Autor 6196 vizualizări


A fost probabil cel mai cunoscut reprezentant al artei pop din anii 1960, iar timpul scurs de la moartea sa – aproape trei decenii – nu i-a știrbit faima. Dimpotrivă. Odată cu el, arta a cotit-o către cultura de masă, iar industria modei s-a lăsat invadată de bunurile de larg consum într-o manieră semnificativă pentru o societate care punea mare preț pe corporație și consumerism.

Unii ar spune despre el că a combinat perfect pseudo-arta cu kitsch-ul. Din perspectiva lui, lucrurile stăteau altfel:„A face bani înseamnă artă. Munca înseamnă artă. Iar cea mai frumoasă dintre toate artele este punerea pe picioare a unei afaceri profitabile”, argumenta Andy Warhol. Mai spunea că iubeşte plasticul şi Los Angeles-ul şi Hollywood-ul, care sunt pline de plastic. „Aş vrea să fiu plastic”, pretindea excentricul artist.

Dacă există vreo relație între expresia artistică, cultura celebrității și publicitate, ei bine, Andy Warhol (1928-1987) a găsit-o. Şi a exploatat-o! Născut la Pittsburg, Pennsylvania, a fost, pe rând, grafician de reclame, ilustrator la reviste de modă ca „Harper’s Bazaar” și „Vogue”, fotograf, pictor și realizator de filme. A rămas cunoscut drept cel mai de seamă reprezentant al pop art din SUA. 

Slovac de origine, din părinți emigranți ajunși în 1921 în America, diagnosticat în copilărie cu o boală neurologică care-l va transforma într-un ipohondru pe viaţă, Warhola a renunţat la particula „a” din coada numelui de îndată ce a ajuns la New York, orașul în care avea să rămână până la moarte. Fundamental în devenirea sa artistică, mărturisea Warhol mai târziu, a fost faptul că – bolnav fiind şi ocolit de colegii de şcoală – şi-a putut petrece timpul cum a vrut:ascultând muzică, desenând sau lipind afişe pe pereţi. Cu alte cuvinte, un om liber. 

După ce absolvă Carnegie Institute of Tehnology, se mută, cum spuneam, în Big Apple, oraşul care nu doarme niciodată, locul unde va cunoaşte succesul financiar şi artistic. Exact ca într-un film hollywoodian. 

A  coborât cultura din turnul de fildeş direct în stradă

Despre Warhol se spune că a fost unic. Plin de inventivitate, recunosc atât contemporanii săi, cât şi urmaşii industriei vestimentare care se inspiră şi astăzi din ideile şi creaţiile lui. A schimbat radical designul vestimentar, valorificând din toate punctele de vedere, financiar şi artistic – cum altfel! –, spiritul consumerist și corporatist al unei Americi ieșite din război, dornice să posede lucruri și să se mândrească cu asta. 

De altfel, încă de la început, cultura pop, apărută în anii 1950, a mers mână în mână cu industria modei.  Adepții pop art-ului s-au răzvrătit împotriva sechestrării culturii de către o mână de privilegiați talentați și au decis că e timpul să rupă barierele. Prin urmare, cultura a fost coborâtă din tunul de fildeș direct în stradă, iar afacerea profitabilă a modei, decretată cea mai frumoasă dintre toate artele. Simţind în popularitatea culturii pop de la acea vreme posibilitatea de a face bani şi cu o viziune teribilă asupra a ceea ce avea să vină, artistul a utilizat pentru a se exprima toate materialele şi tehnicile media moderne pe care societatea i le punea la dispoziţie. Nu s-a ferit de repetiţii năucitoare în arta sa, ba chiar le căuta, obicei care l-a făcut faimos.

Ce pictau artiştii pop? Cele mai banale lucruri:cutii de supă, sticle de ketchup și de Coca-Cola, (bucăți de) bancnote, scaune electrice, totul în ideea de a îmbrățișa experiențe de viață pentru a aduce arta mai aproape de noua generație de americani care experimenta beneficiile consumerismului în statul bunăstării. Richard Hamilton, unul dintre pionierii artei pop, o descria ca fiind „populară, tranzitorie, expansivă, ieftină, produsă în masă, tânără, erotică, strălucitoare și bănoasă“. 

Simplitate şi mesaj exprimat direct – reţeta succesului

Extrem de talentat, înțelegând foarte bine ce-și dorește publicul său, Andy Warhol a mizat pe simplitate şi pe exprimarea directă a mesajului care trebuia să-şi atingă ţinta şi să nu pună prea tare la încercare mintea privitorului. În vestimentaţia creată de el, a captat esența stilului de viață consumerist. Celebra rochie din hârtie imprimată cu cutii de supă Campbell a reprezentat o noutate absolută la vremea respectivă, la fel și obiceiul de a-și transpune desenele și picturile pe obiectele de îmbrăcăminte și încălțăminte. Astfel, societatea de consum a căpătat legitimitate în ochii consumatorilor și a fost acceptată în lumea subțire a artiștilor și a creatorilor de modă. Deși privită la început cu ironie și neîncredere, rochia de unică folosinţă a avut nevoie doar de un singur an pentru a se impune pe piață, iar americanii bogați sau, mai exact, americancele nu s-au dat în lături de a o îmbrăca la inaugurarea expozițiilor sale. 

Practic, explică Alistair Oneill, cercetător la Şcoala Centrală de Arte St. Martin din Londra, rochiile de unică folosinţă nu se vindeau propriu-zis, însă femeile din înalta societate a New Yorkului veneau la inaugurarea expoziţiilor artistului îmbrăcate cu ele ca semn al faptului că aparţin unui club foarte exclusivist, aristocrat – o ironie a stilului consumerist, popular şi democrat în esenţă. Întrebat de ce a ales tocmai cutia cu supă, Warhol a răspuns:„Am vrut să pictez nimicul şi esenţa lui am găsit-o în această umilă cutie”. 

Această piesă vestimentară influenţează şi astăzi colecţiile marilor case de modă de la Paris, Londra, Milano şi New York. Chanel şi Prada au inclus-o în prezentările din vara lui 2014, de fapt un spectacol de imprimeuri grafice inspirate de creaţiile lui Andy Warhol, după ce Moschino făcuse acelaşi lucru un an mai înainte, în 2013. 

Unul dintre cei care l-au inspirat pe Warhol în creaţia sa vestimentară a fost Yves Saint Laurent, poate primul designer care a transformat opera de artă într-un design de rochie și care a explorat arta pop în colecțiile sale. Nu întâmplător, Andy Warhol l-a imortalizat într-o pictură pe mătase compusă din patru panouri. Rând pe rând, creațiile artistice ale lui Warhol au inclus portretele unor vedete ca Marilyn Monroe, Elvis Presley, Marlon Brando sau Elizabeth Taylor. De la tablouri, aceste surse de inspiraţie au trecut pe pânze imprimate, portrete întregi sau fragmentare, alături de flori şi desene geometrice, într-un mix cel puţin bizar pentru un ochi obişnuit cu conformismul. Alături de imprimeul în alb şi negru, culorile, la rândul lor, au explodat, devenind tot mai strălucitoare, iar policromia a început să fie asimilată de mainstream-ul designerilor de pantofi, poşete sau eşarfe. 

Prima expoziţie personală a lui Warhol, de pictură şi desen, a avut loc în 1952 la Galeria Hugo, unde a expus cincisprezece desene bazate pe scrierile lui Truman Capote. Picturile sale au încorporat apoi noi tehnici foto precum serigrafia, artistul dezvoltându-se în felul acesta şi ca ilustrator comercial.  

Împuşcat de o feministă

La mijlocul anilor 1960, popularitatea lui Warhol atinsese apogeul. Propria casă care-i servea şi drept atelier – Fabrica – era populată cu lumea boemă a New York-ului, alături de vedete de la Hollywood, politicieni obscuri sau nu, prieteni artişti, adepţi sau şomeri, aflați cu toţii în nori de tutun, marijuana sau cocaină. Warhol simţea că a împlinit visul american. Până într-o zi, când una dintre actriţele distribuite în filmele pe care le făcea Wahol – Valerie Solanas, feministă înfocată, dar şi cu un diagnostic de boală psihică gravă – a deschis focul asupra artistului, chiar în studioul acestuia. Solanas era nemulţumită pentru faptul că-i dăduse artistului un scenariu de film pe care acesta îl rătăcise, lucru pe care femeia nu voia să-l accepte. Ea îşi închipuia că, de fapt, Warhol i-a furat scenariul pentru a-l folosi fără permisiunea ei, astfel că a decis să-şi facă dreptate cu arma. Warhol a fost grav rănit şi dus la spital pentru a fi tratat. Medicii i-au deschis toracele şi i-au masat inima cu mâna pentru a o reporni. Incidentul, care l-a marcat pe viaţă pe Warhol, s-a petrecut în 1968, an după care designerul a golit Fabrica şi s-a înconjurat doar de oameni în care avea încredere.

600 de filme şi 2.500 de videoclipuri a realizat artistul, din care 500 sunt teste de ecran ale lui Warhol. Celelalte nu sunt mai puţin bizare şi experimentale. Filmul „Sleep”, realizat în 1963, îl prezintă pe poetul John Giorno dormind timp de şase ore, în timp ce „Empire” conține opt ore de material filmat cu Empire State Building în timp ce apune soarele. Alte filme au ca subiecte săruturi întinse pe zeci de minute sau oameni mâncând legume cu încetinitorul. 

Contestatarii artei lui Warhol nu sunt puţini, iar argumentele lor nu sunt de neglijat. Cert este că artistul şi-a reflectat epoca, iar faptul că deceniile scurse de la moartea lui nu i-au diminuat cu nimic faima şi că rezultatul muncii sale reprezintă încă o sursă de inspiraţie pentru case mari de modă şi astăzi dovedeşte cât este de actual.  

Picturile sale includ mai ales serii:cranii, tunuri, haine de camuflaj, Mao, marele conducător comunist al Chinei, şi Cina cea de Taină... Se pare că aceasta din urmă i-a fost fatală. În timp ce se afla la Milano, la inaugurarea expoziţiei cu Cina cea de Taină, Warhol a fost dus de urgenţă la spital acuzând dureri mari în partea dreaptă a abdomenului. A fost operat la vezica biliară şi, în timp ce se recupera în urma acestei banale operaţii, a murit subit. A fost îngropat la Pittsburgh și mii de fani îndoliați, printre care artiştii Roy Lichtenstein, Keith Haring, actriţa Liza Minnelli, designerul Yoko Ono, Brigid Berli ș.a., și-au adus omagiul la Catedrala Sf. Patrick Manhattan, în faţa sicriului deschis în care Warhol fusese depus cu ochelari de soare şi un trandafir între degete. Doi ani mai târziu, în 1989, au fost anunţate planurile de a deschide la Pittsburgh Muzeul Andy Warhol şi Fundaţia Andy Warhol de Arte Vizuale. 

""