Autor 2400 vizualizări


În secolele al IX-lea și al X-lea, Bagdadul era în centrul formării și difuzării științelor exacte, încurajate de califi. Matematică, astronomie, medicină și filosofie, toate au cunoscut un avânt fără precedent, ducând la apariția unei veritabile tradiții științifice arabe. 

Începând cu întemeierea lui în 762, pe parcursul a mai bine de două sute de ani, Bagdadul a cunoscut o efervescență științifică remarcabilă, ducând științele exacte la un progres impresionant. Această mișcare intelectuală, devenită posibilă printr-un mecenat al celor puternici, se întemeia pe tradiții preislamice: traduceri și comentarii la nenumărate opere indiene, persane și mai ales grecești au servit drept substrat la dezvoltarea unei științe scrise în arabă de către savanți proveniți din diferite regiuni ale Imperiului Islamic.

Un rol crucial în acest fenomen este atribuit, prin tradiție, califului Al-Mamun, care a domnit timp de 20 de ani, din 813 până în 833. Biografii săi fac portretul unui om educat, îndrăgostit de științe și protector al savanților, care trimitea emisari suveranului bizantin pentru a raporta capitalei abbaside texte grecești de tradus. Fie că e adevărat ori nu, cert este că Bagdadul a fost mai bine de un secol scena unei intense activități de traducere. Printre textele originale, traduse și retraduse, figurează 800 de tratate grecești din toate domeniile științelor laice, de la „Elementele” matematicianului grec Euclid (sec. al III-lea î.H.) la „Almagesta” lui Ptolemeu (sec. al II-lea d.H.), trecând prin tratatele medicale ale lui Galen (sec. al II-lea d.H). Filosofii arabi de la începutul secolului al IX-lea, în urma dezvoltării științelor religioase islamice, mai ales, a teologiei raționale (kalam), se interesau în primul rând de tradiția platonică și de cosmologia sa. Succesorii lor au fost pasionați de logica și fizica lui Aristotel, astfel încât secolul al X-lea a cunoscut o adevărată eclozare a „Școlii din Bagdad” în materie de filosofie.

Însuși mecenatul Al-Mamun se orienta mai mult spre astronomie și matematică. Califul a comandat primele programe astronomice de observare continuă, care s-au desfășurat pe parcursul mai multor ani în Bagdad și Damasc. Observația astronomică a urmărit anumite scopuri practice legate de nevoile religioase, precum determinarea qibla (orientarea spre Meca) sau măsurarea timpului necesar pentru stabilirea orelor de rugăciune. Ea a fost, de asemenea, o sursă de progres în navigație, în fixarea calendarului sau în măsurătorile geografice. Cercetările vizau în mod egal verificarea și îmbunătățirea teoriilor anterioare, rezultate din tradițiile indo-iraniană și greacă.

Revoluția aritmeticii

Critica sistemului elaborat de Ptolemeu a dat naștere unor noi perspective teoretice, în timp ce astrologia predictivă rezultată din tradiția iraniană a fost pusă la îndoială. Una dintre caracteristicile epocii a fost, astfel, îmbogățirea concomitentă a observației și a teoriei: instrumentele și tehnicile de observație de origine greacă, precum astrolabul, cadranul solar sau cvadrantul, au cunoscut o mare dezvoltare. Al-Mamun a cerut, de asemenea, unui grup de savanți să se dedice măsurării experimentale a coordonatelor geografice: cunoscând lungimea unui grad latitudinal se putea calcula circumferința pământului. Experimentul a avut loc în Câmpia Mesopotamiei, iar rezultatele au fost trimise la Bagdad.

A fost în timpul domniei lui Al-Mamun, când părintele algebrei Al-Khwarizmi (mort în jurul anului 850) a revoluționat aritmetica prin introducerea metodelor indiene de calcul, precum sistemul decimal de poziționare cu utilizarea cifrei zero. Numerotarea alfabetică (în care cifrele de la 1 la 9 erau notate prin litere) a fost înlocuită cu simboluri speciale, iar absența valorii era semnalată printr-un punct sau un mic cerculeț în loc de un spațiu gol. În Europa, utilizarea cifrelor arabe se răspândea progresiv, mai întâi în Peninsula Iberică aflată sub dominație musulmană, începând cu secolul al XII-lea odată cu traducerea în latină a operelor lui Al-Khwarizmi.

În jurul califului, înalții demnitari de la curte și savanții bogați protejau în egală măsură științele. Frații Banu Musa, fiii unui astronom renumit, după decesul tatălui lor, au fost luați în grija lui Al-Mamun, care le-a dat o educație solidă în domeniul științelor exacte. Deveniți bogați și influenți, frații Banu Musa, care au scris numeroase lucrări științifice, au devenit, la rândul lor, mecenați, aducând opere grecești din Imperiul Bizantin, comandând traduceri și susținând material savanții.

Traducerea tratatelor lui Galenus

Ei au finanțat, de asemenea, munca matematicianului și astronomului Thabit ibn Qurra (mort în 901) sau a medicului nestorian Hunayn ibn Ishaq (mort în 873) care a tradus, printre altele, aproape o sută de tratate de-ale lui Galen, din greacă în arabă sau în siriană, limba sa nativă. În versiunea arabă, operele didactice ale lui Galen au stat, timp de mai multe secole, la baza învățământului medical în lumea musulmană, iar teoria umorilor temperamentale - fundamentul tradiției medicale hipocrate, au fost adoptate pe larg în lumea arabo-persană.

Medic oficial la curtea abbasidă, Hunayn supraveghea totodată munca altor traducători. Operele sale, precum și cele ale lui Thabit ibn Qurra și Al-Khwarizmi, la fel ca și traducerile și comentariile în arabă la Aristotel, Galen și mulți alți savanți ai antichității au fost, la rândul lor, (începând cu secolul al XII-lea) traduse în latină și ebraică, permițând științei greco-arabe, născute la Bagdad, de a fecunda gândirea științifică a Occidentului latin.

Harun al-Rachid, cel de-al cincilea calif abbasid și tatăl lui Al-Mamun, avea o predilecție aparte pentru filosofie. Biblioteca sa, posibil inspirată de o instituție sasanidă, a primit numele de „Casa Înțelepciunii” (Dar ou Bayt al-Hikma). Al-Mamun a deschis-o savanților din Bagdad, veniți din diferite regiuni ale Imperiului Abbasid, încurajând astfel dialogul între teologi și filosofi.

Savanții poligloți 

Gustul lui Al-Mamun pentru tradiția științifică greacă nu a fost lipsit de aspecte ideologice. Sasanizii au dezvoltat ideea cum că știința de origine persană a fost furată de greci după cuceririle lui Alexandru Macedon. În aceeași logică, pentru Al-Mamun, care a organizat mai multe expediții militare împotriva Bizanțului, asumându-și moștenirea științifică greacă, își permitea să critice puținul interes al bizantinilor pentru știință. Istoricii arabi, care i-au urmat, nu s-au ferit să afirme că gândirea greacă a trebuit să-i aștepte pe savanții arabi pentru a fi reabilitată, întrucât autoritățile creștinismului bizantin erau precauți cu raționalizmul ei, incompatibil cu dogmele lor.

Mișcarea intelectuală inițiată de primii abbasizi a permis apariția unei adevărate tradiții științifice arabe aflată în strânsă legătură cu tradiția alexandrină, efemeră în epoca nașterii islamului. Bagdadul a jucat, prin urmare, un rol central în aceasta, datorită prezenței la curte a tuturor tipurilor de mecenați, a bibliotecilor, dar și datorită diveristății populației sale, asigurând prezența în capitala abbasidă a savanților poligloți cu interese variate și în contact cu diverse tradiții.

Sursa: Historia, nr 412, iunie 2015