Autor 5066 vizualizări


 Sudul judeţului Argeş n-a prezentat un interes deosebit pentru investitorii privaţi din perioada interbelică şi nici statul român nu prea avea ce să găsească deosebit în regiune. Liderii de la Bucureşti doreau să sară din pământ norocul şi averea pentru a acorda ceva fonduri. Plasa Costeşti rămânea la acea viaţă plată ca-n secolul al XIX-lea, viteza fiind ceva ce încă nu se aplica în practică. Ţăranii munceau însă mult şi din greu pentru recolte ce puteau să fie frumoase numai în funcţie de regimul precipitaţiilor. Astfel, în primăvara anului 1943 au fost cultivate 5.703 hectare cu cereale, cartofi şi plante furajere, 26.797 ha fiind păstrate pentru planta de bază a ţăranului, renumitul porumb.  

 Cum era vreme de război, statul a trimis seminţe pentru înfiinţarea culturilor necesare trupelor. Au fost date 66.540 kg ovăz, 77.320 de orz, 20.500 de porumb, 14.620 de cartofi, mazărea a ajuns la 2.000 kg, borceagul la 3.750, lucerna la 2.700 şi trifoiul la doar 100 kg. Exista voinţă din partea autorităţilor, ţăranii erau dornici să muncească pentru că altfel nu aveau venituri pentru viaţa de zi cu zi, dar trebuia să se pun ceva de-a curmezişul. Seceta de primăvară a început să bântuie cu furie şi plugurile nu mai puteau fi înfipte în solul uscat cu slaba forţă a braţelor. Au putut fi însămânţate numai 1.977 ha din cele 32.500 menite pentru culturi de primăvară. Cum un necaz nu vine niciodată singur, autorităţile locale consemnau apariţia a trei focare de pestă porcină în Costeşti, Şerboeni şi Stolnici.

Starea de spirit a maselor era definită drept mulţumitoare, dar oamenii erau speriaţi de seceta ce ameninţa să compromită grâul şi nici cultura de porumb nu putea fi înfiinţată.

Bibliografie minimală 

Direcţia Judeţeană Argeş a Arhivelor Naţionale, fond Prefectura Judeţului Argeş, dosar 186/1943.