Aluminiul cel ucigǎtor de planetǎ jpeg

Aluminiul cel ucigǎtor de planetǎ

Secolul al XIX-lea a fost marcat de descoperirea unui metal cu proprietǎți uimitoare. Masa scǎzutǎ și rezistența la coroziune au trezit interesul savanților și apoi pe cel al industriașilor. Cum aviația s-a dezvoltat fulgerǎtor ȋn timpul primei conflagrații mondiale, obsesia pentru produsul strǎlucitor a fost ȋmpinsǎ pȃnǎ la nivel de boalǎ psihicǎ. Electroliza rǎmȃne cel mai bun procedeu pentru obținerea și rafinarea metalului argintiu, dar consumul de energie ajunge la circa 15.000 kWh pentru o tonǎ. Dezvoltarea de centrale electrice de mare putere devine obligatorie, hidrocentralele fiind cele mai bune. Cele nucleare sunt prea costisitoare și periculoase. Inundarea planetei a devenit obligatorie și nici nu mai conta cȃtǎ populație este dislocatǎ. Statul Surinam este celebru prin producția sa și dupǎ 1960 a apǎrut un uriaș lac de acumulare, suprafața pǎdurii virgine fiind redusǎ cu 1.560 kmp.

Cinci mii de persoane n-au mai fost importante ȋn ochii autoritǎților și au fost alungate fǎrǎ milǎ din casele lor. Cea mai mare suprafațǎ inundatǎ de om a fost reprezentatǎ de lacul Volta, 8.502 kmp dispǎrȃnd ȋn valuri. Au fost nimicite 700 de sate ȋn perioada 1961 – 1965 și circa 80.000 de suflete au fost mutate acolo unde au vrut autoritǎțile. Funcționarea uzinei de la Tema conta mai mult decȃt oamenii, 80% din energie fiind consumatǎ pentru electrolizǎ.  

Lumea comunistǎ era ȋntr-o competiție ȋnverșunatǎ cu cea capitalistǎ, cele douǎ sisteme fiind condamnate sǎ lupte pȃnǎ la dispariția uneia dintre pǎrți. Uniunea Sovieticǎ era motorul cursei ȋnarmǎrilor și avea nevoie de cȃt mai mult aluminiu pentru motoare de tanc, corpul rachetelor sau creșterea forței de distrugere a explozibililor. Existau și transportoare blindate cu blindaje din aliaje ușoare pentru a fi ușor de desantat din avioanele de transport. Cum producția de energie electricǎ era déjà insuficientǎ pentru o industrie energofagǎ, se impunea trecerea la valorificarea forței cursurilor de apǎ. Hidrocentrala de la Irkutsk a impus modificarea ȋntregii regiuni, afectarea a peste 17.000 de persoane și nimicirea a cel puțin 32.000 ha de teren arabil. Era prea puțin. A fost ales rȃul Angara și pȃnǎ ȋn 1966 a fost ridicatǎ hidrocentrala Bratsk cu o putere de 4.500 MW. Lacul de acumulare a fost și mai impresionant, o suprafațǎ de 5.470 kmp pierind ȋn valuri. N-a contat cǎ s-a schimbat clima ȋn regiune. Energia electricǎ era dirijatǎ spre combinatul de obținere a aluminiului din zonǎ.

 Nici Romȃnia n-a fost scutitǎ de fenomene asemǎnǎtoare. Hidrocentralele de la Porțile de Fier au fost ridicate pentru a dirija energia ieftinǎ a fluviului spre Slatina. Au fost strǎmutate 11 localitǎți de pe malul romȃnesc, inclusiv Orșova. Obsesia pentru aluminiu se explicǎ prin faptul cǎ intrǎ ȋn structura armelor sofisticate și nu prea avea legǎturǎ cu interesele oamenilor de rȃnd. Folosirea ȋn domeniul civil se fǎcea numai pentru acoperirea cheltuielilor militare.

Acumularea unor impresionante volume de apǎ genereazǎ și alte probleme letale pentru umanitate. Putrezirea plantelor acvatice duce la generarea unor gaze toxice și cu efect de serǎ. Existǎ posibilitatea ca apǎsarea rezultatǎ sǎ afecteze echilibrul plǎcilor tectonice și sǎ genereze seisme de diferite magnitudini.