A fost inteligent Adolf Hitler? Din greșelile dictatorului nazist jpeg

Ar fi putut Germania Nazistă să câștige cel de-al Doilea Război Mondial? 3 reprezentări cartografice ale unor scenarii terifiante

📁 Al Doilea Război Mondial
Autor: Olimpia Copăcenaru

Ce s-ar fi întâmplat dacă Hitler și Germania nazistă ar fi câștigat cel de-al Doilea Război Mondial? Cât de aproape au fost germanii de a domina lumea? Acestea sunt probabil cele mai mari întrebări retorice cu caracter istoric ale tuturor timpurilor. O serie de scriitori au adus în ultimii 70 de ani scenarii privitoare la destinul omenirii în cazul în care naziștii ar fi ajuns să dicteze cursul istoriei. Iată doar câteva dintre aceste lumi paralele, reprezentate din perspectivă cartografică, alături de implicațiile lor asupra întregii planete.

 Scenariul lui Philip Kindred Dick

man in the high castle map png png

Un prim scenariu este cel prezentat de către Philip Kindred Dick, scriitor și eseist american dedicat science fiction-ului, în romanul „Omul din castelul înalt” („The Man in the High Castle”), câștigător al premiului Hugo în anul 1963. Acțiunea are loc în anul 1962, relatând viața de zi cu zi într-o lume în care Japonia imperială, Italia fascistă și Germania nazistă ar fi reprezentat câștigătoarele războiului, împărțindu-și astfel teritoriile adjudecate. Deviația de la firul istoriei apare în anul 1934, când președintele F. D. Roosevelt este împușcat, fapt care duce la imposibilitatea de a depăși Marea Criză Economică, alături de o slabă mobilizare a Statelor Unite pentru război. Așadar, în romanul lui Dick, naziștii înfruntă Marea Britanie și Uniunea Sovietică, în timp ce Japonia se impune în lupta cu Statele Unite ale Americii. Autorul imaginează o lume în care aceste puteri au cucerit Eurasia, au exterminat populația africană și au cucerit pe rând URSS, ducând la dispariția majorității popoarelor slave, și Statelor Unite ale Americii.

Ulterior, pactul se destramă, iar lumea este împărțită în două blocuri, similar situației din timpul Războiului Rece:de o parte a axei se află Marele Reich German, incluzând majoritatea statelor Europei Vestice și Centrale, fostele state membre URSS și țările din Peninsula Arabă, sprijiit de aliații italieni, curpinzând teritoriile situate din Europa Centrală până în Cornul Africii, cu monopol asupra Bazinului Mării Mediterane, iar de cealaltă parte – Axa Japoneză, compusă din Imperiul Japonez, Alianța Co-Prosperității Pacifice, alături de fostele teritorii ale Statelor Unite situate pe coasta vestică, pacifică. SUA este împărțită de către Dick în Statele Pacifice ale Americii, exclavă a Japoniei, Statele Munților Stâncoși, cu rol de tampon, și teritoriile estice, aflată sub control nazist.

În mod ciudat, Canada este menționată drept un stat liber, care a evitat ocuparea, în ciuda faptului că făcea parte din Imperiul Britanic și a ripostat împotriva Germaniei naziste încă de la începutul războiului. Mai mult, romanul lui Dick șochează prin faptul că Marea Mediterană este secată și transformată în ferme agricole, similar planurilor arhitectului german Herman Sörgel, din anii 1920, iar naziștii trimit nave pentru colonizarea planetei Marte și a altor părți din Sistemul Solar, în numele Reich-ului.

Deși scenariul lui Dick ar fi fost puțin plauzibil din punct de vedere istoric, romanul explorează teme interesante, fiind recent ecranizat în serialul „The Man in the High Castle” (2015) (http://www.imdb.com/title/tt1740299/). 

Scenariul lui Robert Harris

fatherlands 1964 europe jpg jpeg

Scriitorul englez de thriller Robert Harris, fost reporter al BBC, propune o abordare mult mai apropiată de realitate în bestsellerul său „Fatherland”, publicat în anul 1992. Acesta a fost foarte bine primit de public și ecranizat de către HBO în anul 1994 (http://www.imdb.com/title/tt0109779/), primind o nominalizare pentru efectele sale speciale la Premiile Emmy din anul 1995, dar și la Globul de Aur. Opera lui Harris se aseamănă, într-o oarecare măsură, cu „1984” al lui George Orwell, invocând aceeași atmosferă dominată de frică și bănuieli determinate de regimul dictatorial. Acțiunea romanului polițist cu accente science-fiction are loc în Germania nazistă, în anul 1964, în săptămâna anterioară celei de-a 75a aniversări a lui Adolf Hitler. Intriga romanului este reprezentată de o serie de crime suspecte, comise în vederea păstrării unui secret legat de ororile războiului și de suferințele populației evreiești în timpul conflictului, dar și după terminarea acestuia. Conform viziunii autorului, Japonia fusese învinsă în război de către Statele Unite ale Americii, care se regăsesc într-un Război Rece cu Germania. Naziștii dețin controlul asupra Europei Centrale, Munților Ural și Caucaz, confruntându-se însă cu rebeliuni la extremitățile teritoriilor deținute. Cea mai mare parte a Europei de Est e divizată de Harris în provincii cu denumirea de Reichskommissariat (Reichskommissariat Moscovia, Reichskommissariat Ukraine, Reichskommissariat Caucasus), în timp ce Europa Vestică formează o alianță similară Comunității Europene. Povestea se derulează într-un ritm alert, fiind un exemplu reușit de plasare a literaturii S.F. într-un cadru ce respectă multe detalii istorice importante.

Scenariul lui Harry Turtledove

inthepresenceofmineenemies2 png png

In The Presence of Mine Enemies”, romanul scriitorului american Harry Turtledove publicat în anul 2003, prezintă o istorie paralelă în care Statele Unite ale Americii nu s-ar fi implicat în cel de-al Doilea Război Mondial, permițând astfel victoria Puterilor Axei. Acțiunea are loc în anul 2010, când Statele Unite sunt învinse în cel de-al Treilea Război Mondial în urma folosirii armelor nucleare de către adversari. În acest univers alternativ propus de către Turtledove, Germania și Japonia sunt super-puterile mondiale care anexează teritorii extinse:Germania controlează aproape întregul continent european, cu excepția Italiei Fasciste, a statelor iberice și a câtorva mici state aliate, incluzând România și Bulgaria, alături de suprafețele aparținând în prezent Statelor Unite ale Americii și Canadei, Asiei Centrale, Indiei sau statelor arabe, în timp ce Japonia Imperială domină Asia Estică și Sud-Estică, Australia, Alaska, prin intermediul Alianței Co-Prosperității Asiei de Est Extinse. Africa este, la rândul ei, împărțită între Italia, Spania, Portugalia, Germania și o Uniune Sud-Africană condusă de rasa albă. Singurul continent rămas relativ în afara controlului dictatorial este America de Sud. Romanul este deosebit de interesant pentru pasionații de istorie, prezentând povestea evreilor ce își trăiesc viețile de familie ascunși sub o aparentă înfățișare ariană, temându-se de posibilitatea de a fi descoperiți. 

Posibilitatea unei victorii naziste și a exterminării unei părți importante a locuitorilor planetei continuă să stârnească fascinație, dar și numeroase controverse atât în rândurile specialiștilor, cât și ale populației obișnuite. Holocaustul, pierderile umane și materiale din cel de-al Doilea Război Mondial sunt încă amintiri vii ale memoriei colective, fapt ce a creat și va continua să creeze scenarii și speculații, mai mult sau mai puțin plauzibile, pornind de la întrebarea „Cum ar fi fost dacă...?”.