifică legionarilor, iar cel din dreapta, echipamentul unui ofiţer din trupele auxiliare: cămaşă de zale cu umerare, coif metalic şi o spadă de tip gladius. Mulţi războinici daci aveau arme şi armuri romane în războaiele contra Imperiului – ori capturate din alte campanii sau din campania în curs, ori „donate” de romani, ca urmare a păcii cu Domiţian. Ilustrație: Cătălin Drăghici

khkhk jpg jpeg

Nu trebuie să ignorăm faptul că, tot ca aliați contra dacilor, au putut participa la război trupe de... daci. Știm că o parte a dacilor – elite care comandau unități proprii – erau nemulțumiți de conducerea lui Decebal și îl vor trăda pe acesta, fiind deci posibil să-și fi pus războinicii la dispoziția împăratului roman, laolaltă cu informații vitale pentru ducerea războiului. Printre acești trădători ai lui Decebal s-au numărat cu siguranță și acei nobili daci care primeau stipendii secrete din partea Romei și care preferau civilizația romană în locul celei impuse de la Sarmizegetusa. Acești nobili își salvau astfel pielea și vor fi printre primii care vor îmbrățișa binefacerile aduse de romanizarea viitoarei provincii. Unii – sau toți – cu siguranță au obținut sau și-au păstrat un statut privilegiat în noua provincie sau chiar la Roma.  

Citește și: Războinicii daci, „mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva”

Este de presupus că Decebal a purtat scurte campanii de pedepsire împotriva acestor nobili nesiguri, ceea ce a făcut ca trupele sale să scadă ca număr și chiar să-și piardă moralul sau măcar să-și pună întrebarea dacă lupta ce urma era aducătoare de victorie. 

Acest text este un fragment din grupajul „Ultimul război daco-roman: 101-106”, publicat în numărul 224 al revistei Historia, disponibil în format digital, pe platforma paydemic.com.