Anarhia militara in Imperiul Roman si imaginarul istoric
Aşa cum o definea Lucian Boia, istoria este “o aventurã a spiritului”[1], în care imaginarul îşi face loc inevitabil, indiferent de epoca sau tema abordatã. Putem spune cã imaginarul are un caracter universal, pentru cã pretutindeni în istorie vom intâlni reprezentãri sensibile structurate de idei abstracte;arhetipuri care organizeazã şi contureazã materia istoricã. De ce imaginar? Pentru cã realitatea nu este perceputã niciodatã într-un mod absolut obiectiv, ci este mereu filtratã de structurile inconştientului, care creeazã imagini care pot fi folosite drept “un barometru foarte sensibil al evoluţiei istorice”[2].
Din aceste considerente, imaginarul este capabil sã ne ofere o perspectivã coerentã şi globalizantã asupra lumii romane din cel de-al treilea secol p.Hr. Lãsând la o parte aspectele evenimenţiale, politice şi economice care vor fi discutate în ceea ce doreşte a fi o monografie a anului 238, anul celor şase împãraţi (Maximinus Thrax, Gordian I, Gordian II, Pupienus, Balbinus, Gordian III), an ce reprezintã o manifestare a unuia dintre cele mai grele momente ale imperiului, ale unei crize structurale ce nu va fi depãşitã decât dupã 284, dar cu consecinţe majore din perspectiva istoriei de lungã duratã, portretul împãratului-soldat din epocã este de negândit fãrã apelul la imaginar. Este vorba despre un imaginar care înglobeazã ideologia şi propaganda imperialã, reflectate din plin în emisiunile monetare şi modelele statuare. În conformitate cu contextul istoric complicat, dominat de invazii barbare şi o decãdere a societãţii pe toate palierele, realitãţile se dizolvã în planul imaginilor şi mentalitãţilor, care acţioneazã mai puternic asupra societãţii decât realul în sine. Odatã ce avem de-a face cu simboluri şi idei, avem şi posibilitatea de a investiga istoria cu mai multã precizie, sã-i pãtrundem în structurile mai adânci, pentru cã “domeniul imaginarului este constituit din ansamblul reprezentãrilor care depãşesc limita impusã de constatãrile experienţei şi de înlãţuirile deductive autorizate de acestea”[3].
Anarhia militarã este tratatã în surse scrise precum Aurelius Victor (sec. IV) – Liber de Caesaribus;Zosimos (sec. V-VI) – Historia Nova;Herodian (sec II-III) – Ab excess libri Marci divi octo;Historia Augusta(sec. IV);Ioannes Zonaras (sec. XII) – Epitome Historion, care însã trebuie privite cu circumspecţie din cauza gradului ridicat de distorsionare a faptelor în vederea transmiterii unei anumite viziuni în funcţie de intenţiile auctoriale. Tocmai din acest motiv, sursele scrise sunt o sursã de istorie a imaginarului, pentru cã documentul oferã nu istorie, ci un discurs despre istorie. Toţi autorii judecã, mai mult sau mai puţin pãrtinitor, în funcţie atât de matricea mentalã colectivã, cât şi de cea individualã. Felul cum sunt percepute evenimentele survenite dupã moartea lui Severus Alexander şi reacţiile imperiale la acestea, criza internã şi externã, instabilitatea guvernãrii, sãrãcirea populaţiei, tendinţele secesioniste etc. se muleazã pe o grilã menatlã şi ideological. Aportul imaginarului este amplificat şi de faptul cã majoritatea surselor care trateazã epoca sunt postume, deci avem de-a face cu un univers al imaginarului şi mai bogat datoritã distanţãrii temporale. Textele sunt importante mai ales pentru problemele ridicate, nu ca documente în sine, în ele se ascunde o conştiinţã marcatã forţele imaginarului. De pildã, Historia Augustanu este de încredere ca sursã istoricã, multe dintre informaţii fiind exagerate, dar reprezintã o ocazie foarte bunã pentru a dobândi o viziune asupra ideologiei imperiale, deoarece perceputã prin prisma istoriei imaginarului, o putem citi în alt mod, efectiv ca pe o imagine ce cuprinde o viziune asupra lumii romane.
Alte surse importante care vor fi luate în discuţie, mai ales pentru reliefarea mijloacelor propagandistice, de legitimare a puterii prin construcţia unui imaginar politic consistent, le reprezintã cele numismatice şi statuare, colecţia cea mai bogatã aparţinându-i lui Gordian al III-lea. Acestea relevã atât noile trãsãturi ale monarhiei in curs de militarizare şi elenizare, cât şi încercãrile disperate al împãraţilor de a-şi fundamenta puterea prin utilizarea de teme şi motive ale propagandei imperiale, precum Pax, Tranquilitas, Virtus, Concordia Augusta, Liberalitasetc. şi reprezentãrile lor îndeobşte pe emisiunile monetare, organ propagandistic vital. Se urmãresc nu doar aceste concepte abstracte, ci şi conexiunea împãratului cu un model preferat, ca Augustus sau Traianus. Problema ideologiei imperiale este trasatã prin analizarea diverselor categorii de surse textuale, epigrafice sau artistice în funcţie de elementul de imagine al conglomeratului propagandistic, identificarea intenţiei şi scopului epitetelor şi denominaţiilor folosite de împãrat pentru a-şi crea imaginea, interpretãri ale acestora şi comparaţii cu activitatea propagandisticã a altor personaje istorice de epocã romanã, un portret de împãrat-soldat menit sã accentueze caracterul sacru al persoanei imperiale şi importanţa corpului politic constituit pe baza aglomerãrii de teme propagandistice care au creat o imagine puternicã care sã compenseze şi sã camufleze neajunsurile domniei.
De mare interes din punctul de vedere al imaginarului este terminologia utilizatã pentru reprezentarea şi descrierea împãratului-soldat (virtus, aequitas, liberalitas, laetitia, felicitas, securitas, pietas, victoriaetc), modelele prin care acesta se legitimeazã şi canoanele imaginarului imperial pe care le recupereazã de la predecesori (vom observa cã tendinţa este spre un conglomerat de epitetaşi cognominacare aratã discrepanţa crescândã dintre imaginarul politic şi realitatea concretã). Apoi dacã analizãm aceste concepte pe cazurile concrete de reprezentare numismaticã şi artisticã ale împãraţilor în cauzã, putem releva mai ales asemanãrile pe baza cãrora se va încerca un portret unificat al lui Soldatenkaiserde secol III, ca simbol ideologic al acestei perioade de tranziţie. Un portret unificat, dar cu multe nuanţe, cãci între robustul Maximin Thrax şi gânditorul Gordian al III-lea se interpune totuşi un joc de orizonturi culturale. Grila imaginarului imperial variazã mai ales acum, chiar dacã accentul cade în principal pe tipologia militarizantã.
În acest sens, precizãm cã din creaţiile care au supravieţuit reiese cã perioada celui de-al treilea secol a fost una a schimbãrilor revoluţionare în artã, atât referitor la scopul esthetic, cât şi la mijloacele tehnice. Lucrãrile înfãţişeazã “o abundenţã de stiluri care în portretele oficiale par sã-l înlocuiascã unul pe celãlalt într-un mod abrupt, sau sã coexiste în portretele coregenţilor […] Aceastã bogatã varietate a produs la rândul sãu o abundenţã de teorii ale cercetatorilor care şi-au propus sã analizeze perioada”[4]. Şi aceste teorii tot de istoria imaginarului ţin, de cum se reflect imaginarul artistic/politic în imaginarul cercetãrii. Orice operã poate fi explicatã atât în termenii unei tradiţii artistice, cât şi în termenii obligaţiilor impuse de raţiunile propagandistice. O modalitate de a privi stilurile epocii este ciclicitatea, tradiţiile culturale depinzând de cel aflat la putere. Putem avea astfel un stil militarist (Maximin), senatorial (Gordienii) sau augustan, dacã înaintãm în epocã la Gallienus. Sau, dupã cum ne propune Bernard Schweitzer, stilurile “augustan şi veristic”[5], o reînviere a austeritãţii clasicizante, respectiv a realismului republican. Imaginarul politic al împãraţilor-soldaţi tinde însã cel mai mult cãtre stilul veristic, pentru cã acesta reuşeşte sã transmitã cel mai bine ideea de putere militarã. Dar toate reprezentãrile împãraţilor, pe statui sau monede, denotã o perioadã lipsitã de o direcţie anume, o perioadã care recupereazã şi recreeazã forme artistice din trecut, menite sã compenseze prin forţa imaginii realitatea istoricã problematicã. Imagini imperiale care denotã nu doar rigiditatea rãzboinicã, ci şi dramatismul emoţional, surse care oferã o perspectivã în care nu se pierde informaţia esenţialã, care dimpotrivã, o completeazã prin personaj şi simbol şi pãtrunde în ideologie şi imaginarul politic. Imaginile politice din secolul al III-lea, atât pe statui, cât şi pe monede, axate pe militarizare şi autocratizare, surprind şi continuitate, şi discontinuitate stilisticã, care se aflã în strânsã legãturã şi cu contextul istoric oglindit. Anarhia militarã nu a însemnat doar un haos profund, pentru cã pânã la urmã instituţiile statale şi graniţele imperiale se menţin în mare mãsurã.
Ideologia (mitologia secularizatã) o putem regãsi şi în modul de reprezentare numismaticã. Instabilitãţii şi disoluţiei imperiale i se opune o activitate propagandisticã intensã, care se axa pe autocratizarea puterii imperiale. Se vehiculeazã întoarcerea la vârsta de aur şi instaurarea pãcii. Orice împãrat de secol III a dorit întãrirea puterii prin mijloace numismatice şi titulaturi pe papirusuri şi în inscripţii. Moneda reprezenta un organ propagandistic vital, conţinutul legendei fiind stabilit la nivel foarte înalt, probabil de însuşi împãratul. Un prim motiv al propagandei imperiale este reprezentat de pace şi prosperitate, sugerate de legende precum Pax, Tranquilitas, Felicitas, Laetitia, Abundantia, Aequitas, Concordia, Clementiaetc. Apar imagini simbolice cu cornul abundentei, caduceul sau capra Amalthea. Reve de paix este un laitmotiv al întregului secol III, ca şi orientarea de la adularea divinitãţilor la cea a împaratului deificat, eroul capabil de a readuce prosperitatea. Printre legende figureaza Mars Pacifero, Mars Victori, Apollo Conserva, Deo Augusto, Felicitas Aeterna, Securitas Perpetua, Ubique Paxetc. Exemplele se gãsesc pe aurei, quinarii, antoninianii, sestertii din Roma, dar şi din afara sa. În coglomeratul ideologic mai putem aduce în discuţie şi conceptul de liberalitas, caracteristicã bunului împãrat, generos, dezinteresat, promotor al porsperitãţii. În practicarea generozitãţii exista şi un sentiment de condescenţã, subiecţii fiind obligaţi la fidelitate. Pe monede apar legende precum Liberalitas Augusti, Indulgentia Augusti, Aequitas Augusti, fãcând referire la dreptatea şi echitatea promovate de împãrat. Virtuseste un alt element folosit intensiv, deşi discrepanţa între propaganda numismaticã şi realitate este frapantã. Toatã propaganda urmãreşte construcţia unui imaginar care sã compenseze realul.
Aşadar, şi aceastã perioadã, ca de altfel întreaga istorie, se supune logicii imaginarului. Ideologia, propaganda, arta, istoriografia aprofundeazã realitatea, pentru cã în fiecare caz avem de-a face cu construcţii ale mentalului, spiritului. Imaginaţia este prezentã în fiecare fazã istoricã, ori ca produs acceptat social, ori dimpotrivã, ca metodã de refuz al societãţii. „Totul concurã, pânã la urmã, la o mai bunã înţelegere a omului. Istoria imaginarului se anunţã a fi una dintre cele mai sigure cãi de acces cãtre profunzimile spiritului uman”[6].
Bibliografie:
Boia, Lucian:Pentru o Istorie a Imaginarului, Bucureşti, 2006;
Clauss, Manfred:Die römischen Kaiser, München, 2000;
Heckster, Olivier:Romeand its Empire, AD 193–284, Edinburgh, 2008;
Schweitzer, Bernard:Altrömische Traditionselemente in der Bildniskunst des 3. Nachchristlichen Jahrhunderts, în Zur Kunst der Antike. Ausgewählte Schriften, Tübingen, 1963;
Sommer, Michael:Die Soldatenkaiser, Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt, 2004;
Wood, Susan:Roman Portrait Sculpture. 217-260 AD, New York, 1986.
[1]Lucian Boia, Pentru o Istorie a Imaginarului, Bucureşti, 2006, p.9.
[2]Ibid., p.26.
[3]Evelyne Patlagean, L’istoire de l’imaginaire, în La Nouvelle Histoire, sub direcţia lui Jaques LeGoff, Roger Chartier şi Jaques Revel, Paris, 1978, p. 249.
[4]Susan Wood, Roman Portrait Sculpture. 217-260 AD, New York, 1986, p.12.
[5]Bernard Schweitzer, Altrömische Traditionselemente in der Bildniskunst des 3. Nachchristlichen Jahrhunderts, în Zur Kunst der Antike. Ausgewählte Schriften, Tübingen, 1963, pp. 173-190.
[6]Lucian Boia, op. cit., p.7.
