Autor 3357 vizualizări


Există în biografia unor personaje aflate, prin merit sau forță, în prim-planul istoriei episoade mai puțin cunoscute, adesea surprinzătoare, care totuși au avut o influență semnificativă asupra desfășurii unor evenimente politice sau din alte domenii.

Există în activitatea unor cercetători cu merite mai mult sau mai puțin recunoscute împrejurări care i-au făcut să se îndepăprteze de la preocupările științifice intersectându-se cu sau fără voia lor cu interese poltice.

Există între faptele de arme ale unor spioni chiar dintre cei mai celebrii, despre care se credea că există suficinte informații, momente rămase în umbră adesea mai mult decât surprinzătore a căror desfășurare este departe de a fi elucidată. În sfârșit, persistă în istoria religiei, a celor mai importante simboluri ale sale, controverse rămase aflate în suspensie, cum este cazul a ceea ce a fost numit...

 

 

Sfântul Gral

Este vorba de un obiect mitic în jurul căruia s-a născut un fond bogat de legende de cele mai multe ori învăluoite într-un mister secular care totuși mai persistă.

Controversat este chiar aspectul său:un disc, o piatră sau o cupă, care, potrivit legendelor și literaturii medievale timpuri din secolele XII-XIII (așa-numnita Perioadă a regelui Arthur) avea puteri deosebite în stare să asigure fericirea, tinerețea veșnică și abundența, bogăția infinită.

După o serie de credințe, gralul este cupa din care au băut cei care au participat la Cina cea de taină sau în care a fost strâns regele lui Iisus Hristor după crucificare. De fapt, gralul ar aparține obiectelor legate de viața și moartea lui Iisus Hristos alături desabia lui Longinus, cu care soldatul roman străpunsese trupul crucificat al Mîntuitorului, giulgiul de la Torino, cu care a fost acoperit trupul său după moartea sau lemnul crucii pe care el a fost răstignit. Se credea că Gralul aparținea acelor obiecte  asigurau calități excepționale, invincibilitate, chiar importalitate persoanelor care le posedă. Unele dintre ele s-ar aflat, la un moment dat, în posesia unor capete încoronate, Carol cel Mare, Frederick Barbarossa, ceea ce ar explica gloria militară și poltică de care s-au acoperit.

În ceea ce privește gralul, legendele, între care aceea a lui  Parzival, și o serie de autori din Evul mediu timpuriu (Chrétien de Troyes, Wolfram von Eschenbach) afirmă că acesta a fost și în posesia regelui Solomon, regele iudeu (965-925 î.Hs) stăpân al unui bogat tezaur, în care se afla o cantitate imensă de aur, precum și o serie de obiecte mitice între care și Tablele legii ale lui Moise și lemn din arca lui Noe. Odată cu cucerirea templului din Ierusalim de către asirieni (597 sau 586), această comoară a dispărut. Se crede că tezaurul regelui nu a fost capturată de asirieni, ci a fost salvat, reușindu-se scoaterea sa din cetate și transportarea către  un loc necunoscut. De-a lungul vremii, s-a afirmat că Gralul ar fi fost adăpostit în mănăstiri sau castele din Scoția, Spania sau Franța.

În același timp, de-a lungul vremii, Gralul a fost învăluit într-o aură ezoterică, intrând în sfera ocultismului,   în care au intrat și o serie de personaje politice, având în vedere faptul că el putea conferi puteri excepționale posesorului său, între care..

           

„Necunoscutul Hitler”
Se pare că Hitler a luat cunoștință de aceste credințe încă în timpul tinereții sale petrecute la Viena, în ultima vreme intensificându-se investigațiile care au drept scop demonstrarea influenței pe care au exercitat asemenea idei asupra formării și întregii activități a liderului nazist, cceea ce s-ar referi la o componentă mai puțin avută în vedere a personalității sale.

      Încă înainte de Primul Război Mondial ocultismul combinat cu tendințe antisemite s-a afirmat destul de intens, de exemplu, prin înființarea lojei magice a Ordinului Teutonilor. O altă organizație cu un asemenra profil a fost Societatea Thule, ai cărei adepți se străduiau să acrediteze ideea după care pe această insulă aflată în extremul nordic s-ar afla origiunea populației ariene, strămoșii germanilor.

Unii cercetători consideră că că asemenea idei au avut o anumită influență asupra lui Adolf  Hitler și a ideologiei naziste, astfel încât în anumite cercuri au loc dezbateri

despre Necunosctul Hitler și rădăcinile nazismului în ocultism.

            La prima vedere, Hitler a colmbătut ideile ocultismului, ale masoneriei și teosofiei, dar de fapt, a fost influențat de ideile acestora cu atât mai mult cu cât ele erau apropiate de practicile spionajului, servind ca acoperire pentru ele. Este de presupus că el, ca și unul din cei mai importanți conducători ai serviciilor de informații germane, amiralul Canaris, au preluat în bună măsură practicile agenției britanice MI5 care înființase un în cadrul său un Birou pentru ocultism. O asemenea structură a fost creată și în cadrul SS.

            Un personaj apropiat de Hitler, încă în tinerețea sa, a fost profesorul și generalul Karl Haushofer, susținător al ideilor referitoare la spațiul vital al Germaniei și adept al ezoterismului tibetan. Se pare că acesta devenise un adevărat mentor ezoteric al lui Hitler cu care, după mărturiile lui Rudolf Hess, discuta idei legate de originile germanilor, ca supraoameni care s-ar fi aflat în Tibet. Nu numai Hitler, ci și alți lideri naziști, Alfred Rosenberg, Himmler, Goring, au fost apropiați Lojei tibetane înființată de Haushofer.

În profilul psihologic al lui Hitler întocmit de CIA se arată că ideea sa dominantă se referea la faptul că era reprezentantul forței divine pe pământ. De fapt, în concepția sa, un fel de ezoterism personal, care a influențat ideologia nazistă, se amestecau idei provenite din mitologia pre-germană, ale maniheismului persan, ale esenienilor și ale sectei catarilor și alte   orientări mistice, toate topite în creuzeul credineței în superioritatea rasei ariene, germanice.

 

„Moștenirea strămoșilor”

Căutarea Sfântului Gral și a altor relicve avea drept scop mai ales demonstrarea originii ariane, de popor ales a germanilior, ca și a drepturile sale de stăpânitor al lumii. Aceste eforturi au fost intensificate de regimul nazist prin înființarea, în cadrul SS, în 1935, a așa-numitului institut  Ahnenerbe („Moștenrea Strămoșilor”) din inițativa lui Heinrich Himmler cu acordul lui Hitler. Din acest grup au făcut parte o serie de cercetători, unii de prestigiu, a căror sarcină era identificarea unor mărturii ale originii rasei nordice, germanice, în acest scop fiind organizate expediții în diferite regiuni ale lumii, între care în Tibet.

În acest scop din inițativa lui Himmler, desigur cu acordul lui Hitler, au fost organizate o serie de expediții  în Tibet pentru a fi identificate asemănările dintre pre-germani și tibetani. După unele interpretări chiar simbolul principal al anzismului, svastica, ar fi de origine tibetană. Expedițiile germane în Tibet s-au lovit de opoziția autorităților coloniale germane și oricum nu au avut rezultate revelatoare.

Atunci când trupele rusești au intrat în Berlin au identificat o serie de cadavre unor peresoane de origine tibetană, îmbrăcate în uniforme  germane.

Asemenea investigații, inspirate de preocupările ezoterice și de ocultism ale conducerii naziate, menite de asemenea, în general, să asigure superioritatea, puterea nelimitată a celui de al Treilea Reich, au rămase multă vreme mai puțin cunoscute, intrînd în în atenția istoricilor în ultima perioadă.

 

Himmler intră în acțiune

Un alt personaj, care a fost puternic inflențat de credințele mistice legate de originile rasei germane și de puterea deținută de o serie obiecte care ar putea fi în legătură cu acestea, dar și de preocuparea de a se afirma în fața lui Hitler,  a fost Heinrich Himmler. În 1933, el ordonă arestarea unui personaj despre care se bănuia că ar fi în posesia unor secrete legate de Gral, dr. Walter Johannes Stein (-1957), de faptagent britanic aflat  probabil în misiune secretă în Germania, pentru a-l obliga să activeze în cadrul Biroului ocult din cadrul SS, în vederea găsirii acestor obiecte. Stein este internat într-n lagăr, reușește să evadeze. După război, Stein publică o serie de volume în care descrie eforturile depuse de naziști pentru a intra în posesia unor obiecte cu cu  însușiri mistice, între care și Sfântul Gral.

Probabil de la el sau din alte surse a aflat Himmler că Sfântul Gral s-ar fi aflat, împreună cu alte obiecte în ceea comoara regelui Solomon, ceea ce l-a făcut să declanșeze o tenace și îndelungată cursă de urmărire pentru găsirea sa.

 

Dispariția unui arheolog

Cel care a fost însărcinat de Himmler să desfășoare investigații în vederea identificării locului unde a fost ascunsă acestă comoară a fost filologul și arheologul Otto Rahn, un specialist cu unele merite științifice.

Născut în 1904 la Michelstadt. Studiază la Berlin literatura și filologia. Este atras de investigațiile lui Wolfram von Eschenbachrerferitoare la personajul mitologiei germane Parzifal, precum și de istoria catarilor, o sectă creștină care a fost reprimată și decimată din ordinul Papei. Rahn este mai ales preocupat de menționarea Marelui Gral în legătură cu Muntele sfânt Montsalvatdin Franța care consideră că este de fapt Montsegur, ultima cetate unde fuseseră asediați și exterminați catarii.

De fapt, legenda lui Parzival fusese transmisă de de minisingeri, trubadurii perioadei medievale, geneza ei începând în intervalul 1200-1210, deci înaintre de evenimentele de la Montsegur.

Investigații intense l-au condus pe Rahn la concluzia că muntele Montsalvat aminbtit în legenda Gralului este de fapt Montsegur. Decide să facă investigații în această zonă.

Rahn intră în legătrură cu Maria Wiligut-Weisthor, un expert german ăn istoria premedevală și ocultism,  care va deveni expert al lui Himmler în aceste probleme, cu grad de general.

Însuși Hitler era convins că în ideologia nazistă trebuiau să fie integrate credințe și legende ale catarilor, ca și alte legende (pre)medievale. Îl angajează pe compozitoril Carl Orff să culeagă legende și cântece din mănăstiri legate de acest subiect care vor sta la baza cantatei Carmina Burana.

În urma investigațiilor sale, Rahn anunță că ar fi  stabilit locul unde se află Sfântul Gral și comoara regelui Solomon, ceea ce îi face pe membrii Societății  Thule și pe Himmler să își manifeste diaponiblitatea, în 1931, de a finanța cercetările lui Rahn în satul Lavelanet din Franța identificat cu Montsalvat din legenda lui Parzifal.

Totuși săpăturile conduse de Rahn în  peșterile din zonă nu duc la descoperirea unei comori, ci doar a unui vârf de lance care este identificată cu aceea cu care soldatul roman Longinus. Este descoperiotă și o imagine rupestră care i-ar fi reprezentat pe cavalerii templieri.

Pe baza acestor rezultate, Rahn publică, în 1933, volumul „Crusade Against the Grail” („Criciada pentru Gral) în care încearcă să demonstreze că, de fapt, în afară de acest obiect mi(s)tic, exista o tebletă de piatră pe care era inscripționat un text cu litere ale unui alfabet runic propriu unei rase pre-germanice de supra oameni, așa numiții Hiperboreeni, strămoșii rasei actualilor germani. Aceste idei au găsit o deosebită audiență la Hitler, Rosenberg, Hess și  Himmler. Ca urmare, Rahn avansează în ierarhia nazistă, fără însă a juca un rol deosebit în această societate deoarece nu aparținea nucleului dur  al SS. Va primi doar sarcina de a desfășura  investigații în Islanda unde ar fi trăit hipeboreenii, presupuși strămoși ai germnanilor.

Totuși, în 1936, publică volumul „Lucifer'sCourtiers” care va fi aprceiată și va avea o mare răspândire în Partidul nazist.

Himmler făcuse din castelul Wewelsburg din Bavaria locul unde ar fi trebuit să fie păstrate lancia lui Longinus, Gralul și comoara regelui Solomon. Castelul era  împodobit cu simboluri

germanice, iar, într-o încăpere a sa, este instalată o imitație a mesei rotunde a cavalerilor regelui Arthur.

            La un moment dat, încariera lui Rahn apare ia o turnură neașteptată. Face public faptul că se opune dezlănțuirii războiului și că Germania și întreaga  Europă ar trebui să se convertească la religia catarilor, ceea ce, în cercurile naziste, este considerată ca trădare.

            Rahn adresează o scrisoare de demisie lui Himmler, argumentând că motivele care l-au condus la această hotărâre sunt deosebit de grave, de viață și  moarte. Este posibil ca acest act al  lui Rahn să se fi datorat faptului că se  temea să nu se descopere că era homosexual și evreu.

În același timp, marginalizarea lui Rahn s-ar fi datorat faptului că știa prea multe, mai ales despre comoara regelui Solomn.

În tot cazul unica soluție care îi rămânea lui Rahn era să dispară...

Într-adevăr, în martie 1939, Rahn dispare, iar, la 18 mai 1939, oficiosul "Völkischer Beobachter" anunță moartea sa tragică într-o furtună în munți. De fapt, Rahn se sinucisese cu  pastilele unui tub pe care îl luase cu el.

De fapt, Rahn dispăruse ca cercetător în momentul în care încheiase "pactul cu diavolul", acceprând să se pună în slujba unor interese pseudoștiințifice, cu implicații poltice.

 

Un spion devine...arheolog.

            În istoria spionajului există destul de numeroase cazuri în care o serie de arheologi au acceptat să devină agenți, mai ales în preaja Primului Război Monial, pentru Marea Britanie, ceea ce le-a atras calificativul de "spionii din săpături".

Dar situația în care un reputat spion a aceptat să devină arheolog chiar de circumstanță este unică.

Căutarea Gralului nu a încetat odată cu dispariția lui Otto Rahn. După ocuparea unei părți a Franței, Himmler a dispus continuarea investigațiilor la Montsegur, având intenția ca ele să fie completate atunci când întreaga țară avea să fie ocupată.

Investigațiile au fost intensificate și extinse în întreaga regiune Montsegur, în zona Languedoc, la Rennes-Ie-Chateau, chiar după declanșarea contraofensivei Aliaților.

În cele din urmă, Himmler a ajuns la concluzia că comoara trebuia căutată și în alte zone decât acelea identificate de Rahn, dar pentru aceasta trebuia identificată o persoană potrivită care să conducă acest proiect. Alegerea s-a oprit La colonelul SS Otto Skorzenyconsiderat un adevărat superspion. Își făcuse reputația de putea duce la capăt misiuni imposibile, cum a fost răpirea lui Mussolini capturat de forțele de rezistență italiene.

 În februarie 1944, Himmler i-a ordonat lui Skorzeny să descopere comoara de la Montsegur. Însoțit de un mic comando, se deplasează în Languedoc, avându-și baza la Montsegur.

După primele investigații, nu este descoperit tezaurul, astfel încât Skorzeny hotărește să ignore identificările lui Rahn și să se concentreze pe locuri unde, la prima vedere, șansele unei descoperiri erau mai reduse. Își concentrează investigațiile asupra stâncii de la baza castelului, cuutând o cale de acces în interiorul său pe care se pare că a găsit-o, ajungînd la o peșteră unde se afla tezaurul.

 Potrivit autorului volumului „The Emerald Cup-Ark of Gold”, colonelul american Howard Buechner, Skorzeny îi expediază lui Himmler un mesaj radio care conținea un singur cuvânt Eureka. Răspunsul a venit imediat Bravo felicitări, Privește cerul mâine la ora nouă.

            Era vorba de data de 16 martie 1944, când locuitorii din Montsegur, care se considerau urmași ai sectei catarilor, aveau intenția să aniverseze 700 de ani de la căderea castelului și exterminarea celor care se aflau în el. In felul acesta s-ar fi dat curs unei pofeții secrete care provenea de la catari, potrivit căruia "După 700 the laurel will be green once more."   

          Locuitorii din Montsegur intenționeau să celebreze această dată la castel dar ajutoritățile germane nu le-au permis accesul. Totuși Skorzeny a intervenit pentru ca un mic grup al locuitorilor să urce la castel, spunțndu-le acestora Priviți cerul La un moment dat un avion a desenat pe cer Crucea celtică, ceea a fost considerat de pelerinii de la Montsegur drept un miracol.

            În ziua următoare, o delegație condusă de Reichsminister Alfred Rosenberg și colonelul Wolfram Sievers din partea societății Ahnenerbe au sosit în localitate pentru a-l felicita de Skorzeny.

            De fapt, cercetări recente au stabilit că la acea dată Skorzeny nu se putea afla la Montsegur, căci îndeplinea o altă misiune în Iugoslavia.

           

Tezaurul dispare

Comoara ar fi fost transportată în mica lolcalitate Merkers din Germania. Aici componentele sale au fost inventariate de către reprezentanți ai societății după care a dispărut în diferite locururi din Reich.

            Potrivit autorului citat, Howard Buechner, catalogul comorii cuprindea:mii de monezi de aur;obiecte religioase din aur și argint, împodobite cu perle și pietre prețioase, care se găsiseră în templul lui Solomon, un fragment dinlemnul arcei lui Moses ? /Noe/, platouri de aur, un candelabru cu șapte brațe;o urnă de aur;a staff, a harp;o sabie;nenumărate platouri de aur, bijuterii și pietre de onyx cu bore inscriptions.

Între piesele tezaurului s-ar fi aflat tăblițe inscripționate cu caractere pre-runice care nu au putut fi descifrate despre care relatase și Rahn De asemenea, nu au putut fi descifrată inscripția cu carectere cuneiforme de  o frumoasă cupă.

Once catalogued, many of the gold coins were melted down and turned into ingots and then the Nazis started to disperse the treasure around

 

...și reapare?

Orașul Merkers, unde fusese transportată o bună parte dintre obiectele descoperite la Montsegur a fost  ocupat de Armata a treia americană comnadată de generalul George Patton. În salinele din apropierea localității a fost găsit tezaurul depozitat  aici de germani, După ce locația a fost inspectată de generalii Dwight D. Eisenhower, Omar Bradley și Patton, s-a procedat la întocmirea unui inventar care cuprindea 600 de bare de aur, 750 de saci cu  monede, dar și o mare cantitate de bani de hârtie. Valoarea tezaurului a fost estimată la  250, 000, 000 dolari la cursul din 1945. De fapt, aceste valori reprezentau o mică parte din tezaurul descoperit la Montsegur, care fusese dispersat în diversae locuri de germani înainte de sosirea armatei americane.

 

Întrebările rămân

Cercetări mai noi au identificat și alte locuri în care ar fi fost ascuns rezaurul. Potrivit aceluiași autor, locațiile unde au fost ascunse părți ale tezaurului au fost stațiunea New Agharta din Antarctica, precum și în America de sud. O altă parte a sa, însoțită și de o serie de documente, a fost îngropată în fortăreața Wewelsburg din Bavaria și în ghețarul Schleigleiss din trecătoarea Zillertal Mountain Pass, de asemenea din Bavaria. Și în complexul subteran din reședința lui Hitler de la Berchtesgarden a fost depusă, în martie 1945,   o parte a tezaurului regelui Solomon, păzită continuu de soldați SS. Când în mai 1945 reședința a fost ocupată de trupele americane au fost găsite numeroase valori, dar nici urmă de tezaurul regelui Solomon.

Așadar, secretul asupra locului în care au fost ascunse tezaurul regelui Solomon, Sfântul Gral și alte obiecte de mare valoare, în cazul în care ele au fost într-adevăr descoperite de germani în timpul celui de al Doilea Război Mondial, unele fiind găsite ulterior de militari americani.

De fapt, misterul în jurul Sfântului Gral și a comorii regelui Solomon continuă să persiste în ciuda apariției unor lucrări, cum sunt acelea ale lui Walter Johannes Stein, implicat direct, cum s-a văzut în desfășurarea evenimentelor:„The Ninth Century:World History in the Light of the Holy Grail” („Istoria lumii în lumina Sfântului Gral”) și „Spear of Destiny” (Lancea destinului”).

 Într-adevăr în ultima vreme au fost exprimate unele opinii după care întreaga istorie referitoare la aceste evenimente controversate  se cere revizuită, cum este aceea exprimată de Michael Walsh într-un articol publicat în octombrie 1993 în publicația Time, în care, între valorile și tezauerele însușite de naziști nu se numără și comoara regelui Solomon. Potrivit altor păreri vânarea acestui trezaur este cea mai amplă operațiune de acest fel din istorie care nu a fost încheiată.

 

Bibliografie selectivă

 Dr. Walter Johannes Stein, The Ninth Century:World History in the Light of the Holy Grail;Spear of Destiny, 1928

Jean-Michel Angebert,  The Occult and the Third Reich:The Mystical Origins of Nazism and the Search for the Holy Grail,  Paperback, 1975

Wulf Schwartzwaller,  The Unknown Hitler,  Berkeley Books, 1990

Col.H.Buechner,   Emerald Cup Ark of Gold:Quest of Ss Lieutenant Otto Rahn, 1991

Michael Walsh, în „Time”, October 25th 1993