Autor 3019 vizualizări


În primele zile ale războiului germano-sovietic, poliţia politică sovietică a înăsprit măsurile represive. Cei care erau suspecţi pe timp de pace că nu şi-au demonstrat loialitatea faţă de Partidul Comunist, au devenit duşmani ce urmau să fie condamnaţi imediat. Printre aceştia a fost şi scriitorul basarabean Mihail Curicheru, care a murit în gulag, la vârsta de 33 de ani.

Mihail Curicheru s-a născut la 12 august 1910 în satul Negreşti, judeţul Lăpuşna (astăzi în raionul Străşeni), într-o familie de ţărani. În 1930 a absolvit una din cele mai bune instituţii de învăţământ din Basarabia – şcoala normală de băieţi din Chişinău. Este apoi învăţător la Cimişeni, Grătieşti, Curluceni (astăzi Făgureni), Ghelăuza şi Străşeni.

În paralel, publică articole în importante reviste ale vremii, precum „Viaţa Basarabiei“ sau „Şcoala basarabeană“. Printre subiectele abordate era nevoia unei reforme în învăţământul românesc ce ar ţine cont de succesele sistemelor educaţionale din Austria, Elveţia, Germania, Marea Britanie, SUA ş.a. Statutul social şi starea materială precară a învăţătorului basarabean este o altă preocupare publicistică a lui Mihail Curicheru. În satele în care predă nu se limitează doar la activitatea de dascăl, ci se implică activ în viaţa comunităţii. 

Arestat în prima zi de război

Pe 22 iunie 1941, în prima zi a războiului, este arestat de secţia Străşeni a poliţiei politice sovietice. I se incriminează activitatea antisovietică, manifestată-potrivit menţiunii din dosar-prin faptul că a criticat politica regimului sovietic faţă de ţărani, mai exact impozitele exorbitante, mult mai mari decât cele din România, înainte de 28 iunie 1940. Un alt cap de acuzare, care-i este înaintat la primul interogatoriu, din 30 iunie 1941, era că ar fi dus activitate contrarevoluţionară în perioada interbelică, fiind membru al Partidului Naţional Liberal şi al Partidului Renaşterii Naţionale. Sunt audiaţi mai mulţi martori, printre care şi funcţionari locali.În momentul arestării, era căsătorit, avea o fiică de un an, Elena, iar soţia sa, Sofia, era însărcinată cu a doua lor fată, Valentina. 

A murit de foame

La începutul lui iulie 1941, este evacuat în Siberia. După câteva interogatorii în care este acuzat, din nou, de activitate contrarevoluţionară şi antisovietică, la 30 aprilie 1942 direcţia NKVD a regiunii Irkutsk constată „vinovăţia“ sa şi recomandă ca dosarul său să fie trimis Consfătuirii Speciale a NKVD a URSS, organ extrajudiciar. La 22 august 1942, această instanţă, care examina zeci şi sute de dosare zilnic, îl condamnă la zece ani de lagăr de corecţie prin muncă pentru faptul că „a fost membru al unui partid contrarevoluţionar“.

Scriitorul Nicolae Costenco, fost redactor-şef al revistei „Viaţa Basarabiei“, care a fost deportat în Siberia împreună cu Mihail Curicheru, îşi amintea, ulterior, că învăţătorul din Străşeni a fost desemnat să împartă pâinea în vagonul în care a fost îmbarcat, drept o recunoaştere a faptului că era un om cinstit. Condiţiile în lagărul din Taişet, situat în partea vestică a regiunii Irkutsk, erau foarte proaste. Au supravieţuit numai cei mai norocoşi. Mihail Curicheru nu a fost însă printre aceştia, a decedat la 24 august 1943 (în dosarul de la KGB e menţionat anul 1945, ceea ce e greşit, după cum ne-a demonstrat fiica sa, Elena).

După mărturiile celor care l-au cunoscut în Siberia, Mihail Curicheru era foarte slăbit şi a murit de „distrofie“, un eufemism folosit de autorităţile comuniste pentru foamete.

Rudele, deportate în 1949

Soţia lui Mihail Curicheru şi cea de-a doua lor fiică, Valentina, pe care el nu a văzut-o niciodată, s-au repatriat în România în 1943. Fiica mai mare, Elena, a rămas cu bunicii din Negreşti, părinţii scriitorului-Petru şi Agripina. În iulie 1949, aceştia au deportaţi în Siberia, pe motiv că ar fi fost chiaburi (aveau şase hectare de pământ), împreună cu alte rude, inclusiv nepoata Elena, în vârstă de nouă ani.

Familia s-a întors din exilul siberian în vara anului 1955. În scurt timp, Sofia Curicheru a venit din România să-şi caute fiica, despre care a aflat abia atunci că fusese deportată şi revenise de curând la Negreşti.

Protestul scriitorilor

La 30 iunie 1958, un grup de scriitori basarabeni i-au trimis o scrisoare procurorului RSS Moldoveneşti Achim Cazanir, cerând reabilitarea lui Mihail Curicheru. Printre semnatari erau George Meniuc, Nicolae Costenco, Bogdan Istru, Emilian Bucov şi Lev Barschi. Aceştia menţionau că, în decursul întregii sale activităţi literare, Mihail Curicheru a împărtăşit valori democratice (era un fel de a spune că, deşi nu fusese comunist, împărtăşea „valori de stânga“, cum am spune noi astăzi). Invocau în acest sens romanul său „În deal la cruce“, povestirile „Petale de mac“, „Mama trăieşte“ ş.a.

Autorii demersului mai arătau că, în toamna anului 1940, Mihail Curicheru fusese acceptat ca membru al Uniunii Scriitorilor din RSSM şi că nu dispun de fapte care l-ar fi compromis. Un alt argument era că scriitorul provenea dintr-o familie de ţărani. O scrisoare primită de Procuratura RSSM de la arhiva Ministerului de Interne al URSS informa că nu există documente despre apartenenţa lui Mihail Curicheru la partide din România interbelică.

Cu toate acestea, Procuratura RSSM a refuzat reabilitarea lui, pe motiv că ar fi avut origini sociale „nesănătoase“. Destalinizarea, în ciuda renunţării la deportările în masă, nu a însemnat şi condamnarea criteriilor pe care au fost trimişi în Siberia sute şi milioane de oameni nevinovaţi.

Condamnarea a fost ilegală

A fost reabilitat abia în aprilie 1989, în urma unei decizii a Procuraturii RSS Moldoveneşti. Baza legală a fost decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din ianuarie 1989 „Cu privire la măsurile suplimentare de reabilitare a persoanelor supuse pe nedrept represiunilor în anii ’30-’50“. Astfel, condamnarea lui Mihail Curicheru a fost recunoscută ilegală.

Rudele sale au confirmat că a fost membru al Partidului Naţional Liberal din România, în 1934-1938, apoi al Frontului Renaşterii Naţionale, în 1939-1940, ceea ce nu constituia o crimă, chiar şi conform legislaţiei sovietice. Acest lucru este demonstrat de un caz similar, cel al învăţătorului Constantin Ghidei din Cahul, condamnat pentru că a fost membru al Frontului Renaşterii Naţionale. O decizie comună a Procuraturii URSS şi a Curţii Supreme a Rusiei, din 18 octombrie 1991, în privinţa lui Ghidei stipula explicit că înainte de 1940 cetăţenii români din Basarabia nu aveau cum să încalce legile sovietice şi, prin urmare, nu puteau fi judecaţi conform legislaţiei sovietice, întrucât erau supuşi ai altui stat. 

Amintirile fiicei sale

Elena Vatamanu-Curicheru, fiica lui Mihail Curicheru şi soţia regretatului poet Ion Vatamanu, ne-a povestit detalii interesante despre tatăl său. Acesta a construit împreună cu locuitorii satului Curluceni, azi Făgureni, raionul Străşeni, o şcoală. Din anul 1995, instituţia i-a purtat numele, însă acum doi ani a fost închisă, ca urmare a optimizării promovate de Ministerul Educaţiei. Acum clădirea găzduieşte o grădiniţă.

„Tatăl meu era o persoană foarte bună şi avea o dragoste deosebită faţă de copii. Era şi extrem de talentat, picta şi cânta la vioară. Când ne-au deportat în Siberia, bunicii au reuşit să ia cu ei un mic tablou semnat de tata, despre care nu ştiam atunci că nu mai este în viaţă“, ne-a mărturisit Elena Vatamanu-Curicheru.

Întreaga familie, inclusiv nepoata scriitorului, regizoarea Leontina Vatamanu, regretă că până acum nu a fost găsit niciun exemplar de epocă a celui mai celebru roman al lui Mihail Curicheru „În deal la cruce“. Toate exemplarele din Basarabia au fost distruse de sovietici sau arse de cei care le deţineau, de frică să nu aibă probleme cu regimul comunist. Să sperăm că cercetările ulterioare în bibliotecile şi arhivele din România vor avea rezultate pozitive în acest sens.


Scriitor basarabean

Scriitor basarabean

Cu peniţa de răsură

S-a pierdut romanul tău

Între dragoste şi ură.


Pe câmpia strămoşească

Între sânge şi cenuşă

Tu rosteai cuvântul „mamă“,

Ei băteau cu pumnu-n uşă.


Tu rosteai cuvântul „tată“,

Evocând prin vremi poporul,  

Ei în uşa ta loveau

S-o străpungă cu piciorul.


Miezul nopţii mistuia

Tema cărţilor cu teamă,

Ei băteau cu pumnu-n uşă,

Tu scriai cuvântul „mamă“.


Miezul nopţii tremura

Într-o inimă curată,

Ei în uşă – cu piciorul,

Tu şopteai cuvântul „tată“.


Şi-apoi, Doamne, au intrat... 

Cărţi şi-atât... Şi scriitorul... 

Băteau cărţile cu pumnii,

Inspiraţia cu piciorul... 


Cărţi şi-atât... Şi-un mac pe masă,  

Roş ca sângele din uşă. 

Şi lumina unei lămpi

Într-o umbră de cătuşe...


Apoi trenul cel cu sârmă

Şi un ultim drum în ceaţă,

Nici Cristos n-a cunoscut,  

Cum trec oamenii din viaţă...


Morţi şi-atât... Şi moartea lui...

Şi-a fost dragoste, nu ură...

Scriitor basarabean

Cu peniţa de răsură...


Ion Vatamanu, în memoria lui Mihail Curicheru 

 

 

Sursa:www.adevarul.ro