Autor 2456 vizualizări


Al doilea rãzboi mondial n-a însemnat decât lupta finalã pentru supremaţie economicã şi militarã. Luptele din Europa, Africa şi Atlantic mãcinau forţele marilor puteri europene. Rãmâneau doar douã necunoscute:SUA şi Japonia. Ambele puteri erau interesate de resursele Asiei şi de dominaţia asupra Pacificului. Acţiunea aviaţiei japoneze asupra bazei americane de la Pearl Harbor a fost un bun motiv pentru ca SUA sã intre în rãzboi.

Avioanele decolate de pe şase portavioane au reuşit sã avarieze opt cuirasate, trei distrugãtoare şi trei crucişãtoare. Cantitatea relativ micã de bombe şi torpile a avut drept rezultat doar pierderea definitivã a navelor Utah (fost cuirasat transformat în vas de antrenament pentru tunarii de la antiaerianã), Arizona şi Oklahoma. Au fost atinse 347 de avioane şi s-au înregistrat dupã surse oficiale 3.677 de victime, mulţi rãniţi fiind ulterior recuperaţi pentru serviciul militar. Au existat multe întrebãri puse de istorici şi experţi militari despre enigmele zilei de 7 decembrie 1941. A ştiut preşedintele Roosevelt despre planurile nipone de atac ? Putea sã fie avertizatã baza înainte de sosirea avioanelor inamice? De ce nu erau portavioanele în port ? De ce nu s-au trimis avioane de recunoaştere spre nord ? De ce amiralul Nagumo n-a trimis la atac şi al treilea val de avioane ? Articolul de faţã va elucida acest ultim mister.

Sã presupunem cã suntem pe puntea de comandã a portavionului Akagi. Amiralul Nagumo nu ştie unde se aflã portavioanele americane. Navigheazã orbeşte spre ţinta fixã. Flota americanã din Pacific dispunea de trei puternice unitãţi(Enterprise, Saratoga şi Lexington). Un atac dupã plecarea aparatelor ar fi gãsit Forţa de izbire fãrã posibilitate de apãrare şi ripostã. Rapoartele entuziaste ale piloţilor puteau fi eronate şi chiar grav rãnit colosul american ar fi avut mijloacele tehnice sã loveascã. Informaţiile spionilor confirmau existenţa pe aerodromuri a temutelor bombardiere B-17, aparate cu destinaţie strategicã. Nici B-18 sau A-20 nu erau inofensive în condiţiile în care portavioanele foloseau cantitãţi mari de petrol şi benzinã.  Hidroavioanele Catalina erau capabile de atacuri nocturne cu bombe sau torpile, iar pe aeroporturi se gãseau şi bombardiere în picaj, redutabile prin precizia loviturilor.

Se spune cã japonezii luptau cu fanatism şi nu se temeau de acţiunile inamicului. Nagumo era însã dintr-un alt aluat. Era prudent, extrem de prudent, pentru cã Japonia nu mai dispunea de alte unitãţi de elitã. Celelalte portavioane erau mici sau improvizaţii din foste vase comerciale. Un alt motiv de îngrijorare se strecura în gândirea amiralului:pierderile în avioane. Primul val a pierdut doar nouã aparate, ceea ce era mai mult decât acceptabil, dar al doilea a pierdut 20. Alte 70 erau mai mult sau puţin avariate. Fuseserã pierduţi 55 de piloţi. Amiralul Nagumo a tras concluzia corectã:apãrarea antiaerianã americanã închisese cerul. A preferat sã se retragã. Credea cã pierderile produse cuirasatelor sunt suficiente pentru a împiedica o ripostã imediatã a flotei americane.

Piloţii niponi au oftat mult dupã al treilea val. Istoricii considerã şi astãzi cã ar fi neutralizat definitiv baza de la Pearl Harbor prin distrugerea depozitelor de petrol şi a facilitãţilor de reparaţii navale. Puterea focului antiaerian ar fi neutralizat orice zbor ostil, ceea ce au putut sã verifice şi piloţii americani. Au fost doborâte patru avioane de pe Enterprise din cele şase trimise sã studieze situaţia bazei imediat dupã atac.

Era formidabilã apãrarea antiaerianã ? Atacul a ţinut 100 de minute, dar muniţia folositã a depãşit orice aşteptare. Au tras toate armele pentru cã japonezii au acţionat de la mare înãlţime şi la nivelul apei. Cele mai active au fost mitralierele Browning de calibrul 12, 7 mm şi au fost expediate spre ţintã 221.368 gloanţe de 48, 5 g fiecare1. Armele erau de o precizie remarcabilã şi au echipat avioanele de vânãtoare pânã la sfârşitul conflictului. Gloanţele puteau sã strãbatã 16 mm de oţel la o distanţã de 500 m. Se va zâmbi poate la masa micã a proiectilelor, dar avioanele japoneze erau lipsite de orice protecţie prin blindaj. Alte arme automate de calibru mic au slobozit 51.188 de gloanţe. Au tras şi tunurile automate de calibrul 28 mm  5.770 de lovituri2.

Aeroplanele aflate la înãlţime medie au devenit  ţinte pentru tunurile de 76, 2 mm şi 2801 proiectile au împânzit cerul cu schije şi fum. Bombardamentul la înãlţime a fost perturbat de teribilele tunuri de 127 mm, considerate de surse americane ca drept cele mai bune ale timpului. Trebuie amintit faptul cã diferite modele ale aceleiaşi arme echipau cuirasatele, crucişãtoarele, distrugãtoarele, submarinele şi bateriile artileriei de coastã. Au fost trase 3338 de lovituri şi un tun de 4 inci a tras patru lovituri3. Istoricii poate vor spune cã sunt puţine, dar în fiecare minut au fost lansate 2.844 de proiectile de diferite calibre în condiţiile în care armele nu aveau suficientã muniţie în preajmã, iar apãrarea antiaerianã de pe nave a fost dereglatã de primele bombe. Nici echipajele n-au intrat în acţiune din primele momente ale atacului japonez. Celebra apãrare antiaerianã germanã avea un consum mediu de 500.000 de lovituri în 1941/1942 (11, 2 lovituri pe minut) şi de 3.175.400 în decembrie 1944 (71, 1 proiectile pe minut)4. Este evident cã tirul american la Pearl Harbor a fost deosebit de intens în condiţiile în care a lipsit avertizarea timpurie prin radar, iar timpul şi numãrul gurilor de foc au fost incomparabil mai mici. Tunurile de pe vapoarele militare au fost afectate în mare mãsurã de bombe, dar riposta a fost totuşi deosebitã5.

Pierderile provocate niponilor au fost infime în raport cu muniţia folositã. Afirmaţia pare corectã la o primã vedere, dar nu rezistã unei comparaţii corecte. Au fost pierdute 29 de avioane în 100 de minute, dar Luftwaffe a avut pe 13 august 1940 45 de avioane doborâte cu toatã opoziţia  aparatelor aparţinând R.A.F6. Se ştie cã avioanele de vânãtoare au o eficienţã mai bunã decât artileria datoritã mobilitãţii şi a timpului mai mare de acţiune. Aviaţia românã a pierdut de la 22 iunie 1941 pânã la 26 iulie 1941 58 de avioane7. Exemplele pot continua. Amiralul Nagumo, cunoscând realitãţile de pe alte teatre de luptã şi propriul potenţial aeronautic, a aplicat corect principiul lovirii punctelor slabe ale inamicului formulat de celebrul gânditor chinez Sun Tzu şi a preferat sã se retragã. Scufundarea aparent ireparabilã a cuirasatelor şi pierderile provocate altor categorii de nave, rapoartele aviatorilor sunt aproape întotdeauna exagerate, au fost considerate ca suficiente. Timp de şase luni au fost obţinute rezultate deosebite.

Experţii americani au tras însă concluzii  corecte despre organizarea apãrãrii antiaeriene dupã atacul de la Pearl Harbor. Mitralierele de calibrul 12, 7 mm au fost considerate drept ineficiente împotriva bombardierelor în picaj şi s-a trecut la montarea pe nave a tunurilor de 20 şi 40 mm, ceea ce asigura o protecţie eficientã pânã la 2000 m. Au fost pãstrate însã pe avioane pentru cã aveau o cadenţã mare şi erau utile în timpul scurtelor confruntãri aeriene.

În concluzie se poate spune cã artileria antiaerianã şi necunoscuta portavioanelor americane au împiedicat trimiterea celui de-al treilea val de atac japonez. Pierderea a circa 40 de aparate şi avarierea unui numãr comparabil ar fi însemnat sleirea forţelor ofensive de elitã din primele ore ale conflagraţiei, ceea ce era inaceptabil pantru un stat lipsit de resurse. Dacã ar fi existat avertizare cu mãcar o jumãtate de orã înainte de atac, piloţii japonezi ar fi avut parte de o mare surprizã. Apãrarea antiaerianã a reuşit totuşi sã limiteze efectele bombardamentelor executate de avioanele celui de-al doilea val, piloţii fiind obligaţi sã mãreascã distanţa faţã de ţinte. Amiralul Nagumo a reuşit prin prudenţã sã mai prelungeascã existenţa aviaţiei de pe portavioane, dar aceasta va fi pierdutã în urma luptelor din Marea Coralilor şi de la Midway. Pierderile din 7 decembrie 1941 au fost mici, dar rezervele japoneze practic nu existau.

.

Note

1. www.history.navy.mil/docs/wwii/pearl/CinCPac.htm

2. ibidem

3. ibidem

4. http://www.ww2guide.com/flak.shtml

5.  Cuirasatul USS Pennsylvania a lansat 61.000 de lovituri de diferite calibre (www.uss pennsylvania.com/Dec71941report.htm).

6. Leonida Loghin, Al doilea rãzboi mondial, Editura politicã, Bucureşti, 1984, p. 54. RAF a pierdut pe 31 august 1940 35 de avioane de vânãtoare şi comandamentul britanic a considerat cã nu-şi poate permite asemenea pierderi (Liddell Hart, Istoria celui de-al doilea rãzboi mondial, vol. I, Ed. Orizonturi şi Ed. Lider, Bucureşti, 1999, p. 149). Ordinul lui Nagumo de retragere fãrã lansarea unui alt val de avioane pare firesc pentru o flotã aflatã la 6000 km de bazele de aprovizionare şi, în plus, în apele controlate de inamic.

7. Armata Românã 1941-1945, Editura R.A.I., Bucureşti, 1996, p. 23.