Petru Groza, ultimul burghez  De la tentativa eşuată de suicid la idila cu Elena Lupescu şi „divorţul decent şi elegant de monarhie“ jpeg

Petru Groza, ultimul burghez. De la tentativa eşuată de suicid la idila cu Elena Lupescu şi „divorţul decent şi elegant de monarhie“

📁 Comunismul in România
Autor: Laurenţiu Ungureanu; Radu Eremia

A fost moşier, fin intelectual şi apropiat al ţăranilor. A fost „tovarăşul de drum“ preferat al comuniştilor români şi al lui Stalin. A girat, din postul de prim-ministru al României, instaurarea regimului comunist şi politicile represive. Petru Groza a fost ultimul burghez. 

16 decembrie 1943. Petru Groza se întoarce de la Bucureşti la reşedinţa sa de la Deva cu trenul. Pe peronul gării, are însă o surpriză:e aşteptat nu de familie, ci de agenţii Siguranţei, care descoperiseră că urma să sprijine, cu 350.000 de lei, Uniunea Patrioţilor de la Deva, organizaţie criptocomunistă. Este escortat acasă şi, rapid, trimis la Bucureşti. Pe Bulevardul Pache Protopopescu, nr. 2. În anchetă, le spune poliţiştilor:„Nu uitaţi că eu sunt dac!“. După două zile, e eliberat şi lăsat să-şi petreacă sărbătorile de iarnă acasă. Se întoarce la Deva, însă după doar o zi e trimis din nou la Bucureşti. Pache Protopopescu, nr. 2 şi, apoi, direct la Malmaison, în celula nr. 43.

La finalul lunii ianuarie, e eliberat din lipsă de probe. Pe referatul de eliberare, mareşalul Antonescu pusese următoarea rezoluţie:„Groza e nebun, Groza e romantic, Groza e tot ce vreţi, dar trădător de Ţară nu este. Să fie eliberat“, arată istoricul Dorin Liviu Bîtfoi în volumul „Petru Groza, ultimul burghez“, o biografie cuprinzătoare şi excelent documentată. Groza ajunge la hotel noaptea, târziu şi crede că, în sfârşit, se va putea odihni. Din senin, în camera sa intră mai mulţi oameni purtând o tavă cu bunătăţi:icre negre, roşii, şampanie, vinuri grele. Sunt tovarăşii comunişti.

Lui Petru Groza, fost ministru în interbelic, preşedinte al Frontului Plugarilor (FP), moşier şi afacerist de succes, e pe cale să i se împlinească o veche profeţie:viaţa politică românească avea să se schimbe, căci va veni o lume nouă pentru care politicienii trebuie să fie pregătiţi! Petru Groza e pregătit. Ideile lui de stânga, nu chiar revoluţionare, dar pe-a-colo, îl aduseseră în graţiile comuniştilor aflaţi în ilegalitate. Această prietenie îl va menţine pe Groza opt ani în funcţia de prim-ministru al României şi încă şase la prezidiul Marii Adunări Naţionale. Şeful statului, niciodată membru în Partidul Comunist, mereu un fidel „tovarăş de drum“.

TREI ZILE ÎN PORUMBURI

Petru Groza a fost cu ochii la răsăritul roşu în cele mai importante momente din istoria belică şi postbelică a României:la 23 august 1944, Capitala are nevoie de el! Comuniştii iau atitudine:Lucreţiu Pătrăşcanu împrumută o maşină de la industriaşul Max Auschnitt şi-l trimite pe viitorul poet de curte Mihai Beniuc să-l ridice pe Groza de la Deva. Ţărănistul Ion Hudiţă povesteşte:„Duminică, 27 august [...] întâlnesc jos în stradă pe Constantinescu-Iaşi şi pe Groza, sosiţi şi ei în seara aceasta de la Periş, unde au stat trei zile şi trei nopţi, în porumburile din jurul localităţii, de teamă să nu fie ridicaţi de nemţi“, arată istoricul Dorin Liviu Bîtfoi.

În ciuda dezamăgirii şi a altor gânduri secunde provocate de zilele petrecute la Malmaison, Groza e primul „tovarăş de drum“ care-şi înscrie partidul în Frontul Naţional Democrat (FND). Drept recompensă, la 18 octombrie ’44, regelui îi e propusă formula de guvernare FND, cu Petru Groza premier. Numirea întârzie, iar negocierile nu par productive. O notă a Siguranţei, citată de Dorin Liviu Bîtfoi, arată că „Dl. Petru Groza a plecat din Bucureşti marţea trecută (n.r. – 24 octombrie), foarte supărat pe organizaţiile de stânga, deoarece acestea l-au lansat prin gazete şi la manifestaţii fără vreun rezultat pozitiv;astfel, pretinde Domnia sa, s-a făcut de râs“.

CĂTRE NICHIFOR CRAINIC:„ASCUNDE-TE CUM POŢI!“

Totuşi, la 6 noiembrie 1944, Constantin Sănătescu depune jurământul şi devine premier, iar vicepreşedintele Cabinetului – post creat special pentru el – este Petru Groza. Din Guvern mai fac parte Lucreţiu Pătrăşcanu (la Justiţie), Lothar Rădăceanu (Muncă), Ştefan Voitec (Educaţie), Gheorghiu-Dej (Comunicaţii), Romulus Zăroni (secretar de stat la Agricultură). Despre felul în care se comporta în noul fotoliu, povesteşte chiar Nichifor Crainic, în „Memoriile“ sale:„I-am trimis pe cale discretă o scrisoare, rugându-l să-mi spună care e situaţia mea. Îl cunoşteam personal de multă vreme. Mi-a trimis acelaşi sfat:să mă ascund cum pot mai bine“. Îşi păstrează funcţia şi din 6 decembrie 1944, în noul guvern Rădescu, învestit cu acordul regelui Mihai şi sub patronajul sovieticului Andrei Vîşinski. În noul Cabinet însă, Groza joacă mâna moartă, iar din februarie ’45, numele său începe să fie fluturat ca nou premier. Pare agreat şi de „frontişti“, şi de ţărănişti.

„DIXI ET SALVAVI ANIMAM MEAM“

„Vă rog să reţineţi, domnilor, când veţi compara, cândva, atitudini între atitudini, că de la 23 august, până în momentul de faţă, eu n-am deschis gura nicăieri“, spune într-o şedinţă de guvern din 16 februarie 1945, practic momentul-cheie în care începe criza guvernamentală. Apoi trece la atacuri. E vizat Rădescu:„Dumneata ştii să călăreşti, dar eu ştiu să călăresc pe situaţia politică. Te lauzi că ai făcut lagăr. Şi eu am făcut temniţă [..] Dixi et salvavi animam meam (n.r. – Am spus şi mi-am mântuit sufletul, expresie uzuală, via Radu Beligan, şi în discursurile politice din prezent)“.

Totul se clarifică odată cu cea de-a doua descălecare pe pământ românesc a fostului procuror sovietic Andrei Vîşinski. „Trebuie să comunic Majestăţii Voastre că am însărcinarea, din partea guvernului meu, să vă declar că omul care ne inspiră nouă încredere este Petru Groza, ca preşedinte al Consiliului“, spune Vîşinski la Casa Regală. Se întâmpla la 27 februarie. În ziua de 4 martie, la ora 12.45, după ce Regele făcuse demersuri semnificative, dar fără prea mare rezultat, în direcţia lui Groza, Vîşinski întăreşte:„Anularea mandatului lui Groza va fi considerată de guvernul sovietic drept un act ostil“. Şi, ca argument suprem, există deja patru-cinci divizii sovietice staţionate în Bucureşti, plus altele care pot intra oricând în oraş. La 6 martie, ora 19.30, Groza şi miniştrii săi depun jurământul înaintea regelui Mihai I. 

„A TREBUIT SĂ MEARGĂ DEJ LA DEVA“

„Orice democrat de bună credinţă, de dreapta sau de stânga, nu va putea susţine că guvernul Groza nu este reprezentativ fiindcă nu cuprinde cele două partide istorice inspirate şi conduse de Iuliu Maniu. La aceasta se opune acordul de la Yalta“, avea să scrie noul premier în broşura de propagandă „Guvernul Petru Groza şi Declaraţia de la Yalta“, tipărită de comunişti în octombrie 1945 şi menită să-l înfiereze pe liderul ţărănist.

Comunistul Gheorghe Apostol are altă variantă a celor petrecute. În cartea sa de memorii denumită „Eu şi Gheorghiu-Dej“:„Groza a refuzat (n.r. – să fie numit prim-ministru), susţinând că el are două moşii şi două bănci şi nu crede că este nimerit ca un moşier şi un capitalist să fie prim-ministru al unui guvern radical de stânga. A trebuit să meargă Dej la Deva să reia discuţia cu Groza. După o zi de schimb de idei şi de păreri, Groza a acceptat să fie numit, de către rege, prim-ministru al noului guvern.“

De ce a fost arestat Groza?

28 mai 1943. Un plic cu documente ale partidului este găsit pe bancheta din spate a unui taxi în care călătoriseră Constantin Pârvulescu şi o tovarăşă de noapte. Momentul, redat deja în cadrul serialului „Apostolii lui Stalin“, are drept consecinţă arestarea mai multor membri de partid. Printre aceştia, aşa-numitul Mircea Biji, membru al Uniunii Patrioţilor, personaj de importanţă neglijabilă. Biji devine însă de nepreţuit pentru Siguranţă:le spune despre o şedinţă comunistă ce avea să se petreacă în strada Crângului, nr. 15, în Capitală. Acasă la soţii Wexler, membri ai Partidului Comunist din Germania, repatriaţi în România.

14 decembrie 1943. Şedinţă de partid. Participă Remus Koffler şi cadrele tehnice ale Partidului Comunist Român (PCR). Se întocmesc procese verbale şi alte documente. Koffler lasă documentele în grija gazdei, care le doseşte în pod.

15 decembrie 1943. Agenţii Siguranţei descoperă plicul în urma a ceea ce am putea numi, cu limbajul televiziunilor contemporane, descindere în forţă. Vor fi arestaţi, pe baza hârtiilor de partid:Petru Groza, Mihail Magheru, Petre Ion, Vlădescu Răcoasa, soţii Wexler şi alţii.

Citeste mai mult:adev.ro/ne3972